Autorul și hoțul
În întunericul lăcașului de umbre,
În tartarul cumplit
Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple
Și unde merge omul de fapte osândit,
Sosiră totodată
La aspra judecată
Un hoț răutățit,
În sânge încruntat
Care au și murit,
Pe viață spânzurat,
Și un autor vestit,
Puternic în condei,
Care au dezvelit
Mult slobode idei,
Ce-ntocmai ca Sirene*
Era la glas duios,
Dar, potrivit cu ele,
Și mult primejdios.
Orânduielile la iad sunt cu grăbire,
Nu este ca la noi zadară prelungire
[...] Citește tot
poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la viață, dar cu o relevanță mică.
Bărbatul cu trei femei
Un om poznaș au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,
Fiind tustrele încă vii.
Dar acolo era un aspru împărat,
La care, cum au mers asemene știință,
Au și găsit de cuviință
Ca pentru așa faptă,
Pe om să-l dea sub judecată;
Iar spre mai aspră înfrânare,
Judecătorilor au pus el înainte
Să fie cu luare-aminte
Și să închipuiască pedeapsa cea mai mare
Unei asemene de pildă rea urmare;
Că la de împotrivă, el hotărât era
Pe toți a-i spânzura.
(Asemene un împărat
Nici pe la noi n-ar fi stricat.)
Judecătorii văd că nu-i de șuguit;
Să hotărască drept ei mult s-au sârguit,
Și numai Dumnezeu de sus i-au luminat,
[...] Citește tot
poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Braminul
Eu v-am spus odată, că omul când greșește
Adeseori pe altul se dezvinovățește;
Iar dacă nu-i rămâne alt chip de îndreptat,
Apoi ori întâmplarea, ori dracu-i vinovat.
În India bogată
Un cuvios bramin,
Deși era în faptă
De rele patimi plin,
Însă prin iscusința acea de ipocrit,
El da încredințare
Că ar avea purtare
Întocmai cum se cade unui bramin cinstit.
Oare ipocrizie
Și-ntre bramini să fie?
(Sau numai pe la noi
Sunt lupi în piei de oi?)
La astă întrebare
Chiar fabula mea poate să facă dezlegare.
Braminii împreună cu toții viețuiesc
Și se povățuiesc
[...] Citește tot
poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bondarul mizantrop
— Merge iute, zău nu-i șagă,
Spre pieire, lumea-ntreagă.
Merge, merge, se tot duce,
Spre pieire au pornit,
Zi ce merge, rău ne-aduce
Rău, tot rău, fără sfârșit.
Astfel în mizantropie
Un bondar se căina,
Stând pe-o creangă de scumpie
Ce la vânt se legăna.
Și zicea el: “Zău, nu-i șagă,
Se tot schimbă lumea-ntreagă.
Când gândesc la vremi trecute,
Când tot vesel eu umblam,
Cu albine mult plăcute
Prin văzduh mă legănam
Și-n petreceri amoroase,
Într-un dulce bâzâit,
Zi și noapte răcoroasă
Petreceam necontenit!
[...] Citește tot
poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunzele si radacina
Într-o zi de vară, lină, călduroasă,
Răspândind în vale umbră răcoroasă,
Frunzele pe arbor vesel dănțuiau
Și cu zefirașii astfel se șopteau:
Dulce e viața frunzelor, când ele,
De rouă lucinde, mândre, tinerele,
Lumea înverzesc
Și o răcoresc.
Călătorul pacinic, obosit de cale,
Oricând se arată în a noastră vale,
Sub arbor el stă
Repaos de-și dă.
Mândre fetișoare locul vin să prindă,
Vrând la umbra noastră hora să întindă;
Și cel păstoraș
Le cântă de jale-n al său fluieraș.
Iar de primăvară, chiar privighetoarea,
Cântăreața văii, cea fermecătoare,
În desimea noastră mult s-a răsfățat
Și ne-a tot cântat.
[...] Citește tot
poezie clasică de Alecu Donici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Alecu Donici despre viață, adresa este: