Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Ștefan Radu Mușat despre noapte

Noaptea care adoarme zmeii

Dulci miresme se revarsă din mănunchi de fân cosit,
Colț de lună-n nouri galbeni, pare-se a adormit;
Doar luceafăru' străluce în oglinda unui lac,
Freamătă prin ierburi dese - agitat - un pitpalac...

Ceasuri bat în miez de noapte, adunând răzleții nori.
Într-un nuc din vatra luncii dormitează două ciori;
Noaptea umblă pe tărâmuri după zmei înfricoșați,
Dorm fetițe, dorm băieții printre basme legănați.

poezie de din Anotimpul cu aripi de copil
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copilăria... Mereu copilăria cu nopțile înduioșate de glasul mamei unde aerul era mai curat decât gândul.

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mamă! Când cerul se înnoptează, izbește-l cu cele mai duioase cuvinte până ies din ele feți-frumoși cu stele în frunte...

în Copilul și Norul
Adăugat de Ștefan Radu MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Evadare în noaptea eminesciană...

Vino seara la izvoare, valuri line curg albind
Când se prinde-n nouri Luna cu sclipire de argint.
Sânul alb să-ți dezvelesc sub un ram de tei în floare,
Freamătul să mi-l astâmpăr din priviri rătăcitoare.

Lasă vântul printre sălcii să adoarmă flori de câmp,
Lasă dorul dus de ape, să fugim de pe pământ.
Și vom sta în miez de noapte pe un colț de nemurire,
Mândre stele de cleștare adâncesc a ta privire.

În lumini îngălbenite neguri albe se arată,
Sânul tău din sloiuri reci se aprinse dintr-odată.
Glasul gândului îți desface duios plânset de vioară,
Geană blândă de suspine printre șoapte mă-nconjoară.

poezie de din revista Constelații diamantine (ianuarie 2017)
Adăugat de Ștefan Radu MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frumoasa mea veneră cu trupul alb de vânt...

Dacă-am rămas străin la colțul gurii tale,
Ia-mi stelele din noapte și dreptul de la soare.
Aruncă-mă din cer, strivește-mă-n pământ,
Frumoasa mea veneră cu trupul alb de vânt!...

Nu-mi face jurăminte, cuvintele mă dor,
Fragila mea rebelă din zbuciumat amor ;
Slăvește-mă duios în desfrânări târzii,
Nostalgică minune din anotimpul gri.

Dă-mi tremurul din șoapte, pe buze mi-l revarsă,
Venera mea prea dulce din noaptea neînțeleasă!...
Ispită ești, femeie, în lungul meu amor,
Mă faci a fi excentric și mult prea visător...

poezie de din revista Constelații diamantine (martie 2018)
Adăugat de Ștefan Radu MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Găsește-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi...

Vorbește-mi mai mult de eternitate
Pe patul de spital cu ziduri reci, crăpate.
Nu-mi înșira cuvinte nici rugăciuni pioase
Când moartea-mi mușcă pământul de pe oase.

Nu-mi scrijeli în piatră icoane luminoase,
Nici jurăminte seci nici îngeri de mătase.
Curând se face noapte în schitul de zăpadă,
Iar zeii mei de fildeș în veacuri or să cadă.

Nu voi să știu nimic de rana ce mă doare
Pe patul de spital cu ziduri reci și goale,
De calendarul ce mâine nu mi-e de folos,
De versul cel amarnic la vremea care a fost.

Găsește-mi adăpost în ochii tăi de lacrimi,
Nu vreau nici liturghii nici ode după datini.
Cu ultimul amurg semnează-mi cerul nopții,
Închină-mă cu tine, duios refren al morții.

poezie de din Poezii Demodate, 2014
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un cer numit copilărie

Am aprins o stea pe cerul nopții;
seamănă întrucâtva cu mama.
Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini.
Doar o inimă cu mult trup;

Mă urmează desăvârșit prin guri de lumină
care înghit întunericul.
Aici e pământul cerului, aceștia sunt sâmburi - mi-a spus.
Mă zvârlea dintr-un pântec în alt pântec,
înconjurându-se cu mine...

Am văzut hărnicia omului cum rodește în spicele de grâu ;
pâinea devine mai rumenă în sudoarea
celor care o urmează cu credință.
Are gust de pace și de înțelepciune ;
pâinea ține trează fruntea omului.

M-am ridicat între văz și auz să pot atinge
glasul ciocârliei;
mi-am înălțat fruntea peste ceva ce nu avea sfârșit.

[...] Citește tot

poezie de din Actualitatea Literară (Revista USR, Lugoj - ian 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ridică-te române, profanii tăi să piară...

Ridică-te române și uită-te în munți
Înlănțuiți de vreascuri, de brazi (și ăia ciunți).
Și uită-te la tine, cămașa ta-i de gheață,
Iar somnul tău de moarte confiscă orice viață.

Visezi coroane nalte și regi călcând pe tun ;
Dar unde-ți este oare mândria de român?
Că noaptea care vine e noapte pentru țară,
Iar tu te stingi simțit în pâinea ta amară.

Rănit e pieptul tău de visul cel naiv,
Ce negura a-nghițit... e mort definitiv!
Să știi că zeii mor în tunet sau în fulger,
Și-acela ce te-nșeală sub masca unui înger.

Ți-atârnă ceru-n ștreang, te uiți ca un străin
La doi bătrâni bolnavi cu inimi de pelin.
Deschide bine ochii... și iată sărăcia - UMBLĂ!
Nu încuviința avarii, că patria nu-i umbră!

[...] Citește tot

poezie de din revista Constelații diamantine (februarie 2018)
Adăugat de Ștefan Radu MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Împărtășire

( când nu te visez, când nu te simt, te trăiesc prin moarte...)

Prea mult de împărtășit n-a mai rămas
în prima noapte fără mine;
mi-a trântit pământul inima din piept
și bâjbâi cu un trup cleios întunericul sub pas,
țărâna mă apasă în neștire.
Un elan izbit de pretenția sărmană de a fi cu tine,
mă întoarse în nopțile în care nu visam
că pot deveni pâmânt însuflețit,
dar nicio îmbrățișare nu-i eternă.
Mi se stinge sângele-n mormânt,
plătind tributul cel dintâi,
și anotimpul împrospătează florile sub care mă descompun.
Eu m-am iertat și te-am iertat demult,
tu care n-ai plecat din mine...
Adie trist a primăvară
în cimitirul bătut de clopote și liturghii
și nimeni nu privește în urmă,
spre lumea fără căpătâi.

[...] Citește tot

poezie de din LitArt - martie 2015 - Revista USR Mureș (29 iulie 2010)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eminesciană

Lasă tremurul din ape pe-al tău sân să mă cobor,
În privirea-ți prea curată, ochii tăi adânc mă dor.
Și mă pierd în universuri, prin luceferii de rând,
Preafrumoasă pământeană cu șuvițele în vânt.

Nu imperii lucitoare tu să-mi ceri a mă iubi,
Cere-mi freamăt de izvoare, desfrânări în nopți târzii,
Cere-mi floare de cicoare, șir de stele, cere-mi luna!
Tu, a mea nemuritoare, printre ele ești totuna...

poezie de din Boema (ianuarie 2015)
Adăugat de Ștefan Radu MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântă crivățul de adormit nămeții

E așa de rece vârtejul ninsorii,
inima ei de fulgi îmi cade în palme
sticlește ca un rubin,
cade lichefiată,
argintată, sfioasă
ca sărutul virgin.
Mă zăresc deodată
clipă înghețată pe un soclu fin,
și iată-mă suflet într-un cerc de gheață.
Dedesupt oamenii împart pâine și vin.
Schimb moarte pe viaț㠖
am strigat din rărunchi -
nimeni nu m-aude...
Hrănesc cu lumină
crengile ude,
trosnesc copacii cu zăpezi în genunchi.
În pletele ceții
scânteiază nimfele nopții -
cântă crivățul
de adormit nămeții.

[...] Citește tot

poezie de din Oglinda Literară - nr.163, Aprilie 2015 (ianuarie 2015)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unsprezece elegii mai târziu

Iată cum anotimpul ne întâmpină cu semnele aducerii aminte ;
suntem două umbre bântuite de nostalgii.
Sentimentul nedezlipit de aripi s-a stins
și ne-au unit două părți asimetrice într-o frunză de piatră,
rămânând în așteptarea zborului din elegie ;
poate cel mai îndepărtat timp pe care l-am atins vreodată.

Fluxul toamnei golește aleea trecătorilor cu frunțile plecate
și număr băncile pustii ale celor ce s-au despărțit.
Urmez calea frunzelor, scufundându-mă în gânduri,
fără putință de îmbrățișare, mereu trăită de altcineva.
Urc din gânduri, bătut de visuri,
scuturându-mi noaptea de nesomn ;
umerii îmi sunt de gheață și nu au nici măcar prezent.

Străbat un spațiu îngrădit de artere necurgătoare de viață,
refuzând toamna care-și caută orbita în respirația noastră ;
exist și exiști atâta vreme cât ne adăpostim unul în celălalt.
Nu ți-am vorbit despre sentimente,
n- am fost niciodată fericit pentru că mi-am amânat fericirea.

[...] Citește tot

poezie de din Boema, dec. 2017
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Intensitate

răsplătim un necuprins fără regrete
în nopți purificate cu adâncul din noi,
sclipiri de stele în ochii tăi
îndepărtează durerea înstrăinării.

mâinile mi se rotesc în sensul timpului,
căutând cu disperare veșnicia la colțul gurii tale
și întregesc vigoarea jurământului
cu o șoaptă stinsă.

unghiile mi se înfig în carnea ta până la sânge,
de teamă
să nu pierd intensitatea nemuririi.

îmbrățișarea umbrelor noastre -
un iad de patimi
în piepturi despicate.

urcăm și alunecăm
în lumina de la capătul visului,

[...] Citește tot

poezie de din Constelații Diamantine, feb. 2013 (10 ianuarie 2011)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la noapte, dar cu o relevanță mică.

Câtă naivitate îți trebuie să te naști pentru singurătate...

Nu-mi amintesc de ce plângeam atunci...
plângeam (poate) de frica
de a trăi experiențe închise
sau de frica agitațiilor lăuntrice.

Ți le înșir pe toate ca să mai salvez ceva
din singurătatea asta glacială,
poate se mai naște ceva din ce moare
în erupția sângeroasă a luminii.

Îți spun cum crește dependența de regret,
că nu ajută la nimic migrarea către lacrimi și zaci
între prăbușire și uitare definitivă de tine însuți.

Zaci în strigăte stinse
până te abandonezi într-un trecut,
devenit mai agitat decât prezentul.
Câtă naivitate îți trebuie să te naști pentru singurătate...

Și cu toată tăcerea asta mă clatin din toată

[...] Citește tot

poezie de din Constelații Diamantine, martie 2019
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copilul și Norul

Dormitând în lună plină
nori răzleți la unison,
tremură din rădăcină
în oglinzi de lacuri negre.
Și cum orizontul nopții nu mai este uniform,
tresar glasuri ascuțite
în frunzișul unui pom.
Lunecă o rază moale
din pământuri adormite.
Răsar două... patru... nouă,
și țâșni un râu de soare;
cerul crește mai cu seamă
urcând Luna printre stele
pe drumeaguri de aramă.
Apoi piere.
Sfârșesc umbrele bizare
în explozii
de culoare.
Soarele greoi și rece largul cerului deschise.
Dimineața se revarsă

[...] Citește tot

poezie de din Constelatii Diamantine nr.30-2013 (10 ianuarie 2009)
Adăugat de Ștefan Radu MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Ștefan Radu Mușat@noapte? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Ștefan Radu Mușat despre noapte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!