Alexandru Vlahuţă despre trecut

Vijelii cumplite au trecut peste noi, la toate am ţinut piept, şi nu ne-am dat, ş-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Ţara. Poporul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o ţară aşa de frumoasă, c-un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, şi cum să nu-ţi râdici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: «Sunt român!»

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Ţara. Poporul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşbuc s-a oprit în loc s-asculte. Ei au trecut pe lîngă el fără să-l bage în seamă - femeia depănîndu-şi cetania ei de mustrări, bărbatul însemnîndu-i clipele de odihnă cu veşnica încheiere:
N-avem pămînt!

Şi pe cînd ei se adînceau în zare, din vechile lor suferinţi un cîntec nou se urzea în marele suflet al poetului

Alexandru Vlahuţă în Noi vrem pământ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o ţară aşa de frumoasă, cu un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: "Sunt român!"

citat celebru din Alexandru Vlahuţă
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăvoaie de sălcii prind iarăşi să îmbrace malurile, pân' aci dezvălite. În stânga, pe-o terasă verde, se văd liniile drumului de fier. Mai departe, o biserică îşi ridică peste copaci turlele-i nalte şi strălucitoare. Iată-ne-n dreptul orăşelului Corabia, sentinelă dunăreană aşezată-ntre măguri, port însemnat, legat de inima ţării printr-o linie ferată. Ceva mai la vale e satul Siliştioara, în faţa căruia s-a aşternut peste Dunăre podul de vase, pe care-a trecut armata română în câmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Şiliştioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri, azi, mâini

Ieri!... cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;
Ieri... poveste, cu eroii – oase putrede-n mormânt.

Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte
Ţarmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.

Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.
Măine... măine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri, azi, mâine

Ieri!... cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;
Ieri... poveste, cu eroii - oase putrede-n mormânt.

Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte
Ţărmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.

Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine... mâine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă din Poezii vechi şi nouă (1894)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!