Citate despre frunze și noapte, pagina 4
Basm
Curgea ca plânsul umbra de sub frunză
înrăcorind soldații morți.
Stă steaua lună mult lehuză
fără de nopți.
Ah, îmi murise calul sub genunchi,
în raze mă proptisem să nu cad, -
un unghi de stea, numai un unghi
mă adormea.
Și mi-am fost pus ochiul deschis
pe piatra colțuroasă.
În viața mea n-avui
nici vis și nici secundă sângeroasă.
M-au tăvălit pe alb
și m-au scuipat,
un cal m-ar fi iubit și tată.
Ah, doamne, eu sunt împărat
ce-a fost odată
ca și niciodată.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Copacii aceștia sunt albi,
ca după o noapte de dragoste...
până la stele s-a înălțat
foșnetul lor
de frunze în delir.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gogyohka
înainte de miezul nopții
frunzele îngălbenite
de îngrijorare
stau în jurul crizantemei
de parcă au pierdut pariul
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 73
Te uiți la mine - toamna m-a înfrânt
Și frunzele uscate au căzut
Doar câteva pe ram tremură-n vânt,
Nu mai sunt păsări, corul a tăcut.
În mine vezi lumina din amurg
Când soarele e jos, la asfințit,
Dar noaptea care vine cu mult sârg
Ca moartea totul a pecetluit.
În mine vezi arzând un foc mocnit
Pe-a tinereții lui cenușă gri
Ce pare-un pat ce-a fost de ea hrănit
Pe care-acum un vârstnic va muri.
Iubirea-ți va spori când mă privești,
Dar ce iubești, mai bine părăsești.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renaștere
În zgomot de potcoavă și freamăt de stejar,
Centaurii din noapte se nasc în herghelii.
Mă înfrățesc cu ele cărărilor pustii:
Prin ramuri îndoite luceferii transpar,
Iar sunetul copitei pe frunze argintii
Răzbate cu putere, înăbușit și rar.
Nebuni de nemurire gonim prin codrul sfânt,
Pribegi prin țări de umbră și goluri de lumină.
Pe valuri de verdeață se-nalță luna plină;
Văpaia ei urmează sălbaticul avânt.
Deodată mă simt slobod. Gândirea mea străină
O leapăd, mă cutremur ca un copac în vânt.
Pricep tot ce nechează iubitul meu popor.
Mărire ție, Zeus, al veșniciei faur!
Azi unul sunt, de-un sânge, cu aprigul centaur
Colind pădurea largă cu el rătăcitor
Iar noaptea, pe sub bolta de stele și de laur,
Pornim fără mișcare cu râul mișcător.
poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescarul făcu precum i s-a zis: adună rouă de pe frunze, lăsă peștișorii să înoate în rouă, îi puse la soare și nu veni până ce razele soarelui nu sorbiră roua de pe ei. Ce-a aflat? Ce-a văzut? Doi copilași, feți-frumoși cu părul de aur și cu stea în frunte, unul ca cellalt, încât cine îi vedea trebuia să știe că sunt gemeni. Copiii crescură repede... În fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iar în crepetul zorilor, când stelele se stingeau pe cer, trei ani într-o clipită. Și apoi creșteau precum alții nu cresc: de trei ori în vârstă, de trei ori în putere și tot de trei ori în înțelepciunea minții. Când se împliniră trei zile și trei nopți, copiii erau de doisprezece ani în vârstă, de douăzeci și patru în putere și treizeci și șase în înțelepciunea minții.
Ioan Slavici în Doi feți cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testamentul gândului
Iară scriu și-aud afară Întunericul de smoală Și salcâmul ud oftând, Cu frunzele delirând.
Plouă-n noaptea toamnei gri, Udă frunze zeci de mii Și-n sicriele de fier, Așez gânduri de rebel.
Mai curg rimele pe foaie Una, trei, zece, șiroaie, Iar prin ochii reci deîndat' Plânge cerul frământat.
Rătăcind prin amintiri Văd cum fostelor iubiri, Nu le pasă de-al meu vers, Eu alerg prin Univers.
Și rămân în ploi și vis Doar cu masa mea de scris, Mâzgălind pe-un pergament, Al gândului testament.
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul pădurii desfrunzite
Prin pădurea desfrunzită
De-ale toamnei vânturi reci,
Frunza zace- ngălbenită
Pe neumblatele poteci.
E multă frunză răvășită,
I-auzi foșnetul când treci
Prin pădurea desfrunzită
De- ale toamnei vânturi reci.
Noaptea de va fi să pleci
Că te poartă vreo ispită,
Lasă calea ocolită,
Fă-ți curaj și ai să treci
Prin pădurea desfrunzită.
rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt noapte
-Sunt noapte.
Apasa-ti piciorul cu grija,
Taioasa-i durerea din tine
Mi-ajung colturi lasate
pe-alocuri in mine.
-Sunt noapte.
Nu-mi pasa de raza lumina,
Ma mangaie fiecare soapta,
culeasa farama.
-Sunt noapte.
Si-n fiecare e toamna
Ma-nfasor in frunze
Ce curg din nevoia
de lumina.
poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
In arcane de padure
În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.
Frunza tace lîngă frunză și copac lîngă copac;
Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.
În arcane de pădure vijelie ce spăimîntă,
Trăsnet roșu ce-nfășoară și surpare de potop;
Pentru ce e armonia o mînie fără scop,
Dar privighetoarea cîntă, daar privighetoarea cîntă.
În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă,
Aurora-ntîrziată nu s-arată sub frunziș
Întunericul în cale i s-a pus în curmeziș -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.
poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți mai aduci aminte, Doamnă?
Îți mai aduci aminte, Doamnă?
Era târziu și era toamnă
Și frunzele se-nfiorau
Și tremurau în vântul serii
.....................
Ți-aduci aminte și de seara
Cu-amurgu-acela violet,
Când toamna-și acorda încet
Pe frunza-i galbenă, chitara.
Pe lac ce-n lună s-argintase
Încet o lebădă trecea
Și pata-i albă se pierdea
În noaptea care se lăsase.
...............................
Era târziu și era toamnă...
Îți mai aduci aminte, Doamnă?
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel în noaptea de toamnă
Ochiul somnoros al lunii
Peste șesuri lăcrimează,
Sus, pe deal se-nsingurează
Fără frunze, trist, gorunii.
Ș-au rărit frunza și prunii,
Tremurând se lamentează;
Ochiul somnoros al lunii
Peste șesuri lăcrimează.
Bruma nopții se așează,
Stinge prin grădini tăciunii,
De pe boltă mai vegheză
Prin ferestrele furtunii
Ochiul somnoros al lunii.
rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-acopăr
Te-acopăr, iubito, cu trupul
În camera noastră de vis,
În sângele meu aud lupul
Cum urlă-n pădure deschis.
Te-acopăr, iubito, cu frunze
În noaptea cu lună și stele
Te sărut cu iubire pe buze,
Și pe sânii înfloriți de mărgele.
Te-acopăr, iubito, cu soare
Și nimeni nu știe de noi,
Doar apa ce curge-n izvoare,
Și iarba de-aici, din zăvoi.
poezie de Nicu Petria (18 septembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânăr
Acum o sută de uși
când eram un copil însingurat
într-o casă mare cu patru
garaje și când era vară
pâna unde îmi pot aminti,
stăteam pe iarbă noaptea,
trifoiul își scutura zulufii peste mine,
stele înțelepte se aplecau peste mine,
fereastra mamei era o pâlnie
prin care se revărsau în curte aburi galbeni,
fereastra tatei, jumătate închisă,
era ochiul prin care se strecurau somnoroșii,
iar scândurile casei erau netede și albe ca spermanțetul,
și probabil că un milion de frunze
au navigat cândva pe ramurile care vor fi fost,
în vreme ce greierii se adunau în tarafuri,
iar eu, în trupul meu nou nouț,
care încă nu era al unei femei,
le adresam stelelor întrebările mele
și credeam că Dumnezeu chiar putea vedea
[...] Citește tot
poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea venea mereu, câteodată și noaptea rămânea acolo, ațipind, cu căpușorul sub aripă. Și trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopțile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele și parcă înroșeau și pământul. Frunza își simți puterile slăbite; cu greu putea să ție piept vântului, care o clătina în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau, strecurându-se ușor, ca o șoaptă, ca o rugăciune, așternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azuriu
Așa toamnă, răstignește
frunzele pe crucea de aramă
a nopții.
Vântul îți foșnește rochia
de gleznele ploii...
Iubesc
ploile albe ale asfințitului...
Așa, toamnă, scrijelește
povestea ultimului anotimp
pe trupul copacilor desculți.
Acum eu sunt toamnă,
nu-i așa, toamnă?
Uitarea - pasărea cu aripi azurii
poezie de Raluca Ștefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Patul de frunze
Pe-un pat de frunze-am poposit
În a inimii pădure,
Când visarea m-a răpit
Din cetățile obscure.
Luna s-a urcat pe cer,
Ața babii pe fuior
Eu în strat aurifer,
Prin al muntelui obor.
Vrăbiile-amuțit-au iar
Sus pe crengile de fag,
Frunze scârțâie-n calvar
Prin al patului gulag.
Hoinărind în vis de noapte
Prind al steagului balaur,
El trezit din foi de carte,
Eu dormind pe pat de aur.
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mestecenii
Pe mal de râu mestecenii plângeau
stând aplecați spre apa-nvolburată,
iar frunzele șoptind îmi aminteau
că ne-am iubit la umbra lor odată.
Și azi mai stau pe malul povârnit
sub crengile cu frunze dantelate,
dar soarele, mergând spre asfințit,
mi-aduce-n gând doar clipele ratate.
Din drumul lor să le întorc aș vrea,
căci m-asaltează-n fiecare seară
cu amintiri pierdute undeva -
la marginile unei nopți de vară.
Ce mult aș vrea să te revăd pe mal
sub crengile aplecate înspre apă -
să te cuprind cu același ritual
cum numai râul poate să-l priceapă!
Dacă te-ntorci acum, nu-i prea târziu,
ne vom scălda sub razele de lună,
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cînd veniră
Cînd veniră furii în ogradă
Ei n-au venit întîi grămadă.
Nu au venit cum vin, deobște, hoții
Cu ceata și-odată cu toții.
Ograda, satul și cătunul
I-au cunoscut, venind, pe cîte unul.
Și n-au venit nici noaptea, pe furiș,
Feriți de drum și luminiș.
Ei au venit cum vin vecinii,
În toiul zilei. Se coceau ciorchinii
Și atîrnau din frunze poame coapte.
Era mai multă zi decît fusese noapte
Și n-ațipeau, că-n deal se și trezea
Ziua de aur în grădina mea.
M-au întrebat ce-mi fac copiii.
Unii munceau prin fundurile viei,
Alții-i zăream pe scule cum se-ndoaie
Biruitori în luncă și-n zăvoaie,
Cu seceri de scîntei și cu topoare noi.
În lanurile de trifoi
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când veniră
Când veniră furii în ogradă
Ei n-au venit întîi grămadă.
Nu au venit cum vin, deobște, hoții
Cu ceata și-odată cu toții.
Ograda, satul și cătunul
I-au cunoscut, venind, pe cîte unul.
Și n-au venit nici noaptea, pe furiș,
Feriți de drum și luminiș.
Ei au venit cum vin vecinii,
În toiul zilei. Se coceau ciorchinii
Și atîrnau din frunze poame coapte.
Era mai multă zi decît fusese noapte
Și n-ațipeau, că-n deal se și trezea
Ziua de aur în grădina mea.
M-au întrebat ce-mi fac copiii.
Unii munceau prin fundurile viei,
Alții-i zăream pe scule cum se-ndoaie
Biruitori în luncă și-n zăvoaie,
Cu seceri de scîntei și cu topoare noi.
În lanurile de trifoi
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre frunze și noapte, adresa este: