Ieri, azi, mâini
Ieri!... cenușa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt;
Ieri... poveste, cu eroii oase putrede-n mormânt.
Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândește
Țarmul unde amintirea cu dorința se-ntâlnește.
Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranțe, prunc ce nu poate grăi.
Măine... măine, cine știe câți din noi vom mai trăi!
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieri, azi, mâine
Ieri!... cenușa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt;
Ieri... poveste, cu eroii - oase putrede-n mormânt.
Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândește
Țărmul unde amintirea cu dorința se-ntâlnește.
Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranțe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine... mâine, cine știe câți din noi vom mai trăi!
poezie celebră de Alexandru Vlahuță din Poezii vechi și nouă (1894)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ș-am rămas stăpâni pe moșioara noastră. Știe numai bunul Dumnezeu cu cât sânge ne-am plătit noi pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumusețile și bogățiile lui, scump pentru faptele mărețe și înălțătoare care s-au petrecut pe el.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Țara. Poporul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o țară așa de frumoasă, c-un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu-ți râdici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: «Sunt român!»
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Țara. Poporul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșbuc urca încet pe jos dealul Pașcanilor. Spusese birjarului să-l aștepte sus, la bordei. Era o dulce dimineață de vară; ciocîrlii să-nălțau cîntînd în slăvile cerului, toate de pe pămint, lucruri și vietăți, păreau că aduc laudă lui Dumnezeu, fericite că le-a fost dat să existe.
Alexandru Vlahuță în Noi vrem pământ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: "Sunt român!"
citat celebru din Alexandru Vlahuță
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
E noapte, o noapte caldă, adâncă, liniștită. Nu se mai aude decât respirarea puternică a mașinei și fâșâitul somnoros al apei. Luminile întârziate ale satelor clipesc, ca niște licurici, printre crengile copacilor. Trecem pe lângă Ostrovul Mare. În bătaia lunei, turla bisericii, satul, viile, pădurea, toate au înfățișarea fantastică a lucrurilor văzute-n vis.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Ostrovul Mare. Ruini
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zăvoaie de sălcii prind iarăși să îmbrace malurile, pân' aci dezvălite. În stânga, pe-o terasă verde, se văd liniile drumului de fier. Mai departe, o biserică își ridică peste copaci turlele-i nalte și strălucitoare. Iată-ne-n dreptul orășelului Corabia, sentinelă dunăreană așezată-ntre măguri, port însemnat, legat de inima țării printr-o linie ferată. Ceva mai la vale e satul Siliștioara, în fața căruia s-a așternut peste Dunăre podul de vase, pe care-a trecut armata română în câmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Șiliștioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la religie, dar cu o relevanță mică.
La icoană
Noaptea s-a lăsat pe vale, și cătunu-i adormit.
În bordei sărac, la vatră, suflet trist și chinuit,
Fără somn, tânăra mamă copilașu-și ține-n poală,
Și plângând îl netezește pe obrajii arși de boală.
De cu sară mititelul încetase să mai țipe:
Se ducea, văzând cu ochii, viața-i fărâmită-n clipe.
Peste ochii mari și tulburi cad pleoapele-obosite,
Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite
De al morții frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate...
Ea tresare; cum le-ascultă, șir de fulgeri îi străbate
Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece,
Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece.
Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită,
Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită
Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas.
De trei nopți și două zile bate drum făr de popas;
Ș-ar fi ocolit pământul făr-a se simți trudită:
Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită
E credința ce-ntr-un suflet înnoptat și trist încape!
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
1907
Minciuna stă cu regele la masă...
Doar asta-i cam de multișor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.
O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,
De-atâtea griji e-mpresurat un rege!
Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege,
Scutarul lui nu poate fi oricine.
Ce țară fericită, maiestate!...
Se lăfăiește gureșa Minciună.
Că numai Dumnezeu te-a pus cunună
De-nțelepciune și de bunătate
Păstor acestui neam ce sta să piară,
Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul,
De nu-și afla sub schiptrul tău limanul,
De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Vlahuță despre religie, adresa este: