moarte şi răutate

Mi-e dor de mine

când nu mă apăsa mâine pe umeri
priveam viaţa direct între ochi supunând-o
puterea unui nod de perspective infinite
pe o mare nemărginită în jurul planetei albastre
lumea mea înmugurea în lumea asta armonios
cu jocuri infantile caraghioase şi soldăţei
mă încăpeau toţi pantofii de drum lung
nu ştiam să citesc cuvintele de mai târziu
minciună, răutate, moarte, frică
alergam, zburam, fabulam pe aripi
de poveşti eroice uimitoare
mi-e dor de părul meu creţ netuns cu anii
de bascheţii meu găuriţi în lupte capitale
pe toate maidanele câmp de datorie
flori de liliac furate snop în faptul serii
cu prietenii mei fraţi de fapte mitologice
mi-e dor de bicicleta mea ieftină
cal de asalt pe munţi de entuziasm
în faţa oricărei banalităţi de doi bani
ce ierni bălane!, ce obraji înfierbântaţi!

[...] Citeşte tot

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbete

Zâmbeşti cu mulţumire când toate îţi merg bine,
Zâmbeşti cu încântare norocul când revine,
Zâmbeşti cu modestie spre lauda adusă,
Zâmbeşti simţind plăcere de gluma bine spusă.

Zâmbeşti cu resemnare când totu-i doar trecut,
Zâmbeşti plin de visare spre drumul început,
Zâmbeşti cu supărare când nu ai de ales,
Zâmbeşti cu indulgenţă când nu eşti înţeles.

Zâmbeşti plin de speranţă, luând viaţa în piept,
Zâmbeşti satisfăcut spre omul înţelept,
Zâmbeşti plin de iubire spre omul ce ţi-e drag,
Cu dragoste zâmbeşti copilului din prag.

Zâmbeşti cu nostalgie spre ziua cea de mâine,
Zâmbeşti cu grea tristeţe când nu ai bani de pâine,
Zâmbeşti cu ironie când unii mari se cred,
Zâmbeşti cu răutate când şi bogaţii pierd.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare înţelepciunea nu strigă ea şi priceperea nu-şi ridică glasul său? Pe vârfurile cele mai înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor stă, pe lângă porţi, în împrejurimile cetăţii, la intrarea porţilor, strigă tare: "Către voi, oamenilor, se îndreaptă strigătul meu şi glasul meu către voi, fii ai oamenilor. Voi, cei simpli, învăţaţi cuminţenia şi voi, cei nebuni, înţelepţiţi-vă! Ascultaţi, căci voi spune lucruri măreţe şi buzele mele se deschid pentru a înălţa ceea ce este drept; căci gura mea grăieşte adevărul şi buzele mele se dezgustă de fărădelege. Toate graiurile gurii mele sunt întru dreptate, în ele nu este nimic sucit şi fără rost; toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au aflat ştiinţa. Luaţi învăţătura mea mai degrabă decât argintul şi ştiinţa mai mult decât aurul cel mai curat, căci înţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase şi nici lucrurile cele mai preţioase nu au valoarea ei. Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială. Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc eu. Al meu este sfatul şi buna-chibzuială, eu sunt priceperea, a mea este puterea. Prin mine împărăţesc împăraţii şi principii rânduiesc dreptatea. Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai-marii sunt judecătorii pământului. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută mă găsesc. Cu mine este bogăţia şi mărirea, averea vrednică de cinste şi dreptatea. Rodul meu e mai bun decât aurul şi decât aurul cel mai curat, şi ceea ce vine de la mine este mai de preţ decât argintul lămurit. Merg pe calea dreptăţii, în mijlocul căilor judecăţii drepte, ca să dau celor ce mă iubesc bogăţii şi să le umplu cămările lor. Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume, când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului, când a întărit norii sus şi izvoarele adâncului curgeau din belşug, când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste ţărmuri şi când El a aşezat temeliile pământului, atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi şi desfătându-mă fără încetare în faţa Lui; dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor. Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă! Fericiţi sunt cei ce păzesc căile mele! Ascultaţi învăţătura, ca să ajungeţi înţelepţi, şi nu o lepădaţi. Fericit este omul care ascultă de mine şi veghează în fiecare zi la porţile mele şi cel ce străjuieşte lângă pragul casei mele! Cel ce mă află, a aflat viaţa şi dobândeşte har de la Domnul; iar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi păgubeşte viaţa lui. Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea".

Solomon în Pildele lui Solomon, Despre adevărata înţelepciune - 8:1-36
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În extincţie

Parcă am tot neamul în război...
Aşa-o fi fost când nu eram,
Sau gând făceau unul din doi
Ai mei, ce m-au tot plâns, duream.

Căci neamul meu se împuţinează
De atât fugit pe alte fronturi,
Unde se plâng, se căinează
Case să-şi facă... stând în corturi.

Şi mai dramatic, se subţie
De număr, suflete dispar,
Că ţara mea nu poat' să-i ţie,
Îi pierde făr' să aivă habar...

... Îi arde prin maternităţi,
Focar le face scene, bal
-Din neglijente răutăţi
De cer- cei ce îngrijesc... fatal.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Auschwitz

Furia,
incisivă ca o cange,
pune stăpânire pe mine.
Zilnic,
fiecare nazist,
ia, la ora 8:00 A. M., un copil
şi îl prăjeşte pentru micul dejun
la tigaie.

Iar moartea, obişnuită cu aş ceva, priveşte impasibilă
şi îşi curăţa mizeria de sub unghii.

Omul este esenţa răutăţii,
spun asta în gura mare.
Omul este o buruiană
care trebuie arsă,
spun asta în gura mare.
Omul
este o pasăre plină de mâl,
spun asta în gura mare.

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De v-am greşit, vă cer iertare

Nu m-am născut pe pajişti de speranţă,
Dar din iubire mi-am creat morfina,
Cu care-am injectat nori de restanţă,
Fiindcă ştiam că nu a mea e vina.

Mi-am croşetat pe suflet toleranţă
Din voalurile viselor vândute,
Ca să nu uit că viaţa-i o balanţă
În care azi şi mâine sunt redute.

Dar uneori prin patimile vieţii
Mi-am pus pe gânduri munţi de răutate,
Şi-n loc de trandafiri am luat scaieţii,
Ca pe-un model, crezând că-mi fac dreptate.

Însă tot eu, mi-am dat apoi sentinţa,
Făcând din lacrimi sute de izvoare,
Şi am făcut un pact cu umilinţa,
Deşi simţeam că sufletul îmi moare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele ce vor urma

Nu ştiu cât voi mai trăi,
Sub ce auspiciu voi muri.
Nu ştiu cum şi nu ştiu cât
Va mai îndura acest pământ.
Lacrimi înabuşite şi durere mascată,
Războaie şi mascaradă.
Atâta ură, fără masură,
lupte de stradă.
Atâta violenţă,
Uităm că suntem fraţi,
A patriei mamă.
Ne sfâşiem între noi,
Pentru ideea de mai bine,
Ne furăm unii pe alţii,
Să ne asigurăm traiul zilei de mâine.
Vărsare de sânge,
Priviri care ucid,
Rămânem consternaţi
la toate ce se-ntâmplă,
Nu ne pasă, câtuşi de puţin.

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVI

Drăcescul hău şi-o noapte văduvită,
pe-o boltă strâmtă, de-orişicare stele,
ci-atât mai mult de nori acoperită,

n-au pus nicicând un văl vederii mele
ca fumul gros ce-aici ne-acoperea
şi nici aşa de-amar simţit de piele.

El ochii nu-i răbda deschişi să stea;
prudent de-aceea, credinciosul duce
m-a strâns la el ca mâna să mi-o dea.

Cum merge-un orb, urmând pe cel ce-l duce
spre-a nu greşi şi-a da de ceva-n drum
ce-i poate-ori răni, ori moarte chiar aduce,

mergeam prin acrul şi grozavul fum
atent la vorbe-ntruna repetate
de-al meu poet: — "Să nu te pierzi acum!"

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră neagră deasupra unei pietre albe

Într-o zi pe care deja mi-o amintesc
Voi muri-n Paris, pe vreme cu ploaie şi furtună,
Voi muri-n Paris, iar asta nu mă nelinişteşte,
Cu siguranţă toamna, într-o zi de joi, cum ar fi azi.

Trebuie să fie într-o zi de joi, pentru că azi, joi,
În vreme ce scriu aceste rânduri, mi-am abandonat umerii
Răutăţii. Niciodată, la fel de mult ca zi, nu mi-am întors
Şi direcţionat călătoria pe drumuri unde-s absolut singur.

Cesar Vallejo este mort. L-au lovit toţi,
Deşi nu le făcuse nimic,
Au dat cu bâta-n el cât au putut de tare şi de asemenea
Cu funii ude. Martori sunt: zilele de joi,
Oasele umerilor, singurătatea, ploaia şi drumurile...

* Vallejo chiar a murit, aşa cum a prezis, la Paris, chiar dacă nu într-o zi de joi şi nici toamna.

poezie de César Vallejo, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e deşertăciune (după Ecclesiastul)

Am adunat înţelepciune,
Dar totul e deşertăciune:
Am înţeles, într-un cuvânt,
Că totu-i vânare de vânt,
Că cel ce-şi înmulţeşte şti'nţa,
El îşi sporeşte suferinţa,
Că unde-i multă-nţelepciune,
E multă, multă-amărăciune.

Azi păcătoşii sunt cinstiţi,
Iar cei cinstiţi sunt prigoniţi,
Cei idioţi sunt lăudaţi,
Iar înţelepţii sunt uitaţi;
Sunt drepţi ce sunt trataţi, cum ştiţi,
De parc-ar fi nelegiuiţi
Şi păcătoşi ce-s răsplătiţi
Ca şi cei drepţi, ca cei cinstiţi;
Dar eu vă spun cu-amărăciune,
Că totul e deşertăciune.

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi (10 martie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumos e

Frumos e să respiri aerul de primăvară la Socea
şi în acelaşi timp să nu fii mahmur.
să absorbi picăturile din izvor şi apoi să curgi în ele.
frumos e să te simţi bine. să ai putere
pentru orice formă de credinţă care nu-i face rău altuia,
deci, a nu avea.
de asemenea frumos e să trăieşti pe Bosutska
şi să crezi că există.
în fiecare dimineaţă să intri în magazin şi să cumperi pâine, s-o mănânci
deasupra ziarelor pe care le-ai găsit în cutia poştală.
frumos e când poşta te găseşte şi când poţi să găseşti poşta.
găsirea e, în general, plăcută.
să găseşti un chip familiar când treci pe lângă stadion
sau pe lângă o universitate mai slabă. rânjetul e frumos.
e frumos să găseşti un punct.
cuţitul pentru întins pe care l-ai pierdut de mult şi acum e mătăsos
batalionul îngerilor de paradă îşi coboară urechile de fier
şi aceasta deja se învecinează cu oribilul. totul este la limita oribilului,
şi aceasta este de asemenea frumos.
să dezlipeşti guma de mestecat din talpa pantofilor uşori, răutate care îţi

[...] Citeşte tot

poezie de Marko Pogacar, traducere de Adrian Oproiu şi Goran Colakhodzic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galadriel: Totul a început odată cu făurirea Inelelor Puterii. Trei dintre ele au fost dăruite elfilor; fiinţe nemuritoare şi cele mai înţelepte şi mai încântătoare. Pe alte şapte le-au primit conducătorii piticilor, mineri şi meşteşugari desăvârşiţi din tunelele munţilor. Iar nouă, nouă inele au fost încredinţate oamenilor, care îşi doresc, mai presus de orice, putere. Pentru că în fiecare dintre aceste inele se afla puterea şi ambiţia de a conduce peste orice rasă. Însă toţi au fost înşelaţi, pentru că încă un inel a fost făurit. În ţinutul Mordor, în flăcările Muntelui Blestemat, Lordul Întunericului, Sauron, a făurit în secret, un inel care să le controleze pe toate celelalte. Şi în acest inel a ascuns toată cruzimea sa, toată răutatea şi ambiţia lui de a domina orice formă de viaţă. Un singur inel care le guverna pe toate celelalte. Unul câte unul, popoarele din Pâmântul de Mijloc au cedat în faţa puterii Inelului. Însă au fost câţiva care au rezistat. O ultimă alianţă a oamenilor cu elfii a pornit împotriva armatelor din Mordor, iar pe pantele abrupte ale Muntelui Blestemat au luptat pentru libertatea Pământului de Mijloc. Victoria era aproape, dar puterea Inelului nu putea fi înfrântă. Iar în acel moment, când pierise orice speranţă, Isildur, fiul regelui, a luat sabia tatălui său. Şi Sauron, duşmanul popoarelor libere din Pământul de Mijloc, a fost învins. Inelul a ajuns în mâinile lui Isildur, care a avut o singură şansă de a distruge răul pentru totdeauna, dar sufletul omului este uşor de ispitit. Iar Inelul Puterii are o voinţă proprie. L-a trădat pe Isildur, provocându-i moartea. Astfel, unele lucruri care n-ar fi trebuit uitate, s-au pierdut. Istoria a devenit legendă. Legenda a devenit mit. Şi 2500 de ani mai târziu, inelul a supravieţuit tuturor formelor cunoaşterii. Până când, s-a ivit şansa ca inelul să-şi aleagă alt purtător. Inelul a ajuns la creatura numită Gollum care l-a ascuns în tunelurile adânci ale Muntelui Blestemat acolo unde l-a şi mistuit. Datorită inelului, Gollum a trăit nefiresc de mult. Timp de cinci sute de ani i-a otrăvit mintea; iar în obscuritatea peşterii lui Gollum a aşteptat. Forţele Întunericului s-au furişat din nou în pădurile lumii. Zvonurile vorbeau tot mai mult despre o umbră venind din est, şoaptele despre o teamă dincolo de cuvinte şi, astfel, existenţa Inelului Puterii a fost recunoscută. Venise vremea sa. Aşa că l-a abandonat pe Gollum. Apoi s-a întâmplat ceva ce nici măcar Inelul nu prevăzuse. A fost luat de singura creatură la care nu s-ar fi aşteptat nimeni. Un hobbit, Bilbo Baggins, din Comitat. Pentru că va veni curând o vreme în care destinele noastre, ale tuturor vor fi hotărâte de hobbiţi...

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul unui vis

Se simte cuprins,
De un cutremur neatins,
Dar ea oare cum se simte?
Incercând să îl alinte...

Să-şi coboare raza luminii,
Pe obrajii lui senini,
Să-l facă să uite de răutatea lumii,
Ce a prins adânci rădăcini

Răcoarea nopţii să nu-i fie rece
Iar drumul întunecat să-i fie luminat
Fiecare pas să-i înlocuiască zece
Şi să nu vadă umbra ce l-a înconjurat

Însă ceasurile trec şi caută o scăpare
Dar ea nu e om să lăcrimeze când o doare
Cu secate lacrimi şi multă credinţă
Se roagă în normala ei tăcere, cu umilinţă

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este ruşinos să te prăbuşeşti în durere

De la începutul vieţii cu stângul am pornit
Un mieluşel de lapte, pe râsul ierbii crude,
În care bucuria încet încet se pierde
Dacă în ochi şi-n suflet nu ai pe Duhul Sfânt.

Crescând în stânci şi floare am plâns la pieptul Evei
Cu limba păcătoasă, şi-un ochi atins de rău
În care îndoiala şi răutatea scurmă
Lumina şi un Soare - Veşnic Dumnezeu.

Între Pământ şi Cer o ramură cu floare
Un OM matur zâmbind, la tot ce e frumos,
Un fals creştin ce-ndură vântul disperării
Să prindă-n firea lui, o mare de plăceri.

Prin zori şi ciute frânte un călător am fost
Un graur cântător, de dragoste şi pace,
Un botezat pierdut prin valurile vieţii
Ce-şi căuta Iubirea in lumea desfrânată.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (30 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos dintre oameni

"Tu eşti cel mai frumos dintre oameni. Harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie". Ps.45:2
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni.
Să mergem în versetul 7, ca să vedem cine este Cel mai frumos dintre oameni.
" Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea.
De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decât tovarăşii Tăi."
Iată că cel mai frumos dintre oameni e numit Dumnezeu de Psalmist, deci implicit şi de Dumnezeu, pentru că Dummnezeu vorbeşte prin Psalmist.
Neputând fi vorba despre nicio fiinţă, nici de arhangheli, cu atât mai puţin de îngeri, rămâne o singură Fiinţă căreia i s-ar fi putut adresa psalmistul cu acest titlu şi anume: Fiul Lui Dumnezeu, El Cuvântul, Isus Hristos Mântuitorul, dar să vedem dacă e real lucrul acesta, dacă e după cuvântul Sfintelor Scripturi.
În Evanghelia după Ioan, cuvântul Domnului ne spune:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
Iar Cuvântul Lui Dumnezeu, e Fiul Lui Dumnezeu, El Isus Hristos Mesia.
Ca să distingem lucrurile aceste mai profund şi mai sugestiv, să mergem în versetul 13, din Tit cap. 2:
"Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos".
Iată dar că cel mai frumos dintre oameni e tocmai Cel ce a iubit fiinţa umană mai înainte chiar ca omul să fi fost creat de Dumnezeu, de mâinile Lui proprii, pentru că Cel ce a creat omul e Tatăl din ceruri împreună cu Hristos Domnul, pe atunci, Cuvântul sau Înţelepciunea Lui Dumnezeu.

Deci personalitatea descrisă în Psalmul 45 nu e altcineva decât Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a urcat cu crucea în spate pe Golgota, care în momentele acelea "nu avea nimic ca să ne atragă privirile, şi înfăţăşarea Lui n-avea nimic ca să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de le El, şi noi nu l-am băgat în seamă."
Isaia 53:2,
Cel mai frumos dintre oameni a fost, este, şi va fi Isus Hristos Domnul, şi Leul din Iuda care va veni să-şi ia înapoi împărăţia care a întemeiat-o pe pământ, cu atâta suferinţă, "că îţi întorceai faţa de la El."
"Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni "

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos dintre oameni

"Tu eşti cel mai frumos dintre oameni. Harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie". Ps.45:2
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni.
Să mergem în versetul 7, ca să vedem cine este Cel mai frumos dintre oameni.
" Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea.
De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău te-a uns cu un undelemn de bucurie mai presus decât tovarăşii Tăi."
Iată că cel mai frumos dintre oameni e numit Dumnezeu de Psalmist, deci implicit şi de Dumnezeu, pentru că Dummnezeu vorbeşte prin Psalmist.
Neputând fi vorba despre nicio fiinţă, nici de arhangheli, cu atât mai puţin de îngeri, rămâne o singură Fiinţă căreia i s-ar fi putut adresa psalmistul cu acest titlu şi anume: Fiul Lui Dumnezeu, El Cuvântul, Isus Hristos Mântuitorul, dar să vedem dacă e real lucrul acesta, dacă e după cuvântul Sfintelor Scripturi.
În Evanghelia după Ioan, cuvântul Domnului ne spune:
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
Iar Cuvântul Lui Dumnezeu, e Fiul Lui Dumnezeu, El Isus Hristos Mesia.
Ca să distingem lucrurile aceste mai profund şi mai sugestiv, să mergem în versetul 13, din Tit cap. 2:
"Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos".
Iată dar că cel mai frumos dintre oameni e tocmai Cel ce a iubit fiinţa umană mai înainte chiar ca omul să fi fost creat de Dumnezeu, de mâinile Lui proprii, pentru că Cel ce a creat omul e Tatăl din ceruri împreună cu Hristos Domnul, pe atunci, Cuvântul sau Înţelepciunea Lui Dumnezeu.

Deci personalitatea descrisă în Psalmul 45 nu e altcineva decât Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a urcat cu crucea în spate pe Golgota, care în momentele acelea "nu avea nimic ca să ne atragă privirile, şi înfăţăşarea Lui n-avea nimic ca să ne placă.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de le El, şi noi nu l-am băgat în seamă."
Isaia 53:2,
Cel mai frumos dintre oameni a fost, este, şi va fi Isus Hristos Domnul, şi Leul din Iuda care va veni să-şi ia înapoi împărăţia care a întemeiat-o pe pământ, cu atâta suferinţă, "că îţi întorceai faţa de la El."
"Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu eşti cel mai frumos dintre oameni "

[...] Citeşte tot

cânt de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!