Ai văzut vreodată ploaia?...
Ai văzut vreodată ploaia?...
Știu, iubito, îmi spui «nu»,
Mohorâtă e odaia,
Eu sunt tu.
Murim străini pe zi ce trece,
Și timpul este amorțit.
Tu ai plecat cu toamna rece,
Eu sunt sfârșit.
Lacrima mi-o las în noapte,
Sting cu ea orice văpaie.
Numai clipa n-o pot stinge,
Eu sunt ploaie.
poezie de Ștefan Radu Mușat din Adolescentina
Adăugat de Adi Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai văzut vreodată ploaia ?...
Ai văzut vreodată ploaia?
Știu, iubito... îmi spui «nu»
Mohorâtă e odaia,
Eu sunt tu.
Murim străini pe zi ce trece,
Și timpul este amorțit.
Tu ai plecat cu toamna rece,
Eu sunt sfârșit.
Lacrima mi-o las în noapte,
Sting cu ea orice văpaie.
Numai clipa n-o pot stinge,
Eu sunt ploaie.
poezie de Ștefan Radu Mușat din revista Constelații diamantine, martie 2014 (14 septembrie 2012)
Adăugat de Adi Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul ploii
Îi lucesc în iarbă ochii adânci de ploaie,
Cred că e rănită pasărea-văpaie...
Când răsună glasul muntelui de fier,
Inima vântoasei tremură în cer.
Poa' să fie duh căzut din paradis -
Ce să fie, mamă, pasăre ori sfinx?
Cum zice legenda, s-a întâmplat odată,
Duhul prinse viață într-un fir de apă...
Nu este nălucă din vremuri uitate,
E sufletul ploii venit de departe.
E demult acolo, l-am văzut cândva,
Era piatră seacă, pământ nu era.
poezie de Ștefan Radu Mușat din Copilul și Norul
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ploaia întâlnește pământul, rodește în hărnicia omului pâinea: ea este glorie și nemărginire din trupul lui Dumnezeu.
aforism de Ștefan Radu Mușat
Adăugat de Adi Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Agață-mi sufletul de tine...
Iubito, agață-mi sufletul de tine
și fă-mi un adăpost din brațe,
să mă treci departe de întunericul morții;
nu mă stinge cu lacrime fierbinți
în catedrala sfinților răpuși de piatră.
Și cu o bătaie a inimii răsună-mă în glasul ploii,
îmbrățisându-mă din toate părțile deodată
cu o încordare adâncă până iau forma luminii.
Îmbrățișează-mă din toate părtile deodata
și nalță-mă cu o mișcare adâncă
în trupul ploii;
să-ți plouă printre degete ființa mea din neființă,
viața mea din nemoarte;
la capătul norilor să nu mai existe dovada c- am fost muritor,
că umerii mi-au fost sfâșiați
și a curs dinafară trupul meu în tine.
poezie de Ștefan Radu Mușat din Constelații Diamantine - dec, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătatea, al cincilea anotimp al omului, începe odată cu sezonul ploilor care există în ochiul lui plâns; debarasat de sine, zace în propria întunecare.
citat din Ștefan Radu Mușat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea - anotimp în care nu-ți pasă că te plouă, te ninge sau te bate vântul; simți un dor permanent de ceva care te face să trăiești vremuri împodobite cu flori.
aforism de Ștefan Radu Mușat
Adăugat de Adrian Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între lumină și păcat
Pe fâșia îngustă din eter mai șovăie la soare
un suflet rătăcit ce încă n-a plecat
spre groapa cerului adâncă:
el cumpănește între lumină și păcat
și rareori se întâmplă
să privească în jos
la florile de mucegai cum se cațără pe cruce,
la un mormânt aproape stins de ploaie și de vânt...
Ecou de timp nescris în ceruri
îi deschise anevoiosul drumul în nesiguranță încă,
se frământă... ca o bucată de piatră se frământă
în celelalte oasele ale cerului.
Din soare se desprinse o strălucire adâncă
și-l îndemnă spre necunoscut.
Aici rămase crucea
îngenucheată
între lumină și păcat,
la căpătâiul trofeului de lut...
poezie de Ștefan Radu Mușat din Cuib Literar (Algoritm Literar) septembrie 2010 (22 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la ploaie, dar cu o relevanță mică.
Abundență
Îsi umple iarna pântecul cu începuturi
până-n miezul adâncit al vieții,
timpul încolțește
răsărituri
blânde și mai luminoase în geana
dimineții;
ceasul a sunat în convoiul alb a primăvară
și desprinde roditor de abundență
din negura pământului;
verde nesilit
stinge șansa măduvei polare,
o umbră se mai zbate,
însă fără rezistență...
Își umple toamna pântecul din săvârșirea verii
cu începuturi lungi de elegii,
tot mai gălbenite și mai suferinde,
cămara -și umple colțul răcoros
cu mere mălăiețe, sângerii,
plouă în rădăcini de vânt cu ghinde
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din Oglinda Literară nr. 132 - decembrie 2012 (29 aprilie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câtă naivitate îți trebuie să te naști pentru singurătate...
Nu-mi amintesc de ce plângeam atunci...
plângeam (poate) de frica
de a trăi experiențe închise
sau de frica agitațiilor lăuntrice.
Ți le înșir pe toate ca să mai salvez ceva
din singurătatea asta glacială,
poate se mai naște ceva din ce moare
în erupția sângeroasă a luminii.
Îți spun cum crește dependența de regret,
că nu ajută la nimic migrarea către lacrimi și zaci
între prăbușire și uitare definitivă de tine însuți.
Zaci în strigăte stinse
până te abandonezi într-un trecut,
devenit mai agitat decât prezentul.
Câtă naivitate îți trebuie să te naști pentru singurătate...
Și cu toată tăcerea asta mă clatin din toată
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din Constelații Diamantine, martie 2019
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unsprezece elegii mai târziu
Iată cum anotimpul ne întâmpină cu semnele aducerii aminte ;
suntem două umbre bântuite de nostalgii.
Sentimentul nedezlipit de aripi s-a stins
și ne-au unit două părți asimetrice într-o frunză de piatră,
rămânând în așteptarea zborului din elegie ;
poate cel mai îndepărtat timp pe care l-am atins vreodată.
Fluxul toamnei golește aleea trecătorilor cu frunțile plecate
și număr băncile pustii ale celor ce s-au despărțit.
Urmez calea frunzelor, scufundându-mă în gânduri,
fără putință de îmbrățișare, mereu trăită de altcineva.
Urc din gânduri, bătut de visuri,
scuturându-mi noaptea de nesomn ;
umerii îmi sunt de gheață și nu au nici măcar prezent.
Străbat un spațiu îngrădit de artere necurgătoare de viață,
refuzând toamna care-și caută orbita în respirația noastră ;
exist și exiști atâta vreme cât ne adăpostim unul în celălalt.
Nu ți-am vorbit despre sentimente,
n- am fost niciodată fericit pentru că mi-am amânat fericirea.
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din Boema, dec. 2017
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Ștefan Radu Mușat despre ploaie, adresa este: