Citate despre ochi și întuneric, pagina 4
Am rămas la tine toată noaptea... Când deschisesem ochii în întuneric și te-am văzut alături, m-am mirat că nu sunt stele deasupra mea, atât de tare simțeam cerul - nu, niciodată n-am regretat nimic, mulțumită acelui ceas. Mai știu și că, în timp ce dormeai, în timp ce-ți auzeam răsuflarea și-ți simțeam trupul atât de aproape de mine, am plâns de fericire în întuneric. Dimineață am plecat devreme, grăbită.
Stefan Zweig în Scrisoarea unei necunoscute
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stele
Soarele e obosit
și eu aș vrea să dorm în ochii tăi,
în pântecul tău,
ca un prunc,
dar mi-e frică de întuneric,
mi-ai spus,
cu capul înclinat pe pernă.
Pântecul meu vrea să-ți vorbească,
ascultă tainele lunii,
mi-ai spus.
Vreau să dorm pe lună,
dar nu mai e loc pentru tine...
Și tu ai cules stele de aur
pentru a le lipi pe o foaie albă
cu bandă adezivă.
Mamă, sunt pentru tine,
mi-ai spus.
poezie de Elizabeth Grech (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăcomie: când deschizi ochii, crezi că totu-i al tău. Dar, când închizi ochii, nu vezi decât întuneric.
proverbe bengaleze
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea, pasiunea și creația se revarsă concomitent din mine. Eu trebuie să parfumez gura pe care o sărut; eu trebuie să fiu uluită de bărbatul pe care îl ador. Eu trec ca un lampagiu; împing corăbii în larg și dezgrop obiecte prețioase; înlătur patina de pe tablouri întunecate; acordez, armonizez, aduc în prim-plan, modelez, aduc la suprafață, aprind, sprijin, susțin, inspir; plantez semințe; cercetez caverne; descifrez hieroglife; citesc în ochii oamenilor - singură - singură în activitatea mea.
Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața tu te întorci întotdeauna
Adierea zorilor, ușoară,
respiră cu gura ta
la capătul străzilor goale.
Lumină gri, ochii tăi sunt
stropii gingași ai zorilor
deasupra dealurilor întunecate.
Pașii și răsuflarea ta,
asemeni vântului în zori,
aburesc casele.
Pietrele, umerii orașului,
degajă aburi
tu ești viață, trezire din somn.
Stea pierdută
în lumina zorilor,
susurul zefirului,
cădură, respirație
[...] Citește tot
poezie celebră de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșmarul
C-un rege din vechime vis spăimos.
De fier îi e coroana. Ochiul crunt.
Astfel de chipuri astăzi nu mai sunt.
L-ascultă spada, câine credincios.
E din Northumbria? Norveg e oare?
Pe pieptu-i larg, roșcata, deasa barbă.
E nalt și mut. Privirea lui e oarbă.
Mă înfioară sumbra lui răcoare.
Din ce oglindă stinsă, din ce navă
A mărilor ce-au fost a lui ispravă
De arme s-a ivit hirsut bărbat,
Ce mă cufundă-n ev întunecat?
Sunt visul lui. Sunt aspru judecat.
Se crapă-acum de ziuă. N-a plecat.
poezie clasică de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Stau în cerdacul tău...
Stau în cerdacul tău... Noaptea-i senină.
Deasupra-mi crengi de arbori se întind,
Crengi mari în flori de umbră mă cuprind
Și vântul mișcă arborii-n grădină.
Dar prin fereastra ta eu stau privind
Cum tu te uiți cu ochii în lumină.
Ai obosit, cu mâna ta cea fină
În val de aur părul despletind.
L-ai aruncat pe umeri de ninsoare,
Desfaci visând pieptarul de la sân,
Încet te-ardici și sufli-n lumânare...
Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
În întuneric ochii mei rămân,
Ș-alături luna bate trist în geamuri.
sonet de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de zidul alb
Dincolo de zidul alb e soarele
Tolănit pe lanuri verzi și pe copaci.
Smulge-i sufletului aripele,
Tu, cel mai sărac dintre săraci.
Dincolo de zidul alb e visul
Căutat pe cărărui întortocheate.
Hai, îngroapă-ți liniștit ucisul
Dor în inima ce încă bate.
Dincolo de zidul alb sunt mări,
Clopote, păduri, ereți și vrăbii.
Ochii tăi trudiți și fără zări
Taie întunericul ca două săbii.
Dincolo de zidul alb e viața
În care niciun fir de iarbă nu-i stingher.
Tu, captiv, așteaptă-ți dimineața
Și o să te urci pe scări de nori la cer.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În vremuri întunecate
În vremuri întunecate ochii încep să vadă,
Mi-am întâlnit umbra într-o umbră mai mare;
Mi-am auzit ecoul în ecourile pădurii
Un domn al naturii jelindu-se unui copac sub zadă.
Trăiesc între stârci și pitulici, străin între străini,
Printre fiare pe deal și șerpii din vizuini.
Ce este nebunia, dacă nu noblețea unui suflet
În dezacord cu împrejurările zilei care ia foc!
Cunosc puritatea disperării în ultima-i esență,
Umbra mea pironită de un perete transpirat.
Acel loc, departe-între stânci, e-o peșteră, un adăpost
Sau o răscruce de vânturi? Între extreme-îmi caut rost.
O furtună permanentă de similarități!
O noapte căzând în fâlfâit de păsări, o lună zdrențuită,
Iar în mijlocul zilei, întunericul întorcându-se din nou!
Un om merge departe pentru-a afla cine este, ca și alte dăți
Moartea sinelui în lunga noapte indiferentă, de smoală,
Când toate formele naturale emană-o lumină ireală.
[...] Citește tot
poezie clasică de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea ca un semn
trec cu vântul pânze de foc
noaptea ca un lințoliu de argint
acoperă fețe la oameni de gheață
odată cu frunzele
atinse de tristețea din secera lunii
aprinși fluturii ard întunericul
se transformă în larve
urmăriți de ochii rotitori ai păsărilor
în care se răstoarnă cerul în ierburi
tăcerea îngropată-n teamă
intră în inima unui om
ca un semn de întrebare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rădăcinile iubirii
Ochii mei au mângâiat lumina
și au luminat întunericul,
dar nu au înțeles niciodată iubirea...
Rădăcinile mele au înflorit în lacuri înghețate
și s-au ofilit pe drumuri cu noroi...
Dar nu au înțeles niciodată iubirea.
Petalele mele s-au înălțat
printre cele mai strălucitoare stele
și au căzut secerate de cele mai noroioase cuvinte.
Dar nici acum nu au înțeles...
Că iubirea e lumina vieții
... și întunericul ei!
poezie de Elena Contoman din Când îngerii iubesc (noiembrie 2009)
Adăugat de Elena Contoman
Comentează! | Votează! | Copiază!
Latențele ce mor
În fiecare zi,
același ritm impus,
preexistent,
aceleași gări în care nu mai ajunge niciun tren,
când neștiute latențe palpită pretutindeni:
întrebări latente tremură în ochi și pe buze,
cântări latente înoată în ape tulburi,
drumuri latente așteaptă răbdătoare,
ascunse după ceața sau după întunericul privirii.
Cum fiecare fir de nisip ascunde-n el o perlă,
dar nu găsește drumul spre scoică
și zboară în vânt steril,
făcând doar dune,
nisipuri mișcătoare
sau castele de nisip,
așa și viața noastră merge pe-un drum bătătorit,
cu frici, cu mari neliniști
ce cresc în noi și cresc,
fără s-audă, să simtă, să știe
[...] Citește tot
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Phaidros: Îți e dat să devii mai bun încrezându-te în mine și nu într-un îndrăgostit. Căci îndrăgostiții, uneori în răspăr cu ce este mai de preț în tine, ajung să-ți laude vorbele și faptele, fie din teama de a nu se face urâți, fie pentru că dorința le întunecă judecata. Căci acesta e felul în care se manifestă iubirea: nereușitele, cărora ceilalți nu le dau mare importanță, ea le transformă, în ochii îndrăgostiților, în prilej de adâncă mâhnire; iar reușitele care de abia dacă pot stârni o bucurie devin, pentru ei, prilej de exaltare.
replici celebre din Phaidros de Platon (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am jucat prea mult pe tabloul lucidității și am pierdut. Va trebui să-mi obișnuiesc ochii cu întunericul ce se lasă. Va trebui să cuget la somnul firesc al tuturor lucrurilor, pe care lumina le ordonează, dar le și obosește. Viața nu începe decât în întuneric. Puterile ei de germinare nu sunt decât obscure. E o noapte pentru fiecare zi, este o umbră pentru fiecare lumină. Nimeni nu-mi va cere să primesc aceste umbre cu bucurie. E destul că le primesc. Să te predai ploilor și vânturilor, să te supui nopții care vine, să te pierzi în mulțimea care trece, nimic mai odihnitor. Nu voi încerca să-mi mai caut drumul care duce spre mine. Dar nici nu pot aștepta să se desprindă din neant, zări care încă nu se văd. Desperarea e un entuziasm pe care l-am reprimat din vreme, știind cât de apăsător este într-o sensibilitate de evreu. Nu mă voi întoarce la nălucile de care m-am despărțit. "Seara cea mare" vine? N-are decât. Dar până va veni îmi rămâne un lung sfârșit de zi, pentru ceea ce am iubit și încă iubesc.
Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mor îngerii!
Mor îngerii! În ceruri e doar suspin și plâns
Sunt triști, tăcuți și gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!
Mor îngerii! Pământul e numai plâns și jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunțile-n țărână, au trupuri sfâșiate,
Și-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!
Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Și-n Cer... și pe Pământ!
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine-ar fi crezut?
Cine-ar fi crezut că, de la o zi la alta,
voi rămâne fără vechile, statornicele mele bijuterii,
lanțul acela întunecat de care spânzura
un ochi prețios,
brățara aceea de semințe,
inelul acela cu pasăre?
Goală și săracă am rămas, Doamne,
furată și batjocorită sunt.
Cine mă va mai împodobi de-acum înainte?
Nici ploaia, nici grâul,
nici marea nu mă va mai împodobi,
nici trista lumină de stea.
Oare eu am lăsat deschisă
cutia cea mare a lumii,
eu să fi fost păzitorul ei,
de nimeni numit, el însuși neștiutor
de grandioasa-i misiune,
și plătind acum, nevinovat,
[...] Citește tot
poezie de Nina Cassian din colecția Poezii pentru copii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căpitanul Mihalis scrâșni din dinți, cum obișnuia atunci când îl călărea mânia; dintre buze i se ivi caninul drept și străluci printre mustățile lui negre. Bine îl porecliseră în Megalo Kastro "căpitanul Kápros"; la mânie, cu ochii lui rotunzi, nespus de întunecoși, cu grumazul scurt și dârz, cu forța lui grea ca un os gros și caninul ieșit în afară, semăna într-adevăr c-un mistreț care a văzut oameni și s-a proptit pe picioarele dinapoi ca să se repeadă spre ei.
începutul de la Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte de Nikos Kazantzakis (1950), traducere de Ion Diaconescu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțeleptul are ochii în cap, iar nebunul merge întru întuneric. Dar am cunoscut și eu că aceeași soartă vor avea toți.
în Biblia, Eclesiastul
Adăugat de Florin Mercas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de seară
Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în fața palidele noastre făpturi.
Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.
Răposați, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescărușii suri.
Nori de primăvară cresc peste orașul sumbru,
Care tăinuiește preaînălțatele vremi ale călugărilor.
Când îți prindeam mâinile subțiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de-atunci.
Totuși, când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.
poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio, copilărie
Adio, copilărie!
Azi am împlinit 76 de ani.
Nici nu știu cum au trecut,
Nici nu știu când am crescut.
Mai întâi mi-au crescut ochii,
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea,
Și apoi dorința,
După aceea,
Mi-a mijit mustața,
Și, o vreme, mi-a crescut
Știința de carte.
Apoi mi-a crescut familia,
Experiența,
Salariul tarifar
Și concediul de odihnă,
Pe urmă mi-a crescut,
Pofta de avere,
Intoleranța,
Și tensiunea arterială,
[...] Citește tot
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre ochi și întuneric, adresa este: