greşeli şi suflet

Paradox trist

Să-ţi spui adânc că-i bine,
că oameni răi, nu sunt..
Şi că trăim în ţara-n care
călăi nu sunt pe drum.
Să crezi in oameni, că-s calzi şi buni ca tine...
Să uiţi de suspine
şi de frica
ce-ţi face sufletul ruine.
Să ai speranţă-n ceilalţi,
să crezi in ajutor,
să crezi că şi alţii au suflet empatic, cald şi iubitor.
Dar, realitatea-i crudă...
Şi-ţi sfâşie inima
suflete pierdute,
pe-un drum fără sfârşit,
cu inimă de înger...
Curmate negreşit,
de ~EL~ şi voi sistemul,
ăsta...
care nu..

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată lumea aleargă după fericire, iar rezultatul e că nimeni nu-i fericit. Fiindcă toţi au apucat-o pe un drum greşit. Întrebarea pe care ar trebzui să şi-o pună nu e: "De ce nu suntem fericiţi şi cum să ne distrăm?", ci "Cum să-L mulţumim pe Dumnezeu şi de ce nu suntem mai buni?". Căci nu urmărind fericirea ai s-o găseşti, ci urmărind salvarea sufletului. Pe vremea când oamenii erau înţelepţi, în loc să fie doar şmecheri, ei îşi clădeau viaţa în funcţie de salvarea sau condamnarea sufletului, şi nu în funcţie de faptul că le mergea bine sau rău. Dacă acum te simţi fericită, asta-i fiindcă ai încetat să-ţi mai doreşti să fii fericită şi ai început să te îndrepţi. Fericirea seamănă cu cocsul - e un produs secundar, derivat în procesul de producere al altuia.

Aldous Huxley în Punct contrapunct, XXX (1928)
Adăugat de Denisa V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veselia sau suferinţa extreme au întotdeauna la bază o eroare sau o iluzie;prin urmare aceste doua exaltări ale sufletului ar putea fi evitate prin reflecţie. Această veselie nelimitată se bazează întotdeauna pe himera de a fi găsit în viaţă ceva ce e pur şi simplu imposibil să găseşti, adică o satisfacere durabilă a dorinţelor sau a neliniştilor care nu încetează obsedant, să renască. Mai târziu trebuie să ne dispensăm cât mai repede de orice himeră singulară de acest gen şi, atunci când dispare, s-o plătim cu tot atâtea suferinţe amare câte bucurii ne-a suscitat apariţia ei. Prin aceasta ea seamănă perfect cu un munte de pe care nu putem coborî decât căzând, de accea ar trebui să-l evităm;orice suferinţă subită, nestăpânită nu e altceva decât căderea de pe un vârf.

Arthur Schopenhauer în Arta de a fi fericit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-ţi omule, frumosul din suflet

Când printre brazi brumaţi de timp,
Răsare în împărăţia ei ochioasă luna
Şi întregul vieţii luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Şi-i dă culori feerice naturii şi iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Priveşte-ţi omule, frumosul din suflet
Priveşte-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Şi vezi ce simţi cu adevărat,
În sufletul de viaţă frământat, în timp;
Prin vene îţi va curge poezia,
Inima îşi va deschide trandafirul roşu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Şi Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Şi pe al tău destin.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţa îi face pe oameni demni de iubire, admiraţie şi pace interioară. Plutind în derivă, într-o lume proprie, îngreunată adesea de povara erorilor repetate, tăinuite frecvent sub aspectul conştiinţei impecabile, ne regăsim în posturi ingrate, săvârşind compromisuri la nesfârşit, tocmai pentru a salva aparenţele. De suflet însă, cine are grijă?

Andreea Palasescu (12 iunie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Comnena

În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena îşi deplânge soarta de văduvă.

Sufletul ei e ameţitt. "Şi râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viaţa ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă şi până la sfâşierea sufletului."

Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambiţioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufaşă a avut doar o dorinţă pătimaşă
(deşi ea nu va recunoaşte asta) pe care n-a reuşit,
în ciuda tuturor dexterităţilor ei, să şi-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăţia i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.

* Alexiada – valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 – 1153, una din personalităţile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Draga mea, eşti ca un copil. Crezi că, dacă spui "îmi pare rău", toate greşelile şi durerile din trecut s-au şters, s-au uitat, şi toată otrava vechilor răni a dispărut... La vârsta asta poţi spune că ai câştigat întregul univers şi ţi-ai pierdut sufletul, nu-i aşa? De când te cunosc, ştiu că ţi-ai dorit două lucruri: pe Ashley şi destui bani ca să poţi trimite la dracu pe toată lumea. Ei, acum eşti destul de bogată, ai repezit destul pe toată lumea şi, în sfârşit, îl ai şi pe Ashley, dacă-l mai vrei. Dar acum se pare că nu-ţi mai ajunge nici asta.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveştile romanţioase ascund în ele mari primejdii. Cei ce scriu poveştile, aceştia probabil că nu ştiu nimic despre dragoste şi despre căsătorie. Absolut nimic; iar falsele tablouri zugrăvite de ei n-au nimic de-a face cu realitatea; nu-ţi arată decât suprafaţa verde şi ispititoare a mlaştinii, fără să-ţi arate drept şi adevărat nici o părticică din primejdia de moarte ce se ascunde dedesupt. Se spune că există căsnicii fericite. Când dragostea e reciprocă şi sinceră, când sufletele se află în armonie; dar niciodată nu e de-a întregul fericită. Doi oameni nu pot niciodată alcătui cu adevărat o singură fiinţă; există, probabil, putinţa de a fi mulţumit, în anumite condiţii speciale, aşa cum rareori se pot întâlni; e posibil să comiţi greşeli fatale; totdeauna e la fel de bine să nu înfrunţi un asemenea risc.

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joaca de-a iubirea

Nu-ţi găsesc privirea, paşii-ţi nicăieri,
Unde-ţi este chipul dintre albe nopţi?
Ai uscat iubirea, îndrăzneşti să-mi ceri
Să aprind cărbunii din fiori necopţi?

Amintiri deşarte năvălesc prin trup,
Depărtează-ţi ochii, n-ancora în mine,
Haitele de gânduri carne-n oase rup
Despicând prezentu-n ploaie şi suspine.

Nu-ţi trimite îngeri, ce-ar mai fi de zis
Când mi-e suflul tropot, răsăritul brun,
M-ai trezit cu voia-ţi dintr-un dulce vis
În rafale aprigi de străin taifun.

Arde-n mine dorul de trăiri spumoase,
Să le şterg nu-mi cade, să le-alung nu pot,
Drumul dintre noi a trecut miroase,
Din adânc de suflet cum mi-e să te scot?

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restauratorul de erori

Ce parte din mine are nevoie de acest text?
toate
mai ales copilul
copilul din mine
canibal şi necrofag
ce se hrăneşte cu iluzii
şi amintiri adânc îngropate
cu bucăţi din speranţele resuscitate
dar...
erorile...
erorile nu îi plac
sârguincios le restaurez
le rememorez în fiecare zi
le ţin într-un muzeu
talisman atârnat de gâtul sufletului

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculţă pe-afară
Prin iarba cosită şi udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Şi-o simţeam cu toată fiinţa,
Am crescut şi-am aflat ce e teama
Şi-am aflat şi ce e suferinţa.

Mi-e sufletul gol şi pustiu
Şi multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor şi nu ştiu
De am greşit... cum spun unii.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina stelelor

Ating lumina, ating stelele şi luna
Ating viaţa şi mă voi adânci în suferinţa unui vultur
Zbor spre alte staţii de lumină
Cu gândul meu mă risipesc şi mor
Mor în fiecare zi şi renăsc crezând că m-am născut întâia oară
Greşesc şi visez ca un om în deplinătatea mulţumirii sufleteşti
Am doar un an sau poate doi să sper că ninge
Şi la noi în suflet cu iubire.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă...

Chiar dacă îţi apune "soarele " bucuriei,
să ştii că există " luna " înţelepciuni.
Chiar dacă două mâini te lovesc,
ai şi tu tot două cu care să te aperi.
Chiar dacă îţi pierzi o speranţă,
sădeşte alta în locul ei,
nu se ştie când se va adăuga
buchetului de împliniri şi te vei bucura mult.
Chiar dacă alţii te îndrumă spre drumuri greşite
care să te ducă la răscruci de rătăcire,
tu mergi mână în mână cu încrederea în tine
şi cu înţelepciunea având mult curaj.
Chiar dacă tu ţi-ai greşit drumul,
să nu crezi asta,
trebuie să înţelegi lecţia lui de viaţă.
Chiar dacă pierzi,
să ştii că pierzi mai mult
dacă te opreşti la această pierdere tot regretând,
nu ai timp să pierzi şi timpul continuă,
ca să câştigi altă rundă.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Bogdana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu mai e loc pentru tine într-un gând plin de bunătate fă-ţi bagajele. Adună-ţi cu grijă valorile dobândite prin sacrificiu constant şi modelare neîntreruptă a sinelui. Nu te lamenta şi păstrează intactă certitudinea că şi mâine vei putea dărui puţinul din tine, statornic în Duh şi dornic să-şi întâlnească nemărginirea. Dacă ai greşit cere-ţi iertare dacă nu... cere-ţi iertare oricum. Sufletul îşi caută pacea mai presus de raţiuni care înţeleg rostul călătoriei.

Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană

Nu voi găsi cuvinte când simt braţele tale
Că vin încet spre mine dezmierdând,
Unghiuri rătăcite din lumile-mi ovale
Tăcere a cuprins inima oftând.

De aş afla cum să mă apăr când leii vor să muşte
Aş fi acum departe, departe de unde sunt...
Jalnicul meu suflet impulsiv să guste,
O viaţă de senin odat' pe-acest pământ.

Plânsul meu se scrie în cărţi ce nu le văd,
Mă doare în adânc când singură mă aflu...
Şi privesc la mine, ochi lăcrimaţi revăd
Şi un suflu cald luptând în rece sacru.

Te-ntrebi vreodat' cum mă răneşti şi mă tai pe suflet?!
Dureri se înmulţesc atunci când nici nu ştii...
Eu aşa înaltă... voi, prea mici în cuget
Nu pot schimba destinul a trei oameni vii.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vreodată un călător singuratic, îndrumat să-şi adăpostească speranţele în sufletul tău, te va face să-ţi aminteşti chipul fericirii cu nostalgie, înseamnă că într-un moment al vieţii, ai făcut o alegere greşită.

Andreea Palasescu (6 iunie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga unui suflet trist

În ispita cruntă Doamne am intrat,
Şi cu a mea voie şi fără de voie,
Îmi este sufletul veşnic condamnat
În focul etern singur să îmi steie.

Sunt Doamne un simplu, umil muritor
În această lume plină de ispite,
De aceea Doamne îţi cer ajutor
Să mă mântuieşti, Înalt Prea Slăvite.

Am greşit ca omul, azi capul mi-l plec
Să îţi cer iertare, Ţie Domnul meu,
Vina mă apasă, am sufletul sec,
Adu-mi mântuirea păcatului greu.

Sufletului meu Raiul fă-i-l casă
Să-mi stau veşnicia în frumosul loc,
Ia te rog povara ce sufletul mi-apasă
Şi mă scapă Doamne de Iadul de foc.

poezie de Răzvan Isac (16 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup şi... suflet

În viaţa noastră trecătoare,
Cu gândul mai păcătuim,
Ba şi cu fapta des greşim,
Cum "şanse" are fiecare
Pedeapsa ameninţătoare,
Ne face să ne mai strunim
Cer popii să ne spovedim,
Să luăm măsuri suplimentare
Şi-astfel, se căina Gigel,
O pocăinţă cât un plai,
Plăcerea o simţea în el,
Cu gând de-ascet, lipsit de grai,
Era cu trupul în bordel
Şi sufletul tânjind spre rai...

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunile din urmă

Septembrie

Interioritatea existenţei: din 1 se
naşte 2, din 2 se naşte 3, din
3 se nasc toate lucrurile!
Or fi având oare toamna dreptăţii?

Octombrie

Trebuie să renunţi la Dumnezeul din exteriorul
tău, pentru Dumnezeul din interiorul tău.

Sigur că nu vă intetresează liricul,... soma,

melancolia, beţia!

Scorţoşi ai sufletului! Măreţia!

De ce am ajuns aici? Ce este barocul?

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Golea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertările

Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntamplă,
Că ochii mei sunt când senini, când verzi,
Că port ninsori sau port noroi pe tâmplă,
Ai să mă ierţi, altfel ai să mă pierzi.
Văd lumea prin lunete măritoare
Şi văd grădini cu arme mari de foc,
Sub mâna mea deja planeta moare
Şi în urechi am continentul rock.
Ai să mă ierţi că sunt labilitate
Că trec peste extreme fulgerând,
Ai să mă ierţi preablânda mea de toate,
Eu sunt nemuritorul tău de rând.
Ai să mă ierţi că nu pot fără tine
Şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
Mie pierzându-te-mi va fi mai bine
Eu tristul cel mai liber dintre toţi.
Şi cum se-ntamplă moartea să le spele
Pe toate-nobilându-le fictiv,
Ai să te-apleci deasupra morţii mele
Şi tot ai să mă ierţi definitiv.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!