
E o fericire să fii iubit. E una și mai mare: să iubești. Cine le are pe amândouă e mai presus de lumea timpului, mai tare decât soarta, mai tare decât moartea.
citat celebru din Alexandru Vlahuță
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!



Calafatul își are de mult paginile lui de suferinți și de glorie în istoria țării. În zidurile caselor vechi se cunosc și azi urmelor bombelor, așa rămân pe trupul ostașilor bătrâni semnele războaielor în care au dat vitejește piept cu moartea. Asupra acestui oraș s-au aruncat cele dintâi obuze turcești în primăvara anului 1877, când războiul nu era încă deschis (...)
Alexandru Vlahuță în România pitorească, La Calafat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mare de-a pururea vrednic de aducere aminte va rămânea momentul acela în vieața neamului nostru. Solemne și pline de bărbătească hotărâre erau chipurile pârlite de soare ale ostașilor înșirați drept, umăr la umăr, pe șesul Siliștioarei. Ei simțeau că asupra lor, în clipa aceea, stau ațintite privirile duioase și încrezătoare ale unui popor. Ei știau că în cutele drapelului lor duc mândria, și grijile, și speranțele unei țări...
Cântând se duc în câmpiile morții, se duc s-arate încă o dată lumii nepieritoarele virtuți ale României și sfintele ei drepturi la vieață și la neatârnare.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Șiliștioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mare de-a pururea vrednic de aducere aminte va rămânea momentul acela în vieața neamului nostru. Solemne și pline de bărbătească hotărâre erau chipurile pârlite de soare ale ostașilor înșirați drept, umăr la umăr, pe șesul Siliștioarei. Ei simțeau că asupra lor, în clipa aceea, stau ațintite privirile duioase și încrezătoare ale unui popor. Ei știau că în cutele drapelului lor duc mândria, și grijile, și speranțele unei țări...
Cântând se duc în câmpiile morții, se duc s-arate încă o dată lumii nepieritoarele virtuți ale României și sfintele ei drepturi la vieață și la neatârnare.
Alexandru Vlahuță în Șiliștioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tu ești poet
Eu vreau cântări de veselie.
Că tu ești trist, ce-mi pasă mie?
Nici vreu să știu de ce te doare,
De grijile ce te frământă,
De inima ta care moare...
Tu ești poet, deci cântă.
De te urăsc, de te sfâșie
Vrăjmașii tăi, ce-mi pasă mie?
Zâmbind, tu rănile-ți ascunde,
Și-n stele sufletu-ți avântă,
Cui te lovește, nu-i răspunde...
Tu ești poet, deci cântă.
De-ți plâng ai tăi, în sărăcie,
Și-i vezi murind, ce-mi pasă mie?
Tu du-mă-n alte lumi, senine,
Căci singura-ți chemare sfântă
E să mă-nveselești pe mine;
Tu ești poet, deci cântă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ș-acum douăzeci de ani, tot pe-aici, prin locurile acestea de-atâtea ori stropite cu sânge, s-au întors ostașii noștri biruitori din câmpiile Bulgariei. Rărite erau rândurile, și steagurile zdrențuite de gloanțe, dar pe chipurile uscate și pline de praf ale acelor viteji cari văzuseră moartea așa de-aproape strălucea ca o lumină dumnezeiască; toată lumea se descoperea cu respect înaintea lor pe străzile orașului flori li s-aruncau din balcoane, și ochii se umezeau de lăcrimi privindu-i, lăcrimi de iubire, de recunoștință, de admirație.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Turnu-Măgurele (1901)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la moarte, dar cu o relevanță mică.

La icoană
Noaptea s-a lăsat pe vale, și cătunu-i adormit.
În bordei sărac, la vatră, suflet trist și chinuit,
Fără somn, tânăra mamă copilașu-și ține-n poală,
Și plângând îl netezește pe obrajii arși de boală.
De cu sară mititelul încetase să mai țipe:
Se ducea, văzând cu ochii, viața-i fărâmită-n clipe.
Peste ochii mari și tulburi cad pleoapele-obosite,
Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite
De al morții frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate...
Ea tresare; cum le-ascultă, șir de fulgeri îi străbate
Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece,
Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece.
Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită,
Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită
Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas.
De trei nopți și două zile bate drum făr de popas;
Ș-ar fi ocolit pământul făr-a se simți trudită:
Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită
E credința ce-ntr-un suflet înnoptat și trist încape!
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Unde ni sunt visătorii?
Nu știu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare,
Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire,
Și împrăștie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;
Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite,
Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite,
Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare?
Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?...
Și în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire,
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță din Sămănătorul (10 mai 1901)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Vlahuță despre moarte, adresa este:
