noapte şi viscol

Iarnă blestemată (Versurile 1, 5, 9 şi 17 aparţin lui Vasile Alecsandri)

Zori de ziuă se revarsă,
Ţară, peste plaiul tău,
Iarna este prea nervoasă;
Te-a cuprins cu un gând rău.

Peste vesela natură
Se aştern troiene grele,
Zăpada, peste măsură,
Acoperă zeci de şosele.

Prevestind un soare dulce
Duhul iernii se răsfaţă.
El se-ncruntă şi aduce
O viforniţă de gheaţă.

Nici lumină, nici căldură
Nu-i acum în casa mică,
Nici lemne pe bătătură
Unde zace-o bătrânică.

[...] Citeşte tot

poezie de Victor Becheanu (29 februarie 2012)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

UNDA

Ca un tată, ca un frate
mă ajuţi, Cotnar,

viforul de mă străbate,
îl şi pui pe jar.

Cu miresmi de veselie
şi joc de ştrengar,

gându-mi scoţi din colivie,
aripă de dar.

Unda-ţi dulce, în cleştare
pe mulţi i-a vrăjit -

ca inelul din izvoare,
cu spumi logodit.

Prin fior de basm, iar du-mă,
te pricepi, Cotnar,

[...] Citeşte tot

poezie de N. Petrescu-Redi (20 octombrie 2019)
Adăugat de Njcolae Petrescu Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quo vadis

Amurgul ftizic scuipă chemări însângerate.
Pleoapa timpului pune şaua pe grumazul spaţiului de lumină.
Atras de freamătul copitelor,
centaurul se pierde-n herghelia vieţii.
Gloabele-şi dau aere de pur-sânge
şi nechează prin caii-putere.
Câmpul de maci îşi tremură hipnotic umbra roşie.
Din cuibarul nopţii,
peste cetatea de sticlă şi oţel,
se ridică nomade păsări răpitoare.

Sub viforul somnambul al vieţii,
singurătate urlă ca un lup flămând.
Când auzi lucrurile confesându-se,
gândurile pribegesc semantic pe graniţa condiţiei umane;
între real şi virtual, tulburându-i liniştea.

"Quo vadis, Don Quijote?
De ce ţi-ai scos armura, tu,
care ţi-ai dorit dintotdeauna gloria?"

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj hibernal

Singuratic iarna urlă
Vântul în pustiu
Răguşită cântă-n turlă
Bufniţa a viu...

Croncăne îndoliate
Zgribulite ciori
Printre ramuri îngheţate
Semănând fiori...

O pădure dezgolită
Suferind în ger
Îşi întinde amorţită
Braţele spre cer...

Lupii stânii dau târcoale
Fără nici un rost
Le-amintesc îngrădiri goale
Că pe-aici au fost...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Gurău (ianuarie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin pizmaş

Datoare-am fost acelui pătimaş,
– Până-n această seară, de răscruce –
Destinului, când m-a privit pizmaş:
"Nu eşti tu steaua care îi străluce,
Numai închipuirea te seduce!"

Prin frunze, câinii dorm, încolăciţi,
E noapte şi e frig ca-ntotdeauna
Când se despart iubite de iubiţi,
Aceeaşi dramă se repetă-ntruna,
Şi peste toate viscolul, furtuna.

Cerberii aleilor spre casă,
Copaci de gheaţă, semne de-ntrebare,
Lacrimi la ceaiul aburind pe masă,
Doar eu şi clipa mea de-nsingurare
Ne suntem îndestul la fiecare.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă toamnă

Aşteaptă-mă toamnă
Te rog nu pleca
Nu vreau iarna rece
Cu viscol si nea
Din frunze fă-mi haine
Pantofi din tăceri
Aşteaptă-mă toamnă
Doar azi n-a fost ieri
In umbrele tale
Mai pot să trăiesc
In iarna cea rece
Simt ca ingheţ
Aşteaptă-mă toamnă
Te rog nu pleca
Alungă-mi din păr
Fulgul de nea
Cu tine fac casă
Deşi e târziu..
Dar iarna mă-ngheaţă
Si nici nu mai ştiu

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată cum trec

Şi iată cum trec anii,
Priveşte cum se duc,
Lăsându-mă sărmanii
Stăpân în cuib de cuc...

Se-mprăştie pe dealuri,
Se spulberă-n văzduh,
Furaţi de idealuri
De trup fără de duh.

Mi-s paşii fără urmă
Şi glasul fără cânt,
Zâmbirea mi se curmâ
La capăt de pământ

Şi mi se uscă dorul
De vifor şi stihii
Că, sugrumând amorul
Uitai mereu să vii.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (10 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de iarnă

E iarnă, iubito, sub cetini de brad,
E viscol afară şi-i tropot de cai,
De fulgi rotocoale tot cad şi iar cad,
Eu stau şi aştept doar o veste să-mi dai.

Aştept să fugim împreună din iad
Şi-aş vrea să ne pierdem pe-o gură de rai,
'Mi-e dor să mai mângâi o coapsă de jad
Şi-o tâmplă umbrită de părul bălai!

Mai ştii că-ntr-o vară, iubito, te-am dus
Departe de-ai tăi, de oraşul încins,
Şi-n fânul de munte de-acolo de sus
O noapte întreagă cu stele ne-a nins?!!

E iarnă, iubito, şi am doar un vis
Să-mi fii din nou Evă-n acel paradis

sonet de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă în iarnă

Iubeşte-mă în iarnă când neaua e aproape,
Iubirea s-o ascundem sub stratul de omăt,
Să ningă peste noi, zăpada să ne-ngroape,
De urlă vântul nordic să nu dăm îndărăt.

Un vis să se-mplinească într-o-ngheţată lume:
Să te păstrezi doar mie, să fii la fel de pură,
Să alungăm tot frigul din noaptea fără nume,
Să învelim omătul cu-a mea şi-a ta căldură.

Iubeşte-mă în iarnă când ţipă Crivăţul turbat
Ce-ar vrea să-mi rupă geamul în furia-i câinească,
De bântuie vreun viscol de sadici monştri-ncăierat
În arşiţa iubirii să ardă, să sfârşească.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar lui Eros...

E frig în jur şi vântul viscoleşte
Pe drum şi în ogrăzi la gospodari,
Nici soarele din cer nu ne zâmbeşte,
Clădind zăpada în troiene mari.

Grăbiţi şi zgribuliţi sunt trecătorii,
Îngheţaţi bocnă - crucesc toţi sfinţii,
Vopsind cu ruj la fete obrăjorii,
Gerul iernii ne arată dinţii.

Şi marea geme aprig peste noapte
Că apele i-au îngheţat la mal,
Iar pescăruşii ca merele coapte
S-au prăbuşit în al nouălea val.

Numai ramul verde poleit de brad
Protejează fierbintele şoapte,
Spuse la urechea iubitei cu fard...
Doar lui Eros îi arde de... poante.

poezie de Mihai Cucereavii (26 ianuarie 2006)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri

ieri a dispărut, rănit,
într-o bolboroseală de cuvinte neauzite,
soarta a rămas ieşind din eclipsă,
în orizontul oval tăiat în două,
cu galbenul toamnei în lobul urechii,
în nevindecatul dor de zbor albastru.

pe sub salcâm doar cioturi arse din planuri urzite,
cu forme ciudate închise ermetic.
neopritul timp taie dezordinea din gând
până la tricoul viscolit de alb
şi rochia împăcată cu sine.

într-o atingere deşartă mâinile se umplu
din noaptea albă cu miros de stea căzută.
biserici de frunze se-ntorc în ruine
şi ruga rămâne plutind din adânc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu

Ce singură-am rămas fără de tine
Iar zaţul din cafea uscat pe cană
Îmi aminteşte cât ne-a fost de bine
Şi-mi pustieşte sufletul c-o rană.

Cât cenuşiu aruncă vântu-n nouri...
Vin sărbătorile! De-ai şti cât doare
Absenţa ta adusă de ecouri,
Care se sting în cuiburi de ninsoare.

Şi pomul de Crăciun stingher în casă
Cu luminiţe ca pe cer în noapte
Şi-atâtea bunătăţi puse pe masă
De care nu se-atinge nimeni, că nu poate.

În iarna asta, cu viscolul ei surd
Vai! De tristeţe inima-mi îngheaţă
Nimic nu e firesc, totu-i absurd.
Vom mai avea Crăciun şi-n altă viaţă?

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crivăţul

A venit de nu stiu unde
Zâna iarnă cerne calmă
Frigul pe ea n o pătrunde
Fugii albi îi curg din palmă

Un fulg zgribulit s-a aşezat
Drept pe clanţa de la usă
Am deschis dar el a zburat
A intrat în horn pe o nişă

Se trezeşte din senin crivăţul
Vântul cel de miază noapte
Zâna iarnă îsi strânge braţul
Zboară-n ceruri mai departe

Se dezlănţuie acum nebunul
Bate-n porţi fărâmă garduri
Se-nfioară întreg cătunul
Spulberă zăpada de pe drumuri

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mai aduc în casă o ninsoare

Să mai aduc în casă o ninsoare
Mai lasă-mi Doamne timp şi doar un brad
Să-i spăl omături aspre pe picioare,
Să-i cer iertare şi să-i fiu toiag.

Mai lasă-mi timp de timpul care pleacă
Şi vine doar cât ar trăi un vis
Să-i fiu opaiţ în nopţi de promoroacă
Şi-obrazul să mi-l duc într-un cais.

Mai lasă-mi Doamne-atât, încă o iarnă
Cu viscol lung şi perne puse-n geam
Cu mere ameţite de povara
Zăpezilor trosnind în vechiul ram.

Şi dacă mă auzi de printre friguri,
Bătrânii-mi, Doamne, să mai stea în prag
Să înflorească lemnele din linguri
Şi frunze vechi să intre-n vechiul fag.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Am învăţat să tremur...
Noaptea când fumez o ţigară cu fereastra deschisă
Sau dimineaţa când cobor dintre plapumele calde
Când nu simt căldură-n juru-mi, tremur,
Uitând cine sunt eu şi cine eşti tu,
Doar atunci pot să te uit.
Te scot din mintea mea fără să vreau
Şi mă gândesc cum fac să-mi fie iarăşi cald
De-aş putea...
Aş sta la soare tot anul
Pe plajă... la mare...
Şi-aş înota-n adâncuri să pot uita din nou
Cine sunt eu şi cine eşti tu
De-aş putea...
Aş vrea să-mi crească aripi sub piele
Să pot fi sus mereu
Să nu m-atingi nici tu, suflet rău, ce parcă-mi vrei pieirea
Şi n-aş zbura în jurul tău...
Aş vrea să zbor deasupra casei mele
S-arunc cu praf de zâne...

[...] Citeşte tot

poezie de Roxana Maria Neacsa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea

Acesta este ceasul... sau cel puţin soseşte,
Dar ea unde să fie? De ce nu se iveşte?
Minuturi fericite sânt oare de pierdut?
Foarte puţine omul în viaţa lui are!
Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare...
Nu e nimic; o frunză în vale a căzut.

Noaptea în aste locuri n-are de loc tăcere;
Totul se mişcă, umblă, dar toate sânt părere;
Vântul, umbra mă-nşală, când crez a o vedea.
Luna aci s-arată, aci iar se ascunde:
Abia câteodată întunecul pătrunde,
Şi norii înainte-i se pun ca o perdea.

Poate că şi ea are o tainică-ntâlnire,
Poate că stăpânită d-asemenea simţire
Păşeşte-nvăluită în umbra unui nor,
Chiar în acele sfere care au ceresc nume,
Poate-amorul domneşte ca aerul în lume:
Cu ce drept omul singur să fie simţitor?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verdele de rămas-bun

Din poienele uitării, iarba nopţii tot mai mult
şi mai mult, din altă vreme,
şi mai stins din partea stângă,
s-a ascuns foşnind sub praguri
şi sub somn de iarnă lungă.

Şi, trecându-mi iar câmpia pe obraz, în astă seară,
iar fântâna - peste ochii plini de ceţuri şi de ploi,
tu, râzând, te-ai strâns din colburi şi mi-ai înţeles chemarea
anilor de dinainte,
anilor de dinapoi.

Hai! ai zis, vara-i pe- aproape
şi cireşele-s în frunze,
bântuindu-ţi amintirea paşilor prin fân,
melcii urcă pe mătasea florilor mustind de apă
şi pe putredele scânduri
spijinite de un prun;

Ochii tăi tot ţes izvoare din potoape de lucernă,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara lui Iacob

Tristeţe – nocturnă în suflet,
sânge dornic de spaimă,
duhu-ţi, fără răsuflet,
vorbe îngaimă,
ochii-ţi se scaldă în lacrime verzi,
iubito, te pierd şi mă pierzi!

Lasă nădejdile să-ţi cânte,
mirajul frunzei în vânt,
sărutul meu, pe gurguiele-ţi sânte
se preface-n descânt
şi-ţi înalţă aripile frânte...

În serviciul sângelui, iubito, îţi sunt!

Dorul tău – viscol şi-aromă –
are tonalitatea refluxului Mării,
adevăr fundamental – axiomă –
visul tău, voluptate ce nu se mai gată,
se-nalţă pe treptele Scării lui Iacob,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş deschide pumnul

Bobi de vise, otrăviţi, ascund în pumn, ca secret
Din imperii prăbuşite în viforul de iubire
Şi-ntr-o lume anormală îmi fac chipului portret,
Jinduind în crucea nopţii, după stropi de fericire...

După ploaia ce dezbracă de lungi haine cerşetori,
Să aprind chibrituri ude, trezind simţurile moarte,
Privind focul să-mi închipui cum ar fi prin câmp cu flori,
Să alerg, să aflu cine, pamântul, de cer, desparte.

Să aştept iarna s-o-ntreb: de ce soarele apus
În zodia Capricorn, talgeru-i de foc se stinge?...
Dacă bobii otrăviţi, i-aş preface-n flori de lotus,
Aş putea să deschid pumnul?
Dacă mor, când fulgi le-or ninge?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!