timp şi şefi

Jean: N-am să uit niciodată replicile alea celebre din filmul ăla pe care l-am privit împreună în ziua în care făcusem prima oară dragoste.
Jenie: Dar noi n-am fost niciodată împreună la un film. Singura dată când te-am rugat să mergem era în ziua în care tocmai făcusem a opta oara dragoste cu şeful tău. Te-am sunat, iar tu mi-ai răspuns scurt că nu poţi vorbi, că eşti la un film cu şefu'. Iar când te-am întrebat de ce nu se aude niciun sunet, mi-ai spus că e un film mut, cu Charlie Chaplin.
Jean: Ah, da! Filmul într-adevăr era mut, dar în acelaşi timp foarte expresiv. Oare de ce îmi aduc aminte numai de lucruri care îmi lipsesc?
Jenie: Mâine vei mai avea o amintire duioasă, pentru că eu azi plec, şi pentru totdeauna.

replici din piesa de teatru Acţiunea are loc pe lumea asta, scenariu de Sergiu Burcă
Adăugat de Oana Camelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantoma de la Operă a existat cu adevărat. Nu a fost nicidecum, aşa cum s-a crezut mult timp, un subiect de inspiraţie al artiştilor, o superstişie a directorilor sau creaţia monstruoasă a închipuirii înfierbântate din mintea acelor domnişoare din corpul de balet, a mamelor lor, a plasatoarelor, a angajaţilor de la garderobă sau a portăresei. Da, ea a existat în carne şi oase, cu toate că s-a înveşmântat în toate aparenţele unei fantome adevărate, adică ale unei umbre.

citat clasic din Gaston Leroux (aprilie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aveam aproape opt, nouă ani până la pensie. Aveam 61 de ani şi eram şef de catedră şi membru corespondent al Academiei Române. În timpul unui seminar citeam monologul Clitemnestrei din opera lui Eschil. Monolog plin de profunzime şi pluritate în sensuri. Cum eram eu, plină de patos, un student îmi spune: "Doamnă, ce ne bateţi capul cu prăpădiţii ăştia şi vechiturile astea!?" Când am auzit, am îngheţat. N-am zis nimic, am închis cartea, mi-am luat pardesiul, m-am dus la decanat şi am depus cererea de pensionare.

Zoe Dumitrescu Buşulenga în 27 de dialoguri – Construcţii incomplete, interviu realizat de Gabriel Dragnea (2004)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

D. Şăineanu acordă cu drept cuvânt neologismelor o importanţă egală cu elementele neaoşe ale limbei. Aceste neologisme reprezentă ultima fază a culturii noastre sub acţiunea Occidentului, şi în special a Franţei. Prin răspândirea din ce în ce mai mare a presei şi a învăţământului, ele încep a pătrunde în stratele de jos ale populaţiunii urbane şi a deveni astfel o parte integrantă a vocabularului românesc. Mahalagiul cel mai înapoiat nu mai aşteaptă astăzi să primească în efecte, în natură, "stima şi consideraţia" ce o adăstase mai multe zile de la şeful său, subprefectul din vremea lui AIecsandri.

Ion Luca Caragiale în Un dicţionar român
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aduce anul...

Chiar şeful i-a adus la cunoştinţă
Că este pus pe liber, din oficiu,
Că a adus ghinion nu-i necuvinţă,
Mai grav, e c-a adus un prejudiciu.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopsierul

De zece ani mă chinui pe-acest post,
E-o meserie grea, nu prea bănoasă
Şi cel mai fericit cred că am fost
Când l-am avut pe şeful meu la masă

epigramă de Florin Rotaru (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeful şi servilii

Funcţionarul tău e stofă bună,
De-aceea cred că funcţia-şi păstrează.
Îl tăvăleşti mereu, de-aproape-o lună
Şi văd că dânsul nu se... şifonează.

epigramă de Aurel Iordache din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi oalele, vorbind, au pus de-un chef,
Când Luna, sus, bujori cosea-n gherghef,
Iar una, mai zurlie: "Dragi surori,
Să închinăm pentru Olarul Şef!"

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul fenomenal

Capra n-are decât să roadă varza până la cotor.
Nu mă interesează.

Şi varza n-are decât să devină malacov,
Lăsând capra să moară de foame.
Nu mă interesează.

Problema caprei şi a verzei nu mă interesează.

În schimb visez, de multă vreme visez, un falnic
cocoş.
Un cocoş cu rude în soare
Şi o găină ca din poveşti
Să ne poată da în sfârşit
Oul fenomenal.

O, de multă vreme visez
Acest ou.
Acest ou din care, fără să fie spart,
Să se poată face o uriaşă omletă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O călătorie

în secolul 21 şi tu
eşti tristă că suntem
în america latină cu narco
- traficanţii care învârt arme
pe degetele pline cu inele
de aur cu pietre preţioase
am aterizat în junglă
lângă laboratorul de prelucrat
cocaină pentru fiecare american
şefii sunt în cămăşi albe
transpiraţi fumează trabuc
în timp ce fac dragoste cu cizmele
de piele în picioare
strâmbi din nas când încerci ayahuasca
şi mate într-un pahar de whisky
eşti în lumea celor buni care au fost
strâmbi şi răufăcători
acum pluteşti în lumi colorate
pe joncţiunea trei de întoarcere
în timpul nostru după vacanţa

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puşkin și florile

Puşkin și florile...

Motto: Astăzi se împlinesc 221 de ani de la naşterea marelui poet rus Aleksandr Puşkin. Cu acest prilej, şeful statului, Igor Dodon, împreună cu președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi și consilierii prezidențiali, a depus flori la monumentul poetului din Grădina Publică "Ştefan cel Mare".

La ce-a spus Alecsandri despre porc şi cal arab,

Mai hazliu ce poate fi? Numai porcul- pârcălab...

În rest - marele poet, ca principii şi valori,

E omagiat discret... tot de scârnăvii. Cu flori...

epigramă de Iurie Osoianu (6 iunie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte tineri porniseră în marea aventură a vieţii lor: misiunea spaţială spre planeta Proxima. Părinţii lor, trişti şi îngânduraţi, încă se aflau în Institut, în cabinetul directorului, împreună cu acesta şi cu instructorul echipajului, profesorul Eugen Manea. Toţi aşteptau nerăbdători restabilirea legăturii cu nava albastră, însă aceasta întârzia... Între timp, "Pacifis" ajunsese deja pe o orbită lunară; drumul până la satelitul natural al Terrei îi luase navei albastre doar câteva minute, deşi nu trecuse încă la viteze foarte mari (deocamdată, până la ieşirea din sistemul solar, se deplasa cu viteze mici). În faţă se vedea Luna, aşa cum o cunoşteau foarte bine cei şapte tineri, toţi astronomi. Însă imaginea încă era dominată de Terra, planeta albastră, deocamdată, destul de apropiată. Satelitul natural al Pământului... Nimic nou de descoperit pe suprafaţa cicatrizată a Lunii...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un amator englez, preotul T. J. Hussey se hotărî în 1834, să determine prin calcul locul ce trebuia să-l ocupe pe cer acea planetă misterioasă (cari o perturba pe Uranus) la un moment dat; nu reuşi. Bessel încercă şi el acelaşi lucru, dar era bolnav şi nu avea răbdarea necesară. În 1841, un student la Universitatea din Cambridge (Anglia), John Couch Adams, încercă să rezolve el această problemă. În 1843, când îşi luă diploma, el începu să facă cercetări cu privire la orbita lui Uranus. Doi ani de-a rândul s'a ocupat cu această chestiune şi reuşi să calculeze elementele planetei necunoscute, pe cari le arătă lui James Challis, directorul Observatorului din Cambridge. În acelaşi timp trimise rezultatul calcului său şi lui George Biddell Airy, directorul Observatorului regal din Greenwich. Acesta însă nu prea avea mare încredere în calculele tânărului matematician. El ceru prin o scrisoare lui Adams câteva desluşiri, dar acesta nu mai răspunse. Preotul-astronom W. R. Dawes, văzând din întâmplare calculul lui Adams la Greenwich, scrise unui prieten al său, cunoscutul astronom Lassel, care avea lângă Liverpool o lunetă excelentă, să caute noua planetă. Lassel era bolnav, iar scrisoarea fu pierdută de o servitoare.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Învăţătoarea mea din clasa-ntâia
De mult de-aici din lume a plecat,
S-a dus să-nveţe-n lumea cealaltă
Copii ajunşi la vârsta de-nvăţat.

Era o fetişcană numai soare
Venea la şcoală tot în pas zorit,
Iar în recreaţii sta întotdeauna
Cu fel de fel de cărţi la tăinuit.

S-a-mbolnăvit odată într-o toamnă
Şi-ntregul an s-a chinuit în pat.
Într-un târziu ne-a spus domnul director
Să n-o mai aşteptăm, că s-a mutat.

Tu, timp, n-o mai lăsa acum furtunii,
N-o mai lăsa prin vânturi şi prin ploi.
Destul s-a chinuit săraca
Până s-ajungă de la ea la noi.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Virgil Carianopol
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul reveni alături de cei şapte tineri, în timp ce familia Cristescu rămase în primul rând, cei trei fiind impresionaţi de prezenţa directorului şi părând surprinşi de tinereţea acestuia (dânsul era cu doar vreo câţiva ani mai mare decât domnul Gigi; 2-3 ani... ) Nistor se întreba dacă nu era oare o despărţire definitivă de Adela, deşi el n-ar fi dorit să fie; în minte îi răsună promisiunea adolescentei, o promisiune ciudată, care nu avea deloc efectul scontat, de a-l linişti...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sadismul nodurilor

Noduri, dacă te porneşti,
Şi ai timp şi zel şi chef
Şi în papură găseşti...
Totul este să fii şef.

epigramă de Vasile Darie din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descătuşare

Până mi s-ar forma dinţii
Am făcut ce-au zis părinţii.
Mi-a plăcut, nu mi-a plăcut,
Bine, rău, dar am făcut...

Să mă laude vecinii,
Neamurile şi străinii
Că am purtare frumoasă
Şi... cei şapte ani de-acasă.

A venit pe urmă anul
Să atârn de gât ghiozdanul
Şi să mă duc la şcoală,
Să fac părinţilor fală.

Şi-am plecat zilnic de-acasă
Ca să stau zmirnă în clasă,
Să ascult învăţătorii
Şi-n lipsa lor, monitorii.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte poştală 2

Stau într-o cafenea la Târgu Mureş
Şi beau cafea.
Oraşu-i trist, ostil, semeţ şi gureş,
Cu lume rea.

N-am timp, n-am bani, n-am inimă, n-am chef
Să mai scriu versuri:
În fiecare prost presimt un şef
Şi întrevăd demersuri.

Abandonat de tine, trag tutun
Şi mi-e cam silă,
Că-n barbă-aborigenele văd un
Semn de prăsilă.

Cum m-aş scula voievodal, drept, dac,
Într-un scurt iureş,
Întreagă cafeneaua praf s-o fac
La Târgu Mureş...

poezie clasică de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Mademoiselle S
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbesc

Nişte grăsane se uitau la mine
şi atunci îmi dau seama că zâmbesc.
zâmbesc în maşina 109 în drum spre slujbă.
fireşte impresie bună nu poate să facă
un tinerel pletos care se uită pe geam şi zâmbeşte.
dar eu mi-am amintit de tine şi, ca de obicei, am zâmbit.
e o reacţie necontrolată.
m-am trezit dimineaţa încâlcit în vise urâte, cu jupuiri de viu,
cu andrele străbătindu-mi dantura
şi mi-am amintit de orele de gramatică.
în masină pute-a maieuri şi-a benzină
iar pe geam ce să vezi? blocuri şi iar blocuri.
am zâmbit şi am ramas, cred, minute bune cu zâmbetul ăsta.
mi te-am amintit în tricoul galben, lăbărţat
şi eu tot în tricou, cam soios, cum am intrat la bulandra.
era antreul plin de gagici încoţofenite
şi tipi la costum...
noi parcă eram picaţi de la Woodstock,
la şcoala directorul m-a luat în primire şi secretara
m-a ameninţat

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe degeaba. Dacă nu poţi găsi altă soluţie, vor trebui să îndure scrisorile. Aseară te-am visat. Nu îmi amintesc detaliile, tot ce ştiu e că ne topeam unul în celălalt. Eu eram tu, tu erai eu. Cumva, tu ai luat foc. Îmi amintesc că am stins focul cu hainele, am luat o manta veche şi te-am bătut cu ea. Dar transmutaţia se petrecu şi era atât de intensă, că tu nici măcar nu mai erai acolo, în schimb acum eu eram cel care luase foc, şi tot eu eram cel care a încercat să stingă focul cu mantaua. Dar mantaua nu a stins focul şi nu a făcut decât să-mi confirme o frică mai veche de-a mea, cum că asemenea lucruri nu pot stinge focul. Între timp, au ajuns şi pompierii şi cumva, tu ai fost salvată. Dar tu erai diferită de la început, spectrală, ca şi cum erai desenată cu creta în întuneric şi ai căzut în braţele mele, fără viaţă sau poate ai leşinat de fericirea că ai fost salvată. Dar şi aici apăru incertitudinea transmutaţiei, poate că eu am căzut în braţele altcuiva.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!