Academie şi moarte

Academia Română

Avansând spre nemurire,
După câte-am înţeles,
Este ultima oprire
Înainte de deces.

epigramă de Paulian Dumitrică din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu

Aşa precum demult se ştie,
Muri sărac, bolnav, uitat,
Iar cei ce doar l-au defăimat
Fac burtă la... Academie!

epigramă de Mircea Micle (5 decembrie 2009)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea epigramiştilor de la Academia Liberă Păstorel suntem în jur de 80 de ani

Ca poantele să le deşarte,
De orice râd, chiar şi de moarte
Şi cred c-aţi constatat şi voi:
S-a cam speriat moartea de noi.

epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Mărţişoare (2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Academia de aur şi purpură

Drumul nostru prin tunelul de frunze
Spirală plutitoare într-o lume de amintiri arămii
Cu cerul neîncăpător de durerea culorii
Precum am pluti în apa unei fântâni
Plină de rugina regală a viselor de stea
Ce s-au aruncat de iubire-n adânc.
Fiece pas sporind augustul preţ
Al sublimei arte cu care ştie frunza
Toamna să moară.

Drumul nostru de ucenicie
În academia de aur şi purpură
Din superbia căreia-nvăţăm
Cu câtă frumuseţe eşti dator
Să-ţi cucereşti apusul ca pe-o nuntă.

poezie de Lucia Olaru Nenati din Nord. Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, că după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele.

citat celebru din Avram Iancu (20 decembrie 1850)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul lui Adrian Păunescu

Academii, biblioteci, condeie,
Ornaţi cu doliu simboluri şi lucrări;
Din măreţia FLĂCĂRII de ieri, ultima scânteie,
S-a transferat fitilelor de lumânări.

Iată că pe pământ nu mai avem de toate,
Pământul de fapt ne are pe toţi
Şi nu există recurs la sentinţa de moarte,
Există doar certitudinea neiertătoarei morţi.

Maestre drag... dascălul meu de vers...
Nu mă gândeam să-ţi scriu aşa devreme
Poemul despărţirii fără sens,
La trecerea-ţi spre umbrele eterne.

Se murmură prohod la Torda, Trăsnea, şi la Ip,
În munţii Iancului, buciumul emite nostalgic
Echivalentul morţii spirituale-n acest anotimp,
Şi-n evidenţele de Bârca e minus un localnic.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Neagu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi se cred Eminescu

Pandora faimei invrăjbi poeţii
Cuţite-şi infing în numele eternităţii
Se haituiesc ponegrindu-şi versurile
Corupţia-şi alege înţelepţii

Versul suferă, poezia plânge
Critica-i pe relaţii şi interes
Răutatea-i cu colţi de ipocrizie
Principiile morale sunt moarte

Se aude ecoul şpăgi şi in academie
Se aud înjurături in poezie
Bunul simţ, onoarea au fost uitate
Poeţi sunt puţini, mulţi se cred Eminescu

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul salcâm

De la oameni pân-la ierbi
Ne mai mor cu zile cerbi;
De la ierburi la copaci
Joacă Vraca rol de vraci
De la oameni, mai departe
Curge lacrima din carte
Pentru-atâtea tare care
Duce-n spate fiecare:
Au cu suta, au cu mia
În zadar copacii mi i-a
Numărat academia
Dacă plâng şi dacă mor
Bate vânt rănile dor
Ultimul dintre salcâmi
Şade-n chingi şi-ntre parâmi
De teamă să nu-l dărâmi
Cu vreo pală de cuvânt,
Şi se scurge în pământ
Şi se scurge în pământ...

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dintre salcâmi

De la oameni pân-la ierbi
Ne mai mor cu zile cerbi;
De la ierburi la copaci
Joacă Vraca rol de vraci

De la oameni, mai departe
Curge lacrima din carte
Pentru-atâtea tare care
Duce-n spate fiecare:
Au cu suta, au cu mia
În zadar copacii mi i-a
Numărat academia
Dacă plâng şi dacă mor
Bate vânt rănile dor

Ultimul dintre salcâmi
Şade-n chingi şi-ntre parâmi
De teamă să nu-l dărâmi
Cu vreo pală de cuvânt,
Şi se scurge în pământ

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medicii

Medicii

Un pacient chemase, în mare grabă,
Un medic – Doctor Bun – şi un altul – Doctor Şpagă;
Doctor Şpagă avea multe atestate
Numai în aur legate
Diplome-n academii luase
Dar în ţări ce niciodată
Nu au figurat pe hartă.
Desigur, Doctor Bun i-a spus că suferinţa lui e lungă
Iar Doctor Şpagă îi zise că banii lui n-or să-i ajungă.
Azi ia sirop de tuse şi pastile,
Şi-o să trăieşti chiar multe zile!
Iar mâine fără hapuri
Că suferinţele tale sunt doar fleacuri
Iar de plicul nu e gros
- Ȋţi spun frumos că nu eşti curajos,
Dar vei muri până a doua zi.
Reţetele se cam băteau în cap:
Azi cu pastile, iar mâine fără hap!

[...] Citeşte tot

fabulă de Jumolea Alina (24 februarie 2022)
Adăugat de Jumolea Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul făţarnic

Ce faci tu, literatură?
Tulburi câţiva tineri caraghioşi din provincie
aşezi negustorul de hârtie
la masa celui cu burta plină de litere,
pui păduchi de aur în chica boemului
şi tricolor pe pieptul academicianului
dar nu poţi îndulci apa înecatului
nici topi zăpada leprosului
nici îngrăşa vinerea săracului.
Când vin contabilii Domnului
cu terfeloagele lor de măsurat căinţa
tu cu porumbeii
tu cu guguştiucii
tu cu păsărelele
urci în turnul primăriei
şi-arunci
un pumn de mei în calea îngerilor apocaliptici
şi nu vezi în curtea interioară
criminalul cum îşi gâdilă victima
şi mortul ticăloşit cum îi face jocul şi râde

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de La Dame en Noir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea II

De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,
Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile?
Dacă tu ştiai problema astei vieţi cu care lupt,
Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt,
Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă
A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă?
Acea tainică simţire, care doarme-n a ta harfă,
În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă,
Când cu sete cauţi forma ce să poată să te-ncapă,
Să le scrii, cum cere lumea, vro istorie pe apă?
Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume
Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume,
Să-mi atrag luare-aminte a bărbaţilor din ţară,
Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară,
Şi dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. -
Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte;
Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,
Care-ncearcă prin poeme să devină cumularzi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul era simplu pentru mine: dacă te târăşti, vei fi strivit; nu mănânci, vei muri, dar nu în mâinile mele (mâinile-mi erau pretutindeni de când o întâlnisem pe Alice H.; mă simţeam neajutorat de răspunzător de când mi se întâmplase să mă aflu în Academia Brera sau la petrecerea profesorului H. la care nu participasem niciodată; la drept vorbind, lucrurile acestea n-au survenit nicidecum din întâmplare; am încercat să-i spun asta, însă de bună seamă că m-a înţeles greşit; va fi crezut că-i explicam cum un bărbat şi o femeie îşi sunt predestinaţi unul altuia şi era destul ca s-o înspăimânte; în realitate, nu m-am gândit niciodată la ea ca la o femeie, cel puţin nu ca la femeia mea şi nici nu sunt sigur că era femeie, deşi nu părea să fi fost altceva; mai mult, îmi dădeam seama că n-o interesam în niciun fel; dacă se afla acolo, era fiindcă se gândea că aveam eu nevoie de ea într-un fel; nu sunt sigur dacă nu cumva aveam nevoie ca ea să aibă nevoie de mine; în orice caz, de fiecare dată când o părăseam, eram plin de bucurie, invers de cum se întâmpla de fiecare dată când o vedeam pe T.; de fapt, T. mă făcea să mă simt stânjenit; le făcea tuturor viaţa grea, inclusiv ei înseşi).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul vivace

Spirit vivace, placat pe antenă,
Mesaj depărtărilor, duhul înalt,
Viaţa nu trece fără-o migrenă,
Visăm o Julietă, neam cu Thybalt.
Lipsă-i mereu la cântar şi la metru,
Pace, războaie, sărim peste cai,
Unii se roagă Sfântului Petru,
Iar Hammurabi vine din rai.
Iubita e liberă, eu sunt libertul
Ce o doreşte, nu am accept
Nici să vorbesc, nu am nici dreptul,
Sunt în ospiciu, încă aştept.

Eu sunt cel ce mă înfăţişez,
Poate că nu am existat vreodată,
Prea efemer, prea bavarez,
Cu un contur de inimă brodată,
suntem coautori ai propriei vieţi,
sunt altul, sunt altul, spune Poetul,
în mine dorm străbuni, dimineţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntâlnirea cu herder

(veche stampă nordică)

textul despre borges insuficient ca impresie generală
despre buna vedere a lucrurilor şi cuvintelor
în joaca lor divină
datorită lui herder
am putut înţelege & face toate lucrurile
declanşând adevărate războaie ale strămoşilor cu sinele general
uneori freudian
alteori conform definiţiei geniului
deşi timpul meu mereu limitat nu-mi permisese să particip la un seminar
pe o asemenea - în fond lecţia despre neasemănare a fiinţelor
-în plenitudinea lor - consecinţă a războaielor despre care mi s-a relatat foarte rar
că le-ar fi pierdut vikingii - trecând prin sufletul meu
ca prin sinele de general al neamului meu
de după ştefan cel mare
umili plăieşi ieşiţi la cosit în zi de duminică

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!