Alexandra Alb Tătar despre lumină

De ce lustruim şoapte şi făurim săbii

dacă poetul îşi lustruieşte şoaptele
cu fildeşul gândurilor găurit de raze
e ca să tragi cu urechea la soare
şi să auzi că-şi arde corpul la 5505°C
doar ca să poţi vedea

dacă poetul îşi ascute peniţa
cu piatra grosieră a cuvintelor
e ca să tragi cu ochiul la katana umbrei
şi să îi vezi oţelul ce se-ncinge la 1300°C
doar ca să poţi urla

şi dacă îţi apleci fruntea
dinspre soare, spre umbră
e ca lumina să copleşească urletul
cu plecăciunea ta

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de poem

acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă căţărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarţa acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde locuiesc sfinţii

Unde locuiesc
iluminatele creaturi nocturne, care s-au prădat şi de
ultimul pătrar de lună din colţul lor de cer, să poată face toiage de lumină
pentru cei care şchiopătau în întuneric
unde locuiesc
frumoasele vieţuitoare acvatice, care au coborât din Arca lui Noe
pentru a face loc şi celor fără adăpost
unde locuiesc
aceşti oameni-fluviu care, cu limbă de moarte, au lăsat apă vie
pentru cei însetaţi de Cuvânt
unde
locuiesc aceste fiinţe înaripate şi cum de şi-au făcut
cuiburile acestea mari
în inimile acestea mici
ale noastre?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respiraţia în patru timpi

Suflet orb, de ce să cauţi Paradisul doar în cer,
Când, precum o fi în ceruri, te-ai rugat: şi pe pământ,
Suflet drag, n-aştepţi zadarnic judecata cea de fier,
Nu-ţi eşti tu judecătorul purtând ţepi pe sub veşmânt?

*

-Înger blând, plin de lumină, viaţa asta trebuia
Ca-ntunericul şi ceaţa să n-o poată pistruia.
-Dar nimic nu trebuieşte, să trăieşti, doar să respiri.
-Eu respir, cunosc mirosul de cerneală din papiri,
Simt iubirea-nmugurită, ştiu mireasma cea de flori,
Răvăşind cărări de suflet, simt o mie de culori.
Dar parfumul lor se pierde - ce-am simţit, nu a durat;
Ce de flori cad ofilite, ce de pomi s-au scuturat...
Şi iubiri se sting în taină, chiar de falnic s-au aprins,
Cum în braţele de smoală noaptea neagră le-a cuprins.
Azi te simţi ca o furnică, ieri păreai să fii un zeu,
Deci mă-ntreb cât ne iubeşte bunul nostru Dumnezeu...
-Să ai nările deschise, dacă vrei al Său parfum.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu diversităţii

Vreau să vânez ideea pură, ce ţâşneşte
din codrii minţii, unde liberă aleargă,
să pescuiesc acea uimire, ce-o să spargă
un geam spre-o lume-n care gardul n-o opreşte,
s-ating penajul în sextine sau catrene,
să fac bandaje de cuvinte fără pene.

Vreau să mai râd când plânge roua de pe frunze,
atunci simt pulsul unei vieţi ce e reală,
mă pierd în cărţi, dar şi în lumea virtuală,
vreau să valsez în dansul pensulei pe pânze,
la răsărit, să lupt în ring, sau ca barbarii,
şi la apus, să joc iar şah, la malul mării...

Vreau să alerg când vântul şuieră sălbatic,
parcă în haită fug, cu lupii, în pădure,
parcă mă joc atunci, ca urşii, când au mure,
vreau să înot când briza murmură molatic,
parcă în banc înot, cu peşti din mări albastre,
şi-aş vrea să zbor ca nişte păsări ce-s măiastre.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!