Alfred Noyes despre timp

Lună

Luna a fost o corabie fantomă azvârlită peste mările norilor.

definiţie de Alfred Noyes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Velele nemuritoare

Acum, cât ai clipi, vom sparge-acele uşi de aur
Şi vom prăda raiul înainte de-a ne-apune steaua sclipitoare.
Acum, cât ai clipi, înainte de-a cheltui al zilelor tezaur,
Ne vom îmbarca şi, cântând, vom înălţa velele nemuritoare.

Eternitatea nu-i făcută de timpul lung şi mult,
O oră şi iubirea pot fi la fel de-ncăpătoare ca anii cei merei
Şi pot oferi mult mai multe de auzit şi de văzut
Decât poate viaţa spăla şi şterge cu toate lacrimile ei.

Iubito, ne despărţim, e ora de plecare, iar cerul în amurg
Nu va mai avea culori atât de-adânci şi de intense niciodată;
Trebuie, înainte de-a muri, să-ncălecam pe fulger ca pe-un murg,
Să prindem scurta clipă de fericire infinită, binecuvântată;

Există timp pentru tot ce pronia ne va dezvălui la timpul oportun,
Iar acum ochii noştri se privesc şi-şi iau cel din urmă rămas bun.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător la drumul mare

Cheamă-mă sub lumina lunii,
Aşteaptă-mă sub lumina lunii;
Voi veni la tine sub lumina lunii
Chiar dacă iadul îmi va ţine calea.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlhar la drumul mare

I

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare –
Călare – călare –
Tâharul a venit călare şi-a oprit la vechiul han.

II

Pe cap purta tricorn francez, avea guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără-o încreţitură şi haină de catifea vişinie;
Cizmele-i lungi până la pulpe, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăştiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.

III

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tizele

Unde-i drifterul cafeniu plecat pe mare singur-singurel?
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Numele meu e Peggy Nutten, numele pe care-l poartă el.*
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Cântau în acea noapte, "Mola şi zarea, vlăjgani!"
Au îndreptat prova spre vest, spre-apele mari;
Alte nave se întorc, iar vântul... şfichiuie mii de telegari.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Femeile-aplaudă seara pe cheu şi flutură din mâini
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Aşteptându-şi iubiţii zile lungi, lungi săptămâni.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Se întorc acasă-n amurg, mateloţi şi pescari,
Dar e-o navă micuţă... Mola şi zarea, vlăjgani!
Inima mea e acolo, o inimă pentru duşmani.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Nell şi Maggie, şi Joan, şi Ruth,
– Navigaţi, leagănaţi-vă-n larg, drum bun –

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător la drumul mare

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan –
Şi călătorul la drumul mare
Venea călare – venea călare –
Străinul a venit călare şi-a oprit la vechiul han.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilmeny (Un cântec de pe traulere)

Pe ecranul apusului roşu se vedeau umbre întunecate,
Driftere lansând lungile lor plase peste bord;
Şi uleioasele ape verzi se legănau somnoroase
Când cu refluxul Kilmeny a ieşit printre geamanduri din port.
Şi nimeni nu ştia unde va călători acea domnişoară,
Un soi de vrajă-i ascundea destinu-n foi de ceţuri dese.
După aproape-o săptămână, Kilmeny a revenit acasă,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Avea la prova un tun, dintre toate din Newcastle cel mai bun,
Iar la pupa altul nou-nouţ, adus din Clyde-ul acoperit de nori,
Şi mai era acolo şi-un secret – de căpitan nimănui dezvăluit,
Nici măcar scumpei lui mirese, la plecare-n zori;
Şi-o antenă de telegraf deasupra, un pitic vorbind în şoaptă;
Râsetele din Londra, laudele din Berlin slăvind nişte succese.
O, poate mai erau nişte sirene care-o ademeneau spre zare,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Era întuneric când Kilmeny s-a întors din acel voiaj acasă,
Comanda navei unde murise căpitanul era-n purpuriu vopsită,

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlhar la drumul mare

Tâlhar la drumul mare

I

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare –
Călare – călare –
Tâharul a venit călare şi-a oprit la vechiul han.

II

Pe cap purta tricorn francez, guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără cută, iar haina din catifea vişinie;
Cizmele-i cu carâmb înalt, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăştiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O barcă descoperită

Ce-i cu-acele scâncete acolo-n întuneric?
"Lăsaţi-l aici, în braţele mele. Încă respiră, iată!
O să-i înfăşor gâtul cu părul meu." – "Se-apropie furtuna,
Barca-i prea grea. E mort. Trebuie-aruncat îndată."

Priveşte-o clipă-n lumina fulgerului pata înspumată, norul
De feţe albe din barca neagră-n care îmbarcă apă vântul,
Femeia care imploră înnebunită, încleştându-se
De iubitul mort, acoperindu-i cu părul ei pieptul, gâtul.

"Înţelegeţi, doamnă,-i mort." – "Nu, simt că-i bate inima.
E doar amorţit de frig. Trăieşte, ştiu bine asta.
Uitaţi-vă-, l înfăşor cu părul meu şi-l încălzesc." –
"Nu. Draga mea, nu putem păstra mortul. Daţi-i drumul, basta!"

"Hai, daţi-i drumul din braţe." – "O, Doamne, lasă-l cu mine!"
Ascunde, noapte, întâmplarea asta! Dă-i vântului puteri depline!
Pentru că nu există voci sau stafii în bezna de acolo
Să calmeze înfricoşata mânie-a mării din zorii zilei care vine.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tati a căzut în lac!

Mare hărmălaie. Cerul era gri spre-apus.
Noi n-aveam nimic de făcut şi nimic de spus.
Eram la capătul unei zile cu parcurs
Anost. Şi tocmai când plictisul părea să n-aibă leac,
Atunci,
Tati a căzut în lac!

De entuziasm, feţele noastre iradiau lumină,
Iar Timothy, de fericire, dansa-n grădină.
"Adu-mi aparatul foto, iute, iute, îţi zic!
Uite-l cum se târăşte prin mătasea broaştei!" Clic!

În genunchi, grădinarul s-a plesnit peste coapse
Lansând în aer sunete precum pocnetul de capse,
Nedumerite raţele au măcăit în păpuriş,
Iar din gâtul bătrânului răţoi a gâlgâit un râs pieziş.
O, n-a fost lucru să fi rămas indiferent, posac,
Când
Tati a căzut în lac!

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele trauler negru

Cel mai bun trauler cu care-am înfruntat valurile bubuitoare,
– O, ce fericire, Doamne, ce fericire –
A fost un trauler negru c-un echipaj dornic de-a fi mereu pe mare –
Cântaţi, mardeiaşii mei, hai, să-începă păruiala.

Era acolo un diavol bătrân cu nasul spart
– O, ce fericire, Doamne, ce fericire –
Era trecut de-optzeci de ani. Era perechea mea de cart –
Dar, cântaţi, mardeiaşii mei, hai, să-începă păruiala.

Naufragiase-n martie, anul trecut, într-un ghem de furtuni polare
– O, ce fericire, Doamne, ce fericire –
L-am întrebat bătrânul schilod dacă gerul îl muşcase de picioare –
Cântaţi, mardeiaşii mei, hai, să-ncepă păruiala.

Şi bătrânul diavol (ani, avea cel puţin nouăzeci)
– O, ce fericire, Doamne, ce fericire –
A zbierat, "O, erau calde ca o felie de pâine arsă, nicidecum reci" –
Hei, cântaţi, mardeiaşii mei, hai, să-începă păruiala.

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari de oameni

Acum multe, multe secole El a spus,
El care pe morţi la viaţă i-a readus,
Şi care-a călcat pe marea-n spume –
" Veniţi, păşiţi pe-ale Mele urme.

Lăsaţi mrejele pe mal – să se zvânte –
Şi-aduceţi-vă doar inimile – să cânte –
Sufletele – să se roage şi să se-nchine,
Ridicaţi-vă şi veniţi cu mine.

Întindeţi velele spirituale, cereşti lăstuni,
Şi înfruntaţi acele sălbatice furtuni,
Iar Eu vă voi face nu pescari de peşti,
Ci pescari de oameni, de fiinţe omeneşti."

Doar atât a vrut El, atunci, să ne propună?
Asta a fost toată intenţia Lui bună,
Doar atâta înţelegere am putut strânge
După două mii de ani de lacrimi şi de sânge?

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de P.D
Comentează! | Votează! | Copiază!