lumină şi pâine

Mama

Cu cât are mai mulţI copii, cu-atât o mamă-i mai frumoasă,
Pe toţi îi strânge-n jurul ei, pe toţi i-adună la o masă,
Veghează asupra lor mereu, pe toţi întotdeauna îi iubeşte,
Iubirea sufletului ei cu fiecare prunc sporeşte.

Le-aşterne patul în odaie, le-aprinde focul în cămin,
Şi cu mânuţa ei cea sfântă va lecui orice suspin,
Îi apără cu semnul crucii, îi spală şi îi primeneşte,
Iar înainte de culcare pe fiecare-l înveleşte.

Cât încă sunt puiuţii mici, nevoile mai înconjoară,
Iar din puţinul care este, măicuţa face mult să pară,
Le va-mpărţi un colţ de pâine, lăsându-se pe ea flămândă
Şi va zâmbi-mpăciuitoare, un neajuns să mai ascundă.

Când puii cresc şi aripa îi va-ndemna din cuib să zboare,
Sufletul mamei ars de griji îl va-nsoţi pe fiecare,
Oriunde îl va duce rostul, precum e scris al său destin,
Pe-o cale netedă, ferice sau pe-o cărare prin suspin.

[...] Citeşte tot

poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reţetă nocturnă

frământ în aluatul nopţii stele
cozonacul luminii să se coacă pe vatră
să îndulcesc toate supărările mele
inima să nu simtă gustul de piatră.

pâinea de lumina se preface-n slovă
o împart cu lumea cu bucurie mare
am presărat pe ea aromă de mangrovă
un strop de lacrimă un dram de sare.

atâtea bucate am gătit în suflet
pentru prieteni şi îngeri musafiri
în altarul inimii nu e loc de urlet
curge-n catapeteasmă parfum de trandafiri.

un fel tainic de mir dulce ca mierea
să transforme într-o prană fierea.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască România

Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate
Pentru lumina ţării şi pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus
Jurăm credinţă luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască-n fericire şi-n linişte poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar ţara nu se face cu laşi, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curăţăm tot răul din viaţa României
Că noi suntem partidul şi ţara omeniei
Nu creadă hoţii muncii că ei sunt mari şi tari
Noi suntem patrioţii revoluţionari
Avem contract pe viaţă cu visul şi cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicat bunicii mele, Elena Dinu

Astazi am regustat din pâinea copilăriei mele
Are gustul la fel de bun, cu miros de maia
Este paine pe care o mancam fugind la joaca pe uliţele satului
E pâinea ce uneori era cu branza si ou
Astazi o paine atat de dulce, ce inca-mi sta in lumina minţii
Gustul ei ca cel de gutui coapte, imi aminteşte de vis
Un vis al copilăriei nefinalizate.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disc fierbinte

Să privim ca într-un abur unul spre celălalt
amandoi să privim în acest câmp
încă nerăsărit de dragoste
grânele prelungind pământul cu multe mii de braţe
unul spre celălalt
în aburul în vastul abur de lumină

apleaca-ţi urechea peste boabele grele
sau numai peste inimă
şi ascultă cum îţi lovesc tâmplele
sau numai rodul
el undeva în abur
închizând lumina rază cu rază
până în pâinea rotundă ca pântecul cel roditor

secera lunii va trece de nouă ori prin lan
înainte ca aceste degete să se imprime
în jurul discului fierbinte.

poezie de Gavriil Stiharul din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn basarabean

În codri 'nalţi de aur, s-aud din nou topoare,
Care lovesc un neam la rădăcină...
O, Basarabie – prinos de Spirit şi Transfigurare,
Logos şi Lacrimă, Rost şi Lumină...
Gură de Rai şi sublimă durere,
Mistuire de sine, Nădejde şi Har,
Leagăn de aur, cu sânge şi miere,
Câini fioroşi hămăiesc din nou la hotar...

Matcă statornică în substanţă şi formă,
Tu, Basarabie, iar sângerezi,
Rusul nu-i om să respecte vreo normă,
Iar bolşevicul nu-i om în care să crezi.

În Bălţi, la Lăpuşna, Cahul şi Tighina,
Din nou, graiul ţării îşi plânge destinul,
Între Prut şi Nistru, se stinge lumina,
Ni se fură Cerul şi Pâinea, şi Vinul...

La Bucureşti, se înfiază jivine,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păzeşte, fiule, povaţa tatălui tău şi nu lepăda îndemnul maicii tale. Leagă-le la inima ta, pururea atârnă-le de gâtul tău. Ele te vor conduce când vei vrea să mergi; în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei deştepta vor grăi cu tine. Că povaţa este un sfeşnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile care dau învăţătură sunt calea vieţii. Ele te vor păzi de femeia vicleană, de limba cea ademenitoare a celei străine. Nu dori frumuseţea ei întru inima ta şi să nu te vâneze cu genele ei. Că femeia desfrânată umblă după o bucată de pâine, pe când femeia-soţie doreşte un suflet de mare preţ.

Solomon în Pildele lui Solomon, Îndemn la muncă cinstită şi la viaţă curată - 6:20-26
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

viitorul se apropie în cântec de harpă
vine cu bucurii din universul infinit
o lumina blîndă se strecoara sub pleoapă
în braţe stelare mereu m-am împlinit.

Doamne păstrează cerul în sufletul meu
cu verile calde cu marea de smarald
mai lasă-mi o vreme bunule Dumnezeu
din condei să curgă poveşti de herald.

mai lasă-mi iubirea să crească-n colind
ca pâinea de lumină pe vatra stelară
mai lasă-mi o iarnă magii să cuprind
printre prieteni dragi cu inima uşoară.

mai lasă-mă Doamne să mă-nplinesc în vers
să-mi scriu toată cunoaşterea din Univers.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu de toamnă

E doliu în noapte şi-n golul privirii
Şi plânge-n adâncuri şi astrul Luminii.
Miroase a toamnă, cad frunze de ploi
În gânduri, în suflet, ades peste noi.

Miroase a rânced, a nuci şi-a sarmale,
Miroase a ploaie în gânduri... şi doare
Sub pleoapele-n neguri ascunsa durere,
Când vântul zvâcneşte, în lanţuri, spre stele.

Cărări de tăcere, sub stropi sidefii,
Îşi plimbă sub ramuri, etern simfonii.
Se-nvârte umbrela în cercuri de vis
E doliu în noapte... lumina s-a stins.

Mai trec tufănele pe strada de jar...
Sculptată în răni de uitat chihlimbar,
Rămâne-n memorii, în numele meu
Şi toamna aceasta zăcând pe traseu.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Strânge Dumnezeu şi lumini şi umbre,
Ca-ntr-un rond de noapte altfel aşezat,
Vineţii trec inşii orelor pierdute,
Din genunchi curg vulturi şi-armăsari;
Gândurile-s pietre pe pământul rece,
O poveste aripa şi-a frânt pe caldarâm,
De n-ar trece clipa, Doamne, de n-ar trece!
Să mă nască visul, visul meu cel bun!

Chiar de mierea cărnii în pământ se schimbă,
Chiar de curge-n vina-mi, un etern cusur,
Lângă licărirea din privirea-mi strâmbă,
Lasă-mi, Doamne, încă, timpul să-mi îndrum
Caii dimineţii, rătăciţi prin ceaţă,
Către veşnicia soarelui de mâine,
Lasă-mi, Doamne, frigul ce-mi îngheaţă
Dorul de-a schimba putregai pe pâine.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm de August

frământ în coca zilei raze cu gust divin
nu târziu să crească o pâine de lumină
în foamea de cultură gândurile tot vin
fluide, transparente curg în adrenalină.

trăiesc într-un punct absolut de frumos
îmbrăţişez iubirea de la zeci de prieteni
dar cel mai splendid lucru mă reazem de Cristos
să îmi dea energie paşii să fie sprinteni.

să-mi aşeze în suflet sănătatea iubirii
de lume de viaţă de tot ce mă-nconjoară
El este mântuirea şi suflul dezrobirii
este lumina sfântă din zori până-n seară.

El este mângâierea din sensul vorbirii
blândeţea cerească care nu o să piară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcia

Sărăcia cea flămândă
Ca puşcaşul stă la pândă,
Cu cocoşul ridicat:
Dintr-un deget o mişcare,
Glonţul zboară cu turbare
Şi vânatul a picat!

Munca tare, munca deasă
Numai dânsa nu mă lasă
Zbuciumându-mă să pier:
Tocmai astfel altădată
O cămaşă ferecată
Apăra p-un cavaler!

Dar junia mea, o, Doamne,
Face loc zbârcitei toamne:
Bătrâneţele-au sosit!
Zile reci şi fără soare,
Ca un negru şir de cioare
Pe cadavrul părăsit!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşirea lui Icar

Întâi, nimeni n-a observat nimic...
Plugarul întorcea brazdele gândind la pâinea cea de toate zilele,
Micul cioban privea atent la cer, încercând să vadă stelele,
Bătrânul câine dormita; îl adormise pacea zilei, fireşte,
Iar pescarul aştepta cu undiţa-n apă;
Pescarul dorea numai peşte.
Şi doar marinarii de pe corabia care trecea prin strâmtoare,
Întorcându-se dintr-o lungă călătorie pe mare,
Doar ei, obişnuiţi cu şoaptele undelor, numai lor parcă...
li s-a părut...
câteva pene învârtejite
Câteva cercuri pe faţa apei, iute de valuri strivite,
Parcă cineva a strigat, parcă cerul sau marea
Şi ziua... cum i s-a întunecat lumina plină, strălucitoare
Aici, în tabloul ăsta liniştit şi curat e cineva care moare?
Nu se vorbeşte de moarte în culorile limpezi ce Bruegel pe pânză le-a-ntins.
............................................
A fulgerat însă zarea, a clipit şi s-a stins.

poezie clasică de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor

Îmi e dor de întristarea ce te leagă de decepţii,
Şi de mersul tău domol când te-ntorci de la iubit.
Animalic ţi-e instinctul dar pe-alocuri ai pretenţii
Şi ma-nchizi în versuri seara, lângă un tâlhar grăbit.

Tu, mă pregăteşti de moarte, şi mă-nbraci ca pe-o regină,
Peste sâni îmi pui eşarfe să-ţi rămână numai ţie.
Mă obligi să-mi scriu pedepse, să rămân fără lumină,
Şi m-arunci în temniţi noaptea lângă demoni de hârtie.

Dimineaţa pe răcoare mă priveşti cu ochi de sticlă,
Şi din ei îţi curge verde peste inima-mi de ceară,
Vreau să evadez din clipa când îţi sunt atât de mică,
Şi să inventez un vers, unde ma iubeşti o vară.

Îmi eşti monstru cu pretenţii şi-aştepţi sa-ţi vorbesc în şoaptă,
Vrei să îţi cerşesc iubire ca o ploaie sub un nor.
Mă dezbraci de amintiri şi miros de pâine coaptă,
Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropiindu-te de Dumnezeu trebuie să-ţi arăţi fiinţa unitară, rod al Creaţiei Sale, că sufletul ţi-e suflare dumnezeiască, iar trupul ţi-e zidire pământească, că numai prin rugăciune îţi recapeţi adevărata libertate de a sta în dreapta Adevărului.
Uneori, în ceasurile grele ale omului ţâşnesc râuri de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea. Tot în rugăciuni se sfărâmă şi zidurile de gheaţă din inima omului de piatră, că piatră e atunci când şi-a pierdut iubirea.
Când îngerii-s tăcuţi la capătul disperării, rămâne doar speranţa ca o hrană dulce şi întăritoare, fără de care nu poţi trăi, aşa cum nimic nu e fără Dumnezeu: nici credinţa, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele - trup din trupul Domului.

Camelia Opriţa în Ispita, generator de întuneric în spiritul omului şi îndepărtare de Dumnezeu
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridicaţi calice pentru mucenici

În ziua în care cerul se deschide
Ca moşii să se-ntoarcă în pământ arat,
Pe drumul soarelui ce zeii desfide,
Două lumi se unesc în arc primăvărat.

Ridicaţi calice, pline cu vin roşu,
În număr de patruzeci, pentru mucenici,
Focuri să ardă pân' o cânta cocoşu',
Acum pregătiţi ogorul, îndeletnici!

Cei patruzeci de Sfinţi astăzi să-i pomenim,
Din cer se pogoară lumina în cununi
Cum în Cartea Sfântă ne zice Ieronim,
Bine şi belşug să fie, ca-n cozi de păuni.

Colaci din pită dulce cu miere şi nuci
Să-mpărţim la săraci şi să-i blagoslovim,
Lumină s-aducem în incerte răscruci,
Rodul să culegem din pământ neodim.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra copilăriei

Am învăţat să înot prin viaţă şi totuşi,
adesea mă înec în valurile dorului
ce nasc din vântul uitării, din depărtări,
dintre cripte de mult ruginite.

Vântul acesta,
din când în când îşi drege glasul
şi şuieră în tivgă chemarea,
o ţipă!

În piept îmi creşte un înger
şi inima-mi plesneşte de lumina lui,
eu duh mă fac îndată şi mă evapor
într-o oază doar de mine ştiută.

Acolo, seara, cântă vesel pitpalacul sus pe deal
şi greierul, cu un ecou de pace, îl îngână;
acolo, în vale, cântă broasca la lumina lunii
şi stau şi-ascult, măi fraţi ai mei,
ascult cu inima - e simfonia lumii!

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!