Ahile şi religie

Teatru de război

Când soacră-mea muri, cu zile,
Şi-a adunat-o Dumnezeu,
Avea "călcâiul lui Ahile"...
În rol de Paris fost-am eu.

epigramă de Nicolae Bunduri din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou

În fiecare zi
Ahile
mă vinde la tarabe
ca pe un nou
război troian
mai am un Dumnezeu
kamikaze
în ecoul sufletului meu

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împiedicându-se, Ahile

Ea nu te mai aşteaptă demult, răpită în sine
de o dragoste mare,
ca o biserică goală, în care lumina se subţiază,
prinsă în cârlige de aer,
ca o carte care se citeşte pe sine, ca un sărut sărutându-se,
ca o mână pe sine ţinându-se strâns.

Tu mai faci câţiva paşi, cum făcea Zenon, eleatul,
zăpăcit de acest adevăr uriaş: fericit nu-i cel care aleargă,
ci acela pierdut dinainte de alergare,
acela care se ştie fără de mâini şi picioare.

Nu-i nimic de făcut, e toamnă.
Şi toamna, nimic altceva decât o nouă şi dulce femeie,
îngrijorată puţin de-a sa frumuseţe,
ca o biserică goală, în care lumina se subţiază,
ca o carte care se citeşte pe sine, ca un sărut sărutându-se,
ca o mână pe sine ţinându-se strâns.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sic tranzit gloria mundi

am urcat pe acropole
şi am găsit sentimentele
întruchipate în coloane
ioniene şi doriene
care se târau prin timp
spre infinit...

agora lui pericle
se dărâmase,
secolul lui murise,
polisul rămăsese pustiu,
numai elegiile lui hesiod
aminteau de zvonurile
serbărilor
şi de urletul mării
prin care se mai zbăteau zeii
sub horele stelelor
ascunse în strălucirea
frunţii poetului,
blând zefirul mângâindu-i

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubeşti o femeie mai mult decât pe Dumnezeu, asta numesc eu călcâiul lui Ahile al oricărui erou.

Luca Filip
Adăugat de Luca Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!