Citate despre generozitate și timp, pagina 4
În final, poate că este mai înțelept să ne predăm înaintea miraculosului domeniu al generozității umane și să continuăm să spunem "mulțumesc!", pentru totdeauna și sincer, atâta timp cât avem voci.
citat din Elizabeth Gilbert
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțeleptul
El de măriri deșerte, de faimă, nu visează,
Domnia n-o râvnește, de curte stă străin.
Ca dânsul nimeni altul bun nu e, nici blajin,
Pe toți îi miluiește, cunună, creștinează.
Dar armele iubește și caii, des vânează,
Și-mbelșugata-i viață își toarce firul lin,
Mărinimos și darnic, cu cugetul senin,
El tot mereu petrece și bea și ospătează.
Așa un veac trăit-a, voios și înțelept,
Și când l-au dus în raclă cu mâinile pe piept,
L-a plâns ca pe-un părinte mulțimea-ndurerată;
Și dacă cronicarii uitării-l hărăzesc,
În cântece-amintirea-i e de popor păstrată,
Și tainic pe mormântu-i bătrânii ulmi șoptesc.
poezie clasică de Mateiu Caragiale (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
O secundă ne desparte
Nu-ți feri privirea caldă, știi că văd și știi că știu
Într-o mare de tăcere îți sărut sufletul viu.
Te ascult chiar și-n tăcere, vorbele ți se preling
Nu îți cer decât o șansă îndoielile să-ți sting.
Eu te știu cum esti, iubire, m-ai atins și m-ai iubit!
Am simțit la tine-n brațe ce gust are-un răsărit.
Ești o stâncă încercată, nici furtuna nu te-nclină,
Dar, eu știu, că mă iubesti, doar mândria ți-e de vină.
Îți întind din nou o mână, înghețată de-asteptare
Uită-te în ochii mei, simte-mi inima cum doare!
Fii iar generos cu mine, strânge-mă la pieptul tău,
Am simțit, întotdeauna, că acolo-i locul meu!
Ne unește disperarea orelor ce trec prea lent
Timpul, ne exaspereaza, nu-i la dragoste atent!
Dar tu știi, vremelnic ceas, cu secunda ta rotundă,
Două suflete, ce simt, se găsesc pe-aceeasi undă
poezie de Garofița Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpule
ce se-ntâmplă, timpule, cu mine,
tot mereu mă-mbătrânești, cu anii,
în clepsidra vremii care vine,
am din socoteli numai pierzanii.
părul tinereții deja s-a albit,
a căzut argintul cerului pe el,
ridul din obrazuri mi s-a adâncit,
nu poți să mai stai, timpule, nițel?.
clepsidra asta nu poți s-o faci spartă,
așa ca ceva neprevăzut,
nu poți să treci singur pe la poartă,
să te faci că nu m-ai mai văzut?.
te-am zărit azi noapte ca un fulger,
te-ai holbat asupra mea himeric,
ca pe-un demon rău, sinistru înger,
te-am văzut din pat prin întuneric.
[...] Citește tot
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (24 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Da" Soarelui iubirii
Inima atât a vrut
O fată dulce și frumoasă
Negreșit vom face casă.
Uniți prin "DA", crez împlinit
Ține-mi și-acest sărut!
Șoapta de iubire crește-n fruct
Ionuț, tăticul fericit!
Respect și inimă curată
O știi: ție ți-am dăruit
Cu tine-mpart o clipă minunată
Soarele iubirii ne-a unit
A sta-mi doresc a sta de veghe.
Necontenit, vis împlinit
Al meu să fii: Suflet pereche!
Raza iubirii ne-a unit
A împlinit ce ne-am dorit
Ne sunt alături toți ne iubesc
[...] Citește tot
acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea mai mare greșeală în seducție este să fi prea drăguț. La început este posibil ca bunătatea ta să fie fermecătoare dar curând devine monotonă. Încerci din greu să faci pe plac și nu reușești decât să pari nesigur. În loc să copleșești ținta cu bunătatea și generozitatea ta, încearcă să induci confuzie. Copleșește-o cu atenția ta apoi schimbă direcția, fă în așa fel încât să lași impresia că nu ești interesat. Fă-o să se simtă vinovată și nesigură. Poți propune chiar și o pauză, las-o să vadă cum e fără tine, asta îți va oferi timp și spațiu pentru a pregăti următorul pas.
Robert Greene în Arta seducției
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea a fost în permanență nobilul vehicul al tuturor ideilor generoase, al progresului, dar a fost în același timp o flacără și o armă pentru afirmarea conștiinței naționale, pentru afirmarea unității și latinității noastre.
citat din Dan Simonescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corn de timp vrăjit
Toamna asta e frumoasă, luminoasă ca un gând!
Mi-a păstrat soarele-n casă și-amintirile pe rând.
Cu căldura-i de poveste mă-nconjoară brațul ei.
Luminoasă toamnă este peste suflet și pe-alei!
Toamna asta-i minunată, generoasă peste poate,
Cu vinul, mustind pe masă, jubilând printre bucate!
Și-n poiana toamnei noastre, prefăcută-n primăvară,
Suntem regii către care ploi de stele iar coboară.
Visele se cern fantastic, dintr-un corn de timp vrăjit
Ca o veste minunată ce pământul a-nverzit.
Sufletele cântă iară, melodii de mult uitate
Și amurgul-sur coboară legănând acestea toate.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mormântul lui Melville
Adeseori sub valuri, departe de-aceste orizonturi,
El citea testamentul și mesajele-aruncate de zarurile
Celor înecați, de oasele lor lovind sub geana spumii
Coastele de mărgean ale mărilor nevăzute lumii.
Iar epavele se perindau fără bătăi de gong, de clopot;
Caliciul generos al cuprinsurilor morții returna un capitol
Răvășit, hieroglife-învinețite, rana unor semne de rău augur
Pe coridoarele scoicilor, de unde nu răzbate niciun zgomot.
Atunci pe circuitul unei perpetue spirale vaste,
Cu funii vrăjite și răutăți uitate, ochii înghețați acolo
Au devenit altare-n apele cu translucidă piele....
Pe când perpetue, tăcute răspunsuri se furișau sub stele.
Compas, alidadă și sextant nu mai așteptă ora mareei la sizigii...
Deasupra,-n prăpăstii de-azur, și jos, în cercul zării,
Nici un cântec trist nu trebuie să-l tulbure pe marinar.
Umbra-aceea fabuloasă va fi mereu numai a mării.
poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poruncă nescrisă
Să faci copii,
Să-nalți o casă,
Și să plantezi un pom!
Aceasta e menirea ta,
De om...
Copii, să faci
Din dragoste nebună,
În nopți fierbinți
Cu clar de lună,
Căci dragoste nebună,
În leagănul neștirii,
E singura arvună,
La vama nemuririi...
Sălaș, să faci din paie,
Cu prispă și-o odaie,
Făr-de coloane grele,
Și fără arhitravă...
Când vei pleca din ele,
[...] Citește tot
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versuri scrise pe frunze uscate de vie
I
HAFIS
La început - se știe - stelele aveau pe cer
cărările cu stângăcie trase la-ntâmplare;
din arcuirea zveltă a sprâncenei tale
a-nvățat odată Luna
să-și arcuiască drumul ei pe boltă
- peste mare.
II
PSALMISTUL
Când treci fără sandale pe sub tei,
porumbii adormiți pe streșini ciuruite
se trezesc, crezând
că pașii tăi, mărunții, runt semințe azvârlite
de-o mână bună pentru ei.
III
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la generozitate și timp, dar cu o relevanță mică.
Privește-ți, omule, frumosul din suflet...
Când printre brazi brumați de timp,
Răsare în împărăția ei ochioasă luna
Și întregul vieții luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Și-i dă culori feerice naturii și iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.
Privește-ți, omule, frumosul din suflet
Privește-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Și vezi ce simți cu adevărat,
În sufletul de viață frământat, în timp;
Prin vene îți va curge poezia,
Inima își va deschide trandafirul roșu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Și Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Și pe al tău destin.
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Walter Simmons
Părinții mei credeau că o să ajung
La fel de mare ca Edison sau mai mare:
Copil fiind, făceam baloane,
Păsări extraordinare și jucării cu ceas,
Și mici mașini care mergeau pe șine,
Și telefoane din cutii și ațe.
Cântam la trompetă și pictam,
Modelam în lut și am interpretat rolul
Personajului negativ din "Octoroon".
Dar la douăzeci și unul de ani m-am căsătorit
Și, cum trebuia să-mi câștig traiul,
Am învățat să repar ceasuri
Și am ținut un magazin de bijuterii în centru
În timpul ăsta calculând și gândind, gândind, gândind,
Nu atât la afaceri, cât la motorul
Pe care urma să-l construiesc.
Întregul Spoon River veghea și aștepta
Să-l vadă la lucru, dar niciodată nu a funcționat.
Câteva suflete generoase credeau că geniul meu
Era cumva împiedicat activitatea zilnică din magazin.
[...] Citește tot
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1916), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe șine de tramvai
Tramvaiul îl poartă zi de zi pe aceleași străzi
pe care el nu le vede niciodată.
Aglomerație, vacarm de sunete amestecate,
(viață, viață, viață!)
dar el nu întâmpină probleme:
și-a înzestrat urechile cu o pereche de căști
ce pare că
au crescut din propriul trup.
Zi de zi, tramvaiul trece pe lângă aceeași florărie,
mai e și un parc din care răsună vocea unor copii:
"Soarele! A ieșit soarele!".
La colț aceleași tomberoane
se revarsă generos,
spre deliciul aceluiași câine vagabond și al cerșetorului,
care împart frățește prada.
Ce bine că el nu aude, nu vede nimic!
Ochii lui sunt deschiși spre o altă lume,
preocupați intens să updateze și să upgradeze
sistemele ce se învechesc,
somnul și mersul,
[...] Citește tot
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De multe ori vinul...
Binecuvântați vinul pentru marea lui generozitate.
Onorați-l cu cele mai frumoase nume.
Nu dați voie apei să-l supună,
Nici nu-l lăsați să se înstăpânească peste ape.
Un vin de Karkhiyya, învechit în hrube mult timp
Încât unui băutor, având aceeași vârstă, i-ar mai rămâne
Puțini ani de viață pentru a se bucura de savoarea lui
Va readuce în suflet
Nevinovăția celui cuprins de focul sacru al iubirii.
De multe ori vinul e băut de oameni care nu-l merită.
poezie de Abu Nuwas, 756-814, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decaloguri comparative
Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are străduință.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu îți zâmbește în față.
poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt fărâma de atom
Am adunat atâtea-n viață
că mă întreb unde au loc.
Ca și câmpul cu verdeață,
am adunat în suflet tot.
Am adunat prietenie,
speranță și simpatie.
Iubire, bunăvoință,
le-am adunat cu credință.
Cu generozitate aleasă
le-am închis la mine-n casă.
În suflet și-n inimioară,
să-mi fie în viitor comoară.
Cu mult curaj și cu putere
am strâns în timp ceva avere.
Cu bună dispoziție,
dăruire și ambiție,
am adăugat și toleranța
și-am echilibrat balanța.
Astfel am dat vieții nou sens
și contez în Univers.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Petale de toamnă
Petale de toamna mai plâng peste noi,
E vremea frumoasă, chiar daca sunt ploi,
Ne picura viața petale de vis
In păr peste ochi, peste frunti de abis.
Mai trece un an, in toamna intrăm
Pe-aripi de Iubire cu Viața zburăm,
Minune e Oameni sa poți să zâmbești
Să numeri petale și frunze cerești
.
E viața și vara și toamna arzând
E și primavara muiata-n Cuvânt
[...] Citește tot
poezie de Felicia Felidiorean (25 octombrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărbători... în cuvânt
Când ne vin sărbători, între treceri de ani,
Aruncăm de pe noi haina grea de păcat,
Într-un gând încăpem și bogați și sărmani,
Suntem suflet și om... precum El ne-a lăsat.
Retrăim bucurii... alungate-n uitări,
Din greșeli adunăm, învățări, spre folos,
Steaua Lui, de pe cer, ne lumină cărări,
Încercăm să trăim doar ce-i sfânt și frumos.
Între două iubiri... a aproapelui tău,
Dărnicie și gând tolerant, de mai bun,
Încercăm un cuvânt al părerii de rău
O iertare dorită-ntr-un prag de ajun.
Un cuvânt iertător, scris în nașteri de Domn,
Peste albul din fulg... peste floarea de ger
Pusă-n geamul pierdut între noapte și somn,
Sărbători... în cuvânt și colinde cu ler.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zeii bătrâni știu încă să petreacă!
Iubiți colegi purtând același hram!
Sunt patruzeci de ani - o veșnicie!
De când, întâia oară, ne porneam
De-aici, ca o superbă herghelie
De mânji neștiutori de bici și ham.
Eram frumoși: purtam văpaia pură
Care se-arată-întreagă pe figură.
Acuma, iată-ne - și mai frumoși;
De frumusețe grea, interioară,
Care ne face - poate - mai sfioși,
Căci n-are focul viu de primăvară
Al aștrilor puternici și geloși,
Ci doar surâsul palid care-înseamnă
Căldura blândă-a soarelui de toamnă.
Ei și!? Înțelepciunea unei vieți
E s-o trăiești, pe fiecare treaptă,
Prin ceea ce-i e propriu, si să-nveți
a-i da, necontenit, măsura dreaptă.
Să-i dăm, deci, acceptatei bătrâneți
Prilejul de-a ne-ntineri, o clipă
[...] Citește tot
poezie celebră de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre generozitate și timp, adresa este: