melancolie şi poezie

Şi s-a-ntomnat şi versul...

Hlamidă purpurie m-aşteaptă întomnată
De după ploi albastre ce au mai plâns odată,
Când aşteptam o vară să plece după tine;
Aveam atâtea vise ascunse pe retine!
Şi am trimisă misivă, miresmele tăcerii
Aveau parfumu-n versuri şi-n lacrima durerii;
Nu ştiu de ai primit-o, citeşte-o printre rânduri,
Să afli, că mi-e zborul spre tine-n mii de gânduri!
Acum, când moare frunza, răpusă de furtună,
În mine cântă lira, melancolii adună
Şi le aşază-n rafturi de suflet, să-mi ajungă
Pentru poemul vieţii din toamna cea mai lungă.
Şi de-l găseşti în vara, ce poate-o să mai vină,
Să-l duci la malul mării, să-l umpli de lumină
Şi să-l trimiţi pe valul cel mai albastru! Luna
Să-mi înflorească versul, prin tine,-ntotdeauna!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

Iubite, mai trece şi-această toamnă,
Trec frunzele din nucul cel bătrân,
Iar sufletu-mi obosit mă îndeamnă
Să zidesc vise ce-n urmă ne rămân.

M-a cuprins melancolia dintr-odată
Privind culorile ce plutesc în vânt,
Nu mi-e bine fără tine niciodată,
Nici bine, mereu cu tine-n gând.

Iubite, iubirea ta n-are-un nume,
Este pustie ca şi toamna târzie...
Mi-i gândul să fug departe în lume
Să uit, să mă ascund în poezie...

De sub gene-o lacrimă îmi curge
Şi-n ea toamna aievea se-oglindeşte,
Iar nucul desfrunzit începe-a plânge
Văzând că timpul trece, nu se-opreşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Boţ (2 octombrie 2020)
Adăugat de Camelia Boţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngândurare

Aed al speranţei,
am dorit să mă bucur
de poezie -scriind poezie,
sens în care
-împotriva opririi în timp –
m-am orientat cuviincios
către literaţi reputaţi,
luând lecţii subtile
de melancolie.

Îeşind în decor
pe bulevardele vântului,
am străbătut înaltul
de la un capăt la altul,
oprindu-mă jos
la sarea pământului.

Dar n-am aflat
numaidecât
întreaga panoramă,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

sorb lirica ploiosului neant
din toamna noastră rece şi subţire
pân- la refuz de stare şi de fire
şi devenit şi încă nu pliant...

în jurul meu atîta armonie
în ierburi ude şi-n noroaie plumburii
şi-n foşnetul de stropi căzuţi în vii
că-mi pot din ea-mpleti melancolie

şi brusc de printre nori se iscă soare
şi alt peizaj împrăştie tării
din lirică, din vers, din nostalgii
dintr-un triunghi de berze călătoare

şi starea de tristeţe, inedit
devine nor cu noţiuni de ceată
de parcă nu-i amiază-i dimineaţă
şi -nca-şi mai face patul răvăşit...

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (18 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

botul rece înfioară
roua strânsă-n palma nopţii
prin ferecătura bolţii
luna-mi pare căprioară
ce-nvia din poezia
unui suflet de copil
furişându-se tiptil
mi-a stârnit melancolia
hăituită de priviri
şi de dor de cei de-acasă
plânge dup-un nor sfioasă
picurându-mi amintiri.

poezie de Ion Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violeta

Sunt poetă cu blugi rupţi
ziua stau la braserie
cu bărbaţii mai crescuţi
facem o melancolie.
Toată ziua sub perfuzii
mă adun într-o căpiţă
şi îmi fac la bon iluzii
că un şarpe e căpriţă...
Eu şi surioara mea
scriem cu ora fixată
înainte de cafea
când e lumea...
Ne
sculată!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsuţa din pădure

La căsuţa din pădure
Liniste e peste tot
Doar o salba de muscate
Vor miros de busuioc

Ploaia curge si adapa
Versul cu melancolie
Ochii tai la geam asteapta
Pasul meu dinspre campie

Raul curge, povesteste
Despre vara ce-a trecut
Eu ti-aduc in palma calda
Mângâiere şi sărut.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii fac parte din trupele speciale ale melancoliei. (Admişi după... certificatul de deces.)

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vrut să fiu poet

Melancolic şi cu chipul şters,
Poet am vrut să fiu-nainte,
Cincizeci de ani n-am scris un vers
Şi-acuma toate-mi vin... în minte.

epigramă de Vasile Iuşan din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de cer

am vânturat cenuşa pecetluind regrete
mi-e de ajuns Lumina ca o consolare
pe ţărmul amintirii mai zboară egrete
valul nostalgiei m-ademeneşte-n mare.

timpul toarce firul melancoliei mele
prin cântec de raze cu tremur şoptit
vioara speranţei angrenează stele
între pasiuni fericiri am găsit.

străină de-ntuneric Lunii mă confesez
ştie să lecuiască rana din cuvânt
e noapte nu dorm poeme condeiez
pe-un munte poetic îmi iau avânt.

pe pajişti stelare vise mari păstoresc
cu roua ierbii crude setea-mi potolesc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară de iarnă

Când zăpada la fereastră cade,
Prelung a serii clopote răsună,
Multora le e masa pusă, bună
Şi casa-i pregătită cumsecade.

Unii care sunt de mult în hoinăreală
Vin pe la poartă pe poteci întunecate.
De aur înfloreşte pomul bun de date
Din a pământului sevă cea ideală.

Intră-năuntru hoinarule străin;
Durerea a-mpietrit tot pragul.
Strălucesc acolo cu tot dragul
Pe masă toate, pâine şi cu vin.

Comentarii

"O seară de iarnă" a fost scrisă în decembrie 1913, cu o jumătate de an înainte de izbucnirea primului război mondial, care a fost previzibil pentru cei informaţi din mediului intelectual cât şi a celor activi din rândul armatei austriece inclusiv Georg Trakl.
Trakl a trimis textul într-o primă versiune pe 13.12.1913 lui Karl Kraus1. În textul de însoţire, Trakl scrie despre "zile îngrozitoare de beţie şi melancolie criminală". Acestea au fost zilele ultimei sale încercări de a-şi găsi un loc de muncă pe care să-l fi putut îndura. Trakl a primit o decizie negativă din partea Ministerului Muncii în jurul datei de 12 decembrie. Motivele sunt legate, probabil, de perioada Crăciunului, chiar dacă motivaţia acestei respingeri nu este argumentată în mod explicit.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fluxul creaţiei

trăiesc setea maladivă de poezie
senzaţii voluptoase vibrează în mine
încordări de lumini preced o fantezie
străluciri de lacrimi curg din retine.

în ritmuri sonore pe culmi de splendoare
mănunchiuri de raze apariţii îngereşti
dau sensului vieţii supremă valoare
fericirea absoarbe curcubeie cereşti.

melancolia devine o stare normală
iubirea o învăluie şi o alimentează
izvorul tămăduirii chipul îl spală
în planul demiurgic eu sunt o frază.

fluxul creaţiei curge din cerneală
în poezia zilei - simţire magistrală.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Novalis

În negrul pământ se odihneşte sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.

Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum şi dedicaţia anonimă "Celor amuţiţi". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziţii şi nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parţial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" şi "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane şi, evident, creştine. Numai că "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârşitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potriveşte unui epitaf. Cine se odihneşte aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creştine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Şi când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecaţi înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, aşa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie şi plin de loialitate / aruncat într-o ţară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriţă poetică a lui Trakl.
Şi imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondenţă în textul lui Novalis: "Şi cum stă şi citeşte şi priveşte spre negrul pământ".
Şi la Novalis, anotimpul plecării, ca şi Trakl, este primăvara. Dar aici referinţele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet şi dramaturg romantic german, traducător şi critic. Sfătuitor şi prieten al poeţilor romantici. Influenţă asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Melancolie de iarnă" de Valentin David

Şi dacă-i iarnă-n mine-ncepe pânda-
Tu-mi eşti hăitaş tocmit la vânătoare.
Pădurile din mine-şi cer dobânda
În anotimpu-acesta care doare.

E anotimpul urii şi-al iubirii,
Al albului ce-ascunde măşti hilare
Într-o poveste-n care trandafirii
Au amuţit în iernile polare.

Viorile au aţipit în ceaţă,
Într-o tăcere ameninţătoare,
Îndrăgostiţii visele-şi dezgheaţă,
Să plângă puştile ucigătoare.

O ciută-şi ia adio de la lună,
Agonizând într-un poem de iarnă,
Un vânător trofeele-şi adună
Şi urlă moartea-n sunetul de goarnă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dar

Îţi dau în dar vorbele mele
Să poţi urca până la stele,
Să fii, de mine, mai presus
Ştiind că te iubesc nespus.

Să-ţi dărui al meu meşteşug
Şi să mă vezi că ard pe rug,
Un strop din harul îngeresc
Doar să mă laşi să te slăvesc.

Şi toate muzele să pot
Să ţi-le dau, aşa, de tot,
Să fiu un murmur efemer
Tu să fi steaua mea pe cer.

Să străluceşti, să mă mângâi
Şi lângă mine să rămâi,
La pieptul meu, pe sânul stâng,
Fierbinte-n braţe să te strâng.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Aşteptând soarele" de Valentin David

Cât adevăr grăieşte versu-ţi tandru!
Mi-e toamna muză darnică-n poem-
Nu roşu sânge curge, flori de leandru
Ca un şuvoi de roz în versuri gem.

Doar inima ca o vioară tristă
Îşi varsă lacrima în simfonii,
Ca şi cum doar tristeţea mai există
În frunza ruginită de prin vii.

Din ramul desfrunzit, orfan de viaţă
Mai sorb o picătură de nectar
Şi gura mea cu miere se răsfaţă,
Când seva umple ultimul pahar.

Încarcerată în adânc de mare,
Ca un cocon dospind melancolii,
Va creşte-n mine bulgăre de soare-
O perlă-n adormirile târzii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe târzii

uneori m-aş vrea un vesel arlechin
să scot din buzunare zâmbitoare figurine
să nu simt că tristeaţea produce şi chin
în joben să port magia pentru mâine.

de când mă ştiu melancolia mă conduce
prin locuri bizare între lumini şi umbre
libertatea cuvântului doar mirări îmi aduce
n-am să transpun poeme cu eşecuri sumbre.

în lumina reflectoarelor să mai zâmbesc
alături de poeţii visurilor calde
gânduri plumburii în raze să topesc
o ploaie de iubire tâmplele să-mi scalde.

spre apogeul vieţii neliniştită păşesc
mă aşteaptă universul cu vise- smaralde.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ordinea lucrurilor

setea maladivă de iubire o simt în profunzime
stropi de rouă şi lumină nu îmi sunt de-ajuns
zâmbetul melancolic înspre naturi sublime
zilnic îl azvârl din suflet desprins.

am absorbit în mine fericiri de topaz
până la toate rădăcinile fiinţei mele
intensitatea gândurilor mă ridică-n extaz
reducând la tăcere toate fricile rele.

iubirea aşează pe tâmple un nimb
ordinea lucrurilor e scrisă-n univers
cu demiurgul am făcut un schimb
El mi-a dat iertarea eu i-am dat un vers.

melancolii mă poartă spre zări îndepărtate
şi toate drumurile mele duc spre eternitate.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea linişte...

E linişte în burg ca-ntr-un amurg,
Ce mângâie oglinda unei ape,
Eu smulg din linişte, cât mai aproape,
Să-mi fie clipa de tăcere şi îmi curg

Poemele pe portativul adormit-
Andante-n simfonii ambientale,
În cele patru puncte cardinale,
Să te găsească când ţi le trimit.

E unu-n care ning melancolii
Pe cetina ce-şi leagănă păcate
În albu-ngenuncheat de-mpietate,
Că e prea pur în marea de stihii.

Într-altul e un braţ înaripat,
Revendicându-şi cerul fără teamă,
Când sevele au început să geamă,
Înmugurind iubirea-n lung şi-n lat.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!