De jos, din marginea satului, ruinele unei cetăți romane le spuneau din ce viță își trag neamul; iar în fața lor, peste zăvoaiele de plopi și sălcii de pe malul Dunării, se întindea câmpia, pe care, cu trei sute de ani înainte, Mihai Viteazul, spărgând duiumul oștilor turcești și, ca o vijelie năprasnică, spulberând steagurile verzi de pe pământul țării lui, gonea dâra de sânge și de turbane risipite până-n văgăunele Balcanilor.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mare de-a pururea vrednic de aducere aminte va rămânea momentul acela în vieața neamului nostru. Solemne și pline de bărbătească hotărâre erau chipurile pârlite de soare ale ostașilor înșirați drept, umăr la umăr, pe șesul Siliștioarei. Ei simțeau că asupra lor, în clipa aceea, stau ațintite privirile duioase și încrezătoare ale unui popor. Ei știau că în cutele drapelului lor duc mândria, și grijile, și speranțele unei țări...
Cântând se duc în câmpiile morții, se duc s-arate încă o dată lumii nepieritoarele virtuți ale României și sfintele ei drepturi la vieață și la neatârnare.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Șiliștioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mare de-a pururea vrednic de aducere aminte va rămânea momentul acela în vieața neamului nostru. Solemne și pline de bărbătească hotărâre erau chipurile pârlite de soare ale ostașilor înșirați drept, umăr la umăr, pe șesul Siliștioarei. Ei simțeau că asupra lor, în clipa aceea, stau ațintite privirile duioase și încrezătoare ale unui popor. Ei știau că în cutele drapelului lor duc mândria, și grijile, și speranțele unei țări...
Cântând se duc în câmpiile morții, se duc s-arate încă o dată lumii nepieritoarele virtuți ale României și sfintele ei drepturi la vieață și la neatârnare.
Alexandru Vlahuță în Șiliștioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ș-acum douăzeci de ani, tot pe-aici, prin locurile acestea de-atâtea ori stropite cu sânge, s-au întors ostașii noștri biruitori din câmpiile Bulgariei. Rărite erau rândurile, și steagurile zdrențuite de gloanțe, dar pe chipurile uscate și pline de praf ale acelor viteji cari văzuseră moartea așa de-aproape strălucea ca o lumină dumnezeiască; toată lumea se descoperea cu respect înaintea lor pe străzile orașului flori li s-aruncau din balcoane, și ochii se umezeau de lăcrimi privindu-i, lăcrimi de iubire, de recunoștință, de admirație.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Turnu-Măgurele (1901)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Icoane sterse
Privesc de la fereastră, gânditor,
Cum soarele se lasă-n asfințit,
Deasupra lui chenarul unui nor
Cu aur și rubin pare tivit.
Albastrul cerului acolo-i șters;
Din nor bizare forme se desfac
Cum le-aș așterne-n ritmul unui vers!
Dar se topesc
Acum, parcă-i un drac,
În haină de argint înfășurat,
Stă drept și ține-n mână un stindard.
Acu-i un urs
dar iată
s-a schimbat
I-un popă pletele-ncâlcite-i ard.
O clipă-l văd cu brațele în sus,
Dar flacările lacome-l cuprind,
Un nor de praf se-nalță la apus,
Încet a nopții umbre se întind
[...] Citește tot
poezie clasică de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Vlahuță despre drapel, adresa este: