
Oamenii inteligenți ating cote de prostie pe măsura inteligenței lor.
citat clasic din Alexandru Paleologu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


- religie
- Religia este cea mai inteligentă specie a gândirii. Un om inteligent nu se poate să nu-și pună la un moment dat problema religioasă. Altfel, înseamnă că s-a prostit pe drum.
definiție clasică de Alexandru Paleologu
Adăugat de cristian cazacu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cred că adevărata frumusețe stă în privire. O privire inteligentă, umană, feminină, n-are nevoie de cura de slăbire.
citat celebru din Alexandru Paleologu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Un om de la o anumită altitudine a inteligenței începe să fie vesel chiar când se exprimă trist.
Alexandru Paleologu în Despre lucruri cu adevărat importante
Adăugat de Călin Ciprian Cugerean
Comentează! | Votează! | Copiază!


Întotdeauna între oamenii inteligenți există un limbaj comun.
Alexandru Paleologu în interviu (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sunt prea mulți proști pe lume, dar din fericire sunt și mulți români care știu că: "mai bine cu un deștept la pagubă, decât cu un prost la câștig"!
Alexandru Paleologu în Despre lucrurile cu adevărat importante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Contrariul prostiei nu este inteligența, ci bunul simț.
Alexandru Paleologu în Bunul simt ca paradox (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu trebuie să ne grăbim când spunem despre cineva că nu e destul de inteligent. Poate că este, dar nu s-a produs încă declicul, momentul care să declanșeze în el mecanismul uman și normal pentru viața lui, nu așa, doar ca să facă pe șuetarul deștept. Omul e o ființă dobitocească, înfumurată, stupidă și rea. Dar răutatea nu e integrală. În orice om rău se poate deștepta, la un moment dat, un om cumsecade și inteligent. Nu toți proștii sunt chiar proști și foarte mulți "deștepți" sunt foarte proști.
citat din Alexandru Paleologu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


De aceea, există la noi, manifestată fie direct, fie disimulat, dar tenace, atâta ostilitate față de Caragiale, abisalul Caragiale, geniul inteligenței radicale, cel mai eficient dintre marii români demascatori ai Prostiei.
Alexandru Paleologu în Despre lucrurile cu adevărat importante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


- prostie
- Prostia este eternă și invincibilă; e o hidră cu nenumărate capete care cresc la loc de câte ori le tai, de aceea trebuiesc tăiate mereu cu acizii inteligenței, pentru a o ține în șah; e tot ce se poate face contra ei.
definiție celebră de Alexandru Paleologu în Despre lucrurile cu adevărat importante (1997)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


E greșit a crede că proștii nu-și dau seama că sunt proști. Știu foarte bine că sunt și au un instinct infailibil în a detecta inteligența și în a se mobiliza împotriva ei, spontan și organic, sistematic și înverșunat.
Alexandru Paleologu în Despre lucrurile cu adevărat importante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lumea e foarte urâțită acum dar, dacă ești atent, nu e radical și complet urâțită. E destul să circuli și să te plimbi. Și să vezi o fată frumoasă care spală rufe sau pe cineva purtându-se grațios și atent cu altcineva. E o minune! Numai asta, și răstoarnă imaginea infectă pe care o percepem. Și mai ales femeile, care sunt deștepte și minunate și dumnezeiești. E mult prea mult urât pe lume ca să nu izbucnească, într-o zi, frumusețea mântuitoare.
citat clasic din Alexandru Paleologu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Paradoxul e o alarmă a inteligenței, un contact inedit cu adevărul; valoarea lui e una de excepție. Fabricat în serie, cum îl găsim la Chesterton sau la alții, se depreciază și își pierde funcția de cunoaștere. Când nu duce la simple aberații, procedeul de a răsturna locurile comune nu face decât să ne înconjoare cu o hecatombă de truisme și nu e mai puțin plat, devenind un exercițiu plicticos și obositor care nu oferă conștiinței nici o achiziție.
Alexandru Paleologu în Bunul-simț ca un paradox (2005)
Adăugat de Ciprian Toader
Comentează! | Votează! | Copiază!


Inteligența trebuie să fie suficientă. Adică să faci față cu ea la toate problemele care ți se pun și pe care ți le pui. Nimeni nu e mai inteligent decât altul. Firește, unul are mai multă vreme, e mai spiritual, mai simpatic, mai grațios. Asta e altceva. Inteligența, dacă este funcțională, nu are nimic de dorit. Face față la toate problemele care i se pun, în vreme ce prostia este foarte polivalentă, diferită, eterogenă și, mai ales nereceptivă.
Alexandru Paleologu în interviu (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Degeaba ești serios dacă nu știi să fii atent și dacă nu ești perspicace (atenția inteligentă e totdeauna perspicace). Cine contemplă cu atenție lucruri neluate în seamă, socotite insignifiante, efemere, acela are toate șansele să descopere esențe, detalii revelatorii. Dar atenția acordată lucrurilor neînsemnate se numește frivolitate.
Alexandru Paleologu în Despre lucrurile cu adevărat importante
Adăugat de Sandulescu Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la inteligență, dar cu o relevanță mică.

Ca să devii modelul altuia, prima condiție este să n-o dorești. Trebuie să ai tu un model bine ales, bine asimilat și pe care să-l imiți în mod propriu: a accede, prin inteligență și imaginație, la ceea ce este esența acelui model. Modelele se iau mai puțin din lumea contemporană, chiar dacă sunt oameni pe care îi admiri și cu care ai vrea să semeni. În mod clasic, modelele sunt luate din cultură. Modelul te ajută să te construiești pe tine.
citat din Alexandru Paleologu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Stadiul actual este unul în care nu mai există niciun fel de toleranță, niciun fel de admisibilitate față de inteligență. Este considerată dușmanul principal al escrocilor și al imbecililor. Escroci și imbecili care sunt aceiași. Nu diferă persoanele. Escrocii sunt imbecili și imbecilii sunt escroci.
Alexandru Paleologu în interviu (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Paleologu despre inteligență, adresa este:
