Citate despre drapel și timp, pagina 7
Textele de mai jos conțin referiri la drapel și timp, dar cu o relevanță mică.
Mâncând șorici cu Statul paralel
Voi invocați cā Statul paralel
Aruncā România la gunoi?
Dar acest stat nu sunteți, oare, voi,
Conduși fiind de-un individ tembel,
Ce-și are Teleormanu-n portofel?
Voi invocați cā Statul paralel
Făcu din România un buboi?
Dar voi, netrebnici, cu al vostru zel,
De ce ne-ați dus c-un secol înapoi,
Pupând în fund, de-a valma, un strigoi,
Ce-a urinat năpraznic pe drapel,
Mâncând șorici cu Statul paralel?
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dan, capitan de plai
Frunză verde de mălai;
Cine merge sus la rai?
Merge Dan, șoiman de plai,
C-a ucis el mulți dușmani,
Un vizir și patru hani.
Frunză verde lemn de brad,
Cine merge jos în iad?
Merg tătarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe Dan, căpitan de plai!
(Fragm. de cântec poporal)
I
Bătrânul Dan trăiește ca șoimul singuratic
În peștera de stâncă, pe-un munte păduratic,
Privind cu veselie cum soarele răsare,
Dând viață luminoasă cu-o caldă sărutare,
Privind cu jale lungă cum soarele apune...
Așa și el apus-a din zile mari și bune!
[...] Citește tot
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu
Mergând pe străzi, privirea cumpărase
din fiecare lucru câte-o parte:
umbrare verzi, brățări și chiparoase
ca lacrima iubitelor din carte
vitrine mari, acoperind cu-atlazuri
mucegăiala sufletelor slute,
și fărădelegi, și intrigi, și pervazuri
în care-au stat idile ne-ncepute.
Copil venit din măguri și viroage,
coroanelor copacilor oceanici
îngenuncheau sub ape, să se roage,
cu anterie gemene, de panici,
Am fost în temple,-n temniți și-n spitale,
m-au întâlnit singurătăți și crime.
Inscripții rari din lume paradoxale
pătau viori... Și-am fost în țintirime.
Cu-nmlădieri de caste diminețe, -
burice albe și bacante goale.
Marchizele, verandele, costumul
de pantomimă-al fețelor confuze,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă-L ai pe Domnu-n toate
Dumnezeu să te asculte
ocrotească ființa ta
Ajutor să îți trimită
din cerească casa Sa.
Inima ce îți dorește
Domnul să îți împlinească
În tot ce nădăjduiești
numai El te sprijinească.
Dacă-L ai pe Domnu-n toate
zilnic te vei bucura
Biruința-ți va fi steagul
care îl vei flutura
Flutură-l în al Său nume
ține tu stindardul sus
Inima nedespărțită,
ochii țintă la Isus
Știu că Domnul El te scapă
prin a Sale sfinte unde
Din locașul cel ceresc
[...] Citește tot
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nunta Zamfirei
E lung pământul, ba e lat,
Dar ca Săgeată de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Și-avea o fată, - fata lui -
Icoană-ntr-un altar s-o pui
La închinat.
Și dac-a fost pețită des,
E lucru tare cu-nțeles,
Dar dintr-al prinților șirag,
Câți au trecut al casei prag,
De bună seamă cel mai drag
A fost ales.
El, cel mai drag! El a venit
Dintr-un afund de Răsărit,
Un prinț frumos și tinerel,
Și fata s-a-ndrăgit de el.
Că doară tocmai Viorel
I-a fost menit.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duminică
Câtă indecență în aceste acoperișuri ascuțite!
Sunt a șaptea căruță la roată.
Nimeni nu mai vinde azi bragă pe stradă.
Respir, și inima se simte gazată.
Copiii de ieri sunt azi în cu totul alt film.
La ora de istorie o bancă a descoperit un elev.
Prințesa gepidă zâmbește și acum, fericită,
Între mine și steag e o bucată de culoare
În nuanțele dureroase ale fericirii apuse.
Îmi fug iepurii din piept,
Și îmi cer de mâncare.
Pe stradă e liniște.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suită de haiku-uri pe motiv popular românesc
Unsă cu suflet
Pe vecie cunună
Vatră străbună.
Croncănit de corbi
Pe umeri dalbi de țară
Cruntă povară.
Ie cusută
La chindie purtată
În iureș roată.
Dungă pe hartă
Graniță pe râu la frați
Martiri blestemați.
Rapsodie-n cer
Schimnic în rugă de post
Mătănii cu rost.
[...] Citește tot
poezie de Vlad Chirinciuc (24 aprilie 2016)
Adăugat de Vlad Chirinciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Gânduri
destine corupte, pierdute, ratate,
în marasmul cotidian
lumini absente în ilogice lumi
arborăm zilnic steagul renunțării
decăderi lumești, mai mult grotești
nebuni ce privesc fix la propria frumusețe
căutăm zilnic, aiurea, la întâmplare, ținte deșarte
trăim într-o neglijabilă absență
țipete, tânguiri chinuitoare.
semne de întrebare puse unde nu trebuie
undeva, tot mai departe de lucruri firești
umilința, credința, iubirea
o lume nebună îmbrăcată în haine de gală
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Extremistul George Simion a făcut din nunta lui campanie electorală, la fel ca legionarul Zelea Codreanu, și ne-a iritat multe luni la tembeliziuni mai ceva ca reclamele proaste; pretinzând că face o nuntă tradițională, a încălcat grosolan tradiția (pamflet)
Pe platoul din Măciuca
Cucul s-a-nsurat cu cuca;
Se fac multe ironii
Că-amândoi sunt măslinii.
Cucul ăsta tuciuriu
E un cuc scandalagiu,
Ba chiar este extremist,
Unii spun că-i Putinist.
Umblă-n târg o teorie:
Fostul șef de galerie,
Șeful peste bătăuși,
E-n simbrie azi la ruși.
Cuca are-un "mijlocel"
Pacă-i tras printr-un inel,
Nu prin cel ce credeți voi,
Ci prin cercul de butoi.
[...] Citește tot
pamflet de George Budoi din Extremismul și extremiștii în aforisme, epigrame, pamflete și satire (27 august 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Semănând tricolorul cu flori
Doar inima marchează memoria,
Rănile timpului sunt flori în copaci,
Sensul miresmei este România
Din urme de cioburi și oase de daci.
Laptele dulce mai curge din sânii,
Ce stele îneacă în ochi de copil,
Un cal nechează-n icoanele sfinte,
Răgazul fierbinte devine umil.
Îmblânzitoare de fiare e mama,
Tata vrăjit arată linul izvor,
Din undele lui vin ca o lavă
În brațele vieții cu farmec și dor.
Sunt miezul lacrimii în ochiul deschis
Ce pașii îmi poartă pe-ntinse cărări,
Europa ne absoarbe, ne soarbe
Cu bune și rele în false chemări?
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dick Solomon: Nina, cine e acest "Tom" de care tot vorbește Mary?
Nina Campbell: Nu știu și nici nu e treaba mea.
Dick Solomon: Nici a mea nu e și sunt obsedat de asta!
Nina Campbell: Tipic. De ce cred bărbații că, dacă au înfipt steagul, dețin și muntele.
Dick Solomon: Am petrecut doi ani urcând acel munte, și nu am de gând să las un tip să cânte ca tirolezii pe el!
replici din filmul serial A treia planetă de la soare
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cutia de conservă
E noapte!...
Trag de coadă istoria
și-mi răspunde cu strigătele înecaților: "Mâine, în nu știm ce inimi, se vor desfășura preliminariile campionatului mondial de singurătate...!"
apoi zornăit de chei și de taine,
și-n cele din urmă,
șerpoaica sângerează amănunte cu miros ațâțător.
În cerurile abia îndomesticite,
șuții de buzunare declamă marile poeme antice
și lumea aleargă pe clapele lumii, sub largile veșminte ale despărțirii, trăgând funiile de sisal ale fricii și trezind moartea din roadele ei..., moartea din roadele ei!...
Vocea mi-apare în public arzând:
"La colțul străzii, Omul de paie își pune inima la punct o cutie de conservă: «Departe cântă o prăpastie și nu-i găsesc nici o vină.» Eu, unul, zic să ne naștem când vom avea timp...!"
(Zvonul ușii trece grăbit pe deasupra elementelor cardinale.)
Strig zeii risipiți prin sufletul meu,
și-i înmulțesc, și-i desenez în aer,
închipuindu-mi-i tineri, abia spărgând găoacea:
atât de palizi, cu limbile împleticindu-se
[...] Citește tot
poezie de Ancelin Roseti din Împăierea lumii (2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Supus pământ
În geana de lumină ce se crapă
Către apus, văd lacrimă... Și dacă
Tușul durerii-n lutu-ntinăciunii
Se întrupează, astăzi plâng românii.
Nu-i rost aici de-ați duce traiul, parcă!
S-a stins în timp lumina geto-dacă
Și în cenușa morților sădim
Durerea vieții ce ne-o irosim.
Nu mai e cerul steag plutind pe ape...
Seninul lui nu poate să ne-adape!
Pământul e o prașilă de rugi...
Trăim umil între stăpâni și slugi.
Unde ni-i blondul pletelor de grâne?!
Căci tot mai des sămânță de tăciune
Alungă mierea soarelui... Și plouă
Cu-asupritori de denumire nouă...
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când și dacii ne-nchid poarta
Ne lasă singuri, astăzi, soarta
Și mohorât ne este ceasul,
De când și dacii ne-nchid poarta,
Văzând ce-ncet ne este pasul,
Șovăitor, prin noaptea dată
De o putere din pustie,
Ce-a năpădit azi țara toată
C-un veac întreg de insomnie.
Dar mult prea lași, privim la stele
Și invocăm puteri divine,
Ca vechii daci, treziți din ele,
Să schimbe tristele destine
Ce le avem, bătuți de soartă,
Că n-auzim chemarea ruptă
Din steag cu lup, lăsat la poartă,
Care-n zadar cheamă la luptă...
poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Centenarului
Acum de centenar, Marea Unire,
Comemora-vom cutezătoare firi,
Ocean de cronici și de împlinire,
Moment magnific națiunii de martiri...
Întâia dată
legat-au pe năframă,
O Basarabie, o dreaptă cu onor,
Apoi a țintuit cu zel la Țara Mamă
O Bucovină,
un monument major...
Să fie un întreg
sub cer a-mpreunat
Crișana, Maramureș,
să umple temelia,
O Transilvanie și-un mândru de Banat
Să viețuiască toate
sub steag de România...
Credința strămoșească, a dacilor moșie,
[...] Citește tot
poezie de Vasile Zamolxeanu (29 noiembrie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Monolog
Cu mine stau de vorbă, adesea, în monologuri lungi mă pierd,
Privesc în jur fără osteneală, știind că în legea firii stă putința.
Las în urmă griji, dureri, suferințe și rup tăcerea care m-a cuprins,
Și-mi spun"zâmbește chip frumos", lasă licărul din ochi să strălucească,
Și-a lui sclipire să pâlpie vioaie, asemenea podoabelor ce scânteiesc în noapte.
Din abisuri te înaltă și adună acea lumină și speranță pentru mâine,
Oglindește a ta simțire, să rămână amprentată -n univers pentru eternitate.
Ascultă!, auzi murmurul buzelor ce șoptesc sărutările sufletului?
Șterge curcubeul lacrimilor ce mângâe obrajii de urmele timpului brăzdați
Ia aminte de ținuta bradului veșnic verde ce nemurirea o îmbracă,
Privește firul ierbii care crește și soarbe din roua cristalina a zorilor de ziuă,
Admiră zborul elegant al fluturelui ce se adapă dintr-un strop de apă,
Iubește gingășia florilor de pe terasă care te răsfată în fiecare dimineață,
Ascultă cântul mierlei, fluierul vântului, fredonează cu ea, natura,
Natura-mi cântă și-mi vorbește....
Gândul mă duce peste ani și ani pe aripi de vis și-mi spun,
Atunci când anii se vor pierde în negura vremii și de frica iernii,
Și eu cu bruma mea de ani voi așterne culoarea pură a zăpezii,
Să o încalzesc aș vrea, cu sufletul ce-l am, și să topesc nămeții,
Ca ghioceii din nou să înflorescă și speranța să învie an de an.
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
În țara mea
În țara mea copiii sunt povară
Și sunt uciși 'nainte de-a se naște...
În țara mea ne închinăm de paște
Însă Iisus e răstignit afară.
În țara mea e-atât de multă jale
Iar cântecele sunt tot mai puține,
Sunt penitenciare arhipline
Și sunt biserici pe treisferturi goale.
În țara mea surâsu-i floare rară
Iar rânjetul se-ntinde ca o lavă,
De-atât amar, ni-e inima bolnavă
Și așteptăm de mult o primăvară
Ce a uitat să ne mai calce pragul,
Să ne-nflorească viața cu speranțe,
Suntem bogați în datorii, restanțe
Și deznădejdii arborat-am steagul.
[...] Citește tot
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spovedania unui învins
Din statu-acesta roșu, blestemat,
În care scrie MITĂ pe drapel,
Aș emigra în Statul Paralel,
Ca să respir și eu în alt climat!
Dar, frică mi-i că-ndată ce-am plecat,
Fără regret și fără de drept de-apel
Vai!, Statul Paralel va fi chiar cel
În care, Doamne, până ieri am stat.
Permite-mi, deci, ca să mă răzgândesc,
Să nu mai caut stat într-un alt stat
Și să mă străduiesc ca să trăiesc,
În pace,-n statu-acesta blestemat,
În care, zilnic, șuții se-nmulțesc
Și-n care tot mai este de furat!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Catifelate coapse
Lumina lunii flutură stindarde,
Glorificând iluzii despletite
Ce detonează magice petarde
În trupul ca o mare de ispite.
Tăcerile zvâcnesc și ard pe buze,
În palme sânii se topesc nebuni,
Retorice priviri cerându-și scuze
Luceferilor, absolut imuni,
Aș traversa o noapte de păcate
Reînvățând iertările firești
Când răsăritul în fereastră bate
Și ireală, tu, mă-ncolăcești.
Catifelate coapse mă provoacă
Unduitoare ca un foc rebel,
Pătruns adânc în inima săracă
Sfințind fiorii sacrului inel.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ancora sufletului
apasă gânduri pe umeri
atârnă veghea pe gene
în labirintul gândului nespus
picură ceară din neguri uitate
susură amintiri din amintirile moarte
eu scriu pe coji roase de arțar cuvinte
le așez tăcute pe aripi rupte între coperțile timpului
ochii aprind stele
căutând pietre pe fundul mărilor
ei, un demiurg, tăcut...
un fir de iarbă
a rămas agățat într-un zbor
țipăt ascuns într-un crin
se aprind aripi de humă
urcând către piscuri străine
cu făclii de amurg în privire
nisipul s-a revărsat din clepsidră
în mână a rămas fir de lut astupând sângele pierdut
pulsează timpul în artere
ceasornicul a stat
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre drapel și timp, adresa este: