Suntem făuritori de speranțe, scormonitori în stele și zilieri pe plantația propriei noastre vieți.
Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
De toamnă
E pretutindeni toamnă despletită
E brumă și sunt pomi fără culoare,
Și tu îți pui aceeași întrebare
Și-același dor de viață te despică.
Și mă întrebi de ce sunt iarăși frunze
Pe străzile călcate de boemi,
Eu știu că-aștept rutina unei ierni
Și miezul tău, însângerat, din buze.
poezie de Adrian Abrudan (2011)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu te...
La mine-n suflet sunt fântâni adânci
Și ape reci, venite dintre munți,
Eu te iubesc cu ochii mei cărunți
Și cu tăcerea șoaptelor din stânci.
Și nu-mi ajung aceste nopți sumare
Nici clipele trăite pe pământ,
Să-ți pot rosti tăcerile din gând
Să-ți pot deschide zâmbetul c-o floare.
poezie de Adrian Abrudan (2013)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Învață-mă să zbor...
Învață-mă să zbor sau să trăiesc,
În ceasul desfrunzirii dintre noi,
Să pot privi la umerii tăi goi
Atât de blând, de viu și de firesc.
Atât de greu, atât de nebunesc
Nu mai avem nici timp pentru risipă,
Învață-mă să zbor măcar o clipă
Să pot privi de sus ce-i pământesc.
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
De ce nu pot trăi fără tine?
Pentru că, vidul din mine se lărgește, treptat
Și-n aer plutește ființa ta vie,
E ceasul când alții se iubesc, se sfâșie
Și plouă de parcă și cerul s-a spart.
De ce nu pot trăi fără tine?
Pentru că, în mine sunt stânci și izvoare
Sunt deșerturi păzite de fluturi războinici,
Sunt ochii tăi mari și atât de statornici
Și dorul acesta, permanent, ce mă doare.
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
De ce mi-e dor de tine?
Pentru că timpul nu se schimbă când dorești
Și pentru că, în mine, e multă rutină
De când ai plecat, într-o falsă lumină,
Văd clipa prezentă și zațul din cești
Îmi spune că sunt, vinovat fără vină.
De ce mi-e dor de tine?
Pentru că am încercat să nu-mi fie
Și nu mi-a ieșit.
Pentru că nu poți trăi într-o lume pustie,
Pe un fals teritoriu, cu munți de hârtie.
Pentru că, prea mult te-am iubit
Și-acestă iubire e-o flacără vie.
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi zâmbeai
Îmi zâmbeai atât de trist și-atât de greu,
între noi creșteau secunde reci,
știam că va veni clipa să pleci
și-n urma ta, doar ploaie și rateu
și umbre răstignite pe pereți,
cuvinte aruncate de străini
vezi, nu mai e timp să fim senini
plecarea ta îngroapă două vieți
și caruselul nostru se dezbină,
nu poți pleca, e toamnă și rutină
și bruma răscolește dimineți.
Îmi zâmbeai atât de trist și-atât de greu
aveai un dor încremenit în tine,
nu poți pleca, tu știi atât de bine
suntem legați de-același curcubeu.
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
De ce îți scriu acum?
Pentru că întunericul a devenit tăios
Și fiecare clipă-i împărțită,
Între pragul de sus și pragul de jos
Între viața prezentă și cea irosită.
De ce îți scriu acum?
Pentru că dorul de tine e o lege nescrisă
Și oricât aș vrea să nu-mi pese, îmi pasă,
E ceva între vis și-o clepsidră aprinsă
Un surâs al durerii, sau poate-o grimasă.
De ce îți scriu acum?
Pentru că am inima prinsă,
Între cer și pământ și totuși, îmi pasă!
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Adrian Abrudan despre viață, adresa este: