religie şi sclavie

Către iubita evazivă

Nu mă mai iubi, te rog să pleci,
Ia-ţi inima ce-mi dăruiai cândva;
În zadar pe sfânt îl rogi, în veci,
Deşi poate, el nu te va salva.
Aceste jumătăţi de săruturi mă ucid –
A mai fost cineva servit astfel, seri după seri?
Cum poţi fi înfometat atâta de perfid
În mijlocul unui ocean plin de plăceri?

Nu-mi mai arăta albeaţa sânilor, de crin,
Înrămuraţi cu pârâiaşe azurii,
Pentru că deşi ochii se satură din plin,
Setea şi arşiţa din mine rămân vii.
Tantalus! Chinurile-ţi pentru unii-s basne,
Dar prin mine toţi-s preveniţi în acest ceas:
Nu-i mare lucru-n Iad să fii supus la cazne,
Cât e, în Rai, să fii în flăcări ars.

Nu mă mai strânge-n braţe, deşi dragi mi-s,
Şi nici cu nurii tăi îmbietori nu mă-îmbăta,

[...] Citeşte tot

poezie de Michael Drayton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dea socoteală!

Tobe războinice-n lume dau sfoară.
Zăngăne arme să-nceapă măcel.
Rob după rob,
În fiece ţară
e spintecat de oţel.
Dar de ce –
foame, frig,
viaţă grea,
şi-opărită cu sânge lumea-şi poartă jelania?
Doar pentru că
undeva,
cineva,
vrea şi Albania.
Omul pe oameni îi muşcă-nrăit,
lumea se năruie ca o baracă,
doar pentru ca
prin Bosfor,
gratuit,
vase străine să treacă.
Ciuntit

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vladimir Maiakovski (1917)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămara de fructe

Deschid cu teamă uşa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, şi răcoarea, şi umbra lor uitată.

Mă prinde amintirea în vânătul ei fum,
Prin care cresc pe poliţi şi rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbră, piersici de jar, şi-albaştri struguri
Şi pere de-aur roşu cu flăcări de parfum.

Şovăitor ca robul, ce calcă o comoară
Din basmul cu o mie şi una de nopţi, mă-nchin:
Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
Şi tămâioşii galbeni ca soarele de vară.

Se-aprind fantasmagoric caise şi gutui:
Trandafirii lampioane şi lămpi de aur verde...
Dar părăsind cămara ce minţile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.

poezie celebră de Ion Pillat din Pe Argeş în sus (1923)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea că sclavul negru era un văr fără noroc al omului alb, înnegrit de soarele tropical şi lipsit de binecuvântarea creştinismului şi a civilizaţiei, a avut un rol important pentru sentimentalii din perioada Războiului Civil, şi ne-a luat cincizeci de ani să învăţăm că un negru nu se transformă într-un alb dacă vorbeşte engleza, se îmbracă cu haine bune şi merge la şcoală şi la biserică.

Madison Grant în Trecerea marii rase (1916)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu ştii cine eşti pentru că nu îţi dai voie să meriţi iubirea vei inventa obsesiv dorinţa celorlalţi de a-ţi defini personalitatea, rămânând în acelaşi timp sclavul unei personalităţi proprii ce aparţine de un iad clădit cu propriile mâini, cu trudă şi deopotrivă satisfacţie.

George Proca (2 septembrie 2019)
Adăugat de George Proca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

"Căci Harul lui Dumnezeu... ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti..." (Tit 2:11-12)

La şcoala-n care ne-am înscris,
La şcoala Harului Ceresc,
Aripi de rugăciuni şi vis
Ne cresc, ne cresc, ne cresc, ne cresc.

De-atâta slavă înnoiţi,
În toate părţile privim —
Şi-n marea Dragostei topiţi,
Iubim, iubim, iubim, iubim.

Ispitele ne-ar vrea învinşi.
Ne-ndeamnă şoapte să mai stăm.
Dar noi, de dorul Lui aprinşi,
Luptăm, luptăm, luptăm, luptăm.

În lături, ruşinoase căi!
Ne-am săturat tot robi să fim!
Cu ochii-n lacrimi şi-n văpăi,

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apostazie

Din toate pozele cu tine,
Mi-aş face un altar în casă,
Mi-aş pune dorul să se-nchine
În el, icoana mea frumoasă.

Că dorul meu de tine are,
Ca un călugăr apostat,
Nevoie mare de-nchinare,
Că este greu de suportat

De-al său stăpân ce, brusc, devine
Un rob al său, vorbesc de mine.

poezie de Marius Robu (17 ianuarie 2022)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu săricile pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapă-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură moartă cu gardenii

Zorii de cenuşă, prundul unei lacrimi
umbria odăii, precista cu crini
noaptea de iubire cade-n agonie
fară ea, femeie, devenim străini
peştera ferestrei luminează straniu
tremură-n leşie părul tău bogat
soarele îşi pune purpura de zdrenţe
rege fără ţară, imoral prelat

Parc-ar fi de ceară mîna ta frumoasă
pîlpîind la focul unui mic rubin
ţipă trist cocoşii, înălbind mesteceni
zgomotoşi zidarii dimineţii vin
eu rămîn de pază, tu te pierzi în lume
jur că fără tine parcă-s mai sărac
ne-am iubit eroic, dar puteam mai bine
să nu ne cunoaştem vreme de un veac

Şi cu toate astea, cerul gurii mele
fulgerat de patimi şi de fragi era

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Cum, Doamne, să suporţi atâta nedreptate,
Când mama cu pământul copiii şi-i împarte!
Când diavolul-n câştig pare mereu să fie,
Iar sufletele noastre-ntr-o veşnică robie?
Cât, Doamne, să mai rabzi atâta umilinţă,
Când cerul se prăvale lovindu-ne-n credinţă,
Când mila-i pe sfârşite, şi-o găseşti doar pe bani,
Iar moartea nu mai ţine de boli cont... şi de ani.
De ce, Doamne, te-ntreb, ne e amară soarta,
Şi către cerul tău ne e zidită poarta,
De ce doar cei bogaţi au parte doar de bine,
Iar oropsiţii sorţii se zbat între suspine?
De ce în casa ta sclipeşte bogăţia,
Iar cei care-o slujesc şi-au pierdut omenia,
De ce îl laşi pe diavol, în toate câte sunt,
Să-ţi învrăjbească fiii, să uite-al tău cuvânt?
Coboară, Doamne, iarăşi aicea printre noi,
Şi, dăruind iubire, ne scapă de nevoi,
Ne-nvaţă iar ce-i mila, respectul, bunătatea,
Şi-alungă cu lumină, din suflet, neagră noaptea!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, în decursul mai multor veacuri, a devenit, periodic, pradă a diferitelor popoare, care veneau din est şi din nord şi se înghesuiau. Limba acestei populaţii s-a îmbogăţit cu multe cuvinte vorbite de popoarele de aici. Cele mai multe fiind cuvintele slave, deoarece slavii, din timpuri străvechi, înconjurau această ţară, din mai multe părţi. Din cauza vecinătăţii apropiate cu slavii şi a relaţiilor permanente cu ei, România a devenit o ţară slavo-romană, adică, jumătate slavă, jumătate romană (latină). În sfârşit, această ţară, împreună cu vecinii slavi şi greci, a fost cucerită de turci, care au dominat-o câteva sute de ani. Încetul cu încetul, cu ajutorul Rusiei, România s-a eliberat de sub jugul greu al turcilor şi a format două principate: Moldova şi Valahia, care mai târziu s-au unit în unul singur, cu numele de România. Acum ţara este în totalitate liberă şi independentă. Însă urmele de robie grea, multiseculară, n-au putut să dispară în câteva zeci de ani. De aceea, România, între popoarele europene, este un stat foarte tânăr, neînsemnat, sărac, care n-a reuşit încă să-şi dezvolte bogăţiile sale naturale, cu care a fost înzestrată din plin de Dumnezeu.

Feofil Puţâkovici în Românii. Lectură pentru popor (1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub efectul dezamăgirilor

tirania n-a pierit s-a schimbat la faţă
zeii s-au înmulţit poporul îl subjugă
românii migrează pentru o nouă viaţă
la străini bogaţi e fiecare slugă.

sclavia modernă s-a extins în lume
zâmbetul e-o picătură în ocean de dureri
zei nesimţitori iar se ţin de glume
azvârle cu oase-amăgitoare în tăceri.

Dumnezeu ca sfinţii e neputincios
suferă în taină precum universul
nu-i deajuns să fii credincios
e important norocul să-şi afle demersul

nu-i deajuns cu zeii să fii cuviincios
prin lumea asta bântuie Lucifer perversul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principalele mele obiecţii faţă de religia ortodoxă sunt două - sclavia de aici şi iadul de după moarte.

citat din Robert G. Ingersoll
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olanda continuă să se opună intrării României în spaţiul Schengen

Cât ura o să vă mai ţină?
Ne faceţi din orice o vină,
Voi, cei ce sunteţi viciaţi,
Perverşi, obsceni, degeneraţi.

Noi n-am uitat c-aţi fost mârşavi
Ce au făcut comerţ cu sclavi,
Nici n-am uitat că, sceleraţi,
Voi secole aţi fost piraţi.

Noi n-am uitat de tiranii
Şi de-ale voastre colonii,
Pe care-atât le-aţi jefuit
Şi oamenii i-aţi sărăcit.

V-am apărat mereu de turci,
Ce mult voiau să vă ia-n furci,
De ieniceri şi de spahii,
Şi de sultanii osmanlii,

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (18 octombrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi superficial şi iresponsabil faţă de adevărata ta identitate, Conştiinţa, înseamnă a fi sclav, a fi divizat şi a vedea o mulţime, acolo unde nu există nici măcar zero. Pe când a fi cu adevărat profund înseamnă a recunoaşte că dintotdeauna eşti totul, eşti unicul Dumnezeu Nenăscut. Aceasta este Conştiinţa.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu chiar eşti Sinele, eşti Dumnezeu, dar atâta timp cât continui să ţurui din perspectiva persoanei rămâi doar o biată victimă a ei. Să fii Dumnezeu, dar să rămâi sclavul "eu"-lui şi a ce vrea el gen – crearea "realităţii", permiterea cuantică, yoga, salvarea planetei, channeling, theta healing, sport, dezvoltarea personalităţi, familie, ţară, politică, medicină sau sănătate, religie/credinţă, etc. etc. înseamnă să dormi în suferinţă, somnul cel de veci al naşterii şi al morţii! Înseamnă să fii un "Dumnezeu" al suferinţei, nu al libertăţii!!!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost un rob

Am fost un rob întreaga viaţă.
O ştii şi tu, cum ştiu şi eu.
O spun şi o repet mereu
Deloc jenant, cinstit, pe faţă.

Să mă ascund, îmi este greu
Că tare-mi face greaţă
Un om c-o inimă de gheaţă
Considerat drept ucenic lui Dumnezeu.

Pe-al vieţii caier ce mi-l torc
Am fost un rob desăvârşit
Căci n-am ştiut decât să-ntorc
Plăceri şi mulţumiri la nesfârşit.

Plăceri ce nu se mai întorc
Iar când va fi să mor, mor fericit
Că mor întocmai ca un rob,
De orice sentiment, lipsit.

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec marinăresc

"Iar marea n-a mai fost." – Apocalipsa, 21-1

Astfel a vorbit Domnul în Bolta de deasupra Heruvimilor
Adresându-se Îngerilor şi Sufletelor, conform cu rangul lor:
"Iată! Pământul, acel plin de rele muşuroi,
A dispărut în fumul Judecăţii de Apoi.
Ca să se împlinească spusa Mea, secăm şi apa mărilor?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Ciumate fie uraganele care ne-au biciuit spinarea!
Oricum, între noi luptele s-au dat şi încheiat demult;
Fiindcă-n abisul mărilor Atotputernicul ne-a văzut,
Ne lăsăm baracudei oasele, iar Domnul poate seca marea."

Atunci a luat cuvântul sufletul lui Iuda, trădătorul lui Isus:
"Doamne,-ai uitat promisiunea de-ndurare?
Cum că o dată pe an am încuviinţarea să merg
Şi să mă răcoresc de-arşiţa iadului pe-un aisberg?
Fără mare,-unde-ar fi ziua clemenţei Tale?"(1)

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărturari şi farisei

Cărturari şi farisei
stau pe scaunul lui Moise.
Ascultaţi-i, voi iudei,
dar nu faceţi ce fac ei.
Căci sunt oameni după veac,
una zic şi alta fac.
Căci ei leagă sarcini grele
cum se leagă un samar,
dar ei nu se-ating de ele
nici cu degetul măcar.
Căci ei strâng argint în pungi,
dar îşi leagă peste coate
filacterii cât mai late
peste ciucuri cât mai lungi.
În biserici şi la mese
îşi aleg un loc în faţă
şi le place când le iese
în răspântii şi în piaţă
gloata lumii cea lipsită
de-a învăţăturii zestre,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!