filozofie şi iubire

Frica depăşită

1.
Profet e cel ce minte viitorul,
Eu îl iubesc cum mi-aş iubi odorul,
Voinţă depăşită de voinţă,
Adio, draga mea fiinţă.
Am depăşit şi frica şi realul,
Eu am reinventat trăsura, calul,
Mă reîntorc mereu la punctul zero,
De nu sunt Zeus, poate tu eşti, Hero.
Iubim ce-i trecător, dar şi etern,
La fel şi raiul, viaţa în infern,
Aşa cum Dante nu este Jules Verne,
Nici eu nu sunt zăpada, cern.

2.
Sensul basmului cu plus,
Pulsul creşte, luna-i sus,
Eu înaintez prin nori,
Pasul doi şi trei viori.
Elefant bătrân se joacă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagina filozofală

liniştea nopţii se strecoară în piatră
în stâncile mari pe creste de munţi
tăcerea-i întreruptă de câinii ce latră
dar coşmarul negru poţi să îl înfrunţi.

spui o rugăciune pentru toţi cei morţi
gândind la Dumnezeu iubirea absolută
lumina iertării trece printre sorţi
în veghea nocturnă stai ca pe redută.

nu te temi de neguri nici de stafii
ele caută pacea prin rugile profunde
cu lumea de dincolo s-au scris teozofii
viaţa-i peste moarte cu laturi rotunde.

ai strâns de-a lungul vremii scumpe filozofii
înaintezi spre ceruri pe a luminii unde.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La şcoala vieţii

învăţ de la fluturi zborul lin şi tandru
învăţ de la albină viaţa s-o îndulcesc
mă-nvălui cu parfumul florilor de leandru
stejarul mă învaţă cu freamăt să trăiesc.

învăţ de la munte să fiu temerară
să mă înalţ peste prăpastia adâncă
învăţ să fiu solară ca zilele de vară
chipuri de speranţe am sculptat pe stâncă.

învăţ de la arhangheli drumul spre nemurire
filozofii îmi arată cum să mă recunosc
împletind cu raze slove de iubire
beţie şi extaz cu miresme de mosc.

învăţ de la pădure să-mi ascund suspinul
stele mă învaţă să nu cunosc declinul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu regreţi

Să nu regreţi... minutele păgâne,
Când trupurile... ni s-au cunoscut
Şi peste raţiuni au fost stăpâne,
Dorind nebune... cel dintâi sărut.

Să nu regreţi... cuvintele şoptite
Nici orele de pasiuni... arzând,
Privirile ce despleteau... grăbite,
Tăcerea caldă-a nu ştiu cărui gând.

Să nu regreţi... din ce a fost să fie
Nici o atingere... şi niciun dor,
Păstreaz-a dragostei... filozofie
Şi-nvaţă-mă în suflet să-ţi cobor.

Să nu regreţi... extazul şi fiorul,
Sfinţite-mbrăţişări ce ne-au unit,
Palma timidă... dezgolind piciorul,
Clipa în care... ne-am îndrăgostit.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând prin ore

A sunat clopoţelul
şi noi nu mai ieşim rebeli nici în
pauza mare, fredonând
din Phoenix sau Queen.

Ne-am aşezat în banca noastră-
puţin monotonă-
mai puţin monotoni-
privind cum trece vremea:
pe nesimţite ca Leoaică tânără, iubirea
la ora de română,
deşi era mai bine ca la teza la mate:
poate şi acum eram în clasa a 12-a,
chiulind prin parc sau întrebându-ne
filosofic: cine sunt eu şi cine Dumnezeu?

A sunat clopoţelul şi coridorul amintirii
păstrează umbre de nume, de lacrimi,
plecări şi căderi.
Uşa se deschide spre iubiri nenăscute

[...] Citeşte tot

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia dragostei

Fântânile se întâlnesc în fluvii
Iar fluviile se-amestecă în mări,
Vânturile cerului se-întrepătund, zglobii,
Cu dulci emoţii în toate cele patru zări;
Nimeni în lumea largă nu-i ne'nsoţit;
Toate lucrurile prin legile divine
Se-întâlnesc într-un singur suflet, spirit.
Şi, atunci, de ce nu şi eu cu tine?

Uite, munţii sărută-a cerului covată,
Iar valurile unul de-altul se agaţă;
Nici surata floare nu va fi iertată,
Dacă-şi jigneşte fratele şi nu-l răsfaţă;
Lumina soarelui pământu-îmbrăţişează,
Iar raza lunii sărută mări saline:
Totuşi, toate-acestea cât valoarează,
Dacă tu nu mă săruţi pe mine?

poezie clasică de P.B. Shelley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau dragoste şi armonie să strâng

Anii trec greu după o despărţire
Şi toate îţi vin în minte ca o amintire,
Ai vrea din nou să fii cu mine-n zbor
Că nu se ştie când am să mor.

Tu eşti acum în viaţa mea,
Dar simt că bate mai greu inima,
Vreau să te cunosc mai bine
Ca să-mi fie zilele mai senine.

Vreau ca din noapte până-n zori
Să visez la ochii tăi strălucitori
Şi te rog nu mă-ntreba
Cum aş putea asta schimba.

Multă căldură îmi doresc,
Ca toată viaţa să te iubesc.
Vreau s-avem doar armonie
Că-n viaţa noastră e multă filozofie.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (28 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La baza filozofiei personalitate alfa stau asumarea responsabilităţii pentru cam tot ce putem controla în această lume şi intenţia de a fi un "spirit puternic". Nu-i putem controla pe alţii, dar ne putem controla pe noi. Nu-i putem cunoaşte pe alţii decât în măsura în care se lasă ei cunoscuţi dar ne putem cunoaşte pe noi fără limite. Nu putem alege cum curge viaţa, ce bucurii sau nenorociri aduce ziua, dar sigur ne putem alege atitudinea cu care să întâmpinăm evenimentele şi întâmplările exterioare nouă. Ah, ce binecuvântare! Să poţi alege cine eşti, ce simţi, cum gândeşti şi cel mai important, să te iubeşti pe tine. Majoritatea nenorocilor şi nefericirilor din viaţa noastră vin ca urmare a acestui raţionament simplu: În afara mea, se întâmplă lucruri care mă fac nefericit. Cineva nu mă iubeşte. Ceva îmi lipseşte. Aici şi acum, nu îmi găsesc locul. Până când nu te iubeşti pe tine, ceri iubire de la alţii. Iar alţii uneori au de dat, alteori nu, iar tu devii în curând un milog, iar pomana tot pomană rămâne.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunile se nasc

mâine oraşul cu frunze galbene
începe cu o rugăciune de dimineaţă
totul e o filosofie caligrafică
în imperiul meu dreptunghiular

mâine te aştept la o nouă minune
în ţara străină bat genunchii mei
acum o scriu frumos
e în legătură cu iubirea noastră

mâine nu contează deloc
vom albi după altă minune
câtă muncă pentru un dor în plus
după actele noastre suntem tineri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul

Îmi place să simt cum simţeam mai demult,
Emoţii, fiori şi-al iubirii tumult,
E simplu, şi-o fac: închid ochii şi tac,
Sunt eu, sunt la fel, nu pot să mă prefac!

Eu spun ce gândesc, ce visez, ce doresc,
E greu să m-abţin să nu-ţi spun "Te iubesc!"
Am ochii închişi, dar nu sunt într-un vis,
Tu poţi să m-auzi, sunt real şi deschis,

Îţi scriu ce-am simţit, unde-am fost, mai apoi,
Mă zbat să scurtez depărtări dintre noi,
Îţi caut surâsul şi-un zâmbet, dar... of!
Tu te-ai îmbătat c-un poet filozof,

Începi cu reproşuri, mă cerţi, apoi fugi
Te chinui c-un verb: "a pleca", să-l conjugi,
Te chem înapoi, în al nostru decor,
Dar tu, furioasă, îmi spui: "Eşti actor!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul

Îmi place să simt cum simţeam mai demult,
Emoţii, fiori şi-al iubirii tumult,
E simplu, şi-o fac: închid ochii şi tac,
Sunt eu, sunt la fel, nu pot să mă prefac!

Eu spun ce gândesc, ce visez, ce doresc,
E greu să m-abţin să nu-ţi spun "Te iubesc!"
Am ochii închişi, dar nu sunt într-un vis,
Tu poţi să m-auzi, sunt real şi deschis,

Îţi scriu ce-am simţit, unde-am fost, mai apoi,
Mă zbat să scurtez depărtări dintre noi,
Îţi caut surâsul şi-un zâmbet, dar... of!
Tu te-ai îmbătat cu-n poet filozof,

Începi cu reproşuri, mă cerţi, apoi fugi
Te chinui cu-n verb: "a pleca", să-l conjugi,
Te chem înapoi, în al nostru decor,
Dar tu, furioasă, îmi spui: "Eşti actor!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără muzică

Eu nu-s de-acord ca inimile iubitoare să fie-închise-n lut profan.
Dar aşa au stat şi stau lucrurile, două capete şi-un pod:
În întuneric intră toţi, cei înţelepţi, cei frumoşi, cei cu suflet diafan,
Împodobiţi cu flori în ora de plecare; dar eu cu asta nu-s de-acord.

Iubiţii şi filozofii se pierd în nicăieri, asemeni, laolaltă,
Devenind bulgăre de ţărână anostă, inertă, insenzitivă.
Rămâne din ceea ce ai fost, din ce-ai ştiut şi ce-ai simţit odată
Doar un enunţ – iar din ce-aveai mai bun, bomboana pe colivă.
Răpunsurile iuţi, tăiose, privirile oneste, surâsul, al iubirii cod
Au dispărut. Sunt azi hrană pentru trandafiri. Cârlionţat şi elegant
Este bobocul. Parfumată floarea. Ştiu. Dar cu asta nu-s de-acord.
Mai preţioasă-a fost privirea ta decât tot balsamul rozelor fragrant.

Jos, jos, jos în bezna fără nici un fel de ai şi nici un fel de am
Coboară cei buni, cei blânzi şi cei frumoşi, într-un nesfârşit exod;
Tăcuţi, se duc toţi, cei viteji, cei inteligenţi, cei plini de şarm.
Ştiu. Dar nu accept deloc. Ştiu, dar eu cu asta nu-s de-acord.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un altfel de Gyges

Mă preocupă moartea,
ca un fel de dragoste intangibilă, ireversibilă.
Filosofic, constat în fiecare zi apropierea ei,
şi alunecarea ei cetosasă, invizibilă.

Că mori neîndemânatic o moarte mică
În fiecare frângere de inimă,
Cu orice vis strivit de talpa vieţii,
În fiecare fir de iarbă ars, ucis...

Obsedant, mă preocup de moarte
Vindecând din răni,
mereu mai irizibilul puroi...
riduri pietroase...

în fundul tuturor sacilor de termeri e aceiaşi
suferinţă...
mereu una si aceeiaşi.

Sunt alte frici mai criminale,

[...] Citeşte tot

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofie

Şi cine eşti tu, încât, dorindu-te,
Să stau de veghe trează nopţi la rând
Rugându-mă să treacă vremea iute
Să te revăd în prag cât mai curând?

Şi cine eşti tu, că-atunci când îmi lipseşti
Locuiesc anotimpuri fără bucurii
Şi implor vântul să-mi bată în fereşti
Cu umbra ta – ascunsă luna-n nori deşi-i.

Ştiu un tip cu mult mai îndrăzneţ decât
Alţi mii de bravi – de pe uscat sau ape;
Şi cine eşti tu, rogu-te, într-atât
Că-n mintea mea alt om nu mai încape?

Dar aşa cum toti savanţii mărturisesc
Căile femeilor ne sunt străine...
Dar cine sunt eu, din toate să iubesc
Cel mai înţelept şi cel mai bine?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul nefardat al frunzelor

în ideea de a fi ramura din salcia rondului
inspir a doua tinereţe
respir prin zâmbetul cuminte
când buzele nesătule de înţelesuri
îşi odihnesc taina pe trupul flămând
picior peste picior
sămânţă şi rod
din timp

frunza-şi dansează culoarea din iubirea verde
în trecere alunecarea prin vreme
eternitatea zilelor
ieri o generaţie
azi tulburătoare metaforă a tainei
pe margine de viaţă

meditaţia repovesteşte idealul într-un exil de fapte
între a vrea şi vrere oglinda palmelor
în poala molcomă a speranţelor
o reverenţă

[...] Citeşte tot

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne dorim incursiuni erotice scurte, sigure, fără "cădere", fără acel ataşament hotărâtor. Şi sunt de părere că cel mai trist lucru în această privinţă, care se dezolta lent, poate fi ideologia predominantă de azi, la care m-am referit ironic ca "buddhism occidental": viaţa este o aparenţă, nu o lua prea în serios, menţine-ţi o distanţă corespunzătoare faţă de alţii, nu ajunge să te ataşezi prea devreme de cineva. Se potriveşte perfect cu atitudinea consumatoristă superficială. Aşa că, subliniez încă o dată, evenimentele acestea (de îndrăgostire, "cădere în dragoste") sunt rare, şi un astfel de eveniment este o întâlnire traumatică care, pusă în termeni morali şi filosofici, crează retroactiv propria sa cauză.

citat din Slavoj Zizek
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din acvariu (Psalmul 5)

Am golit paharul până la fund. De fapt
am fost ispitit.
Eram un copil şi eram iubit.
Lumea era disperată fiindcă rămăsesem curat.
Se rostogolea pe jos în faţa mea, cu membre moi
şi fundul atrăgător. Am rămas neclintit.
Ca să o îmblânzesc, când o luase razna, m-am
culcat lângă ea şi m-am spurcat.
Păcatul m-a satisfăcut. Filosofia m-a ajutat în
zori, când zăceam treaz. Am devenit aşa cum
se dorea să fiu.
Am privit îndelung în sus crezând că cerul e trist
din cauza mea. Dar am văzut că lui îi este indiferent.
Se iubea pe el însuşi.
Acum sunt beat de multă vreme. Zac gras pe fund.
În mine au cuib peştii. Marea dă să se sfârşească.

poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri azurii

trăiam ancoraţi în tinereţile timpului nostru,
viaţa părea uşoară,
poate aşa şi era,
anii erau mai blânzi,
lumea era fericită cu mai puţin
şi oamenii chiar se iubeau,
duceam o viaţă boemă.

cartierul era liniştit,
oamenii prietenoşi,
aşteptam marile vacanţe, marile iubiri,
iar şcoala ni se părea o joacă,
duceam o viaţă boemă.

mai târziu am crescut flăcăiandri,
fetele ne priveau parcă altfel
pe sub genele lungi,
ne ameţeau cu frumuseţea lor.

ne întâlneam la ceaiuri fierbinţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toate opiniile noastre sociale şi politice, toată filosofia noastră de viaţă vor fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii – şi atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, şi în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur.

Sfântul Luca al Crimeei în La Porţile Postului Mare, Predici la Triod (2004)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vin din lumea lui Marinetti

eu vin din lumea lui marinetti,
aruncând totul la pământ,
la dracu dragoste, iubire
şi toate câte-s în inimă,
această cârpă cu care
s-au şters toţi pe mâini,
acum dansăm printre
mese şi scaune ca saltimbancii,
ne dezbrăcăm hainele
şi ne scălămbăiem în oglingă
ca nişte maimuţe din junglele africane,
hai, veniţi, intraţi în joc,
doi paşi înainte
şi unul pe loc,
ce frumos ne stau la gât
lanţurile de aur
în acest azur lins pe ochi,
ţinem steaua lumii pe umărul drept
şi avem armuri de oţel pe piept.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!