lumină şi râuri

Un negru vorbeşte râurilor

Am cunoscut îndeaproape râurile:
Am cunoscut râuri la fel de vechi ca lumea şi chiar mai vechi
decât curgerea sângelui prin vinele omului.

Sufletul meu a căpătat profunzimea râurilor.

M-am scăldat în Eufrat la răsăritul cel dintâi al primilor zori.
Mi-am ridicat coliba lângă apele măreţului Congo, care-mi cântau nani-nani.
Am privit dincolo de Nil şi-am ridicat spre cer piramide.
Am ascultat cântecele Mississippi-ului pe vremea când Abe Lincoln
coborâse în New Orleans – şi i-am văzut sânii mâloşi
devenind aurii în lumina asfinţitului.

Am cunoscut îndeaproape râurile:
Străvechi, râuri ale amurgului.

Sufletul meu a căpătat profunzimea râurilor.

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când stelele alunecă
În râuri curgătoare către pământ,
Visele se opresc la barierele sufletului,
Aducând lumina prin vene,
Celor neodihniţi de iubire.
O altă lume se naşte în suflete
Şi altor luciri ne închinăm clipele.
Dormiţi! Somn uşor!
Versuri line, printre îngeri, împodobesc viitorul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie luminoasă...

Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
şi carnea ca oricare gândire mai zămoasă.

Femeie, pământ negru, te vreau şi te iubesc,
aş vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer şi să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toţi ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm şi eu.

Şi vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deşert
nisip şi foc, cu umbra la brâu şi soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc şi apă;
aş vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer şi să-l macin
şi-aş vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă aşteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1917)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunca din Mirceşti

Bate vânt de primăvară şi pe muguri îi deschide;
Vântul bate, frunza creşte, şi voioasă lunca râde.
Sub verdeaţa drăgălaşă dispar crengile pe rând.
Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierând.

O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare!
În oricare zi pe lume iese câte-o nouă floare,
Ş-un nou glas de armonie completează imnul sfânt
Ce se-nalţă cătră ceruri de pe veselul pământ.

Tot ce simte şi viază, feară, pasere sau plântă
În căldura primăverii naşte, saltă, zboară, cântă.
Omul îşi îndreaptă pasul cătră desul stejăriş,
Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziş.

El se duce după visuri; inima lui creşte plină
De o sacră melodie, melanholică, divină,
De o tainică vibrare, de-un avânt inspirător
Ce-i aduc în piept suspinuri şi-n ochi lacrimi de amor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Poete, se-apropie seara; îţi încărunţeşte părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?
E seară – spunse poetul – şi-ascult, cineva poate strigă din sat,
Cu toată ora târzie
Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc şi dacă
Ochii lor lacomi cerşesc muzica menită să le curme tăcerea
Şi să vorbească pentru ei.
Cine le va ţese cântece de iubire, dacă eu stau pe ţărmul vieţii
Şi contemplu moartea şi viaţa de dincolo?
Cea dintâi stea a serii se stinge
Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut.
Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii.
Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze
Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului
Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi
Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor?
Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul.
Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân,
Asemeni celui mai tânăr sau mai bătrân din satul acesta.
Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul meu din urmă

Aicea m-aş întoarce
Odată îndărăt
Ca să m-aplec sub piatră
În râul care scurmă
Să iau izvoru-n braţe
Şi-apoi să vi-l arăt
Spunându-vă: acesta
E textul meu din urmă.

După atâta viaţă
Trăită-n manuscris
Ca un agent al obştei
Sau ca un alt sihastru
Mi-nchipui că, probabil
Nu-mi este interzis
Să mor purtând în braţe
Acest izvor albastru.

Este izvorul Izei,
O lacrimă din Nord

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul ,,Sînt un om liber''
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Literele existenţei

Chiar nu poţi înţelege că merit mai mult?
Mai mult de atât. Mai mult decât o gheaţă de Luvru.
Eu decorez în gheaţa albiei de râu
Sau sfidez idealuri de lumi paralele
Am să închid lumina, am să închid unghiurile de lumină.
Voi deveni Săgeata de lumină,
Pe care o vei arunca în alte spirite, spre a se desprinde de cer
Pentru a făuri îngeri de gheaţă... atingeri de lumină vie
De vreau să schimb o viaţă, pot să o plimb prin diferite locuri,
Apoi să calc pe mormintele viilor din cimitire.
Dacă trebuie să luminez, voi brăzda cerul cu o săgeata
Săgeata va fi inscripţionată cu acest cuvânt: "iubire".
Fiecare petală de iubire, se va risipi dincolo de flori,
Dincolo de literele abătute ale existenţei.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia iubirii

Izvoarele cu râul se unesc
Iar râurile curg către ocean
Şi vânturile blând se contopesc
În cerul diafan.
Nimic în lume singur nu răzbate
Ci toate printr-o lege stau în doi
Căci vor pe veci să fie-n unitate
De ce n-am fi şi noi?
Priveşte munţii cum spre cer se-ndreaptă
Şi valurile cum se-mbrăţişează
O floare-soră nu va fi iertată
Când fratele-şi trădează.
Razele soarelui cuprind pământul
Iar luna cu lumina ei atinge marea
Dar la ce bun, mă-ntreb acum cu gândul,
De nu-ţi simt sărutarea?

poezie de P.B. Shelley, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul prin sine însuşi

Aseară l-am vizitat pe Ştefan Grec,
un bărbat de-o vârstă cu mine,
care şi-a pus acsa
în munţii cei mari
dintre Bucovina şi Maramureş,
a aşezat o roată pe râu
şi şi-a făcut cu mâinile lui
lumină electrică,
şi într-o zi s-a apucat de sculptură.

Vedeam rădăcinile, zice,
şi nu mi se păreau rădăcini,
ci animale şi oameni şi zboruri.
Şi casa lui e populată
de rădăcini care nu sunt rădăcini
ci oameni şi fiare şi zboruri.

Şi-atât de-adevărate sunt sculpturile
lui Ştefan Grec,
muncitor forestier maramureşean

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin de la malul

râului moldova unde am pescuit
câteva decenii în singurătate
am prins vise umplute cu speranţe
cu chiot şi veselie
vin cu inima sărată
de lacrimile fostelor iubite
sătul de pescuit
dornic de vânătoare

vin de la râul moldova
sătul de mirosuri de flori
de flori de lotus
şi de dor ascuns
în cioburi de lumină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă iubeşti cu ochii

Iubeşte-mă cu ochii,
Lăsând lumina să respire prin toţi porii,
Chiar şi fără stelele de pe cer!
Iubeşte-mă!
Mă vor lumina ochii tăi...
Buzele tale devin petale de foc.
Iar eu voi fi vulcan erupând,
Vorbindu-ţi cu lava ce se prelinge,
Ca un râu de crini izvorât la picioarele tale.
Nisip însetat de valul încins,
Vibrând ca o inimă sub tălpile goale.
Ţipă universul,
Ascuns sub lava topită a cuvintelor,
Ca un pescăruş rănit de tăcere.
Cenuşa amintirii renaşte în copaci de lumină.
Rogvaiv – mângâiere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasul Pa

La căpatul zorilor pornesc spre Pasul Pa.
Părăsesc ţinutul Ch'ang-an împreună cu primăvara.
O femeie spală rufe în apa strălucitoare.
Păsările dimineţii cântă în lumină.
Ţinutul râurilor. Aici bărcile sunt transformate în magazine.
Punţile munţilor anină de vârful copacilor,
Căţărându-se către o sută de sate.
În soarele îndepărtat se află Două Fluvii.
Oamenii de aici vorbesc o altă limbă,
Dar cântecul păsărilor este acelaşi.
Înţelegând profunzimile peisajului,
Chiar şi aici, nu sunt niciodată singur.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pierd

Mă pierd în apa unui râu,
Mă pierd în holdele de grâu.
Mă pierd pe plaja însorită
Şi-n pădurea adormită.
Mă pierd în iarna viscoloasă
Şi-n privirea-ţi luminoasă.
Mă pierd în toamna aurită
Şi-n frumuseţea ta iubită.
Mă pierd în tot ce sunt şi-n tot ce eşti,
Mă pierd atunci când mă iubeşti.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Şi se făcea că zorii vor s-apună,
să lase ca sărutul pătimaş
al razelor venind din clar de lună
să fie, al dorinţei lor, făptaş,
readucând o stâncă bine-ascunsă
în râul ce purta lumina lor,
din starea ei, sub vrajă nepătrunsă,
în zeul din trecut, nemuritor.

Au reuşit! Cu zeul între ele,
erau acum zeiţe, şi-nspre zori
au aruncat privirile acele
din ochii lor atât de-atrăgători,
încât aceştia, sub o vrajă, parcă,
s-au hotărât să lumineze iar
o lume care, încă, mai încearcă
să-mi descifreze visul. E-n zadar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terra

Ce-ar fi Terra fără Soare
Fără raze de lumină
Fără râul ce în vale
După trupul tău suspină

Ce-ar fi Terra fără tine
Fără pasul tău uşor
Fără verzile coline
Fără unda mea de dor

Ce-ar fi Terra fără stele
Fără luna cea tăcută
Ce priveşte în fereastră
Gura ta ce mă sărută

Ce-ar fi Terra fără noi
O planetă-n amorţire
Chiar de vântul în trifoi
Ar cânta la mandoline

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pădurea apelor negre

Iată, copacii
îşi răsucesc
propriile trunchiuri
în coloane de lumină,
emană din abundenţă
mireasmă de scorţişoară
şi optimism;
cilindri lungi
de papură
explodează şi plutesc departe peste
umerii albaştri
ai lacurilor,
iar fiecare lac,
indiferent
cum îl cheamă, acum
nu mai are nume.
In fiecare an
tot
ce-am învăţat
de-a lungul vieţii mele

[...] Citeşte tot

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea din adânc

Nu.....
Nu cred că-ti imaginezi
Scriu doar pentru tine
Si dacă intr-o zi
Nu mi-ai citit gândurile
Simt cum cerul
Se prăbuşeşte
-Ai păţit ceva?
Mă intreabă soarele
-Nu... dar văd
cum lumina ta a pălit
Si sufletul meu
Dintr-un râu tumultos
Devine un lac
Unde liniştea
De la suprafaţa apei
Acoperă cu tăcerea ei
Tristeţea din adânc.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn basarabean

În codri 'nalţi de aur, s-aud din nou topoare,
Care lovesc un neam la rădăcină...
O, Basarabie – prinos de Spirit şi Transfigurare,
Logos şi Lacrimă, Rost şi Lumină...
Gură de Rai şi sublimă durere,
Mistuire de sine, Nădejde şi Har,
Leagăn de aur, cu sânge şi miere,
Câini fioroşi hămăiesc din nou la hotar...

Matcă statornică în substanţă şi formă,
Tu, Basarabie, iar sângerezi,
Rusul nu-i om să respecte vreo normă,
Iar bolşevicul nu-i om în care să crezi.

În Bălţi, la Lăpuşna, Cahul şi Tighina,
Din nou, graiul ţării îşi plânge destinul,
Între Prut şi Nistru, se stinge lumina,
Ni se fură Cerul şi Pâinea, şi Vinul...

La Bucureşti, se înfiază jivine,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e ţărâna pe care o călcăm, dar e şi ce se ascunde dedesubt, e forma sub care se înfăţişează (munte, vale, şes), e apa care îl udă, îl acoperă, îl pătrunde (deci e râu, lac, mare, apă subterană), mai e aerul care îl învăluie, care îi împrumută lumină şi umbră, culori mângâioase sau violente, nori şi ploaie, vânt, furtună sau viscol. Mai e vegetaţia care îl îmbracă atât de splendid şi de variat. Mai sunt vieţuitoarele care îl animează, de la turmele care pasc pajiştile, până la peştii care populează apele şi, în sfârşit, mai e omul care îl stăpâneşte şi se bucură de toate darurile acestui pământ.

George Vâlsan în Geografia fizică
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un plop

De ce tremuri acolo
Între râul alb şi drum?
Nu-ţi este frig acum,
lumina soarelui te visează;
Şi totuşi înalţi braţe flexibile, imploratoare, ca şi cum
Ai vrea să tragi norii de pe cer ca să-ţi ascunzi zvelteţea.

Eşti o fetişcană
Tremurând în chinurile unei extatice modestii,
O fată albă şi imparţială
Căreia i-au fost smulse hainele de pe ea.

poezie de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!