noapte şi pian

Urna din jurul parfumului

[Chip înconjurat de şuviţe roşcate cu aura unor vremuri noi]

Le temps revient cu
Rochii pian ce se învârt ca dervişii,
Nopţile albastre ca cerneala şi tenişii,
Mâinile, ochii de metrou pisică,
Cartea, canapeaua şi eu care mă fac mică.
Nomazi, îndrăgostiţi, superficiali, stabili sau flaneuri
Dacă acceptăm că suntem călători,
Lângă construcţie punem trandafiri şi crini
Şi la noi in curte şi-n vecini.

Le temps revient cu
Vitralii colorate, lumină, cămaşa din criptă.
Rugăciunea de seara şi pâinea de pe plită.
Seriozitate şi preoţi celţi, ce ne-au purtat prin şcoli

[...] Citeşte tot

poezie de Cezara Fantu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutină

să te loveşti bezmetic ca fluturii de lună
fără niciun scop prinşi în efectul de pendulă
ca insectele din capcana luminii de bec
viaţa noastră avea un singur anotimp
şi o singură noapte şi nimeni nu ştia de ce
apoi ne-am plictisit să mai întrebăm
aşa că ne turnam vin în borcane de sticlă
şi povesteam
ce am fi vrut să ni se fi întâmplat
mai toţi am fost prinţi apoi miliţieni şoferi
oameni fără noroc jinduind noroc
doar fiul tatălui meu nu am fost

tatăl meu a avut o fântână
era cea mai adâncă şi limpede din sat
până într-o zi când a venit un străin
i-a dat doi lei
şi a plecat cu fântâna în spate până sus la deal
tatei i s-a părut că străinul e de pe altă planetă
mai ştia şi că pe Marte nu e apă neam

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să înalţ

Am să înalţ un mausoleu în aer,
Într-o culoare mov şi fără vaier,
Nonconformist şi insipid şi simultan,
Ca un proverb sau epitalam.
Să-mi fie trupul risipit în pulberi,
Suflet al meu, tu nu ai să mai suferi,
Inadecvat la viaţa viitoare,
Schimbându-mi cursul precum râul înspre mare,
Indiferenţă, pace şi cadenţă,
O remediere la o ultimă scadenţă,
Un loc comun, o meditaţie, mixtură
Pentru durerea ce mă-mbată şi mă fură,
Megalomanic, antologic, providenţă,
Memento mori, pace şi cadenţă.
*******************************
Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
Tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,
Cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalţ privirea, în jurul meu nu s-a schimbat niciu semn,
Nu mai pot citi, nici ochii să-i închid,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonata morţii

aud sunete îndepărtate de flaut,
nebun, Beethoven, cântă pentru mine,, Sonata Lunii",
pianul lui rupe liniştea-n două,
vechi amintiri mă cheamă-ntr-o grădină de vis,
ah, Semiramida, unde eşti, că te-am visat regină
într-un Babilon modern,
erai îmbrăcată într-o haină de doliu,
unde e gloria ta, frumuseţea ta,
te strecurai printre chiparoşi,
andaluză cu ochi căprii ca o ciută prin codru,
mi-ai spus că eşti în travesti
şi că eşti însăşi moartea,
de ce nu mă laşi să ascult în linişte,, Simfonia a cincea"
si apoi să vorbim amândoi despre viaţă
şi despre trecerea noastră dincolo,
porţi un doliu frumos, Semiramida,
sunt îndrăgostit de tine, te rog mai lasă-mă câteva clipe,
să sorb savoarea acestei lumi,
să mai miros florile grădinei tale,
acest Paradis terestru făcut din fericire şi nefericire,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ai promis

(Îţi aduci aminte! Când?)

Pe ţărmul unei mări
Cu flux şi reflux

Cânta, lângă un zid scorojit, la un pian închipuit
Fără să se oprească, s-a întors spre mine şi mi-a zâmbit
S-a ridicat de pe scaunul rotativ, a venit la mine şi mi-a spus:

- Şi acum că ştii secretul şi-ai primit rolul râvnit
Să te văd cum duci trăsura autorului trăsnit

- Ne-ai promis. Îţi aduci aminte! Când?

- De la Flaşnetarul vesel cu arici şi porumbei
până la poemul mării cu măgar şi cu căţei
ai la mâna ta tot rolul, tot ce vrei şi ce nu vrei
numa să nu pui în mine toată vina dumneaei

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mausoleu

Am să înalţ un mausoleu în aer,
Într-o culoare mov şi fără vaier,
Nonconformist şi insipid şi simultan,
Ca un proverb sau epitalam.
Să-mi fie trupul risipit în pulberi,
Suflet al meu, tu nu ai să mai suferi,
Inadecvat la viaţa viitoare,
Schimbându-mi cursul precum râul înspre mare,
Indiferenţă, pace şi cadenţă,
O remediere la o ultimă scadenţă,
Un loc comun, o meditaţie, mixtură
Pentru durerea ce mă-mbată şi mă fură,
Megalomanic, antologic, providenţă,
Memento mori, pace şi cadenţă.
*******************************
Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
Tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,
Cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalţ privirea, în jurul meu nu s-a schimbat niciu semn,
Nu mai pot citi, nici ochii să-i închid,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru Ylo

Basmul tău, cu elefantul, şi cu apa lui cu noroi,
ciudăţenia lui molcomă,
este deja
într-o carte, cu multe desene scrijelite cu mâna stângă
şi cu sunete de pian printre slove
copiii sigur vor bate din palme
şi vor gânguri
cu stele deasupra
pentru că basmul tău este nemuritor
iar elefantul
un animal pe placul copiilor
dacă eu spun totul, acum,
în noroi, acoperit pe jumătate de mâl,
elefantul este foarte sătul, este şi flămând,
este doar o tipologie a coşmarurilor tale nevinovate,
ori poate elefantul tău nici nu există
nici măcar ca idee,
ci a coborât, pântecos, dintr-o fotografie,
poate eşti tu,
sau nu,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aceste prostioare

Mă vei lăsa vreodată să fiu iarăşi eu?
Mă vei lăsa cândva liber, de capul meu?
Lanţurile care ne leagă
Sunt în jurul nostru încă,
Scăpare nu-i – dar am ştiut asta mereu,
Deşi, mai rămân totuşi toate-acele lucruri mici
Care mă-încântă sau mă ard ca şfichiul unui bici:

Urmele de ruj lăsate pe-o ţigară,
Un bilet de avion spre locuri unde-i mereu vară...
Şi, iată, inima-mi zboară din nou ca un scatiu.
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine;
Clinchetul unui pian în apartamentul vecin,
Acele cuvinte poticnite, care se voiau de-alin,
Un leagăn pictat cu flori pe nisipul auriu...
Toate aceste prostioare îmi amintesc de tine;

Ai venit, ai văzut, m-ai învins;
În clipa când m-ai învins
Am bănuit că trebuie să mă fi atins

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Frank Sinatra, muzica de Jack Strachey, versuri de Eric Maschwitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa începutului

Îmi bat în geam ramuri cu flori de măr...
Cu fericirea timpul mi-l măsor.
E pajiştea covor de verde crud...
Când ciripitul păsării ascult,
Izvorul se frământă-n aşternut,
Strunind în vuiet albia de lut.
Şi plouă, plouă, plouă! Flori de măr
S-au prins în gând, în suflete, în păr.

Îmi bat în geam ramuri de flori de măr...
Sunt astăzi ca o aripă în zbor.
Cu sufletul ating nemărginitul,
Sunt şi apusul, sunt şi răsăritul.
Înmuguriţi în mine-s toţi atomii
Şi florile, şi zările, şi pomii.
Sunt însămi primăvară şi lumină?!
Copacii-au prins în mine rădăcină.

Cu fericirea timpul mi-l măsor.
În lumi de vis mă-nalţ şi mă cobor...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i viaţă, ceru-i cer (copla ... *cântec improvizat*)

Viaţa-i ceaşcă, ceru-i ness:
Nopţii nu-i dau de ales!
Viaţa-i lapte, ceru-i corn:
Nopţii n-am de gând să-i torn!
Viaţa-i floare, ceru-i gir:
Nopţii nu-i tai trandafir!
Viaţa-i hidră, ceru-i ochi:
Nopţii nu-i zic de deochi!
Viaţa-i albă, ceru-i roz:
Nopţii nu-i dau chinoroz!
Viaţa-i verde, ceru-i bej:
Nopţii nu-i las mâini de vrej!
Viaţa-i nună, ceru-i naş:
Nopţii nu-i dau sufertaş!
Viaţa-i strună, ceru-i lan:
Nopţii nu-i cânt la pian!
Viaţa-i cale, ceru-i hărţi:
Nopţii nu-i mai cumpăr cărţi!
Viaţa-i salbă, ceru-i stea:
Nopţii nu-i promit mărgea!

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu (6 iunie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!