moralitate şi valoare

Cuget târziu I

Mi-am înţeles părinţii cu adevărat, doar când le-am călcat pe urme şi încă nu am reuşit să le mulţumesc suficient pentru tot ce-au făcut pentru mine.
Am dedus că darul cel mai preţios al copiilor este libertatea de a cerceta singuri.
Am simţit că a fi mamă este o minune cu greutate mare, iar copiii sunt primele minuni ale minunilor.
Am văzut că bunătatea este vulnerabilă pe pământ, dar apreciată de sfinţi.
Am observat că şi iubirea are scară de valori diferite, dar rucsacul ei merită cărat în spate toată viaţa, chiar dacă e greu.
Am văzut că sinceritatea nu aduce întotdeauna bucurii, dar mai are încă susţinători rătăciţi.
Am observat că bucuriile dacă nu sunt împărţite nu sunt bucurii.
Am văzut că toate dărniciile au efect de bumerang.
Am dedus că experienţele vieţii rumegate în timp nasc boabe de înţelepciune pe care Biblia ne-o oferă gratis.
Am înţeles că numai diferenţa dintre caracterele omeneşti stimulează progresul.
Am observat că bolovanii vieţii nu sunt imobili, dacă puterea crezului nu schiopătează.
Am început să simt cu adevărat gustul fericirii, când grăunţele înţelepciunii mele au intrat în faza de coacere.
Am simţit că iubirea are puteri magice şi dincolo de viaţă.
Am dedus că pentru a escalada piramida vieţii cu bine trebuie să mă hrănesc cu pâinea înţeleptului.
Am urât fără să vreau oamenii fără norme morale sănătoase, dar mi-am dat seama că şi eu fac parte din turma Domnului.
Am invidiat oamenii bogaţi spiritual şi pacea inimii lor, dar nu şi renunţările lor lumeşti.
Admir plângând bucuriile performanţelor omeneşti şi sacrificiul lor nebănuit, dar sunt atât de departe de ele.
Am observat că darurile caracterelor omeneşti sunt diferite ca să ne înţelepţim unii pe alţii.
Am observat că fără vrerea lui Dumnezeu suntem nimic, dar El ne-a iubit mult dând lumii viaţa cu miracolele ei surprinzătoare.
Cred în Dumnezeu pentru că nu l-am văzut, dar l-am simţit.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (21 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mic copil mi-am dorit să zbor. Închideam ochii şi simţeam că plutesc peste munţi, văi, descopeream lumi noi. M-au fascinat întotdeauna abisul albastru, înălţimile infinite. În final, am ajuns să zbor în Cosmos. Visele împlinite sunt ca un cerc de lumină pe trunchiul vieţii, o iradiere benefică. În cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăşi planeta natală. Pământul, pe lângă dimensiunea fizică pe care o poţi aprecia direct, la adevărata ei valoare şi măreţie, are şi o puternică dimensiune morală. Dintr-un zbor cosmic te întorci mult mai stăpân pe tine, mai matur, mai apropiat de oameni şi de natură, cu o viziune mult mai globală a fenomenelor şi activităţilor terestre. Cu toate că nu eşti singur în aparatul de zbor, singurătatea, acolo sus, e destul de puternică. Te simţi dintr-o dată rupt de ambientul tău natural, în care te-ai născut şi dezvoltat.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul vremurilor noastre

În istorie este că avem clădiri mai înalte, dar răbdare mai scurtă –
Şosele mai largi, dar puncte de vedere mai strâmte –
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici –
Mai multe facilităţi, dar mai puţin timp –
Avem mai multe titluri academice, dar mai puţină intuiţie –
Mai multă cunoaştere, dar mai puţină înţelepciune –
Mai mulţi experţi, dar mai multe probleme –
Mai multe medicamente, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim fără nici o socoteală,
Râdem prea puţin, conducem prea iute, ne enervăm prea repede;
Ne culcăm noaptea prea târziu, dimineaţa ne trezim obosiţi;
Nu citim cărţi, privim la televizor prea mult şi ne rugăm prea puţin.

Ne-am mărit averile, dar ne-am redus propriile valori.
Vorbim prea mult, iubim arareori, dar urâm prea adesea.
Am învăţat cum să ne facem drum în viaţă, dar nu o viaţă.
Am adăugat ani vieţii, dar nu am dat viaţă anilor.

[...] Citeşte tot

poezie de Bob Moorehead, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

...neoficial

... Îmi pare rău că lumea nu citeşte,
îmi pare rău când văd analfabeţi,
îmi pare rău că timpul se opreşte,
din sens întors la clasicii poeţi.

... îmi pare rău de muzică şi artă,
îmi pare rău de paginile seci
şi că de-atâta laudă deşartă,
tâmplarii nu mai fac biblioteci.

... îmi pare rău de dascăli şi de şcoală,
îmi pare rău că nu m-am străduit
să capăt luminare siderală,
mai mult decât mi-a fost îngăduit.

... îmi pare rău de-atâta osteneală,
de truditorii noştrii la cuvânt
ce ne-au lăsat valoare şi morală,
iar astăzi dăm cu ele de pământ.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu

Ai fost un simbol în viaţa asta pentru mine
M-ai apărat de rău, mi-ai arătat ce-i bine
Mi-ai fost exemplul cel mai bun în toate
Ai fost o pildă de moralitate

M-ai educat să îi respect pe oamenii adevăraţi
Să mă-nconjor de prieteni ca de fraţi
Tu mi-ai vorbit pentru întâia oară
Despre iubirea noastră pentru ţară

De multe ori tot mi-ai povestit
Despre eroii ce pentru ţară au murit
Cu ochii în lacrimi mi-ai vorbit de multe ori
De generaţia ce s-a stins în închisori

Tu mi-ai predat întâia lecţie de onestitate
Şi mi-ai vorbit cu elocinţă de dreptate
M-ai tot rugat să nu fiu sclav pe bani
Să nu-i urăsc pe cei ce-mi sunt duşmani

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înşelăciune

Cât de păcat e că adevărul nu e de sine stătător,
Cu deget să-l arăţi pe stradă, să îi atingi firul de păr,
Să fie atât de evident cum fără alb negru nu-i gri
Şi niciodată taţi şi mame n-ar naşte invers, din copii.

Sau ne autoînşelăm, că noi am inventat minciună,
Cum fresce antice îngropăm în strat de bidinea cu humă
De ce-i frumos, valoare, drept, cinste şi harul de onoare...
Că suflet ce le-a pus pe zid, de-atât ascuns dispare, moare.

Este promis necugetat sau pus la cale doar să-ncânte
Cum vechi icoane din tipar se vânt sfinţite că sunt sfânte
Şi apa din butoi de plastic murdară de la măturoi
E sfânta pură de gargară ce-o lume-o crede... Un puhoi!

E bunul dat de un nebun pe o avere greu muncită
Din lumea lui de minţi surori ce vând prostia iscusită,
Lăsând naiv încrezător, loial în crezul lui uman
Fără de scut... în remuşcări se îmbolnăvind şi fără ban.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două vise, amândouă cu tata

pe primul nu mi-l amintesc foarte bine,
în al doilea urcam un munte călare,
noaptea, senzaţia că vântul îmi trece briciul pe faţă
şi uită să-mi şteargă mirosul de spirt,

trece pe lângă mine fără spună nimic,
aplecat,
parcă aveam trei ani şi mama voia să-mi facă poză
când am putut să-mi ţin capul.

i-am văzut lampa agăţată de şa
în culoarea lunii,
înainte să-l ajung ştiam că vor fi acolo
frigul, focul,
apoi m-am trezit

vorbind despre lucruri trecute,
nu pierdeam niciodată ocazia de-a întreba
ale cui sunt mormintele acelea frumoase,
până în iad,

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutare de popor

... Oare de unde mi se trage neamul prost,
fără mândrie, nici morală, toate-n post,
ţinute exces, nu-n folosinţă în orice zi;
eveniment doar, să se ştie că ar fi...
cum şi proverbul vechi, cu capra, se explică;
de n-o ai tu, e-a altuia, râioasă-i cică,
să o otrăvim, aşa să moară şi stăpân,
că Dumnezeu nu s-a uitat la cine-i bun
şi, chiar de eşti umflat de toate, nu se cade
să te arăţi, cu mâini întinse... rău ţi-ar şade,
nu mai poţi cere vreo pomană să înfuleci,
nici de obraz, cu mort, ce n-ai, nu poţi să-ntuneci,
iară să vrei să ai mai mulţi nu-i o ruşine,
chiar de-ai palat, eşti plin de aur... ia ce-ţi ţine,
lasă-i pe proşti, ce au muncit, să-ţi dea mâncare,
doar tu "stăteai", 'n a lui cuptor, să-i ţii pe-ogoare,
tu, plin de grade şi ei arşi şi-acum, la bani,
ce-i meriţi tu, cu haine gratis, ei ciobani...
e plină ţara de valori, zise elite,
ce şi-azi din vorbe în lozinci sunt poleite,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impostura, numită... politică

Paradoxal, ne pregătim viaţa degeaba,
Din pur instinct şi cu ce-avem de la părinţi
Sau mai profund, sfidând şi galaxii şi sfinţi...
Cu crez că trecerea de timp, nu evoluţia, ne-i treaba..

Petrecem, toţi, copilării-n extaz,
Ne declinăm mândrii c-avem un tată
- Ce-şi ia cu cinste muncii o răsplată-
Şi-o mamă, veşnic păzitorul la necaz.

Ne zbatem, încă puşti, în şcoli pentru diplome,
Să bucurăm pe-ai noştrii, să fim primii,
Acumulând din cinstea împărtăşită vremii
De minţi şi suflete, ce ne-au debarasat de dogme.

Ni s-au inoculat percepte despre ştiinţă,
Despre onoare şi dreptate... de valori.
Cântăm o ţară-n imn, spunând că poţi să mori
De ea ţi-o cere... Şi să fii al ei, cu-ntreaga fiinţă?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul IV

Mi-a rupt din cap adânca-mi adormire
un tunet greu, încât sării pe cum
un om trezit din somn prin zguduire.

Şi-acu-n picioare stând, eu detei drum
privirii odihnite-n jur, să-mi spună
ce loc e-n care mă găsesc acum.

Pe-un mal eram, al tristei văi ce-adună
în jalnica-i prăpastie-un infinit
echou de vaiuri ce de-a pururi tună.

Adânc şi negru-n neguri învălit
e fundu-ncât privind în el în vale
nimic în el eu n-am deosebit.

– "Să-ntrăm acum la nesfârşita jale",
vorbi Virgil cu faţa-ngălbenită,
"voi merge-ntâi şi-al doilea-i fi pe cale."

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumi paralele

Tornada minţii învârte diamante, arareori,
iar cei aleşi deţin multe carate,
ce strălucesc şi-mprăştie podoabe, deseori.
Sunt "oblio" sau "cap pătrat",
poreclă ce în popor s-a dat, minţi-n exces,
caii putere ai lumii spre progres.
Îi vezi pe stradă şi te cruceşti, rămâi uimit,
nu înţelegi, în urbe, circul s-a aciuit?
Coţcaşa îmbrăcare, răzleaţa coafură
privirea lor pierdută în puncte depărtate
te fac să îi socoţi, cu mintea jumătate.
Da, dar jumătatea la normal,
nu exponentul degeaba îndoit
dacă a lui mărime, e număr înzecit.
Naivi, stângaci, în lucruri omeneşti,
nu ştiu ce-i eticheta, practica îi doboară,
degeaba mintea lor, e-o splendidă comoară.
În ochiul frământării, e liniştea propice sclipirii roditoare,
aici zâmbesc aleşii, ei nici nu ştiu că o fac,
în lumea lor aparte, imensităţi desfac.

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!