Alexandra Alb Tătar despre ochi

De ce lustruim şoapte şi făurim săbii

dacă poetul îşi lustruieşte şoaptele
cu fildeşul gândurilor găurit de raze
e ca să tragi cu urechea la soare
şi să auzi că-şi arde corpul la 5505°C
doar ca să poţi vedea

dacă poetul îşi ascute peniţa
cu piatra grosieră a cuvintelor
e ca să tragi cu ochiul la katana umbrei
şi să îi vezi oţelul ce se-ncinge la 1300°C
doar ca să poţi urla

şi dacă îţi apleci fruntea
dinspre soare, spre umbră
e ca lumina să copleşească urletul
cu plecăciunea ta

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul poetic

Poetule!
îţi plouă cerul cu vers
da, se scutură arbori de nori peste tine şi versuri curg şuvoi
prin crângul tău înverzit, când pe sub aurii umbrele
se clatină gălbiorii, îmbătaţi de iasomie
pe aleea ta cu felinare aprinse, când printre crengi îmbrăţişate
îţi cântă luna la cobză
prin burlanul casei tale rotunde
plouă-n neştire cu vers

tu îţi închizi ochii, îţi deschizi braţele şi
inhalezi stropii de ploaie în călimara sufletului
apoi îţi înmoi condeiul în ea şi sufli dumnezeieşte cu vers
prin crângurile noastre arămii, când pe sub umbrele de muştar
rânjesc bureţii viperei spre stârvuri
pe aleile noastre cu felinare sparte, când printre crengi încovoiate
ne urlă luna a pustiu
prin burlanele caselor noastre pătrate

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini verzi. Cu moartea pe moarte călcând

Dacă aş putea să îmi vopsesc părul
chiar aici, la rădăcina sufletului
cu verdele acesta moale, ce se scurge, de Înviere
din crucile de lemn înmugurite, din pletele de iarbă ce se-nalţă
pe creştet de mormânt, sfidând acest
trudit pământ, dragii mei, scumpii mei, preaiubiţii mei
mi-aş lăsa breton lung, ca privirea mea defrişată
să nu ducă vreodată lipsă de primăvara în care
ne vom ridica împreună, în verde veşmânt
ca ochii mei despodobiţi de lacrimi să primească
binecuvântarea genelor încărcate de rouă
ca nările mele despuiate de miros să-şi amintească
parfumul smereniei lăsat de ghiocei, în plecăciunea lor
ca jarul nestins al dorului meu, nepermis fumegând
acolo unde drepţii se odihnesc, să pomenească
de moartea Sa, pe moarte călcând.

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vrei să ne luptăm?

Ne-am cunoscut în vremuri de război, luptam
în aceleaşi tranşee, ne pălmuiau timpanele aceleaşi gloanţe
dar când treceam unul pe lângă altul nu se mai auzeau armele
intram într-o gaură de vierme spre câmpii de vibraţii înalte unde
se auzeau bătăile aripilor unor păsări măiestre
pentru câteva clipe ne purtau spre ţări calde şi când reveneam
un timp baionetele păreau viori electrice dezacordate
iar când era furtună şi ne ascundeam pe lângă şobolani în mocirlă
când ne priveam, ploua cu stropi aurii ce desenau mâini împreunate
pe când baricadele găurite deveneau livezi de cireşi magici.
Când într-un târziu a venit pacea, nu mai ştiam ce să facem cu ea
nu mai credeam în livezi magice, au început coşmarurile, sângele
se scurgea din cireşi, iar păsările măiestre erau pisici de mare zburătoare
se aruncau să ne străpungă cu ţepoasele lor cozi
am rămas în gardă, pregătiţi de atac în faţa unui inamic invizibil
căci sufletele noastre s-au născut ca nişte hiene
cu ochii deschişi şi cu instinct canibal
nu ne mai uneşte nici un duşman, nici un front comun, ne adulmecăm
precum doi lei în cuşcă înainte de a se năpusti unul asupra celuilalt.
Două spade ce se întâlnesc tăiş pe tăiş, privirile noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutire

[Exerciţiu de relaxare III]

Să te întinzi încet pe spate într-o barcă,
atunci când simţi că parcă mintea-ţi s-a-necat
şi că ar fi, de-ai strânge-o-n palme, udă leoarcă,
dar o poţi stoarce şi-o poţi pune la uscat.

Să te sărute geana soarelui în palmă,
când al tău braţ vrea să adoarmă-ngreunat
şi simţi a mării unduire tot mai calmă,
când de poveşti îţi este pieptul îngânat.

Să îţi vorbească numai liniştea pe buze,
atunci când zgomotul din tine-a devenit

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!