Citate despre spațiul cosmic și viață, pagina 4
Textele de mai jos conțin referiri la spațiul cosmic și viață, dar cu o relevanță mică.
O rază de soare
O rază de soare, o rază
De lotca luminii purtată,
Veni într-o zi să mă vază
În lumea ce-o țin încuiată,
În cosmosul meu cu lăcată...
Tronam peste false imperii
Ascunse în noaptea odăii...
Tronam peste răni și mizerii,
Cinstind tâlhăria și răii,
Străin de căldura Văpăii!
Dar iată, că-mi trece hotarul
Șuvița de aur, discretă,
Săltându-și cu sârg felinarul,
Să-mi tulbure mica planetă
Fantastica ei siluetă...
Și raza, vâslind, se strecoară
Prin colțuri cu-amare iluzii,
Să-mi dărme, să-mi smulgă-ntr-o doară,
[...] Citește tot
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo
Vreau să plec acolo unde se termină cărările
acolo unde pot să ating cerul,
umbra unui stejar crescut din bătrânime
să-mi fie loc de casă și ramurile lui să-mi fie acoperiș,
liniștea să-mi fie prieten când singurătatea mă adulmecă ostil
iar vântul de amurg să îmi mângâie trupul
atunci când iți mai duc eu dorul acesta derizoriu chiar ridicol uneori.
Vreau să plec acolo unde să fiu doar eu cu marea
nemărginirea albastră să o respir, să o simt până în oase,
pe stănci negre din lavă nouă crescute să mă răcoresc,
valurile însetate să mă sărute-n ritmuri vii
primite cu surâsuri dulci pierdute-n infinit.
Vreau să plec acolo în pustietăți deșarte
unde lumina de alamă nu cruță niciun gând
topește minți mărunte, întunecate gata de teluricul stăpân
ce viața ne-o conduce cu un orgoliu de jupân...
Vreau să plec acolo unde chipul nopții îmi surâde
[...] Citește tot
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Consistență
ninsoarea
ne luase oarecum prin surprindere
n-am fi putut spune dacă eram
veseli speriați... doar curioși
învățam din mers
această ieșire amplă de sub nisipuri
proiecția uriașă a micului eu din nimic
cu priviri frontale de pitici războinici
ne-am deschis reciproc rănile... hectarele de pustiu neiubit
fulgii se păstrau intacți deasupra încinsăturii inimii
o abatere minimală de la legile firii cel mai probabil
simple derogări de la verdict
siluete pufoase traversau
centrul de echilibru al cosmosului
mirările se ciocneau se amestecau
lângă tulpina copacului fidel
purtând rătăcirea chipului
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știu de tine
Nu știu de tine ce mai faci
Și parcă-mi este teamă,
Căci de te-ntreb, știu c-ai să taci
Și vraja se destramă.
Noi facem parte din păcat,
De la Adam și Eva,
Iar tu ades m-ai împăcat,
Făcând pe Genoveva.
Și dacă astăzi ne e scris
Tăcuți să ducem dorul,
Să ne-ntâlnim numai în vis,
Cum va fi viitorul?...
Aș vrea nici tu să nu mă-ntrebi
Ceva, deocamdată;
Vreau să visez la ochi superbi,
Ce străluceau odată.
[...] Citește tot
poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ofrandă
sunt zile întregi în care copacii
stau îngropați în mine
înspăimântători și silențioși
în alura lor de uriași căzuți
rugându-se în limbi de demult
a căror memorie doar Dumnezeu
o mai ține vie
agonia se petrece departe de văz
într-o intimitate neghicită din afară
sufletul stă pe o lespede... cumva
între ciocan și nicovală
în albul absolut compune
frânturi ale unei întâmplări
care niciodată nu trece
proba începutului
și ei stau îngropați în mine
au păsări pe măsură...
păsări bolnave clocind
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ordine umană
[file de jurnal afectiv]
sărăcia noastră începe
în dreptul liniilor discontinue
acolo unde cu nonșalanță cosmosul face tabula rasa
mizând pe efectul privirii de ansamblu
[durerea se conservă sine die în detalii microscopice!]
ai zice că e un fel de orizont
cerul se desface în franjuri!
aici încep și nesfârșesc monologurile
poteca omului singur pe sine cărându-se
povara aceasta pentru care niciun sfânt
nicio inchiziție n-au găsit încă rezolvare
siluete decolorate se supun mecanic ritualului colectiv
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A noua elegie
De ce oare când e dat răspasul existenței să-l petreci
în chipul unui laur, puțin mai întunecat
decât orice alt verde, cu vălurele
pe marginea fiecărei frunze (ca un surâs de zefir) : de ce
ești legat atunci să fii om,
să jinduiești după destin, ocolind destinul?...
O, nu, nu fiindcă fericirea există,
acest pripit câștig al unei grabnice pierderi.
Nu din curiozitate, nici spre deprinderea inimii
ce s-ar afla și în laur...
Ci fiindcă a fi aici e mult, și, pesemne,
tot ce-i aici are trebuință de noi, pieritorul acesta
ce-n chip ciudat ne este hărăzit. Nouă, celor mai pieritori.
O singură dată totul, numai o dată. O dată, nu mai mult.
Și noi, așijderea, o singură dată. Nicicând încă o dată. Da această
o singură dată să fi fost, chiar dacă numai o dată:
pământenește să fi fost,
nu pare cu putință s-o retrăiești din nou.
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie neterminată
(Ultima formă a proiectului)
Nu lăsa soarta să-ți nege copilăria,
fidelitatea acestei cerești, inefabile vârste, care
ce chiar pe captivul pierind în carcera sumbră,
încă-l susține, până la capăt. Căci dincolo de timp,
ea stăruie-n inima noastră. Chiar și bolnavului,
când privirea lui fixă-nțelege că nu-i mai răspunde odaia,
și nici un lucru în jur, căci toate-s bolnave ca el,
chinuite de febră, vindecabile totuși
chiar și lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:
în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,
singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.
Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele și văluri
o face s-arate mai mândră, ne-a-nșelat doar o vreme.
Nu e mai tare ca noi, și nici mai cruțată;
nici zeii nu pot să-i sporească puterea:
Fără-apărare
e ca și noi, ca jivinele iarna, fără-apărare,
ba și mai fără-apărare, căci nu știe ce-i adăpostul.
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (decembrie 1920, Castelul Berg am Irchel), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul acela
Omul acela devenise turbat,
Deși semăna cu un iepure cast,
Domnula spus, și un iepure chiar
Poate să crească mai sus de-un măgar,
Poate să crească mai sus de-un mamut,
Pirus și virus ce multe-au făcut?
Iar un balaur lovit de amor,
Va înceta a fi carnivor.
Uitați de concluzii și de ocluzii,
Chiar și un vierme are iluzii.
Unii se fură pe alții, apoi
Vor circula sub asfalt, pe sub noi.
**********************************
Mergeam pe cărare, ușor tropăind,
Iese în cale-un broscoi de argint,
Ce faci matale, mă-ntreabă direct,
Eu îl știam pe broscoi mai decent,
Timid i-am răspuns, maiestate, credeam
Că nu mai avem brosvoi de metal
și încă de-argint, ai poate supuși?
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Affamati come lupi
primăvara își brusca florile
germinația firească devenită intempestivă
precum o mamă grijulie odraslele proprii le dojenea
le grăbea să treacă de "stadiul acesta"
și pomii și-au mascat frica/ delirul saltimbancic
al iremediabilului luat-în-posesie
cineva se atingea cu o margine de o alta
creasta unui ararat ieșindu-și din sine
ca o sabie... ca o anxietate
se schimbau ceruri
la rostirea cu intonație gravă-hiatată
într-o oră de franceză ca-ntr-o primă oră de (ne)viață
se punea de-un cosmos?! de-o (altă) moarte?!
damă ajunsă la maturitate
pădurea și-a rotunjit trunchiurile
datoriile în veci neachitate ale omului
către soartă
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cam asta
felul acela atemporal de a seconda ploile
amestecul de pământ-cu-dulceață
(preferata mea, de vișine!)
o vânătaie nevinovată într-un colț auster de masă
na-na-naaaaa! se lasă caniculă!
efortul titanic de a-mi șterge vopseaua de pe unghii
ratarea serialului brazilian de la 6
oh!
cafeaua concepută cu caimac și vanilie
buzele arse în aventurare eroică
(eroina ta! eroina ta! Eroina!)
șorțul căzut estetic pe un spătar
irezistibila prăjitură
cu dovleac și cu zmeură
atunci când am știut exact
cum se începe o carte
nu și cum se termină
fuga mea prin sufragerie
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A patra elegie
O, arborii vieții, când în iarnă?
Nu suntem una. Nici ca păsările-nștiințați
în drum spre sud. Zăbavnic și-ntrecuți,
așa, deodată, ne-agățăm de vânturi
și cotropim un iaz nepăsător.
Deodată știm și floare și-uscătură.
Și undeva mai umblă lei, și nu știu,
cât sunt măreți, de nici o neputință.
Dar noi, când Una vrem, simțim întreagă
împotrivirea celuilalt. Spre dușmănie
ne este preajma. Oare-ndrăgostiții
n-ajung mereu în margini, unu-n altul,
ei care și-au promis mereu vânat
și patrie și ceruri depărtate?
Pentru desenul unei clipe,-acolo
un fond opus e pregătit, cu trudă,
ca să-l vedem; căci limpede sunt toate
cu noi. Conturul gingaș al simțirii
nu-l știm: doar ce o modelează dinafară.
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Virgil Nemoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârtecându-mă
acolo am simțit
un fel de pădure
și păsările erau
cu cântecul în jos
trupuri îngrămădite
închipuiau o unică boală:
să fi fost spaima de viață?!
fetiță încă am vrut să ajut iarba
să-și intre în memorie
visul meu de femeie măreață
o vreme să-l mai țină pe loc:
cât de mare eram când eram mică
și cum habar n-am avut!
pe schele niște poeți
ignorând legile gravitației... alte legi grave
prin sternul lor heruvimi cu degete mari înroșite în frică
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemele copilăriei
DE 1 IUNIE, COPILAȘILOR MEI SCUMPI ȘI TUTUROR COPILAȘILOR LUMII!
... De la zapadă spre firul cel de iarbă,
Întreaba- mă, copile, încet și fără grabă...
"În care veșnicii pământul nu răsare,
Copilării pe unde mai are omul oare?"
- În ochii tăi, copile, se nasc copilării,
Frumoșii ochi sclipesc cu raze arămii,
Să fim prieteni buni, copile înțelept,
Și sfaturile bune primește-le complet.
Copilaria e acolo unde- i mângâiere,
Și dragoste de viață, și soare, și cădere,
Iar tu sămânța infinitului îmi ești,
Te- am răsădit în inimă, să-mi încolțești.
Și- am vrut cu apa sfântă să te-alin,
Și greul când îl treci, să nu-ți fie declin,
Ci doar o treaptă nouă nemaiîntâlnită-
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorie
La răscrucea violacee a viaductelor cosmosului în care m-a trimis drumul,
natural ca mersul cerbilor în pădure,
am coborât, broască țestoasă de 108 de ani, în valea mieilor.
Le auzi glasul? Înaintez...
Iarba înrourată se înalță, se pliază cumințică sub tălpile goale ale luminii,
străbătându-și fiecare încheietură, pentru saltul în cuprinsul experienței.
Țintuită în pământul reavăn de inspirație, călătoresc pe traiectoria vieții.
Încet, încet, firele desprinse de sensuri,
în plină adulmecare de pace, își dezmorțesc cumpănirea.
Ai vrea să te mint, câmpie crescută în degetul clipelor?
S-au tocit unghiile de aerul retragerii în poiana neatinsă de ciute.
Din mine însămi, în mine însămi, fac pod, mă traversez,
dincolo de turnul săpat în piatră peste împotmoliri și nuferii de neînvins ai anilor.
Binecuvântare
Mă iau în brate și mă ridic până la desprinderea din atârnările sinelui.
Îmi pun în față momentele din care a crescut sufletul cu înfloriri ochioase de apropiere,
cu săgetări de lumină dintr-o margine în alta a cutreierării aceluiași tărâm.
Le fac nod de ridicat la vedere, trag de imagini ca de filmul răpirilor în Serai.
De neasemuit cum se derulează biruitor
peste scăldatul cu stoicism în curiozitățile ambientului!
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frontal impact
Fum cenușiu, sau abur, se întrevede pe asfaltul ce-l străpunge
trezind din plictiseală un voiaj de-o zi anostă, oarecare
și, încet, din iute avans, dintr-un convoi rulând mișcare
se înfiripă un nedorit, tulburător dezastru... cum că viaț-ar frânge.
E-o nemișcare mută în table răspândite, strâmbe, mâzgăleli lichide,
ca vidul dintr-un cosmos bănuit că așteaptă o nouă expansiune...
când, slab, mai puțin slab, aproape evident printre priviri livide
de dincolo de uși zdrobite, se aude câte un scâncet... ca o rugăciune.
E-o luptă între tremurat de neștiut de rău, de văz la multă suferință,
ce-ndoaie genunchi parcă cu îmbulzeală a minții, asurzire,
până când lung ce pare timpul de-o secundă, brusc e-o viguroasă tresărire
că se moare alături, pe tăcute aproape... moare parcă eu-mi în altă ființă.
Puteri nebănuite se renasc să rupă uși, să sfarme, demoleze colivii
Și, răgnete răzbat plămâni în suplieri de ajutor să nu stau, s-ajut semeni,
copii transfigurați cu sânge prelingând obraji și ochi încremeniți între palori de cremeni...
îs străfulgerat, dar trece apoi... doar pentru unul viața a luat culori finale-n pete albăstrii.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lume
Inspirată de Marele Eminescu, pe care l-am visat după ce am editat volumul "Eminescu - Simbolul Națiunii Române".
A venit în vis, era necăjit și eu nu l-am recunoscut. A rămas mirat că nu l-am putut vedea de sub suferință. A zâmbit și toată durerea s-a dat la o parte. Când a căpătat chipul său de la 19 ani, eu eram cea confuză. Nu știam ce să-i spun. M-a rugat să scriu ceva. A doua zi am scris acest poem. Versurile au venit din Cosmos, de la Domnul, de la Eminescu.
Cum din casă ai ieșit,
Tu, în lume ai pășit.
După cum rostesc poeții:
"S-a deschis cortina vieții."
Lumea-i largă și e mare,
Lumea este încăpătoare.
Primul pas făcut din prag
Este-n viață un catarg.
Cum pășești și cum gândești,
Tot așa și izbutești.
Responsabil ești doar tu
Dacă-nvingi sau dacă nu.
Te-ai născut, e dar din cer,
Dar fii ție manager
Și, așterne cât mai bine
Fiindcă bătrânețea vine,
Iar ea cere sănătate,
[...] Citește tot
poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grota suferinței
Mârșavă dezamăgire,
cum mă acaparezi în mrejele tale
pășind vicleană pe clapele sufletului meu
înrobit de amintiri.
Mă împuști cu fulgerele ochilor tăi,
irișii gloanțe sfârtecând oazele mele de lumină,
lăsându-mă să orbecăi
pe meleaguri de dor și de jale.
Vocea suferinței îmi urlă
până în străfundul inimii
împroșcându-i cu venin vitraliile purpurii.
Of, iubite,
cum îmbălsămezi sentimentele
și le conduci pe ultimul drum
cu o grimasă morbidă.
Ghilotina vorbelor tale
îmi sfarmă orizontul speranței
cu încrâncenare.
Nebun din dragoste,
ascunzi în faldurile vremii și ale vremurilor
[...] Citește tot
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rosebud.poem autist
visasem să scriu un poem autist
trecutul trebuia desființat &nopțile bacoviene
copleșind teribilul suflet din adâncuri
nu mă lăsasem &nu voiai să rostesc cuvântul
enigma care înfășura lumea ori mai îndeaproape lumile
în care caiii sălbateci ai vidului îți hrănesc iluziile
pocnind din bici încerci să adormi reducând aproape la absurd
întâmplările fericite ori în care ai visat să fii fericit raza oaza beduină
imensitatea pustiului putând fi numărată fir de nisip după fir de nisip
acesta e viitorul prinț al vremelniciei rostește cuvântul și nu muri
sub mâini de nisip sufletul devine infinit djini îl conduc la trap
propunând o nouă mistică și desăvârșire însă nu rosti cuvântul
ultima clipă ultima strigare aidoma lui rosebud îți zic nu te pregăti
de moarte pe maluri de râu treci mai departe într-un poem ale cărui morfeme
transcend timpul & spațiul virtual dintre mine & oricine altcineva angajat
în mistica sublimului în desăvărșita singurătate a strigătului de om viu
răspunsul depășește fantezia și așază lucrurile faptele & întâmplările
nevoii de cifra doi abstracțiune a frumuseții pierdute & a inocenței
însă tu nu rosti cuvântul decât în tăcere singura ta armă devine epicul
ascuțit ca mii de săbii iluminând deșertul dintre tine și tine dintre sine
[...] Citește tot
poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăsată singură
iubirea o să țipe
cu patima păsării uitate în cretacic
neavuții pui se vor pierde din realitate
în afara destinului ignorând consecințele lipsei zborului
starea va întâlni cuvântul despuiat
va dispune de el... unica fiind prin împrejurimile cunoscute
se va scrie codul genetic, zestrea omului cufundat în amnezie și frică
cu gest de copil iubirea sau pasărea... o să spargă mai-multe-uși-către-mamă din nou ignorând
mutațiile inexorabile ale speciei... răsturnarea perversă a raporturilor ancestrale
anxietățile nu vor permite parcurgerea fazelor necesare
până la copac... până la înger... până la noi
dezlipiți... cu simulacre de ochi mimând viață vom contrazice
ziua facerii omului... inevitabila întâmplare a căderii-în-paradis
vom păstra din încăperile sufletului pivnița
șopârlele mov/ sângele înghețat al disprețuitorilor de metafore
în loc de ființă, alienare va rosti pământul din dreapta!
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre spațiul cosmic și viață, adresa este: