prăpăstii şi viaţă

Cu sufletul ars topesc o ghiaţă
Ce creşte mereu a genune
Făcând cercuri pe-o floare de viaţă
Ce crede mereu în minune.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şopot interior

Linişte-n atâta zgomot,
Închid ochii... căutare,
Înăuntru nu e ropot,
Ploia pare că dispare

Undeva, genunea vieţii
Se aude-n mine plină
De cristalurile gheţii,
În albastrul de lumină

Eu vibrez către un mâine
Istovit de răutate,
Cu speranţa că în sine
Voi fi pace şi dreptate

Tac şi gânduri, tac sărmane,
Ferecate în tăcere,
Unde stările umane
Nu mai ştiu a fi durere

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ca loz câştigător

Vă spun:"E neagră", însă nu e neagră.
Vă spun:"E cioară", însă nu e cioară.
Ordinea ciorii negre este alta.

Vă spun:"E verde", însă nu e verde.
Vă spun:"E iarnă", însă nu e iarnă.
Dar eu posed acum o iarnă verde.

Poemul e un loz care câştigă
mereu. Jucaţi pe cioară: iată cioara.
Jucaţi pe mine: iat-o iarnă verde.

Esenţiala diferenţă dintre
aceste lucruri n-are corp: trăieşte
ca un abis cu buzele lipite.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş din Conjuratio poetica (1974)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se răsfaţă dimineaţa

(Meditând la mărturia unui preot
ortodox care s-a întors la Domnul)

Se răsfaţă dimineaţa
Peste fruntea unui cleric
Care-şi iroseşte viaţa
De sub soare, în întuneric
Şi nimic nu-i sparge gheaţa
Sufletului ezoteric.

Conştient că nemurirea
Poposeşte-n pieptul său
El trăieşte fericirea
Unui vis ce duce-n hău,
Fluturându-i strălucirea
Întunecimii celui rău.

Şi rătăcindu-se mereu,
După cum îl suflă firea
(Căci uită de Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Tudor Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua şi noaptea

Pe lumea umbrelor deschise,
Peste abisuri fără nume,
Din voia zeilor anume
Un văl de aur s-a întins.
Îi spune zi. Lumina ei
E însăşi viaţa pământeană,
E un balsam de pus pe rană,
Dorit de oameni şi de zei.

Dar ziua scapără treptat,
Şi noaptea-i smulge mândra haină,
Şi iese lumea cea de taină,
Mocnind prin vălul sfâşiat.
Şi bezna neagră de mormânt
Se cască iarăşi la picioare,
De-aceea crâncenă ne pare
Venirea nopţii pe pământ.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpinism (1928)

Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s-avântă
Eu mi-am târât povara sfântă
A trupului flămând de viaţă.

Cu patimă m-am strâns pe stâncă
Strângând spasmodic piatra tare...
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stâncă.

Prăpăstii mi-au surâs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am râs şi eu – la fel – sarcastic...

poezie clasică de Ion Pena din SO4H2 (15 aprilie 1932)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai frumoşi oameni pe care i-am cunoscut sunt cei care au cunoscut înfrângerea, suferinţa, zbuciumul, pierderea şi care au găsit calea lor de-a ieşi din prăpastie. Aceşti oameni au o apreciere, o sensibilitate şi o înţelegere a vieţii care îi umple cu compasiune, blândeţe şi o preocupare iubitoare foarte profundă. Oamenii frumoşi nu sunt întâmplători.

citat clasic din Elisabeth Kubler-Ross
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între înţelegerea prăpastiei

şi vertijul meu
mă agăţ disperat de întuneric
în speranţa că noaptea astupă adâncurile
precum visul dăruieşte vieţii
speranţa

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroii?... Eroii au devenit în realitate nişte învinşi ai sorţii, puţinii supravieţuitori luaţi în captivitate de greutăţile vieţii şi răspândite pe cine ştie ce meleaguri îndepărtate, li s-a pierdut urma, au pierit în abisul anonimatului, asemeni aştrilor care nu răsar şi apun, ci apar în întuneric şi dispar în lumina strălucitoare a soarelui. Numai întâmplările redate aici şi altele care nu au avut loc în povestire, au rămas să se repete de alte generaţii, identic ori sub altă formă, cu acelaşi sau cu alt conţinut.

citat din Gheorghe Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudomoarta

Cu umilinţă tandră pe-al tău mormânt teribil,
Pe monumentul, Doamne, acesta insensibil,
Ce din risipă de-umbre, de dor şi de ispită
Alcătuieşte-ntreaga ta graţie-ostenită,
Eu mor, eu mor ca tine, mă prăbuşesc în hău,

Dar cum, răpus, mă nărui peste sepulcrul tău,
A cărui prizonieră cenuşă mă îmbie,
Această falsă moartă, în care viaţa-nvie,
Îşi redeschide ochii şi mă iluminează,
Mă muşcă şi mă smulge o nouă moartă, trează,
Mai scumpă decât viaţa. O, falsă veşnicie!

poezie celebră de Paul Valery, traducere de Paul Mihnea
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţi de cruce

Mititel şi negru tot,
Cu antene lungi de-un cot,
Făcând pană din picioare
Şi cobză din aripioare,
Pe-nserat pleacă hai-hui,
Cu pustiul dorului,
Prin iarba din porumbişte
Şi prin rugii din mirişte
Şi... cât e noaptea de vară,
Îşi cântă soarta amară...
Cri-cri-cri, sunt mititel,
Cu urâtul singurel
Şi mă doare inima,
Că nu-i lumea cum aş vrea.
Cri-cri-cri, toţi mă alungă,
Nu e nimeni să mă plângă,
Sufletul mi-e plin de jale,
Să-mi schimb soarta nu-i cu cale.
Stau în loc şi te ascult
Şi mă mir atât de mult,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea toamnei mele

Iubirea mă cheamă, de mână, s-o ţin,
Când zburdă pe dealuri, primăvăratec.
Îi spun că mi-e toamnă şi prin păru-i lin,
Vârtejuri de frunze s-au prins, nebunatec.

Dar ea, nu mă ascultă, are visele ei
Şi vesel mă-ndeamnă spre creste.
Îi spun: vine iarna şi-n păr şi pe-alei!
Ea trece, râzând, peste toate aceste.

Iubirea mă cheamă şi cu ochii închişi
Mă las purtată de mâna-i arzândă.
Mă duce-n înalturi, mă plimbă-n abis,
I-accept nebunia şi trăiesc un vis!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea în furtună

Gândurile mele
călătoresc pe valuri
şi aud cum strigă marea
în braţele furtunii.
Încerc să mângâi vântul
cu privirile,
cu vorbe de dragoste,
cu sufletul bun,
dar furtuna nu se opreşte.
Îmi trăiesc singurătatea,
devorată de zgomote,
că pot atinge abisul
cu degetele.
Răsare Luna
şi aduce refluxul,
ce împinge spre mal
neliniştea mea.
Pe nisipul fierbinte,
urme de mare
căutând pacea...

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din volumul de versuri Cântecul Sferelor (2015)
Adăugat de iany
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă...

şi iată-mă aguns la orizonturi
unde posibil, va ajunje fiecare
că să-şi achite ultimele conturi
dintre venire şi dintre plecare

doar echilibru între bine şi-ntre rău
mai ţine candela nestinsă-n raţiune
doar uneori pe scara sufletului meu
coboară când lumină, când genune

picioarele mai des se poticnesc
şi mânile aiurea cad în tremur
dar încă simt că poate mai iubesc
aşa cum am iubit şi-n alte vremuri

şi când va fi să plec n-am să regret
că am trecut pe-aici aşa din fugă
şi las în tină umbra de schelet
şi Tatăl Nostru-i ultima mea rugă...

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mediocră, cenuşie, îl interesează pe Cehov, viaţa de aventură epică pe Gogol, viaţa de senzaţii pe Tolstoi. Dostoievski depăşeşte epicul exterior şi psihologicul. Fenomenele nu-l interesează prin ele însele, fiindcă esenţa vieţii nu stă în fenomene. Ele sunt apariţii secundare. Trebuie căutat izvorul lor cel mai adânc. Iar acest izvor ascuns, din care gâlgâie în suflet fenomenele psihologice şi se revarsă în afară şi faptele, e spiritul, pe care îl vede până în profunzimile abisului, în demonica lui înstrăinare de Dumnezeu, şi până pe culmile vecinătăţii cu Dumnezeu. Descoperirea acestui spirit acuns, focar central din care se împroaşcă în afară amestecatele aspecte ale vieţii, e tema fundamentală a operei lui Dostoievski. (...) Protagoniştii operei sale întrupează moduri de existenţă concepute la extrema limită a naturii umane, adică acolo unde spiritul nostru fuzionează, posedat, cu puterile diabolice sau, iluminat, cu puterile dumnezeieşti.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul şi mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a îngheţat ca apa.

Dacă eram mai atent trăiam veşnic
În zadar lipesc cioburile vieţii de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.

Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viaţa iubeşte tortura sufletului.

Starea mea tristă de fericire izbucneşte
Timpul infinitatea şi nemurirea o iubeşte,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranţe când tu vise ai aprins.

[...] Citeşte tot

poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focuri din toamne

se învrăjbesc limbile ruginii, iubite
ale focurilor din toamnele vieţii noastre
viaţa e o călătorie prin sufletul nostru
cu halte în care ispitim visul,
sau, dimpotrivă, îl alungăm,
continuând să ne târâm zborurile
prin prăpăstiile contingenţei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de pescăruş

Te-apleacă peste valul înspumat
Şi iartă-l dacă după tine încă plânge,
Sărută-l dacă pescăruşii n-au aflat
Câţi dintre ei la mal vor mai ajunge.

Abisuri se mai zbat în căutări de vis,
Catargele mai cheamă din valuri pe cei morţi,
În ochiul meu o lacrimă visează-un paradis
Prelinsă-n aşteptarea vieţii şi a visatei sorţi.

Am naufragiat de mult pe valuri tremurânde,
În mine e-ntuneric şi nu găsesc alt drum,
Te-aştept să mă salvezi de periculoase unde,
Ce par că-s liniştite dar viaţa ţi-o sugrum.

Întinde-mi mâna ca să mă tragi la mal,
Din braţele-ngheţate ale morţii să mă smulgi,
Vom poposi apoi iubindu-ne pe-un val,
Şi-apoi s-adormi visând în ale mele braţe dulci.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinereţea şi tinereţea este fericire!... fericire de a crede în toată pasărea ce zboară, fericire de a crede în frumosul şi în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste şi de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu şti ce este viaţa şi ce neagră prăpastie este sufletul omului...

Alecu Russo în Amintiri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfozarea dorului (sonet)

METAMORFOZAREA DORULUI
(sonet afectiv)

Cu-al timpului fuior ţes voal de visuri,
Ca să-l dăruiesc dorului trubadur,
Prin toamna vieţii mai uşor să îndur
Plânsul singurătăţii din apusuri.

În colţ de voal leg al inimii murmur,
Să nu spargă tăcerea din abisuri.
Un veac a fi purtat prin universuri,
Căutând muză pentru mariaj pur.

Împreună trec al stelelor hotar,
Să-i cunune Împăratul din zenit,
Sorbind iubirea din pocal cu nectar.

Va răsări laur în destin menit,
Din dor metamorfozat în chihlimbar,
Încununând iubirea la infinit.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate iubirii (18 mai 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!