proverbe şi timp

Cronică rimată la "Serpentinele umorului" de Sorin George Vidoe

Când eram tânăr, Sorine,
Eram CFR-ist, ca tine.
Fetele să ne ia seama,
Cochetam cu epigrama.
Plecasem pe drum decis
Să fiu cât mai productiv.
Însă tata m-a demis...
Nu s-a-nscris la Colectiv.
Tu-mi aderaşi la "Păcală",
Adevăr necontestat
Şi n-a fost doar vorbă goală,
În Craiova, Calafat...
Ai apelat la Aloe,
Ca o plantă genială
Şi-ai rămas acest Vidoe,
Ce-i "bolnav" de epigramă!
Când la "Epitaf" gândeşti
Doar Vidoe'n Sfânta Cruce
Nu-i drept să-i dezmoşteneşti,
Sorin, George-i tare dulce.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valentin vs Dragobete

Bătrânul Dragobete s-a trezit
Acum mai actual ca niciodată,
Puţin cam demodat, dar fericit...
La fel ca naţiunea derutată.

Şi dacă e precum au spus-o unii
S-a conservat pentru eternitate.
Era doar vis în somnul raţiunii
Şi-a devenit acum realitate.

Din negurile vremilor apuse
Cu inorogi şi cai înaripaţi,
Legendă a iubirilor nespuse
Şi datină uitată din Carpaţi.

Un obicei păgân uitat de plebe,
Cam din acelaşi leat cu Făt-Frumos,
Cu zmeii şi Pepelea din proverbe,
Născut de dinainte de Hristos.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai 25 de ani!

Măi nepoate, măi băiete, nu eşti bun de nici o treabă,
Te joci la calculator... pregeţi mai rău ca o babă!
Nici la muncă nu ţi-e gândul, nici nu mi te duci la şcoală,
Toată lumea azi munceşte, doar tu stai cu mâna-n poală.

Toate-n lume au un rost, pâinea trebuie câştigată,
Tu nu ştii decât să judeci. Mmă-ta e vinovată
Că nu mi te-a pus la treabă, cu toate că a-ncercat,
Tu arunci vina pe ea, zici că nu eşti vinovat.

Spui mereu că îţi e lene, dar să mănânci nu ţi-e greu?
De-aş fi-n locul mamei tale, ar fi vai de capul tău!
Ai 25 de ani băiete, du-te, caută-ţi de muncă,
Dacă nu ţi-a plăcut cartea, fă ceva la o adică.

Pune umărul degrabă şi ia hamurile vieţii,
Nu sta cu mâna întinsă, cu ochii pe toţi pereţii.
Mergi şi termină-ţi liceul, ia şi fă o facultate
Doar cunoşti şi tu proverbul,, Ai carte, o să ai parte!"

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (10 mai 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La strâmtoare

Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranţa
Afirmate-şi-aşteptate cert, cu toată siguranţa.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Şi-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinşi cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câştigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Şi chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemţii îi priveşte... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ţine...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Şi apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizaţi pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliţi fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasaţi pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie... printre rânduri!

Bântuie-n mine mii de gânduri
La tot ce-a fost cândva, demult...
Citiţi-mă, doar printre rânduri:
Cât v-am iubit şi... nu de mult!

Prin alte lumi cutreierând
Mi-a fost alean de dumneavoastră...
Regret a fost la mine-n gând
Şi-n cugetu-mi... risipa noastră!

Adastă-n mine tot ce am strâns...
Tot ce v-am luat şi ce v-am dat,
Silfida-mi fiinţă mi-e nod de plâns
Şi-n dumneavoastră a evadat!

Cât timp avem să ne certăm...
Fără să ştim: cum şi... de ce?
Dar, printre rânduri... ne iertăm?
Urmaşii-or să ne judece?

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (26 octombrie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încropescu

Trage Încropescu poarta
Mai să-i rupă o ţâţână;
Poarta cam face pe moarta...
- Încuiată să rămână!

Sau nu crede că se poate
Sprinten peste ea să sar.
Blestemata se socoate
Că-mi va fi acum hotar.

Hotărât de-a-ncălecatul,
Şuierând vreo trei "zicale",
Sigur că nu-l vede satul,
Porţii îi dădea târcoale.

- Aburca-m-aş eu pe tine
Tropotindu-te-n picioare...
De nădragi-mi cad în vine
O să pic mai la strâmtoare!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (26 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul-filantrop

trebuie să merg cu metroul
până la Balta Albă
şi să citesc de pe fiecare bloc
panopliile uriaşe cu reclame

Bucureştiul meu era în Titan
într-o garsonieră la etajul 7
făceam plajă la Balta Albă pe repede înainte
alteori mă plimbam până în Unirii
şi uneori în Cişmigiu sau la Scala
anticipam că se vor repeta cutremurele
nu mă panicam nici în joaca cu liftul care de atâta trilu lilu se bloca

până la spitalul Brâncovenesc mergeam fluierînd
acolo ştampilam zilele date pe repeat
beat-ul lor uniform
proza cozilor ceauşiste şi cerul văzut de la şapte

era o nebunie să prinzi coadă la mandarine
oraşul era putred de cald verile

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Mi-ai cumpărat un zid?
Pacey: Nu l-am cumpărat. L-am închiriat. Şi nu a fost prea ieftin nici aşa. M-a costat 100 de dolari.
Joey: Mi-ai cumpărat un zid?
Pacey: Ai mai spus asta. E o ofertă temporară, aşa că ai face bine să te apuci de treabă.
Joey: Pacey, nu vezi cât de mare e chestia asta?
Pacey: Am crezut că următorul tău proiect ar trebui să fie mai mare decât ultimul. E timpul să evoluezi atât ca persoană, cât şi ca artist. Ţi-am mai luat şi asta. (Ridică o cutie cu vopsea.) Şi ştiu că nu e de ajuns pentru tot zidul, dar potrivit proverbului, cea mai lungă dintre călătorii începe cu primul pas.
Joey: O să am nevoie de ajutorul tău.
Pacey: Ha, nu, nu, nu, nu şi de data asta, domnişorică. (Începe să se îndepărteze.)
Joey: Pacey, eşti incredibil. De îndată ce cred că în sfârşit te cunosc, faci ceva atât de incredibil, ce mă provoacă într-un mod în care nimeni nu s-ar gândi. În caz că nu am spus destul, îţi mulţumesc.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire + Părăsire = Îndurare

(După Proverbe 28:13 şi Iacov 5:16)

Pe când mă aflam cu cititul în Pildele lui Solomon,
Un verset mă trezi dintr-o dată, ca pe-un om speriat dintr-un somn.
Versetul acesta-i o cheie pe care, de n-o foloseşti,
Nu poţi-nainta către ceruri şi nici milă n-ai să găseşti.
Iar dacă-i s-o luăm pe cinstite, vă spun adevărul curat:
Nici eu n-am ştiut până astăzi acest mijloc de căpătat.
Eu ştiam că împins de nevoie, te rogi, după-aceea aştepţi.
Dar azi am aflat cu mirare că-s daruri pe cari le primeşti
Pe-o cale aparte de rugă şi-anume: să te înjoseşti
Până-ntr-atât ca păcatul cu gura să-ţi mărturiseşti.

Am stat cu doi soţi pentru-o vreme, care se-aveau foarte rău.
Soţia voia să conducă, bărbatul zicea: "Şef sunt eu".
Făcea lucruri rele soţia, mâhnindu-l pe soţ ne'ncetat,
Iar sâmbăta lua o hârtie şi scria: "Dacă te-am supărat
Cu ceva, te rog să mă ierţi. Te iubesc, eşti un scump, te-am pupat."
Şi-apoi se ducea liniştită duminica la adunare,
Ca lunea să-şi ia de la capăt păcatul cu neruşinare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbul [The raven]

Într-o noapte tristă tare, cugetam fără-ncetare
La învăţături uitate ce mă năpădeau de zor –
Moţăind culcat pe-o parte, o bătaie sună-n noapte,
Cineva părea că bate, bate-n uşa mea uşor.
Zic, "Vreun călător, pesemne, bate-n uşa mea uşor –
Doar atât, un călător".

Amintirea mea e bună, era iarnă, prima lună;
Jarul muribund fantoma şi-o plimba jos pe covor.
Ah, doream o dimineaţă; – în zadar ceream povaţă
De la cărţi triste la faţă, c-am pierdut-o pe Lenore –
O mândreţe de fecioară, îngerii îi spun Lenore –
Nume-aicea pieritor.

Şi foşnea ca o hârtie draperia purpurie,
Îmi dădea fiori fantastici, mă speria îngrozitor;
Să nu stea inima-n mine, îmi tot repetam, vezi bine,
"E vreun călător ce vine şi acum e în pridvor,
Şi-a venit în noaptea asta şi acum e în pridvor –
Poate doar întâmplător".

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine dă, lui îşi dă...

Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,

Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce vine

Cel ce vine

Un
singur fiu
Dumnezeu a născut
conform
Psalmului 2 versetul 7
şi
acest Fiu
despică veşnicia
şi-o
înfloreşte cu Numele Său
Cuvântul
Cel de la-nceput
ce singur
era cu Dumnezeu
şi
El Însuşi
era Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeciuială din "in şi chimen"

(Maleahi 23:23)

Mai deunăzi-ntr-o seară, bunul meu amic Costel
Mă-anunţă cu vâlvă mare că sunt invitat la el.
"Căci - îmi spuse el cu tonul grav şi apăsat în glas -
Tot ce am pe lumea asta numai mama mi-a rămas.
Şi cum mâine-i ziua dânsei, vreau să fac chermeză mare,
Ca iubirea-mi pentru mama s-o cunoască fiecare."

Invitaţia aceasta nu era de refuzat.
Şi-astfel iată-mă la locul şi la timpul anunţat.
Un salon gătit cu grijă şi cu gusturi rafinate
Impunea audienţei izul de solemnitate.
Din cupola smălţuită, candelabre strălucite
Revărsau cu dărnicie roi de raze aurite.
Din pereţi, de prin tablouri, te întâmpina duios
Un surâs blajin de mamă, cald, candid şi maiestuos.
Iar pe feţele de masă, brodate cu măiestrie,
De pe-o placă marmoree, în faţa la farfurie,
Te priveau doi ochi de mamă dintr-o poză-aşa firească

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul Pământului

Doborât de-a soarelui dogoare
Te tot rogi române la Cel Sfânt
Însă ai uitat să ceri iertare
Gliei strămoşescului pământ

Ţi-au lăsat în dar înaintaşii
Tot ce-aveau pe lume mai de preţ
Cu ce drag îţi dezmierdai privirea
De la şes la muntele semeţ...

Codrii atrăgeau precum magnetul
Norii grei aducători de ploi
Pajiştile cu imaşui grase
Erau raiul turmelor de oi

Prin artere largi de irigaţii
Unduia mereu al vieţii râu
Câmpul devenind o-împărăţie
De porumb, de floare şi de grâu

[...] Citeşte tot

poezie de Gelu Oproiu din Lumea Satului, nr.16(45): 16-31 august,2007
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă duşilor bătrâni

În râu de crini imperiali,
Sub margarete de lumini,
Mereu mai trişti, proverbiali -
Sunt ale noastre rădăcini.
Tăcuţi, la tâmple de ninsori,
Îşi duc pedeapsa de a fi
Şi trec etern strălucitori...
Şi trece fiecare zi...

În râu de crini imperiali,
Uitând de rostul lor de-aici,
Adorm, visându-se copii,
Nemuritorii mei bunici.
Şi flori de nea îmi cad în păr,
Lumină pentru mai târziu,
Sunt înger şi am prins să zbor
Pe cerul nopţii vioriu.

Sub margarete de lumini,
Privire învelită-n jar

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proverbial

Mă scol cu noaptea-n cap
Şi rămân ziua negru,
La fel; nu pot să scap
De vise pe de-a-ntregu'.

Mă culc pe o ureche
De gafe plictisit
Şi ştiu că nu-s pereche
De fiu în risipit.

La mort îmi răcesc gura
Că nu-i mai am pomană
Prieteni, aventura,
Să-mi oblojească rană...

Mă strig să se audă
-Cât încă nu-i târziu
Şi chiar de fac în ciudă-
Că-s bun în tot ce ştiu!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osânda

Urca Isus cu crucea-n spate
Urca — urmat de atât popor
Venit să-i vadă cruda moarte
Şi chinul Lui — îngrozitor

Slăbit Isus şi plin de sânge
Urca atunci cu pasul rar
Pe atâţi văzând cum Fiinţa-i plânge
Când El suia chiar pe Calvar

Bătut cumplit şi schingiuit
Purtându-şi crucea se ducea
Ca cel din urmă osândit
Viaţa pentru noi să-şi dea

Slăbit de chin şi dă bătaie
Lupta s-ajungă până sus
Dar crucea vai iată-l îndoaie
Deşi se vrea blând şi supus

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi ascultători! Veniţi în gara noastră mică! Poftiţi, căci viaţa e-o călătorie: Banale trenuri, vin mereu în gară / Scrâşnind pe şinele de timp uitate / Te îmbulzeşti, să nu rămâi pe-afară / Dar urcă numai cel ce dă din coate!... Aşa e-n trenul vieţii, din păcate! Vă invit şi eu la o călătorie... cu trenul de la ora 14. Sunteţi de acord? Da! Atunci... poftiţi în vagoane! Staţi, staţi aşa... nu vă-mbulziţi!... Ia să vedem, cine dă din coate?... Aha, dumneaei, dumnealui... Bravo! Bravo! Acum sunteţi în vagoane! Căci viaţa e ca un vagon... Poate că nu chiar pentru toţi, ci numai pentru parlamentari. Parlamentul nostru este ca un vagon!... Un vagon... de dormit... Diferenţa este că în vagonul de tren... dorm unii peste alţii. În parlament dorm unii lângă alţii. Şi nu se trezesc decât la casierie! Când îşi ridică leafa: Vorba proverbului: Somnul trece / leafa merge / noi cu drag dormim!

Corneliu Sofronie în Unda veselă, spectacolul "Trenul de la ora 14" (1995)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!