sculptură şi viaţă

Am fost la Muzeul de Antichităţi din Atena unde m-au uimit figurinele şi statuile care exprimau foarte mult optimism, dragoste de viaţă, lume dezbrăcată, deci fără dureri, suferinţă. După mai mulţi ani, la bătrâneţe, am ajuns să mă duc la Tesalonic, la Muzeul de Bizantinologie. Aici am văzut un contrast enorm. Oamenii semănau foarte mult cu sfinţii din bisericile noastre, adică nişte figuri severe, îmbrăcate, totul era sobru, cu o atmosferă exact cum este în Biserica noastră Ortodoxă. Atunci am înţeles aceşti doi poli ai tratării suferinţei umane. Una a fost antichitatea greco-latină, cu o tendinţă către hedonism, către plăceri, către epicureici, şi după aceea creştinismul, care ne-a pus obiective superioare omului. Omul e legat de Dumnezeu, omul trebuie să sufere, să-şi ducă crucea, prin urmare complet diferit.

Aurel Romila în ziarul Lumina, interviu (6 februarie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lar viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi: Ce sunt eu? O virgulă între două veşnicii... Sunt fir de nisip, dar fără mine, mai gol va fi pustiul! Pentru că nici piramidele nu sunt eterne. Şi nu vor dăinui mai mult decât postamentul lor planetar... Strămoşii mei au fost mai înţelepţi decât egiptenii... Ei îşi făceau sicrie de brad, nu sarcofage! Nu poţi înşela moartea, ascuns într-o ladă de piatră... În fond, ce e viaţa? Dragoste, contemplare, eliberare... Gata! Am iubit şi am contemplat destul! A sosit vremea să mă eliberez... Vârsta amăgirilor a trecut. Deasupra nu văd nimic. Doar coaja albastră a oului ceresc. E timpul să plec! Să-mi fac pernă din oasele mamei mele... Dalta, o iau cu mine... Voi sculpta şi Dincolo! Vreau să fac Raiul şi mai frumos...

replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia de gheaţă

Ninge,
ninge de patruzeci de zile,
ninge de patruzeci de nopţi,
timpul albit de vreme
s-a transformat în statuie de gheaţă.
Nu mă loviţi cu hârleţul,
lăsaţi sculptorul
lăsaţi-l să-şi definească opera
sub dalta minţii,
din prea multă dragoste
înfloreşte ceva sălbatic
în mâinile muncite
ce dăltuiesc viaţa eternă.

Ninge şi iar ninge,
cerul pare că a pogorât pe pământ,
într-un târziu artistul adoarme mulţumit
statuia ridicată pe soclu
să întindă arip de înger.
Din ochi pornesc să curgă

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când din cer...

Când din cer meteoriţii
Vor zbura spre vârf de munţi,
Viaţa va fi petrecută
În genunchi, de vis desculţi.

Nu vom deranja intrarea,
Nu vom sculpta cruci de dor,
Vom gusta din stele fierte
În otrava tuturor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un idol

¡Frumoasă formă, gingaşă, adorată;
ţine sculptura trupului tău departe
de focul unei inimi înamorate!
¡Formă ideală a unui ideal păgân!

ei, bine, forma-i doar întreaga-ţi frumuseţe,
divin şi-omenesc se suprapun
în tine. Inima mea copleşită de emoţii
capitulează, pradă unui delir nebun;

acest amor debordant care explodează-n mine,
va trăi din sine însuşi şi din frumuseţea-n care te îmbraci.
De aceea, nu-ţi arăta inima celor josnici;
iubesc eu pentru amândoi. Tu, sărută-mă şi taci.

poezie clasică de Jacinto Benavente, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poezie tristă

Se face seară-n viaţa mea
Şi încurând e noapte.
Inima mi-e tot mai grea,
Iar vorbele-mi sunt şoapte.

Întunericul pândeşte
Mai rău ca un scorpion.
Boala multă mă slăbeşte,
Mă face din om, neom.

Dumnezeu la el mă cheamă.
Am să merg ca să-l slujesc.
De moarte nu-mi este teamă.
Nu vreau să mai chinuiesc.

O viaţă-ntreagă am muncit
Ca să vă las moştenire,
Averile ce-am dobândit,
Întru pomenire.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta cât am fost copii

Atâta cât am fost copii
Nu m-am gândit cum o s-arăţi
Nici n-am visat cum o să fii
Şi nici n-am bănuit ce poţi.

Însă acum pe ne-aşteptate
Noi ne-am trezit că am crescut
Şi pot pretinde pe dreptate
Că-n totul azi te-am cunoscut.

În ceea ce priveşte fizic
Eşti adorabilă statuie
Iar sufleteşte, pot să zic
Alta să te întreacă nu e.

Romantică, idealistă,
Sensibilă, inteligentă
Volubilă şi optimistă
Iar pe deasupra şi... poetă.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi: Din lutul Gorjului am fost eu întrupat... Hobiţa mi-a dat seva vieţii. Să ţineţi minte ce vă spun acum! Statuia lui Brâncuşi s-a turnat la Bucureşti şi s-a şlefuit la Paris! Dar modelul ei s-a cioplit la Craiova...

replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2007)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde iau statuile petale de trandafir?

Statuile se ştie,
Că sunt încremenite,
În învelişuri dure,
De marmuri şi granite,

Dar sunt puţini aceia,
Ce au la cunoştinţă,
Că-n fiece statuie,
Ascunsă-i o fiinţă,

Şi că odată, numai,
La vreme neştiută,
Statuia prinde viaţă,
Şi, graţios, salută,

Apoi, pentru-o clipită,
Din palmele potir,
Prefiră-n jur petale,
De roşu trandafir,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu în amintire - de Ziua Învăţătorului

Celei care mi-a pus condeiul în mână - învăţătoarea Constanţa Voiculescu

Îţi dăruiesc, învăţătoarea mea,
Doar inima deschisă în petale,
În vers o trec, să fie ca o stea
Crescută-n raza-nvăţăturii tale.

Ţi-o dăruiesc ca pe-un odor ales
În care-am strâns izvoarele din carte,
Cu şoapta lor, sculptez într-un eres
Făptura ta, s-o duc prin ani departe.

Uitat-am, sigur, primul gângurit
Şi-ntâiul pas ce l-am făcut în viaţă,
Dar n-am să uit că-n slove m-ai sădit
Să cresc ca o lumină-n dimineaţă.

De-aceea-n slove inima-mi rodesc
Să se-mplinească-n versuri pentru tine;
Iubită-nvăţătoare-ţi mulţumesc,

[...] Citeşte tot

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura amantă

Poezia - singura mea
Amantă fidelă...
Cochetăm în tăcere,
Dincolo de poemele despletite ale universului,
Pe coala apretată a gândului,
În care sculptăm
Catedrale de vise.
Râuri de cuvinte se rostogolesc
Prin mine, ca-ntr-o oglindă,
Ea să se vadă mireasă cu voal de stele,
Ea, poezia, amanta mea din tăcere.
Sunt un nimic fără ea,
Vântul mă spulberă
Ca pe o virgulă
În calea uitării...
Ea îmi deşteaptă singurătatea
Şi plimbă zorii
Pe malul cu val de argint,
Acolo unde au răsărit
Crinii recunoştiinţei

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Oltenia

De bucurie rar avurăm parte,
În unele duminici, pe la nunţi,
Suntem olteni pe viaţă şi pe moarte,
Suntem olteni, adică suntem munţi.

Un rost ne-a dat măicuţa noastră, dulcea,
Să fim, dintre români, cei mai fierbinţi,
Din Dolj şi până-n Olt, şi până-n Vâlcea,
Şi până-n Gorj şi până-n Mehedinţi!

Oltenia, Eterna Terra-Nova,
Un cântec are astăzi şi-n priviri:
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

La Tricolorul românesc se-nchină
Şi-i face jurământ prin luptă, azi,
Oltenia, provincia latină,
A lui Mihai, al nostru, cel viteaz.

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Valeriu Penişoară, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de cireş iernatic

îmi place când ninge
zăpada se-aşterne
pe drumul cu flori de cireş
mai ţii minte...?
prin faţa mea trece cuminte o doamnă
privirea ascunsă
doar pasul sculptat într-o urmă sau două
se-aşterne zăpada, din ochii mei plouă
cu fulgi topiţi de iubire
sărată e marea
doar ţărmul îngheaţă
alunec privind la valul în viaţă
se-nalţă furios
iubeşte şi tace

îmi place când ninge
şi omul se face în mâinile calde un bulgăr
învaţă să meargă împins de la spate
să crească... să crească
o stană de piatră rămâne

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne furaţi copilăria, oameni...

Nu ne furaţi copilăria, oameni...

Nu ne furaţi copilăria,
Chipuri încruntate cu suflet de statui,
Ce râsul nu-l cunoaşteţi
Şi zâmbetul vi s-a uscat pe buze,
Ca iarba arsă pe câmpii
Şi nu-l aveţi, decât pentru capricii ieftine, amăgitoare,
Iar viaţa caier încâlcit de timp, necurat petreceţi,
Cu feţe duble, ascunse între murdari pereţi.

Nu suntem noi copiii vina neşanselor voastre oameni, părinţi...
Venim pe lume nevinovaţi, pentru a fii fericiţi
Şi deseori ajungem victime sigure,
Mofturilor voastre bolnave.
Copii nerecunoscuţi sau pe viaţă batjocoriţi.
Nu pricepeţi oare, războiul
Ce în minţile noastre confuze stârniţi?

Nu ne furaţi copilăria, oameni răi,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (1 iunie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea amintirii

Ne vom aduce-aminte de toate pân' la urmă,
O, draga mea... Şi dacă viaţa nu se curmă
Ci stăruieşte încă închisă în morminte,
Atuncea şi acolo ne vom aduce aminte!

Inertă de-ar sta mâna pe veci, şi gura mută,
Ca două negre peşteri ce-arar îşi împrumută
Ecoul fără voie şi cântă în furtună,
A noastre două inimi cânta-vor împreună.

De nu va vrea ce-i nobil în noi şi ce-i lumină
Să-şi amintească, totuşi, aceea ce-a fost tină
Va tremura, căci pururi argila modelată,
Păstrează urma mânei de care-a fost sculptată.

Oricum, până la capăt aminte ne-om aduce,
Şi oricât de departe destinele ne-or duce,
Mereu şi pretutindeni, oricând şi orişiunde,
Când mi-oi suna eu lanţul, al tău îmi va răspunde!

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe toate le învinge timpul şi până la urmă le distruge: imperii şi regate, oraşe şi cetăţi, temple şi altare, sculpturi în piatră şi în lemn, viaţa omului etc. Singurul lucru care învinge timpul este cuvântul scris, care trece din generaţie în generaţie.

aforism de George Budoi din Scrisul şi scriitorii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 octombrie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuile albastre

Statuile albastre, în parcul prins de ceaţă,
Prin lacrimile lunei fantastic strălucesc....
Şi singur printre ele doar eu mai rătăcesc
Şi-n farmecul de noapte privirea lor mă-ngheaţă.

Aleile deşarte, ca braţe iubitoare,
Molatec le alintă, le-adorm în dezmierdări...
Şi ca un suflu tainic al stinsei depărtări
Le-nvăluie zefirul cu-arome-adormitoare.

Viorile din crânguri suspină-o melodie.
Orchestrele din lacuri le-ngână aiurit;
Sub cercul cu flori de-aur, pictat de-un răsărit,
Răsună ca din basme a nopţei simfonie.

Statuile veghează şi-ascultă-n parc cum cântă –
Când luna arde-n aer – nespusele splendori,
Povestea repetată din noapte până-n zori,
Ce spune de-o viaţă şi de-o iubire sfântă.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Te uiţi cum muşcă toamna din verdele pădurii,
Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă -
Cu leziuni de unghii şi picături de sânge?
Şi-n mine bate-o frunză, ciudată şi firavă,
Ce sub capriciul vremei se leagănă şi plânge...

Simt trupul meu cum soarbe miresmele de moarte
Şi cum îşi distilează parfumul diafan,
Pe mobile şi statui, pe stofe şi covoare,
Şi-ntrezăresc pădurea culcată pe divan,
Alăturea de mine, cum tremură şi moare..

Respiră încăperea arome vegetale:
De paltin, de mesteacăn, de brad şi de arţar...
Iau eu, cu mâini pătate de toamna-nsângerată,
Beau sufletul pădurii şi-aud bătând mai rar,
În peisagiul vieţii, o frunză-ntârziată.

poezie clasică de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa

Viaţa este o suflare,
sau poate ceva mai mult.
Este scurtă-îmbrăţişare
a timpului petrecut.

Viaţa e o alergare,
maraton fără sfârşit,
După fericirea care
ne-a vrăjit, ne-a amăgit.

Viaţa e o căutare
într-un timp nedefinit,
A miracolului care
doar în vis ne-a ispitit.

Viaţa este o fereastră
deschisă spre viitor,
Către care viaţa noastră
nu are aripi de zbor.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!