Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Alexandru Macedonski despre dușmănie

Alexandru Macedonski

Calomnia

Calomnia niciodată nu-mi aduce tulburare,
Dușmănia ce e mare este semn de stimă mare.

distih de
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.
Alexandru Macedonski

Unuia

X... fără de veste dete pe la mine,
Căci avea nevoie ca să-i fac un bine...
Să mai stau la gânduri mult n-am pregetat...
De azi dimineață x mi-e-ndatorat,
Și pierzându-mi astfel binele și banii,
De azi dimineață mi-am sporit dușmanii.

hexagramă de
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Rondelul lui Saadi ieșind dintre roze

Saadi, dintre roze ieșind,
Uită să-și blesteme amanul...
Sădise pe veci Gulistanul
Și sufletu-și dete zâmbind.

Aflai ca și el talismanul
Tot raiul să pot să-l cuprind.
Saadi, dintre roze ieșind,
Uită să-și blesteme amanul.

Turbat-a în voie dușmanul. --
El cupa de fiere golind
S-a dus în amurg șovăind,
Ș-a fost mai slăvit ca sultanul
Saadi, dintre roze ieșind.

rondel celebru de din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la dușmănie, dar cu o relevanță mică.

Alexandru Macedonski

Noaptea de Mai

Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge
Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă,
Și primăvara când se-ntoarce și astăzi ca și alte dăți,
Și preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă,
De ce v-ați reurca în sfera abstractelor seninătăți?
Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze
Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze,
Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități
Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută
Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută.
Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit;
Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit.
Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Noaptea de ianuarie

I
Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte,
Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit,
Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte,
Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit.
Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate
Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău;
M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate,
Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău.
Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână,
Deșteptat fără de veste de un înger lucitor,
Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână
Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior...
Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni,
Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător,

Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni
Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor.
Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase
Mi-a văzut a vieții navă ici și colo alergând,

[...] Citește tot

poezie celebră de din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Noaptea de decembrie

Pustie și albă e camera moartă
Și focul sub vatră se stinge scrumit
Poetul, alături, trăsnit stă de soartă,
Cu nici o scânteie în ochiu-adormit
Iar geniu-i mare e-aproape un mit
Și nici o scânteie în ochiu-adormit.

Pustie și albă e-ntinsa câmpie
Sub viscolu-albastru ea geme cumplit
Sălbatică fiară, răstriștea-l sfâșie,
Și luna-l privește cu ochi-oțelit
E-n negura nopții un alb monolit
Și luna-l privește cu ochi oțelit.

Nămeții de umbră în juru-i s-adună
Făptura de humă de mult a pierit
Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună
Chiar alba odaie în noapte-a murit
Făptura de humă de mult a pierit.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Macedonski despre dușmănie, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info