Africa şi istorie

Conservatorul nostru de muzică şi declamaţiune, şcoala care a dat atâţia iluştri artişti în aşa scurt timp, devine din ce în ce mai complet: i s-a înfiinţat, în fine, o clasă de harpă. Harpa sau harfa, după cum spune profesorul de istoria universală a muzicii al Conservatorului, este un instrument foarte vechi, de origină africană. Cuvântul harpă sau harfă vine de la harfonistă — artistă care cântă cu harfa.

începutul de la Muzica de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de revoltă, de dragoste şi moarte (IV)

Adu-ţi aminte revolta, nostalgia, lumina
marilor bulevarde
adu-ţi aminte radiografiile, exasperarea,
jocul violent de artificii,
şi vorbele de piatră vânătă care îmi
distrugeau buzele la douăsprezece noaptea
când ştiam că eşti fecioara galbenă rudă
cu toate dezastrele dragostei
aşa cum valurile fierbinţi ale simunului
sunt rudă cu nebunia lentă a oraşelor africane
şi drapelul alb care se ridică deasupra
oraşelor asediate, cu paginile pline de sânge
ale istoriei.

Fecioară galbenă rudă cu nebunia, cu sinuciderea
şi cu celelalte privilegii violente
ale dragostei şi ale biologiei
aşa cum ochii măriţi de groază ai marinarilor
sunt rudă cu valul uriaş care
în ultima clipă le înghite corabia.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În era Mezozoicului au avut loc cele mai mari transgresiuni marine din istoria Terrei, dar spre sfârşitul ei au început să se contureze atât o parte dintre actualele continente (Africa, America de Sud, Australia), cât şi marele sistem muntos alpino-carpato-himalaian, coloana vertebrală a Europei şi a Asiei.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce

Iată locul dintre nicăieri şi niciodată
Răscrucea vieţii mele
unde niciun drum nu se opreşte
Iată eu îţi prezint trecutul
Negru cu ochi albaştrii de oţel - ura
Biciul tremură încă în mâna sa crispată
Vezi, el calcă în picioare
toate visurile mele de libertate
el îmi ară măruntaiele semănând grânele violenţei
Vezi, el destramă copilăria mea, Africa mea pierdută pentru totdeauna
Vezi, ura îi mănâncă inima, se crede atotputernic
Iată-l îndreptându-se spre noaptea refuzului meu
El mi-a violat cerul
Şi ploaia sfâşiată ce stropeşte pământul
Roşu este sângele său roşu asemenea iadului nebuniei

Şi iat-o pe bunica tremurând
de frigul urii incredibile
Neagră ca noaptea cea mai lungă
Sclava din mine ascultă tobele

[...] Citeşte tot

poezie de Nicole Cage-Florentiny (august 1999)
Adăugat de Marinela Barabula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, am pus obişnuita întrebare despre articulaţii, dar judecătorul O'Connors nu observase nimic deosebit în această privinţă. Tânărul, spunea el, avea probabil un ochi de sticlă (stângul), dar nici de asta nu era sigur. Un alt prieten de-al meu, care a murit cu mult timp în urmă, a scos la iveală altă istorie incredibilă despre Alice H. Îmi amintesc că am scris-o într-unul din acele jurnale pe care obişnuiam să le ţin şi care a ars împreună cu toată biblioteca mea la C. El pretindea că Alice H. l-a scos din deşert în Africa, tocmai când credea că-şi va lăsa oasele pe-acolo. Ea a dispărut puţin după aceea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimii şase ani de scriere a cărţii "Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor" i-am făcut în Africa, unde cu greu îmi procuram cărţile de care aveam nevoie. Din fericire, francezii, când au părăsit colonia Niger, au făcut un centru cultural aliniat cu Biblioteca Naţională Franceză şi, prin acest sistem, puteam să capăt cărţi pentru câteva luni la Niamei. Scriam mereu în cameră, sub ventilator, pe nişte călduri năstruşnice. Aveam un ceainic alături şi scriam doar sâmbătă după-amiază şi duminica, fiindcă sâmbătă dimineaţa munceam. Scriam şi foarte încet. Nu mai mult de o pagină pe zi. Reciteam de o sută de ori, ciopleam fraza.

citat din Neagu Djuvara
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i de făcut?

Ce-i de făcut? Mai avem vreo speranţă?
Mă-ntreabă românii cu care mă văd.
Poporul meu drag a ajuns ca o zdreanţă
Ce timp de ocară! Ce jalnic prăpăd!

Am tras, zi de zi, un semnal de alarmă
Mi-am dat sănătatea la şerpi de dudău
Nu staţi la balcon, puneţi mîna pe armă
E rău, însă mîine va fi şi mai rău!

Vorbeam în pustiu. Un blestem mioritic
Ne ţine-n genunchi şi cu capul plecat.
Fireşte, eu n-am nici un drept să vă critic
Dar inima-mi plinge, ce mult ne-am schimbat!

Uitaţi-vă-n jur: toată lumea se-agită
Revendică drepturi, se luptă pe străzi
La noi e tăcere. O gloată tîmpită
Pofteşte cîrnaţii şi berea din lăzi.

[...] Citeşte tot

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (18 august 2013)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!