moarte şi sânge

Pomelnic de sânge

de fiecare dată
în decembrie
privesc documentare
cu revoluţia
din românia
şi plâng ca
o idioată
mă aplec peste
tinerii morţi ca şi cum
aş fi mama lor
blestemată să fie
sămânţa tuturor
dictatorilor
las lista deschisă
ca tu cititorule
ca tu cititoareo
să-i pui într-un
pomelnic de sânge

1.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Pilchin din Poeme pentru Ivan Gogh
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracula: Freamătul unui cimitir în devenire. Natură moartă cu oameni vii. Dinamismul lucrurilor cufundate în nemişcare. Toate acestea, într-o notă optimistă, pentru că, repet, e vorba de un carnaval. Asta mă aşteptam să văd! Asta înseamnă teatralizarea sentinţei, domnilor! Şi ce-am văzut? Ochii sticloşi ai morţii mă sfidau printre ramuri. Ridicol! Totul era inert şi rece. Nefiinţa umpluse pădurea şi era doar ora nouă dimineaţa. O tăcere de gheaţă, pe care nici corbii nu îndrăzneau să o tulbure. Ici-colo, bălţi de sânge închegat, ireal, dubios, ca o pastă de tomate. Ce-aţi făcut? Unde e vitalitatea acestei scene? Au nu trebuia să faceţi voi spaima să vibreze? Moartea este tot artă, domnilor! N-aţi înţeles nimic din estetica morţii! Asta numiţi voi vizualizarea durerii? Unde era muzica? De ce nu s-au auzit câinii urlând? Unde erau poeţii? Ah, poeţii, aceste spirite minunate care ştiu să facă durerea să rimeze.

replică din piesa de teatru Dracula (Carnavalul durerii), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne e greu şi să fim oameni, oameni cu trup şi sânge adevărat, al nostru; ne ruşinăm de asta, considerăm că e o mare ruşine şi tare ne mai place să fim nişte oameni universali nemaivăzuţi. Suntem născuţi morţi şi, de altfel, de mult nu mai suntem născuţi din părinţi vii, iar asta ne place din ce în ce mai mult. Am prins gustul. În curând ne va trece prin cap să ne naştem cumva din nişte idei.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flash

Simt bătaia inimii ca un pumn în poartă
Până la sânge curs printre degete
Strânse.
Somnul până la îngheţ, o dorinţă
De-a ascunde şi-a simţi o moarte
Acută, să-mi ascut instinctul de trezire.
Cei ce-nvie sunt pierduţi infinitului
Fără limbă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irespirări

Îmi pun probleme de conştiinţă,
viaţa nu este o necunoştinţă,
la drept vorbind, nu e nici o scofală
să te prefaci că mergi şi la şcoală,
să te-ntâlneşti cu doi drumeţi,
unul e Sfântul, cel-alt - glumeţ,
dar este Domnul, te sperii niţel,
cine eşti tu să vorbeşti chiar cu El?
Dar Domnul spune – " Eşti creaţia mea,
Fii demn, te rog, spune ceva,
Acolo, un fel de mărturisire",
i-am spus că nu am trăit în neştire.

Între-un general şi un cioban,
Nu este nici o deosebire
De formă, doi ochi, cinci membre, o inimă,
Cam aşa spunea Jean Jacques Rousseau,
Iar frumuseţea femeii
Nu cunoaşte oprelişti,
Eşti prea familiar, spune birjarul,

[...] Citeşte tot

poezie de Boruis Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

sunt un înger sadic şi un demon masochist
prima dată când l-am întâlnit pe Dumnezeu era foarte tânăr
mă făcea să fiu mândru de suferinţa care mi-o dădea
mă simţeam flatat
important
între timp crucea mi-a devenit atât de mare
încât am devenit o aşchie din lemnul ei
mi-a îmbătrânit sângele
şi am asfalt în oase
pietre în loc de carne
sunt un fluture fără aripi, fără trup
doar o umbră cu gust de moarte
ce se scurge niciunde

poezie de Radu Chiorean (5 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In aşteptarea morţii

..664, 665, 666 picături de sânge...
Foame nu-i, nici frică, nici durere,
Disperarea a trecut în timp,
Un Prometeu mâncat încet de ciori pe câmp.

Şi doar o secera şi un ciocan se vede
Adânc în cerul plin de stele însângerate,
Ce-mi luminează calea spre apusul mult dorit
Şi aştept, aştept la infinit...

poezie de Stan Vlad
Adăugat de Stan Vlad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela e compatriotul meu

Acela care îşi uită ţara pământul
La ştirea că cehii se scaldă în sânge
Acela ce se simte frate cu sârbul
Sau norvegian, când Norvegia plânge,

Cu mama cernită, peste evreieşti morminte
Frângându-şi mâinile, se-apleacă, jeleşte
Când Moscova cade - muscal se simte
Cu ucrainienii Ucrainia boceşte,

Acel ce inima-şi deschide tuturor
Francez e când Franţa suferă, sau rom
Când moare de foame al romilor popor
Acela e compatriotul meu. E om.

poezie clasică de Antoni Slonimski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul de la război la pace e pavat cu mulţi morţi, cu mult sânge vărsat, cu multă suferinţă, cu multe distrugeri.

aforism de George Budoi din Războiul şi Pacea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (22 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara lacrimii

Din timp neaflatul şi fără slavă, sunt junghiatul
cu o garoafă, spart de glonţul grâului luminat,
împuns de clonţul de crin. Spânzurat de
dalii fierbinţi şi bătut peste dinţi cu şira de spinare
a unei flori amare şi bătut peste vorbire cu
ale ierbilor şire...
Fiecare rană mi-e ca ochiul, sub sprinceană.
Mă trage din groapă deschisul de pleoapă, când sunt
însângerat foarte, pun pleoapă-ntre mine şi moarte,
când să uit pătimirea ajung, deschid pleoapa
şi plâng.
Cu lingura-pleoapă mănânc şi beau apă.
Când îmi moare vreo lacrimă o pun, după datină, ca-ntr-o
lăcrioară în lumea de-afară.
De-mi naşte lacrimă muierea, surp, dinlăuntru,
tăcerea cu petrecere dulce în pleoapa cu
copăi alunge.
Moşia mea e o pleoapă cu lacrimă-n ea, cu veche
dragoste şi priveghe şi cu sare
neiertătoare...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

şi scârţie focul în vatră
şi arde şi arde în piept
şi-n inima asta de piatră
un dulce şi tainic aştept

şi ploaia se trece-n ninsoare
şi aeru-n ace de pin
şi-n sufletul ăsta mai moare
o tristă petală de crin

şi noaptea se lasă -n tăcere
şi iar întunericul frânge
şi iar îmi mângâie himere
fluizii solidului sânge...

poezie de Iurie Osoianu (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mai poţi trăi decât deasupra sau sub spirit, în extaz sau imbecilitate! Şi cum primăvara extazului moare în trăsnetul unei clipe — apusul obscur al imbecilităţii nu se mai termină niciodată. Fioruri prelungi de nebun beat, ţăndări şi gunoaie risipite în sânge oprindu-i mersul, lighioane scârboase spurcând gândurile şi draci cărând idei printr-un creier pustiit... Ce vrăjmaş a biruit spiritul? Şi ce substanţă de-ntuneric hrăneşte atâta noapte?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul meu, de voiesc păcătoşii să te ademenească, nu te învoi, dacă-ţi spun: "Vino cu noi, să ne punem la pândă, ca să vărsăm sânge, să întindem curse fără cuvânt celui neprihănit, să-i înghiţim de vii ca locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se coboară în mormânt. Să punem stăpânire pe tot felul de lucruri scumpe, să ne umplem de pradă casele noastre, fii părtaş la obştea noastră, o singură pungă fi-va pentru toţi!" Fiul meu, nu te întovărăşi cu ei pe cale; abate piciorul tău din cărarea lor, căci picioarele lor aleargă numai la rău, iar ei zoresc să verse sânge. Zadarnic se întind curse în văzul păsărilor! Căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri.

Solomon în Pildele lui Solomon, Cum se dobândeşte şi se pierde înţelepciunea - 1:10-18
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul morţii

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Verde însângerat
Trup trădător
Dor orb de Înalt
Visul sieşi prădător!

Alb însingurat
Cădere în gol
Prelumesc păcat
Cum să nu mor?!

Albastru moale sinucis
Inimă grea destrămată
Sângele negru închis
Într-o plutindă şoaptă!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea trupurilor noastre a fost greu de stins atunci. Parcă nu mai era îmbrăţişare contopirea aceea din urmă, când cu adevărat se topeau contururile, dispărea carnea, ne uitam respiraţia, mistuiţi amândoi de o singură - însângerată şi nesăţioasă - gură. De mai multe ori am nădăjduit că la capătul răpirii aceleia vom întâlni, împreună, moartea. N-am ştiut că poate fi atât de ispititoare moartea, atât de caldă - voluptate fără spasm, beatitudine fără strigare.

Mircea Eliade în Nuntă în cer
Adăugat de Mademoiselle Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un aviator irlandez îşi simte moartea

Ştiu, îmi voi întâlni soarta curând – abrupt,
Undeva-între norii albastrului ceresc;
Nu îi urăsc pe cei cu care lupt,
Pe cei pe care-i apăr nu-i iubesc;
Din Kiltran Cross eu am venit mai ieri,
Irlandezii mei sunt toţi săraci, se ştie,
O înfrângere nu le-ar aduce pierderi,
Nici victoria mai multă bucurie.
Nu lege, nici plată mă fac să lupt,
Nici public – nici aplauze şi flori,
Sunt condus doar de-al sângelui tumult
Când singur zbor departe, printre nori;
Am cântărit tot, am judecat tot,
Anii ce vin n-au însemnătate,
Anii trecuţi nu merită un zlot –
Cât această viaţă,-această moarte.

poezie clasică de William Butler Yeats din Lebedele sălbatice la Coole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baldachin

Deschide corabia de frunze a pădurii
zornăie aerul păsărilor sparge oglinda dimineţii
taurul luminii cu coarnele buclate în fântâni.
Adu în cuvinte un tron, un imn pentru patul nupţial
această glastră a arborelui genealogic
presăraţi peste el mălaiul canarilor
rupeţi pâinea în două a vulturului
din pleoapa lui el trage ca o spadă privirea
şi pune între neant şi viaţa din toate zilele
apostrofa pliscului său
în plicuri scrisorile sunt mâini cu cari ne căutăm reciproc
o stea filantă hymenul în traiectoria sângelui
întârzie trimisă epistola păsărilor.
Pat nupţial crizantema nopţilor de fosfor
în zâmbetul tău a plâns un bébé poetul
un bébé sanguin atletul 1½ kgr. Lindberg
dintr-o infimă dizenterie putea muri Attila
Guillaume II ş. a. m. d.
Umblă prin sânge acum închis ca în turn
te apleci sub inimă ca sub abat-jour

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Stephan Roll (august 1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În marea trecere

Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.

Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.

Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.

Sânge fără răspuns,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turandot: Care este fantoma care îi urmăreşte pe toţi muritorii, născându-se în fiecare noapte, murind în fiecare dimineaţă?
Prinţul Tătar: Speranţa.
Turandot: Ce se aprinde ca focul, se răceşte când îţi pierzi curajul sau mori, se încinge din cauza pasiunii?
Prinţul Tătar: Sângele.
Turandot: Care este gheaţa care îţi dă foc şi pe care focul tău o îngheaţă şi mai mult; te înrobeşte dacă îţi permite libertatea şi te face rege dacă te acceptă ca sclav?
Prinţul Tătar: Turandot!

replici din libretul Turandot, Actul II de Giuseppe Adami, după Friedrich Schiller (25 aprilie 1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!