Citate despre frunze și suflet, pagina 4
Toamna de două ori
Vânt rece de septembrie în geamuri
Și-n suflet deziluziile noi
Cad frunzele uscate de pe ramuri
Uitându-se cu lacrimi înapoi
De ce-ai fost sigur prinzi să te îndoi
Oricât ai trage-n viață două hamuri
Singurătăți în unul sau în doi
Cu tot cortegiul neștiut de blamuri
Ne-au părăsit cocorii și norocul
Ei lumea la un an măcar și-o schimbă
Ruletele destinului fac jocul
Și dup-o lege neștiută plimbă
Fluturii tristeții prinși să cearnă
În sufletele noastre-atâta iarnă.
sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitație la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
O dulce nostalgie
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.
Ruginește frunza-n vie,
Vântu-își poartă umbletul.
De la munte-n șes coboară
Anotimpul auriu.
Din copaci frunzele zboară,
Câmpul rămâne pustiu.
poezie de Dumitru Delcă (28 octombrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă fără decor
E toamnă, iubite,
Afară și-n gând,
Sunt frunza ce cade,
Iar tu-mi ești pământ;
Aștepți să te-acopăr
Cu suflet și dor
Și vrei să fiu iarăși
Al toamnei decor.
Nu pot azi toamnei
Să-i fiu o podoabă
Căci frunza căzută
Pe tristul pământ,
E arsă de soare
Rănită de ploi
Ucisă iubite....
De frigul din noi.
poezie de Angelina Nădejde (15 septembrie 2012)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul privirilor
O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniștea cu stele
ce se-aprind o clipă și apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene
Neștiute păsări au plecat spre Sud
răzimând vazduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neștiute păsări au plecat spre Sud
și-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna inimii
Și ger cuprinde, ochi și buze.
Un suflet negru-i aruncat,
De vânt și ploi, pe crengi, frunze,
La toamnă, veșnic, condamnat.
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc (15 septembrie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petrașc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rătăcire
Rătăcesc pe străzi pustii,
Printre frunze arămii
Caut sufletulu-i pace,
Dar toamna vrea să-l îmbrace
Cu vântul ei pustiu și rece
Prin golul din suflet trece..
Ochii mi-i umple de lacrimi,
Că viața mi-e plină de patimi.
poezie de Natalia Păun (20 noiembrie 2014)
Adăugat de Serban Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața mea se iluminează
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru și de sare.
Țărmul s-a rupt de mare și te-a urmat
ca o umbră, ca un șarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corăbiile sufletului meu marin.
Și viața mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenușiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg și salt și curg.
Mai lasă-mă un minut,
mai lasă-mă o secundă,
mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.
Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Dacă poetul e neprihănit în deprinderile lui, tot așa vor fi și versurile lui; pana este limba sufletului: cum sunt ideile ce se înfățișează în ea, la fel îi vor fi și scrierile; când regii și prinții văd minunata știință a poeziei la cei prevăzători, virtuoși și serioși, îi cinstesc, îi admiră și-i prosferisesc și chiar îi încununează cu frunzele copacului pe care trăsnetul nu-l lovește, ca semn că nu pot fi atinși de nimeni acei care cu astfel de cununi își văd cinstite și împodobite tâmplele.
Miguel de Cervantes în Don Quijote de la Mancha (1605), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două distanțe de o frunză
Când nu vrei să vorbești cu nimeni
Când ți se urcă sufletul pe aripi moi
Până la ceruri
Ori găsești în oameni Luna în eclipsă
Scrie-mi pe un petic de stea.
Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor
Cum se-nfierbântă frunzele moarte
În vântul răsucit al toamnei
De parcă ar fi aripi de stele.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea mai mare parte din comoara sensibilității și imaginației poeților este moștenirea directă a sufletului delicat, blând și iubitor al mamelor. Dar care poet, cât de necunoscut, sau literat, cât de modest, nu simte în ochii lui arzând o lacrimă de emoțiune și de recunoștință când, pronunțând cuvântul Mama, evocă ființa iubită ce se apleacă înfrigurată de griji peste leagănul copilului sau peste nădejdile adolescentului? Dați-mi voie să smulg eu o frunză din laurii ce încununează frunțile voastre de aleși ai muzelor, de învingători ai vieții și s-o las să-și tremure mângâierea târzie peste frunțile acelor mame care n-au trăit ca să împărtășească gloria voastră, sau s-o depun cu multă evlavie la picioarele celor care, fiind în viață, au făurit din suferințele lor neștiute sufletele și victoriile voastre de azi.
Cincinat Pavelescu în Amintiri: Mama
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ar fi prea trist
Să n-ai în tine apă și să doară,
Nervurile din frunze în dogoare,
Să n-ai o clorofilă de culoare,
Chitarei care cântă-n subțioară,
Să n-ai destul răsuflet, să n-ai boare,
Metaforele să le vezi că zboară,
Să n-ai un ochi curat de căprioară,
Să te îmbeți cu-o tulbure licoare,
Ar fi prea trist, să n-ai atâtea rime,
Să prinzi izvorul ce-a mocnit sub frunte,
Să mergi pe stele galbene de crime,
Când ai un suflet gata să le-nfrunte!
Ar fi prea trist, ca versurile prime,
Să n-aibă aer cu ozon de munte!...
sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ave-Maria
În biserica Sf. Ștefan
Ave-Maria... Și spre bolta
Mărețului și trist altar,
Fermecătorul glas de orgă
Se-nalță ca un plîns amar...
În sufletele credincioase
Cad notele mîngîietoare,
Cum peste frunzele de toamnă,
Amurgul razelor de soare.
Îngenunchiată înaintea
Crucificatului Hristos,
O palidă prostituată
Plîngea ca un copil duios.
Și-nmărmurită în durerea
Religioasei aiurări,
[...] Citește tot
poezie celebră de Traian Demetrescu (1894)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vizită
Pădurea măreț m-a-ntâmpinat:
- Intră la mine-n palat
Descreerată creatură, hoinar copil
Și umblă pe cât e posibil tiptil.
Eu sunt alegoria viselor tale.
Toate frunzele mele-s pocale
În care stă vinul cerului sfânt.
Ridică-te și bea-l fără cuvânt.
Am avut și smei odinioară,
Zâne, vântoase, mama pădurii chioară.
Nu știu ce s-au făcut, nu știu cum
Au devenit legendă și fum.
Copil hoinar, sărută coaja copacilor mei,
Obrazul bătrânilor mei soldați
Și sufletul meu dacă-l vrei
În scorburi înalte să-l cați.
poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia izvorul vieții
Femeie, când mă uit în ochii tăi,
Văd cerul plin cu stele,
Femeie, când ascult cum bate inima ta,
Văd viitorul vieții mele.
Femeie, când ești departe,
Sufletul mi se aprinde de dor.
Când ești lângă mine,
Dorul mi se preschimbă în amor.
Femeie, când sărut mâinile tale
Albe ca miezul pâinii,
Atunci înțeleg că tu ești
Speranța mea în ziua de mâine.
Căci fără tine, femeie, lumea ar părea
O frunză bătută de vânt,
Dar cu tine e ca o grădină a raiului,
Unde îngerii niciodată nu plâng.
poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul cu ochi
În suflet îmi cresc frunze și flori
Acestea sunt daruri cerești
Chemarea nu este de ieri
Dar, poți, dacă înca mai speri!!
În suflet îmi cresc ochi și amintiri
Ce au fost cândva lângă mine
Sufletele ce astăzi îmi arată
Calea spre veșnicie.
Împodobește coroana că spinii
Au uscat și crescut alte flori
Și mâine e unirea cu vii
Iar morții deschid ochii și ei.
poezie de Nicoleta Petre (29 noiembrie 2018)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aceeași limbă
De două mii de ani, aceeași limbă,
Vorbim noi, cei de-un sânge și de-un neam,
Ca frunzele crescând pe-același ram,
Cum veacuri am văzut cum se preschimbă.
O altă lume, cu alți fii, se tot plimbă
Și altfel este acum de cum eram,
Dar limba ce ne poartă-același hram,
Ne-a tot legat prin veacuri ce se schimbă.
Cu mierea adunată în cuvinte
Și-adânc înscrise în suflet românesc,
Uniți în cuget, plini de învățăminte,
La fel urmașii, ca și noi vorbesc,
Aceeași limbă. Drumuri înainte,
Care străbat pământul strămoșesc.
sonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet de frunză
Prinsă între undeva și nicăieri
între cântec de strană
și urletul potecilor în noapte,
sufletul bântuie
târât de povara dorurilor
și urlă cu zorii ce au uitat să scrie culorile,
rămâne zbaterea frunzei în cădere,
plânge,
stingând anotimpul în cuvinte,
țipetele interogațiilor
învelite-n de ce-uri lacustre
și un suflet ca o frunză
între undeva și nicăieri
plânge...
poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De câte ori ți-am spus că nu sunt destule cuvinte pe lume? Nu totul trebuie explicat, tradus, înțeles, asumat... uneori e doar o pală de vânt ce se înfoaie la margine de drum, fără să însemne altceva decât crâmpeie de viață pe lângă trecem, precum mașina spulberă frunzele pădurii ce-și leapădă amintirile verii. Fiecare moment al vieții e codat în vaietul timpului și-n vâltoarea sentimentelor, întâlnirile fiind expresii ale sinelui în ceilalți. Oglindiri fără de care sufletul n-ar ști să strălucească. Născuți pentru a lumina alte suflete, așa suntem.
Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sacru legământ
Mă regăsesc,
în toamna cu cer violet
când frunze liniștite cad
și cocorii se adună-n stoluri
pădurea pare o umbră a cerului
desprinsă din basm
prin care vântul călătorește
prin file de vreme
un amestec de culoare și pace
se așează-n suflet
leagăn de vis și mângâieri,
fărâme de iubire izvorăsc
și țes o minune
între soare și pământ
un sacru legământ
clipa coboară, se risipește
pe aleea cu parfum
de crizanteme.
poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În căutarea ta iubire
În căutarea ta iubire am obosit
Și multe primăveri de-atunci au înflorit,
Tot atâtea toamne frunzele și-au scuturat,
Iar tu mai ocolit romanța mea neîncetat.
În căutarea ta suflet pereche am obosit
Și glasul tău mereu, mereu m-a ocolit,
M-a amăgit soarele tău cel mult dorit,
Căci doar în visul meu neliniștit ești de găsit.
În căutarea ta iubire eu voi fi mereu
Și nu te voi lăsa să hoinărești de capul tău,
Tot te voi prinde-n lesa inimii cândva,
Speranța împlinită va fi steaua mea.
Când vei întra în casa sufletului meu,
Iubire un cântec vesel va fi glasul tău,
Fericirea sus la stele o voi ridica,
Că tu iubire ești apa vie în viața mea.
cântec, versuri de Valeria Mahok (24 august 2009)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre frunze și suflet, adresa este: