Mereu...
Mereu voi cânta dragostea ta,
Mereu o voi cânta, chiar și când ploaia mă va cuprinde,
Când bolțile reci, de sub ochiul de stea,
Vor alunga lumina, ce sta cuminte...
Nimicul va crede atunci c-a-nvins,
Că timpul n-a existat nicio secundă,
Că moartea a fost visul din vis
Dorit de particula devenită o undă!
Dar inima mea nu va-nceta
Să-și audă-n ecou valul de mare
Dragostea ta ce necontenit va cânta
Norilor ce se-adună în zare...
poezie de Alexandru Răduț din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Doina Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hic et nunc
Într-un timp, pe drumul Ierihonului, un om
Și-a văzut moartea cu ochii, odată,
Iar tu, cel ce citești, acum, rezemat de un pom,
Încă te mai întrebi dacă ieri l-ai văzut, în colțul unui hotel,
dormind, pe o dală de piatră...
Nu striga după un ajutor, era doar cu visele sale,
Înfrigurat și lipsit de puteri,
Într-o mare de lume, într-un oraș luminat, și nu o vale,
Cu trecători grăbiți, indiferenți, sirene și puzderie de mașini,
acompaniate de raideri
Ai crede că, pe acest drum al tău, el, în această lume, nu-i singur
Și, poate, speri că altcineva îl va privi cu alți ochi,
Dar ochii tăi, când văd primii luminosul azur,
Cărei bucurii i se-nchină?
Privilegiul acesta e pentru toți, căci a fost creat inimii și nu privirii,
Iar tu de-ai înțeles, nu trece, ca atunci, mai departe,
Oprește-te, ascultă-ți secundele firii
Și învelește-i sufletul plin de dureri, dându-le la o parte!
poezie de Alexandru Răduț din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la visare, dar cu o relevanță mică.
Mestecenii
Blânde ierni, născute dintr-un soare albastru, ați rodit pe ramuri reci muguri de flori
Diamante albe căzute din astrul ce-și ascunde ochiul sub marea de nori;
Primăveri dorite vor fi mai frumoase, flori se vor deschide din muguri dorminzi,
Din privirea caldă ce-n sine-și descoase lung albul fir al iernii din vis!...
Privește și nu te-ntreba nimic din ce ochiul nu poate vede, nu te mira că toate-s așa,
Inima ta știe și crede, ea singură te poate-nvăța
Că norii sunt lacrimile strânse în taina luminii, străpunse de toate durerile lumii întregi,
Iar ție, acum, în ochii tăi mari și albaștri, își lasă doar purpura trandafirilor coroanelor regi;
Cei puternici, cu adevărat, au stat drepți, doar în genunchi, și cu inima doar în taina aleasă
Din cuvântul, ce i-a strâns pe toți în mănunchi, dându-le, în trupuri, strălucirea neștearsă;
Privește dar și lasă-ți ochii deschiși larg spre cer, și crede tot visul iernii sfârșite,
Pe brațele lor te vor purta iar în aer, ascultându-le inimile în cor, infinite.
poezie de Alexandru Răduț (29 noiembrie 2020)
Adăugat de D. Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Răduț despre visare, adresa este: