religie şi responsabilitate

Viaţa este ca şi agricultura. Semeni seminţe bune sau rele, le uzi şi le pliveşti de buruieni, apoi le aperi de dăunători şi de urgiile naturii, iar la sfârşit culegi recolta pe care tu însuţi ai semănat-o. Oamenilor le este greu să accepte pe deplin întreaga responsabilitate care vine din aceste afirmaţii. Spui că nu e vina ta că acum nu îţi găseşti un serviciu, că e criză şi încerci să mă convingi că tu eşti bine intenţionat şi soarta e rea. Iar eu am să te pun să îţi aduci aminte că în ultimii 5 ani ai deschis televizorul în loc să citeşti o carte. Că în loc să îţi dezvolţi abilităţi pentru a deveni foarte bun la ceva, ai stat pe calculator şi ai frecat menta. Ai sădit seminţele lenei şi comodităţii care azi au rodit şi te-au făcut să fii gras şi sărac. Cu alte cuvinte: Educaţia este noua religie! Educo adică a dezvolta din interior.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai-marii Bisericii Ortodoxe Române nu îndeamnă oamenii să se vaccineze împotriva virusului SARS-CoV-2, care determină cumplita boală COVID-19, iar Patriarhul Daniel refuză să se vaccineze şi să dea un exemplu pozitiv; ba unii, precum Satana în sutană (Teodosie ToMITAnul), arhiepiscopul Tomisului, fac tot ce pot ca să năruie încrederea oamenilor în vaccin, fiind astfel responsabili d. p. d. v. moral pentru multe îmbolnăviri şi decese. În schimb, mai-marii BOR îi îndeamnă neobosiţi pe români să pupe moaştele şi să se închine la ele, pretinzând că au puterea de a-i proteja de boli şi de a-i vindeca de boli. Papa Francisc, capul Bisericii Catolice, se situează la polul opus: chiar de la apariţia vaccinurilor anti COVID-19 a îndemnat oamenii să se vaccineze, s-a vaccinat el însuşi, dând un exemplu personal, şi susţine campaniile de vaccinare.

George Budoi în Sănătatea şi boala în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (18 august 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva maxime ale lui Hafiz

I
Dacă seara-n serai Tânărul cade-n contemplare lângă-un havuz,
Se testează căutându-şi pacea, numărând hurmuz după hurmuz?
Dacă Ea-i plăcută privirii, ce-ar putea Tânărul spune oare?
"Iată,-i bucuria ochiului, daţi-mi astăzi mie-această floare!"

II
Într-adevăr, după ce moare, kafirul* e scutit de-a iadului osândă
Dacă se-mprumută de la muslimi cu şaizeci la sută pe-an dobândă.

III
Nu punem cataplasme fierbinţi când avem bursati*? Inima afectată,
Când eşti respins de-o fată,-i vindecată fiind respins de altă fată.

IV
Loialitatea prietenilor, iubirea soţiei şi, la pian, noi refrene –
Câte dintre cele trei vor mai fi lângă tine la sfârşitul verii indiene*?

V
Cine-s conducătorii Indiei – în faţa cui genunchii la pământ să pun?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

FABULĂ LGBT-istă

Se răspândise în ogradă
Ideea foarte... retrogradă,
Precum că-n lume, e normal,
Să se unească, în final,
Masculul cu mascul de soi
Şi să formeze amândoi
Familia de ei dorită.
Urmând ideea inedită,
S-a vrut, tot pe acest temei
Şi o unire-ntre femei,
Cum, de exemplu, s-ar putea
O oaie, oaie să îşi ia
Pentru vecie drept consoartă.
Înspăimântaţi de-această soartă,
Deştepţii cai, fiind în mare
Răspundere la guvernare,
Au vrut un referendum clar
Pentru acest curent bizar.
Cum şef în sat era catârul
Ce lor nu le făcea hatârul

[...] Citeşte tot

fabulă de Pavel Lică din O aia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-ale tranziţiei sau Treptele integrării - III

Hamlet s-a maturizat brusc
după ce familia regală l-a internat la psihiatrie
ca să-l absolve de răspunderea penală
pentru crimele comise.
În urma scandalului,
începuse să circule zvonul
că e ceva putred în Danemarca...
După externare,
tânărul furios a devenit foarte docil
şi sociabil.
De când nu mai hamletizează,
nu mai suferă.
La început, doctorii i-au recomandat
să nu-şi mai pună întrebarea buclucaşă
a fi sau a nu fi,
apoi familia l-a convins
că este mult mai confortabil şi mai pragmatic
să opteze pentru a nu fi.
L-au lăsat să-şi păstreze titlul de prinţ
şi l-au desemnat să răspundă

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Călin Uba din Şi totuşi, rodim
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat

S-a întâlnit -în cale cu destinul
Ce prin hazard, eşec l-a desemnat-
O victimă, la alţii; trist-festinul...
Se înfrunptând din el, cel vinovat.

Fără putinţa răului, din gene
Pururi timid, ades neacceptat,
Singur ţinut răspunzător de drame, fără scene;
E veşnicul cu degetu-arătat, drept vinovat.

Rămas fără de casă şi soţie
Nenorocitul, paria, un ratat
Sălăşuind tenebre, nici nu ştie
Că chiar nefiind povară, e vinovat.

E fericitul ce are şi-un copil
-Odor crescut, ce-n multe şcoli a dat-
Plecat demult... E-n robă de edil
Cu vilă scumpă... fără loc, de vinovat.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie de istorie

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Ţară şi o Limbă şi un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moşii mei
Că din ei răsare pâinea şi prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morţii mei se-aşează
Limba nu ne mai e limbă, ţara nu mai este trează
Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii şi să venerăm partide
Cum să cântărim istoria şi s-o vindem pe bucăţi
Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi
Pe Vlad Ţepeş cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învaţă idioţii că Bălcescu a fost laş
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaş
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimţiţi cât să-şi permită a ne ponegri eroii?
Nişte dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n faţă ca pe legi adevărate
Bieţi defăimători de stirpe, lacomi si periculoşi
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoşi?

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce devii?

Imediat după născare
Omul ţipă-n disperare
E firav, neajutorat
Creşte de e protejat

Mai apoi joaca îi place
Toată ziua asta face
De-are linişte acasă
De nimica lui nu-i pasă

Şi-o să ajungă apoi major
Este el răspunzător?
Ce devine, omul oare?
Depinde de fiecare!

Unii vor şti doar de bani
Şi-asta-i face inumani
Chiar de au, nu-i îndeajuns
Când lăcomia i-a pătruns

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (17 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Travesti... pentr-o eternitate

Am cheia pentru nemurire
-cea la care visez des-
şi-aveam etern împotrivire
de logică... că n-avea sens?!?

Brusc, banal schimb de idei
şi-o am soluţia finală;
ce medici, popi, arhierei...
nu ştiu nimic... cu multă şcoală?!...

Înţelesul e-o facilitate;
deci ce-i intrare, e născut,
Ieşirea fiind fatalitate,
final... total neprevăzut!?!

Şi cum inexistând un cert,
sigur se poate eluda
solistul figurând concert;
... schimbându-l cu-altcineva!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e un bal mascat

În viaţa noastră, oameni ni se spune,
Dar timpul ne transformă într-o mască,
Ce-o afişezi pe chip, când ieşi în lume
Şi joci un rol de dur sau gură cască.

Vecina mea e-o mască reuşită
Şi mă holbez din când în când la ea,
Pe mulţi bărbaţi îi bagă în ispită,
Dar masca mea de om fidel n-o vrea!

Nevasta mea e omul ce pozează
În masca ei, de-o viaţă, a cinstită
Şi-acum vecinul, aprig, o tratează...
Eu tac, e medic-şef, iar ea-i răcită!

Sunt împlinit, căci stăm cu mama-soacră,
Nu poartă masca ei de poamă acră,
E-o doamnă, pentru noi ea se consacră,
Dar pentru ea, doar fiică-sa e sacră.

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Grigore din Un râs asumat
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai responsabili

E vremea schimbărilor, frate române
Răbdarea-i pe sfârşite, doar lupta ne rămâne
Să-nlăturăm toţi viermii paraziţi ai ţării
Ce-au sărăcit poporul şi ne-au făcut mizerii

Corupţia perfida, ucide tineretul
Că viermilor le place luxul şi bănetul
Şi-s mulţi pe trupul ţării şi tot mai nesătui
Devine tot mai greu, cu ei ca să te pui.

Au un tupeu de vierme, lipsiţi de conştiinţă
N-au nici un Dumnezeu, sunt fără de credinţă
Demnitari de frunte, în care am crezut
Au stors a noastră ţară cum nu s-a mai văzut

Formând partide frate, viermii au prins putere
De la an la au tot mai multă avere
Şi c-o nesimţire de vierme parazit
Poporul în câţiva ani, jalnic a sărăcit

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predicat; Biserica

Măcar era barba, nelipsită pentru râs în...,
ceva mângâiere,
chiar şi albastră pentru o inimă de aceeaşi culoare.
Nici asta nu mai face parte din recuzită,
cum nici vocalizele pe o cutumă cu aceeaşi cheie sol,
lustruitul pietrelor de la intrarea în lăcaş,
vitraliile cu culori irisale,
mâna caldă pusă pe creştet,
acceptarea cerşetorului... alb la piele şi cu început în păr,
mulţumitul cu un mărunţiş zgomotos aruncat din când în când într-un clondir de aramă,
primirea noului şi însoţitul vechiului în ultimul voiaj... pentru cât poate da mâna.
Poate mai uit din ele, dar nu mă lasă gândul răzleţ de atâta ură
care n-ar trebui să-şi facă loc.
Sunt claustrofobic între sticlele thermo-panicale,
mă îneacă nu fuiorul lumânării ci monoxidul albicios
al tablei discrepante de la centrală răstignită să încălzească sfinţii de pe pereţi,
mă urmăreşte ochiul viclean să vadă cât arde ceara,
-că trebuie repede oprită şi culeasă să fie revândută-
cum apa chioară boboteazică gâlgâită
sau stropită cu măturoiul pe tigvele prostimii extaziate

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiul limitrof

Se spală putina des, se luceşte trotuarul
în paşaua asta plină de anahoreţi de mâna-doua,
care iau smalţul mătăniilor
frecându-le indiferent ca pe nişte iubiri comune.
E clar că perioadele tulburi nasc nebuni responsabili,
manierişti ai propriilor capricii, cu ochi dezlânaţi
şi chelii nedemne, lipite. Ceilalţi, teferi, nu-şi vorbesc:
umblă cu câte un şurub de tramvai în gură,
să se justifice în orice clipă.

Dimineaţa, în zori, miroase a cârpă arsă
şi-a grătare stinse de brumă şi flegmă.
Se feresc unii de alţii, ei aşa se trezesc, ferindu-se,
învăţându-se uitatul în pământ şi spaima de moarte.
Nu-şi mai fură miresele, ci sufletele, aşa, mascat,
feciorelnic, ca unul, ca plecaţi dintr-o obârşie.

Coboară, în casele părăsite, mâna lui Dumnezeu,
să-şi ia singură oul din candelă. Ou fiert
în untdelemn rece, tremurător la scârţâitul porţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre mamă şi dreptul la viaţă al fătului

A fi mamă are cel mai nobil sentiment
A putea forma un suflet
A educa copilul ce mâine va deveni un adult responsabil
Este cel mai nobil şi înălţător sentiment de iubire
O iubire între mamă şi fiu - o iubire necondiţionată
O iubire ce aduce bucurie.
Continuă să respecţi cadoul oferit de Divinitate!
Este chipul ce îţi va zâmbi frumos!
Continuă să îţi asculţi inima şi nu te lasă dusă în eroare de frici
Acest copil are viaţa lui şi tu nu eşti decât un stâlp pentru el.
Continuă să crezi în şansa lui la viaţa
Relaţia mamă- copil e indestructibilă
"Mama" cel dintâi cuvânt.
P. S. Cu respect şi admiraţie pentru munca depusă în campania împotriva avortului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toţii am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
şi buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poţi să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginţi încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alţii aşa
cum sunt, buni sau răi, cuminţi-necuminţi, amicii adevăraţi valorând mai mult decât fraţii
aşezaţi printre aceia falşi şi prefăcuţi care te-nconjoară ca umbra atât cât în viaţa ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poţi avea prieteni buni, căutând tu însuţi
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile şi
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiţi de ruşine... o mână ce-ţi şterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ţi văd calităţile, ştiindu-ţi toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ţi lua apărarea, căutând
pentru tine dreptăţile, e prietenul tău bun, omule, în toate dăţile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viaţă s-ai un prieten, doi, şi mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmăşie, deficitară-n a crede,
toţi întâlnind pe cărări şi hoţi de suflete care muşcă şi fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poţi trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni şi că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele copilăriei

DE 1 IUNIE, COPILAŞILOR MEI SCUMPI ŞI TUTUROR COPILAŞILOR LUMII!

... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet şi fără grabă...
"În care veşnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"

- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoşii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înţelept,
Şi sfaturile bune primeşte-le complet.

Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Şi dragoste de viaţă, şi soare, şi cădere,
Iar tu sămânţa infinitului îmi eşti,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolţeşti.

Şi- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Şi greul când îl treci, să nu-ţi fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume

Inspirată de Marele Eminescu, pe care l-am visat după ce am editat volumul "Eminescu - Simbolul Naţiunii Române".
A venit în vis, era necăjit şi eu nu l-am recunoscut. A rămas mirat că nu l-am putut vedea de sub suferinţă. A zâmbit şi toată durerea s-a dat la o parte. Când a căpătat chipul său de la 19 ani, eu eram cea confuză. Nu ştiam ce să-i spun. M-a rugat să scriu ceva. A doua zi am scris acest poem. Versurile au venit din Cosmos, de la Domnul, de la Eminescu.

Cum din casă ai ieşit,
Tu, în lume ai păşit.
După cum rostesc poeţii:
"S-a deschis cortina vieţii."
Lumea-i largă şi e mare,
Lumea este încăpătoare.
Primul pas făcut din prag
Este-n viaţă un catarg.
Cum păşeşti şi cum gândeşti,
Tot aşa şi izbuteşti.
Responsabil eşti doar tu
Dacă-nvingi sau dacă nu.
Te-ai născut, e dar din cer,
Dar fii ţie manager
Şi, aşterne cât mai bine
Fiindcă bătrâneţea vine,
Iar ea cere sănătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!