Citate despre iubire și porturi, pagina 4
Textele de mai jos conțin referiri la iubire și porturi, dar cu o relevanță mică.
Situația la zi
Cei dragi se-nmormântează
În saci de plastic, Doamne.
Se-apropie Crăciunul...
Noi plângem la icoane.
În lume-i pandemie
Ș sufletele plâng,
Vin morții să se-nchine
Pe muntele Parâng.
Plâg brazii cu tămâie
Și mir de ape curge
Din muntele durerii.
O lume-ntreagă plânge!
Se sfarmă libertate,
Credință și familii.
Uită că-n astă lume
Noi suntem pelerinii.
Ne-mpresurăm cu ură...
Doamne, acest calvar
E scris cu suferință
Și plâns în calendar.
[...] Citește tot
pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când "cântă" armele
De câte ori "cântă" armele
muzele tac în lacrimi fierbinți
iar cerul nopții își ascunde stelele
de avioane, rachete și proiectilele
ce seamănă calvarul,
dărâmă construcții milenare
fierb casele și blocurile
în praf de pușcă și trinitrotoluen
migranții cu milioanele își părăsesc
ruinele și orașul și țara
pentru o altă țară mai ferită de război...
Vapoarele sunt scufundate-n porturi,
trenurile mor pe șinele ruginite
bombe termobarice și cu fosfor
topesc pământul, casele, spitalele.
O racheta se luptă cu o altă rachetă,
drone inteligente topesc vehicule amfibii,
tancuri, tunuri, lansatoare de rachete...
De o parte și de alta nu mai rămâne timp
de număratul morților nici de îngropăciune,
[...] Citește tot
poezie de Eugen Coța
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Aici te iubesc nisipos... răsfirat... amestecat între soare și mare... și cuvinte apoase... învălurate...
Zilele de același soi se urmăresc unele pe altele.
Soarele se dezvăluie în forme care dansează...
Un pescăruș argintiu alunecă din vest... purtându-ți respirația între aripi...
O împletește cu a mea și marea se cutremura într-o răsuflare...
Uneori cate o corabie ne poarta amescându-ne dorurile...
O, catargul unei corăbii...
Singur...
Uneori îmi simt sufletul ud și greu... și cautându-te
În depărtare, marea imi sună și te răsună...
Cântec în port...
Acesta este un port... în mine e un port...
Aici te iubesc.
Aici te iubesc și orizontul te ascunde în zadar...
Te iubesc și printre aceste fire de nisip rotunde...
le măsor conturul și le sfărâm nemărginirile...
și te scriu printre ele... să ramai... sa le ramai...
Îl desenez cu inima mea... cu tălpile mele...
Cu mine te scriu pe nisipuri însetate de noi...
în mare... în vânt... în oameni...
[...] Citește tot
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpurile Vieții
Înmuguresc zorii vieții în era smaraldului,
A primăverii tandre și înmiresmate.
În fragedă pruncie, lăstar firav crește în pomul vieții
La adăpostul mamei și cu dragoste se hrănește.
Are fragezimea petalei albe a bobocului de floare
Și puritatea de cristal al lacrimei dimineții
Chicotul gângurit al sufletului înviorează
Chipul mamei, crispat de-atâta duioșie și candoare
In lumina născătoare, bobocul se deschide
Etalându-și splendoarea fluorescență pastelată
În, sute, mii și mult mai multe calde și dulci culori
Și-și poartă cu mândrie ancestrală portul.
Identitatea lor e una și eternă vrea să fie.
Tinerețea este o harfă acordată să cânte la orice adiere
Și pășeste în tăcere n dimineți prin ale ei cărări rătăcitoare.
În ambra galbenă a chihlimbarul, anii maturității se grăbesc sa vină
Și vara definesc, când se coc la focul de jăratec al soarelui usturător,
Când în clocot dau dorințele ascunse și cantecul se cantă pe sine însuși
În înalturi se ridică și-n uniune dansantă cu natura se îmbrățișează,
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Românul sărman
Oriunde ați fi în lumea asta mare
Strigați cu toți, hai, cenzura jos!
N-avem bani pentru...-n buzunare,
Sunt goale, le-am întors de mult pe dos.
Și de-am găsi o umbră-a unui bou
Nu mi-ar ajunge poate nici de-o pâine
Fiindcă românu-i de mult sărman
Și- așa îl știe o întreagă lume.
Ați luat mereu, de unde-o să mai luați?
Pe care os cei tare or să te bată?
Slugi și stăpâni de slugi încă mai sunt...
Dar când nu ne mai fi această sloată?
Cum o să cereți oare socoteala?
Chiar și oglinzile de teamă-s sparte
Noi vom muri într-un târziu
Dar poate, vom fi-mpreună dincolo de moarte.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul I
Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde.
În cerul cel mai plin de-a lui lucoare
eu fui. Văzut-am stări, ce-a le descrie
nu știu, nu pot câți au să se scoboare,
căci stând aproape țintei-o vrere vie,
atât ne-absoarbe-al minții noastre-avânt,
că taie-al minții drum să mai revie.
Dar cât putu de-acest imperiu sfânt
comoară-n suflet mintea mea s-adune
va fi de-acum materie-acestui cânt.
În ultima mea trudă, Apollo bune,
puterii tale fă-m-atâta vas
cât dragu-ți dafin spre-a-l primi-mi impune.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru ploi de vară
Cerul plânge beteșugul
Lumii noastre-ntunecare...
Și țăranii dând cu plugul,
Truditori până la moarte,
Plânge dorul și pruncia
Celor ce-au rămas români,
Să-și cinstească veșnic glia
Rămasă de la străbuni.
Cerul plânge beteșugul
Și sângerânde răni mustesc,
De sărbători, oameni cu plugul,
Necredincioși, la muncă ies.
Astăzi, cu ia românească,
Alt legământ poporul face,
Căci grea e lacrima... Și jugul...
Și pumnul, poloboc se face.
Lumii noastre-ntunecare
Dumnezeu a dat... Ne ceartă...
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru alb
În calendarul nostru-i alb,
A nins în sute de poeme,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg,
Flamură-aprinsă de la stele.
Mi-e trupul jar și taina vis,
Altar pe cântecul durerii,
Cu străluciri de jar am scris
Și-am plâns înspre apusul serii.
În calendarul nostru-i alb,
A nins la tâmple de lumină.
Un sânger, pe un catafalc,
Rănit de-a timpului rugină,
În verbe albe de omăt,
S-a înrădăcinat cuvânt.
Și dor ninsori cu noi cu tot,
De când ne naștem pe pământ.
A nins în sute de poeme,
A nins în toc și-n călimară,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu fugi...
Nu fugi de propriile sentimente, nu te lua la-ntrecere cu propria umbră, nu vei avea sorți de izbândă. Întoarce-te, iubește-le, ascultă-le, chiar dacă mintea-ți joacă uneori feste.
Ele îți spun o poveste, ca melodiile unei orchestre, ce vorbesc despre morți tragice și fapte mărețe.
O poveste, pe care am fost amândoi învățați s-o ignorăm, și în schimb pe realitate' să ne axăm.
Cu propriul destin ne jucăm atunci când lamentările ni le ascultăm. Confuzia, stresul, dezinteresul, cursa nebună pentru a-ți găsi alesul', toate îți pot părea normale, atât de răspândite încât au devenit banale. Simptome subtile, camuflate de o fugă continuă după mai bine', ceva ciudat se-ntâmplă cu tine atunci când visezi la ziua de mâine. Uiți de iubire, uiți că tot ce îți trebuie este deja prezent în tine.
Cel mai bun prieten îți este Prezentul, locul și timpul în care înflorește talentul, locul unde nu te simți niciodată singur, pentru că tot ceea ce vezi ești tu, iar tu ești tot ceea ce se vede. Nu e doar o părere, nu e doar un alt rând scris într-o carte pe care o citești și apoi o trimiți mai departe. Ține aceste cuvintele aproape, lasă-le să te poarte către locul de unde izvorăsc toate.
Respiră împreună cu mine, în timp ce ne dezbrăcăm de concepte, de ură, de gânduri meschine. Nu e o cale complicată, ci are mai multe în comun cu o artă, cu o ploaie curată ce înlătură o așteptare deșartă. Totul a fost o minciună, o glumă nesărată, camuflată într-una bună. Tot ce ți s-a părut că face sens... a demonstra, a deveni, a învăța... nu a fost altceva decât un drum închis, un infern deghizat în paradis.
Nu poți fi atins, de biciul fierbinte al judecății, nu ai fost nicicând o victimă a nedreptății. Esența ta e un miracol ce umblă pe pământ, a cărui față adevărată a fost ascunsă de ceea ce considerai important până nu de mult.
Nu ai deținut nimic cu-adevărat, nici măcar propriul corp, fie el de femeie sau bărbat. Un rol ai jucat, un rol ce a părut important, însă unul ce a fost de la-nceput conceput eronat. Un rol limitat, ce a-nceput să te strângă, să nu mai fie bun de purtat. E păcat, să insiști în greșeală, ai căzut de mult prea multe ori în aceeași capcană.
Sunt aici să îți spun că frica nu este reală, că sufletul îți este curat, contrar a ceea ce ai fost învățat. Un suflet ce poate părea mut, dar ale căror șoapte se dezvăluie doar celui îndeajuns de tăcut. Precum o muză, ce apare într-o lumină difuză, dar care odată recunoscută își revarsă darurile asupra celui care o ascultă.
Ascultă tăcerea, nu o lăsa să treacă neobservată, așa cum ai făcut de fiecare dată. Strânge-ți toate corăbiile atenției laolaltă, și cheamă-le înapoi în brațele portului numit Prezent. Privește atent, fii perseverent, și mintea ți se va deschide, iar un foc innvincibil în inimă ți se va aprinde.
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada închisorii din Reading
I
N-avea veșminte stacojii
Cu vin și sânge scrise,
Ci vin și sânge-avea pe mâini
Atunci când îl găsise
Cu fata moartă ce-o iubea
Și-n patu-i o ucise.
Mergea-ntre paznici, îmbrăcat
In sur costum ca ceața ;
Bonet vărgat purta pe cap ;
Schimonosindu-i fața ;
Dar n-am văzut nicicând un om
Privind mai lacom viața.
Nu, n-am văzut nicicând un om,
Sau vreun prizonier,
Holbat la peticul de-azur
(Ocnașii zic că-i cer),
[...] Citește tot
poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Protest pentru o sărăcie demnă
sărăcie-n țară a mai fost și-n trecut
pribegii și molime și război
dar ca azi nicicând n-am avut
dezbinare și-atâta ură-ntre noi
care pe care se suie părelnic
avuții și ranguri țării să-i sugă
pământu-i ars trist jertfelnic
nici să-i înghită n-o să-i ajungă
se compară cu domni într-a istoriei nimb
pretind că fac lege, democrația
impun sărăciei un curs de schimb
nemunca-i plătită și onoare-i hoția
n-au izbutit nici fanarioții
nici alți aprigi năvălitori
să ne facă simți străini cu toții
în țara dacilor nemuritori
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de ancoră
Hei, vira ancora! Vira, of, vira până-ntinde lanțu-n prova!
Încă o-ncercare! Stop. Țineți-o-n barbotin un pic.
Lasca* manevrele velelor, întoarceți vergile
Vela foc gata de plecare! Vira până când lanțul e la pic! *
La drum! Iubire, nu mai putem rămâne lângă tine
Lăsați paharele, spuneți-i fetei adio și sărutați-i obrăjorii;
Pentru că vântul, iată, strigă, "Nu când vrei tu și îți convine
Te-ajut, ci atunci când am eu chef să vin la tine,
Sus ancora, dacă vă e dor de Mama Carey*
(Dacă vreți să navigați spre Mama Carey!);
Oh, drum bun spre locul unde-și hrănește Mama Carey puișorii!"*
A mai rămas o cheie!* Gata, s-a smuls de pe fundul mării!
Ancora tribord la suprafață! Spălați-o și la post cu ea!
Nava girează spre babord, iar ancora-i încă plină de noroi,
Anul ăsta n-o vom mai fundarisi vreodată. Valea!
Drum bun și vânt din pupa spre marea cea albastră,
Cu nava-n balast*, ușoară, fără marfă-n cale,
[...] Citește tot
poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndrăznesc să te întreb...
Îndrăznesc să te-ntreb, de mâine cine sunt dacă florile mor,
Și cui voi lăsa moștenire tăcerea acestei iubiri răvășite,
Căror fluturi le voi da mireasma să mi-o poarte în zbor
Spre cetățile de la marginea mării de valuri mereu părăsite?
Aici pe pământul acesta arid sunt totuși un om stingher,
Corăbiile se scufundă în porturi și catarge se rup în neștire,
Îndrăznesc să te-ntreb, cât de frumos poate fi un vis efemer
Și cine sunt eu, nestatornică, rătăcită prin această iubire?
Îndrăznesc să mai cred că viitorul ne mai este aproape,
Întrebarile toate își vor găsi și ele cândva un răspuns
De ce fug uneori corăbiile sau se scufundă în ape,
De ce viața aceasta pentru nimeni nu este de-ajuns?
Doamne și câte întrebări mai sunt înca în lume,
Si cât de multe înca îndrăznesc să te întreb, dacă ai ști!
Unde este cetatea aceea atat de visata de mine,
Și unde mai sunt eu ce atâta mă caut, și nu mă mai pot găsi?
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (7 ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre iubire și porturi, adresa este: