perfecţiune şi visare

Vărul Dionis

Şi la cronică e scris
Că Romanii vechi avură
Vieţii straşnică măsură
Şi ştii, vere Dionis,
Că cetăţi cu tari duşmani
Se zdrobiră de virtutea
Cumpătaţilor Romani.

Şi mai scrie la istorii
De vitejii aciuiaţi
Pe sub poale de Carpaţi
Coperite cu podgorii,
Că la ei şi rob şi şef
Îmbătaţi de vin deavalma
O duceau tot într-un chef.

Tu, fiind o-mpletitură
Toarsă din Romani şi Daci,
Doi protivnici - îi împaci
Într-o singură făptură:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichifor Crainic din Darurile pământului
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

În viaţa mea cu cânt de liră,
Eşti împlinirea unui vis;
Al tău farmec mă inspiră
Cu cugetări de paradis.

De când te-am cunoscut pe tine
Şi-am început să te iubesc,
Mă simt trăind în altă lume
În care mă desăvârşesc.

Doar iubirea e în stare,
Să schimbe omul vechi de tină,
În om nou, ce-n suflet are
Bucurie, pace şi lumină.

Aş dori, frumosul zâmbet,
Ce îl ai tu pentru mine ,
Să nu-l pierzi, în al tău umblet,
Prin astă lume de suspine.

[...] Citeşte tot

poezie de Sergiu Mănuş (mai 2013)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte in carlige de rufe

Azi-noapte te-am visat!
Am visat că prindeai
In cârlige noaptea!
O prindeai bine de un capăt
Si de celălalt o prindeam eu,
Să stea întinsă perfect
Să pară noaptea cea mai lungă
Pentru că intrase la aşteptare
Si la dor...
Dar dimineaţa tot a venit!
Si a smuls cârligele
Prinse atât de bine,
Iar noaptea s-a spulberat
Aşa alungită cum era
Si la un capăt eram eu
Cu cârligul în mână
Si la celălalt, tu,
Descumpănit, dar râzând...

poezie de Niculina Ilisie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele convertesc prezentul prin sintaxa lor perfect literară şi farmecul visării dispare înghiţit de noaptea zilei pustii. În cugetul nostru, gândurile se aprind ca nişte făclii, luminând întunericul de dincolo de prezent.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îndrăznit să fiu copil o clipă

Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie.
Clipa se făcuse sferică după trebuinţa viselor mele.
Ce pot fi visele dacă nu o stare fără senzaţie dureroasă?
Urcă şi coboră din soare, îmbrăcând câte o aureolă fiecare pentru cât de mult mă apasă suferinţa acestei lumi.
Lumea aleargă spre idealuri false pentru a deveni strălucitoare mai mult decât îi este dat să fie. Oamenii trăiesc într-o permanentă tensiune, remarcând insuficienţa ca pe un sentiment al sfârşirii lor, o agonie ultradimensională şi epuizantă care nu aduce nimic bun acestei lumi.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut lumea aşa cum e.
Am găsit în clipă strălucirea desăvărşită – copilăria ca un privilegiu al vieţii, copilăria ca o mare purificare a sufletului între viaţa cosmică de dinainte şi un nou început organic al său.
Cât de nefericit poate fi un suflet fără copilărie, cât de nefericit ar fi un fluture fără floare, cât de nefericită ar fi o floare fără ploaie, cât de nefericit poate fi omul fără raţiune.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut cum se irosesc oamenii. Nu mă plâng de nimic. Aştept o ninsoare abundentă să înflorească pământul ca într-o primăvară polară. Albul acoperă întunericul din oameni şi am mai multă vreme să vorbesc cu mine despre mine.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă ca să nu pierd încrederea în oameni. Am văzut prăbşirea lor între frământări şi obsesii
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut o lume fără fundament, înstrăinată de Dumnezeu.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă când am aflat semnificaţia timpului şi mi s-a făcut frică de necunoscut.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi am văzut avarul din care nu mai rămăsese nimic decât banul.
Cât de nefericită poate fi viaţa fără copilărie...
Cât de nefericit poate fi copacul fără frunze, izolat de iarnă într-o halucinaţie albă.
Am îndrăznit să fiu copil o clipă şi n-am mai simţit pământul sub picioare: eram melancolie, speranţă, zbor, nevinovăţie, transparenţă, luciditate...
Ce fericit este copilul, trăindu-şi fantezia într-o inocenţă totală, ce fericit poate fi îngerul în conştiinţa lui: aşa simte şi el zborul dincolo de orice imaginaţie odată cu copilul – când în cer, când pe pământ într-o armonie perfectă.
N-aş fi ştiut toate astea dacă n-aş fi îndrăznit să fiu copil o clipă, o aripă de vânt –moneda convertibilă a oricărui vis.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (27 noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot

pot să-mi umplu lumea dacă vreau, cu tine,
pot să-mi scutur cerul peste ochii tăi -
să se-nroureze nopţile-ţi cu vise
şi să-ţi ardă toate spaimele-n văpăi.
pot să-ţi curg în suflet cu uimiri candide
când îţi bate pleoapa alb peste cărări
şi când înfloreşte noaptea printre greieri
pot să-ţi şterg tristeţea altor întâmplări.
să renasc pot încă sub a ta suflare
sau sub dalta-ţi aspră de Pygmalion
care-mi sapă aripi largi în carnea pietrei
ce-mi crescuse-n tâmpla arsă de nesomn.
când te cheamă zarea dincolo de vreme
să-mi atârn privirea pot de ochii-ţi trişti,
să te duc cu mine-n capătul luminii
unde iarba verde ştie că exişti,
unde universul îngustat în inimi
face să nu doară că ne-a rupt cândva
din perfecţiunea unui tot magnetic
ursind două cioburi spre-a se căuta.

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ne ordonează relaţiile aidoma unor camere de hotel, fiecare dintre ele însemnând un alt loc din suflet. Intrăm în el cu o geantă de mărime medie, conţinând nimic mai mult decât ce e nevoie, cu freamăt de nou şi chef de viaţă, ca şi când suntem primii oaspeţi şi nimeni n-a mai dormit acolo vreodată. Ca şi când ni s-a predat, la cheie, un palat pe care îl putem decora după propriul gust. Şi începem să o facem. Ne zugrăvim amintirile, ne transformăm visele în ornamente perfect asortate, împrăştiem în aer parfum de altă poveste, alt om, alt loc. Şi rămânem, rămânem o vreme.

Anda Docea în Camere de hotel, Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

şarpe din noapte, mistică cu venin,
tu, osmişcătoare născută din ritm,
m-ai văzut de atâtea ori visând,
elemental decupând vene cu degete lungi.

luna plină înseamnă dans pentru tine

umbră lilin cu buze fine,
brunetă succubus cu gene atemporale,
mă întrebi din ochii verzi de jad:
dacă te trezeşti eu ce fac?

te simt lângă mine în cameră

eşti primul păcat atât de sofisticat,
vînător negru da! suavă ajnat,
somnul meu e tatuat pe pielea ta,
cât am să trăiesc, am să te visez.

acest coşmar perfect este tot ce mi-am dorit

poezie de Hadrian Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

A venit în lume un nou simţământ,
un nou apel străbate lumea;
pe aripi de vânt lejer
să zboare acum din loc în loc.
Nu către spada însetată de sânge
el atrage familia umană:
lumii veşnic războinice
îi promite o armonie sfântă.
Sub semnul sfânt al speranţei
se strâng paşnicii luptători
şi repede evoluează afacerea
prin munca celor care speră.
Puternic stau ziduri milenare
între popoarele divizate;
însă vor sări în lături barierele încăpăţânate
dezbătute de sfânta dragoste.
Pe temelia unei limbi neutre,
înţelegându-se reciproc
popoarele vor forma în armonie
un mare cerc familial.

[...] Citeşte tot

cântec, muzica de Félicien Menu de Ménil, versuri de Ludovic Lazar Zamenhof
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în leopardă (fragment)

Sobroe algoa dooy toe founod...
Sobroe algoa dooy toe founod woo oon toe Negaru Hora urboe revoulud finoe wilot
entroe toe twoe toe sarah dogarasbasmahi aroe
toe strearom prapoi rabarago oftanod hatun vehon ion marring sculoest simprope uneor adaru iot soelof
anod dalar habai pirtoe guepasarah comienco smalol ynggggoe voas
woa foot coon oo arbar carbe
delanot vinwid serpantis especat sabroe toe goo intoo doas cotts fidusan gresseru
Horas umasars alisois ando hodoras minoes cordaran pergasaneîn timp ce leoparzii în vârstă de 50 de ani încarcă sexul ca pe o armă de vânătoare (...)

osul de balenă vrăjit m-a părăsit l-am pierdut az-noapte în visul meu carnasier

am să-l pândesc pe marele preot şi după ce îl voi mânca într-o reculegere gravă voi trece pe loc la creştinism

şi sfărâmându-mi carnasierii voi renunţa pentru totdeauna la tine la Vosgi şi Amazon voi renunţa
la pene la arşice din linx la perturbare
sperând s-ajung cu timpul profet al zebrelor fecioare
într-o perfectă armonie cu sexele glunat asirmi (...)

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1940)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demonul meu

1

Doar relele în el le-adună,
Tăind întunecatul nor,
Iubeşte groaznica furtună
Şi foşnetul pădurilor.
Iubeşte nopţile posace
Şi luna palidă-n abis,
Amarul zâmbet, ochiu-i place
Pustiu de lacrimi şi de vis.

2

Deprins să-şi plece-a lui ureche
La josnicii şi la arţag,
Îşi râde de credinţa veche
Şi de cuvântul bun şi drag.
Iubirea, mila,-i sunt străine,
Căci se hrăneşte ne'ncetat,
Cu fumul luptelor haine

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul alb

în salonul septic nr 23 sânii tăi
aduc turlele bisericii mai aproape
linia lor perfectă mă face să visez
că d-zeu e chirurg şi operează fără
bisturiu doar cu mâinile goale în
patul de lângă fereastră poetul costel
aşteaptă şedinţa chimio se ţine tare
nu varsă o lacrimă şi nici nu dă bacşiş
la doctori decât cărţile lui în 2 3 zile
va fi externat cu regim o va mai duce 2
poate 3 ani cu el împart zacusca şi amin
tirile tale primesc în schimb poezii atât
de luminoase că par profeţii uite aici
scrie că tu plictisită de atâta aşteptare
ca de istoria literaturii lui manolescu
te-ai hotărât să îl ceri de bărbat pe
primul necunoscut care îţi iese în cale
între staţia de metrou şi spital stai
liniştit mi-a spus poetul costel şi ime
diat a adăugat versuri în care eu mă

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

II

Doamnă, fiindcă pasul tău
e mai fragil decât orice
vietate, decât orice vietate
din mare, de pe pământ,
fiindcă trupul tău e mai nou,

un vis (care iscusit te imită, cu totul
te reprezintă, pe tine, iscusit vis mişcător
cu degete, un vis cu sâni micuţi, ridicaţi
şi cu picioare) abia

mă atinge de-a lungul zilei, timid;

între timp, lângă mine, de-a lungul lungii nopţi
şi pe mine, mereu îţi simt proaspătul şi profund
tulburătorul sine, atât de bucuros că e în viaţă —

sinele tău cu coapse fierbinţi,
furăcioase, care perfecte mă fură; cum înţeleapta

[...] Citeşte tot

poezie de E.E. Cummings din Poeme erotice (2011), traducere de Dan Sociu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi se-ascunde astăzi luna

Dar lasă-te cuprinsă de plăcere,
Reneagă indolenţe sau mizerii,
Suntem doar noi acum, sub pleoapa serii,
Când lumea e redusă la tăcere.

Oferă-mi dreptul de-a trăi extatic,
Dezmiardă contradicţia din mine
Şi spune-mi că-i perfect şi-i foarte bine
În tot acest scenariu dilematic.

A mai căzut o stea. Şi o dorinţă
S-a prins în păru-ţi răvăşit de doruri,
Un clovn şomer aleargă prin decoruri
Lovind malign în propria-i fiinţă.

Rămas-au încă replici nerostite,
Mai mulţi actori au emigrat spre moarte,
Noi ne ascundem iarăşi într-o carte
Şi toate-s vechi şi toate prevestite.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Lisandru din Pelerini pe linia destinului (9 mai 2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda

Prin ochii tăi văd cerul,
Perfectă lume,
Peste un os de peşte ascuţit în gât.
Scai de gânduri şi trăiri semeţe,
Adunate peste timpul cu multe feţe.
Nu-s lacrimi inutile,
Nu-s vise sparte-n valuri,
Ci gânduri pure făr-de lacrimi amare.
Scap lipsă de răbdare în colţurile vesele,
Şi gândul mi-e iertat în locuri creţe.
Eşti oare vis de spart, sau negre aţe?
Eşti înger cu poveţe, sau doar ger de noapte?
Alunec peste gheaţă,
Şi gheaţă am în mine,
Sunt o statuie blândă,
Cu zeci de mii de feţe.

poezie de Nicolae Ciprian Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune după Anul Nou

O, Doamne! Cât sunt azi de exaltat,
Chiar fără ajutorul Tău deplin
Am început, precum ai remarcat,
Un an fără să fac niciun păcat
Cu fapta sau cu gândul cel puţin
Şi pân-acum perfect m-am descurcat ;

N-am fost invidios, nu am bârfit,
Nici arţăgos cu cei din jurul meu,
La bunul alteia nu am râvnit,
Iar cu al meu n-am fost deloc zgârcit,
Nu m-am fălit şi ce mi-a fost mai greu,
Prin vis măcar o dat' nu am minţit,

Însă acum, Te rog anticipat,
Căci anu-i lung şi nu ştiu când năpasta
Mă va lovi cât sunt eu de curat,
Ajută-mă să nu cad în păcat
Şi mai ales, să-ncepi din clipa asta
Când mă voi da, în fine, jos din pat.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit deja o mie de apocalipse

fiecare în parte perfectă şi de netăgăduit
cum doar dezastrele pot fi uneori
în rest un univers de mici sau mai mari defecte
cât să mă pierd printre greşeli
călăuzit de reguli ale perfecţiunii

când nici măcar stelele nu cad perpendicular
pe coama înspumată a oceanului de vise
desenăm pe nisip teoreme ale veşniciei
din perspectiva morţii
ca şi cum am ridica nimicul la plus infinit

apoi sătul de respirat rai după rai
o să mă trezesc în acelaşi dulce iad
alergând după fluturi roz şi plete blonde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Din adn-ul tău ne-ai zămislit, Maestre,
Cu aripi de oţel să aţintim spre creste
Dar valea tristă ne-a fost mai aproape.
Trişti epigonii ´nfrânţi în vise tot mai şchioape.

Cu pleoapa ignoranţei ce pân' la ceruri creşte
Plumbul uscat în vene perfect se potriveşte.
O pijama îmbracă toţi neuronii acum
Cuprinşi de încântare în cântec mut, postum.

Un fulger mai aşteaptă să resuscite visul
Mai repede ca totul să caute abisul.
Mai scrie-ne odată în inimi codul tău,
Maestre, tu Luceafăr, mai dă-ne câte-un semn!

poezie de Titus Guşă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanatismul nu înseamnă admiraţie. Cei pe care îi admir nu sunt, prin definiţie, zei, pentru că pe zei îi venerezi. Sunt oameni cu slăbiciuni, cu suişuri şi coborâşuri, dar a căror minte a făcut lucruri la care eu nici nu pot visa, deşi am visat toată viaţa să le pot face. Mă interesează tot ce ţine de ei, viaţa ca şi opera lor (mistică, ştiinţifică, artistică sau numai meşteşugărească, sau niciun fel de operă în afara desăvârşirii fiinţei lor). Pe măsură ce-i cunosc mai bine, dorinţa mea de a mi-i apropia devine şi mai puternică.

Mircea Cărtărescu în articol (10 februarie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!