eşec şi greşeli

Nufărul alb

Fost-a într-un colţ de lume,
Departe de orice drum,
Un lac mic şi fără nume,
Ce poate că e şi acum.

Aceiaşi plopi, aceleaşi sălcii
Şi acelaşi stufăriş,
În care diverse specii
Şi-au găsit bun ascunziş.

Pe mal ademenitoare,
Roua cerului pândeşte,
Gâzele neştiutoare
Cu care lacom se hrăneşte.

În apă măsoară flămândă
Sangvinica lipitoare
Şi nemişcată stă la pândă
În stuf, ştiuca răpitoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ţi vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aştepţi cel mai puţin, atunci primeşti un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeţi: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost şi fiu, şi frate cel mai bun din toţi.
Ceilalţi ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi şi ca fii, răi şi ca fraţi - şi pe deasupra hoţi şi mincinoşi.
Şi într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif şi îl roagă: "Te du în câmp la fraţii tăi şi-mi adu veşti;
Ei sunt plecaţi cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, şi vezi cum îi găseşti".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-şi facă socoteala la drumul lung şi soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-şi deopotrivă tatăl lui şi fraţii, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Şi-acum priviţi: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la nişte trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliţi, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ţi facem întrebare: aşa cinsteşti Tu pe copiii Tăi ascultători?
Şi în sfârşit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedeşte credincios în ascultare.
Anii-au trecut şi Iosif e de-acum un tânăr chipeş, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei şi în gând, şi-n minte, dar nu i-a reuşit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfinţenia-i era lui Iosif totuşi vie.
Şi într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeţi că face-atunci tânărul Iosif? Îşi lasă haina-n mâna ei şi fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă şi îndreptăţită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!