laşitate şi viaţă

Marea umilinţă

Regretaţilor mei amici Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Gh. Eminescu, Ion Voicu, Aristide Buhoiu, Mircea Muşat, Mihai Ungheanu, Raoul Şorban, Sergiu Nicolaescu, Anca Petrescu, Ştefan Iordache, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu...

Ferice, dar, de voi, prieteni morţi
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina
Pe cine să înjur sau să blestem
Când noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mâine, s-or opri
Pe urmă vom bea apă ruginie
Trăim calvarul ăsta zi de zi
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund
Eşti prizonierul neamurilor proaste
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (24 iunie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supra... vieţuirea

Pare-a fi doar un plus superlativ
Paradoxal, un academic acceptat;
Ca şi cum fiinţa-i pleonasm la "existat"
Şi dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.

Nu ştiu ce-i să trăieşti peste trăit,
Dar am în scoarţă, în oase un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic... Interzis
Să-mi rup din lanţul de destin ce mi-e voit.

Am zis destin, necunoscutei "X"
Ce-o dau monedă schimbului "nu ştiu"
Mereu după se-ntâmplă... un prea târziu;
Doar arogant să demonstrez că "ştiu, la fix".

Mă-ntorc la termen; "peste vieţuire"...
Ca şi cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Şi nu cred iotă că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni... de retrăire.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire...? De două ori...

Pe ritmuri de dorinţă, m-ai îmbătat uşor
Şi cu vorbe alese, ai vrut s-arăţi iubire...
Însă tot ce-ai vrut... a fost un dormitor,
În care să mă ai, bifând o împlinire.

Nu folosi minciuna când simţi arzând un dor,
Nu îţi nega trăirea, prin frică, laşitate...
Nu terfeli iubirea doar pe un biet covor,
Preţuind doar trupul şi nu omul din spate!

Ai cautat să ai, să simţi ce n-ai avut...
Şi într-o zi... ai prins curaj să vii iarăşi la mine.
Şi iarăşi te-am primit cum nu m-ai fi pierdut,
Dar pentru c-ai venit, m-am depărtat de tine...

Iubesc totul în toate... iubesc peste total!
Nu ştiu şi nici nu-mi place să fac ca restul lumii!
Dar ce ţi-am oferit, a fost mai mult de-astral,
Iar tu, ai risipit pan' la sfârşitul lunii!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere, mamă, la revedere, tată!

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
că-n ziua asta caldă de blajin,
nu vin cum vine toată lumea cumpătată,
să dau pomană pentru voi, ca un creştin.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
că azi cu voi e doar singurătatea...
şi mă căznesc aşa cum niciodată,
şi soarta mi-o blestem, şi laşitatea...

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
dar ştiţi si voi că sunt plecat la muncă,
şi peste tot e-o criză blestemată
şi dacă vin, stăpânii mă aruncă.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
voiam să vă aduc o nepoţică,
adică pentru voi, e strănepoată...
adică sunt bunel... la o adică.

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaime

iubite,
fug ca o laşă de viaţă,
de iubire, de cântece
am spaimă de cutremure,
de moarte, de tine,
de braţele tale îndrăgostite de mine,
de cuvinte, de sângele meu
plin de poezie şi de candori.
mă despodobesc de dantelele
care-ţi fură ochiul-zeu,
de cuvintele care scapără în atingere
cu trupul meu devenit pâine şi apă
şi apoi cuminecătură,
în timp ce tu urmăreşti lupul alb
prin pădurea de ispite
moartea, noapte de noapte,
mă fură şi mă duce la iazul
unde vin stelele să mă culce până-n zori
la răscruce de destin,
unde se logodesc vieţile noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de ianuarie

I
Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte,
Şi încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit,
Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsaşi pe el un munte,
Dar mi-ai dat ş-a ta putere spre a nu fi de el strivit.
Îmi făcuseşi o coroană ce ca pietre nestemate
Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău;
M-ai ţinut în orice clipă cu simţirile-ncordate,
Mi-ai fost soră preaiubită şi mi-ai fost şi crud călău.
Ca Iacov frumos şi tânăr ce-adormise la fântână,
Deşteptat fără de veste de un înger lucitor,
Mă chemaşi la luptă cruntă şi ai vrut să-mi fii stăpână
Şi să-mi pui pe beregată uriaşul tău picior...
Ca Iacov intrai în luptă ş-am ieşit ca el de-asemeni,
Şi nici tu nu eşti învinsă şi nici eu învingător,

Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca nişte gemeni
Ş-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor.
Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase
Mi-a văzut a vieţii navă ici şi colo alergând,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul care ucide

Potop de vorbe-aruncă unii cu-atât de multă uşurinţă,
Lovesc cu ele drept în faţă, de parcă n-au pic de credinţă.
Şi încărcată le e vorba de mult venin şi multă ură,
Îţi intră-n suflet cu bocancii, nu au ruşine, nici măsură.
Nu au produs de când se ştiu decât şuvoi de vorbe goale,
Au stat la pândă şi-au lovit când au simtit un loc mai moale.
Cuvântul lor e ca pumnalul, ce-n inimă ţi-l răsucesc,
Ei simt cum rana sângerează şi-atunci mai tare-l învârtesc.
Dar cel mai laş e-acela care îţi sare-n spate mişeleşte
Şi pe la colţuri des apare, urzeşte intrigi, terfeleşte.
Ar trebui trimis în rând cu-acei tâlhari la drumul mare
Şi pedepsit cu penitenţă, că te-a adus la disperare.
E mult mai grav un braţ rănit, sau portofelul tău furat?
Nu este mai cumplită rana din bietul suflet disperat
Şi inima ce-a fost rănită, cu vorba rece ca de gheaţă,
Ce a ucis în om speranţa şi bucuria lui de viaţă?

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum în secolul douăzeci şi unu...

acum în secolul douăzeci şi unu,
când viaţa a devenit doar toamnă,
omenirea intră la idei
se consideră abandonată, singură, cu ea însăşi,
de când ne gândim la viitor
toate zidurile s-au strămutat,
principiul speranţei a ieşit în fugă pe geam
şi noi ne uităm cruciş unii la alţii,
hai să schimbăm lumea,
dar cu cine anume,
cu clasa muncitoare care a intrat în extaz?
te uiţi spre viitor
ca şi cum te-ai uita pe gura unui obuzier.
căutăm altă ţară pe care n-o găsim niciodată,
avem impresia că pământul goneşte nebuneşte spre autodistrugere.
toate imperiile şi-au schimbat stăpânii,
s-au schimbat şi conştiinţele,
hainele, femeile, modele,
începem să credem în viaţa de apoi,
în măreţia şi laşitatea ei,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă apreciem în iubire preludiul, ţinând cont de cel mai mic amănunt, în viaţă apreciem, în funcţie de normele tipice, create de noi înşine, atât latura sentimentală, cât şi cea temperamentală, comportamentul dedublând uneori fineţea ţinutei, a laşităţii rotunde pe care bărbaţii şi-o impun cu prisosinţă atunci când îşi doresc să cucerească o pradă.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să stai şi să înduri situaţii sau relaţii care îţi fac rău înseamnă laşitate, neasumare, lipsă de respect şi preţuire de sine. Dacă te-ai iubi şi te-ai respecta ca fiinţă, nu ai tolera o viaţă în care să le permiţi altora să te trateze cu lipsă de consideraţie, să te abuzeze psihic sau fizic, să te transforme într-o victimă sau să se folosească de tine şi de pasivitatea ta. Sacrificiul tău şi compromisul în care alegi să trăieşti nu sunt simboluri ale virtuţii tale, ci ale lipsei tale de curaj şi demnitate. Respectă-te, trasează-ţi limite şi graniţe sănătoase, ieşi din situaţii şi relaţii toxice şi caută să te bucuri de viaţă. Asta este o atitudine demnă de respect şi acesta ar fi normal să fie dezideratul oricărei fiinţe umane.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

■În lumea zgomotelor şi a formelor fără fond■
■"Trăim într-o lume a zgomotelor, a imaginilor prelucrate informaţional, politic şi instituţional. Statul nu poate fi condus numai prin "imagine". Preşedinţi de stat şi premieri se adresează cetăţenilor manipulând imagini, vorbind după standardele consilerilor "în imagine" şi nu original, sincer, democratic, raţional-afectiv. "Zgomotele" au pătruns de mult timp în majoritatea instituţiilor, cultivându-se cotidian comportamentele şi discursurile "formelor fără conţinut". Zgomotele au pătruns în viaţa socială, în muzică, artă, sport. Sunt derulate pe scară largă proiecte interne cu finanţare europeană fără relevanţă pentru societate, economie şi educaţie, în vreme ce ţări puternic industrializate au acces discreţionar asupra resurselor naturale autohtone, mărindu-se decalajele cultural-economice între ei şi noi. Există o indiferenţă pentru bunul mers al ţării, vecină cu laşitatea şi trădarea.
Este timpul să punem capăt zgomotelor vieţii. Paradisul poate fi construit aici pe Pământ şi nu în dimensiunile spirituale iluzorii."■
☆Adrian Ibiş

Adrian Ibiş în Cartea "Cugetări. Mari oameni de stat", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începând cu Paştele, viaţa trece printr-o înnoire care o face diferită de existenţa ştiută mai înainte ; viaţa nu este satisfăcută până când întreaga lume nu reînvie. Disperarea înseamnă moarte, dar ea se ofileşte în minţile oamenilor care cred cu adevărat. Frica este moarte, dar ea nu ne mai invadează clipele senine. Laşitatea este moarte, dar ea încetează a-i cuprinde pe cei care ştiu întru totul ce înseamnă Paştele.

citat din Glenn H. Asquith
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizia irevocabilă ce propune abandonarea posturii de victimă îi obligă pe oameni să-şi asume carenţele emoţionale care lezează frecvent, anihilând orice sursă de fericire. În definitiv, laşitatea devine o trăsătură caracterială, deloc condamnabilă într-un cerc vicios, în care orice formă de asumare presupune posibilităţi de expunere personală. Iubim curajul, deşi nu întotdeauna declarativ. Totuşi, cum e mai bine să trăim?

Andreea Palasescu (30 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ni sunt visătorii?

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?...
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă din Sămănătorul (10 mai 1901)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizia irevocabilă ce presupune abandonarea posturii de victimă îi obligă pe oameni să-şi asume carenţele emoţionale care lezează frecvent, anihilând orice sursă de fericire. În definitiv, laşitatea devine o trăsătură caracterială, deloc condamnabilă, într-un cerc vicios în care orice formă de asumare presupune posibilităşi de expunere personală. Iubim curajul deşi nu întotdeauna declarativ. Totuşi, cum e mai bine să trăim?

Andreea Palasescu (26 aprilie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conrad - Cântul al III-lea - Egiptul

Cunoaşteţi voi pământul ce Nilul a născut?
Ce crivăţul cu coama de gheaţă n-a bătut;
În care sub cununa-i se-nalţă palmierul
Şi pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul
Aşa ca o columnă de marmur minunat
Ce sprijină un templu cu aur înstelat?
În care dulcea Ibis de zefiri legănată,
În silvele de cactus suspină amorată,
În care zea Isis c-un graţios surâs
În tristele deşerte crea un oasis;
Cunoaşteţi voi Egiptul ce n-are semănare
Cu nici o altă ţară? Loc curios în care
Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii
Contrastă cu evrea cu ochii azurii,
Şi palida arabă, cu fruntea visătoare,
Cu copta cu păr negru şi braţe de ninsoare?
Pământ ce fecondează în fiecare lună,
Şi nici un timp n-abate splendida sa cunună!
În care frunza cade sub soarele de foc,
Şi alta vine-ndată de ţine al său loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este curajul? Puterea de a spune DA provocărilor vieţii, NU tentaţiilor facile ce te distrag de la drum, ACUM oportunităţilor frumoase dar grele şi NICIODATA nedreptăţilor, laşităţii, urii - durerea omenescă cere căldură omenească. Adapi sufletul din locuri ce nu-ţi spuneau nimic. Şi te reinventezi, reînvăţând să mergi drept, demn şi fără teamă de a te privi în oglindă. Magie, asta vei găsi în drumul tău, dreptul la fericire însoţind primul ţipăt al venirii tale pe lume...

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit... Femeie!

Rămâi mereu o floare, din lunile de mai,
Cu gura-ţi zâmbitoare şi vorba-ţi după grai,
Să te privesc şi-n vise, când somnul mi-o fi greu,
Pe cât eşti de suavă să înfloreşti mereu.
Puţine ştii de mine, dar... nu mă ştiu nici eu,
Zadarnică mi-e ruga. La sânu-ţi nu mă ai.

Eu te-am iubit femeie! Te voi iubi oricând,
Căci mi-ai intrat în suflet şi-mi rătăceşti prin gând.
La ce şi amintirea părerilor de rău
Când vorba ta se duce ca apa din părău?
Ai comportarea sumbră iar egoismul tău
Intrece orice noimă. Eu... Mai trăiesc sperând.

Şi... Dacă azi sau mâine, de jale o să mor,
Să îmi citeşti terţina în văzul tuturor.
Ţie să nu-ţi mai pese, cum nici nu ţi-a păsat
De jurământul sacru pe care mi l-ai dat.
Nu vrei să-l ştii? Sau poate l-ai uitat,
Cum ai uitat şi ruga sărutului de dor.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (20 martie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sânge-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământări

trăim în ţara falimentului mental
mai greu este astăzi să gândeşti
decât să furi
ne mor copacii în gerul însingurării
râurile se desprind din matcă
să vadă ireconciliabil
că ţara moare dar nu se predă
ne sunt copii surghiuniţi
de atentate morale
cu incisivă ură şi diabolic gând
se închid biblioteci
conştiinţe amorţite zac în praful câştigului rapid
din scaune ies nopţi de laşitate
să îngroape sub faldul trădării
o naţie şi totuşi avem credinţă
cât să ne clădim o veşnicie

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!