Steaua de pe umărul lunii
Calc printre frunze ce acoperă inima mea
și mă mir de frăgezimea lor - dulce cunună
mă îndrept spre o stea care mă vede
și mă așteaptă sfioasă ca să o iau de mână
Mai ești acolo pierdută între străduțe de fildeș
pe umărul lunii ascunsă?
sau trebuie să îți șoptesc literele numelui tău
ca tu să îmi devii supusă?
Apleci către mine capul tău cleștar argintiu
și mă îndemni să ating lumina de pe al cerului felinar
pâlpâie în noapte bătaie speriată ciută
care se naște dintr-o scăpărare din amnar.
Întoarce luna ochii către steluța-i de pe umăr
și îi arată calea către mine cu un îndemn de sclipire
hărți fără munți și ape ar trebui să străbată
doar ca să treacă prin glasul oglinzii în nemurire.
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor trece anii
Vor trece anii și cândva vor așterne
Un colb diafan pe scoarțe-ngălbenite,
Ce vor închide fosta mea vreme,
Fosta mea viață în pagini prăfuite.
Acolo am adunat cândva cu sârg
Iubirile, trăirile mele.
Atunci le voi privi și am să plâng
Vai, am să plâng, căci au trecut și ele!
Dar că au fost, c-au existat,
Sipetul îmi va arăta -
Sipetul meu cel drag și fermecat
Ce-mi va spune: "Iată, aici e viața ta!"
Și ca de suflarea unui vânt
Sipetu-mi se va deschide;
Din paginile vechi orice cuvânt
În melancolie sufletu-mi va cuprinde.
[...] Citește tot
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la timp, dar cu o relevanță mică.
Sunt o cruce de vânt
Sunt o cruce de vânt cu brațe de lemn
și văd cum ele se mișcă în valuri concentrice
mă ghemuiesc, așa vaporoasă cum sunt, la pământ,
pe solul unui nor de furtună...
în ceea ce visez este utopie - cruce cu vise de lemn -
din când în când așchii îmi sar din brațe
zilele s-au prins de mine cu rășină
fac plecăciuni și descopăr reîncarnări
și mă sprijin de nori, de amăgiri și de ziduri crăpate
dacă aș avea voie, aș rupe transparența din vocea mea
și aș da drumul cuvintelor
mă las încolăcită de un șarpe
mi l-aș strecura în mine dacă aș fi om
îi dau voie, fiindcă mă uit în interiorul meu și văd abur
ne înțelegem tacit - singurătatea e doar un drum spre analiză
insomnia rece mă amorțește - iederă uscată
dar mă trezesc cititorii în stele
[...] Citește tot
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceară și fără logică
Plătesc tribut pașilor care sunt storși
din ace de brad
de către degetele răsucite ale apei
Mângâi tresărind din copertă
capetele păpușilor din cârpe când stelele zburlesc
buclele lor verzi
sub capacul de la lădița cu comori pe care timpul îl presează cu o stâncă
pleoapele păpușilor îmi spun că nepăsarea calcă pe propriile ei urme
dinainte de a trece prin sunetele flautului fermecat
care îmi trezește teama în fiecare dimineață înrourată de sare
fără a-și da seama
dacă răspântia a avut un drum sau mai multe în amprenta ei
dansez în parfum de ambră lăsând corpul meu
să-mi alunece din palmă
în mijlocul picăturii care se prelinge pe geam -
dar o crăpătură vorbăreață îmi schimbă drumul
[...] Citește tot
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduși și fulgi de zăpadă
Pe sub scârțâitul portiței
fulgi de zăpadă
trec,
alergându-se și ascunzându-se
unii de alții
ținându-se de mână și
învârtindu-se
până adorm pe stratul de omăt
spiriduși aprind luminițe
în trunchiurile vechilor copaci
cu licurici
ce se scutură
de amorțeala nopții înghețate
și pâlpâie somnoroși
prin ninsoarea cernută
o creangă încărcată de zăpadă
strănută
la suflarea vântului
[...] Citește tot
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorință
Învață-mă uitarea -
dorință de șoaptă printre secunde
învelește-mă și privește-mă dând visele la o parte
de amintire
Visele nu-s altceva decât oglinzi care nu se sparg
ci doar curg în trecut
când ne trezim în noi
Alerg spre aer în visul întredeschis în care știu că visez
și spintec cu buzele respirația ta
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce zi obositoare!
Zilele se alergă pe trepte de piatră de catifea de iarbă de alge
și se împiedică se rănesc la genunchi la coate la bărbie
și își urmează calea întortocheată de vorbe de timp de vreme înnorată
aleargă pe cărămizi roșii de paie uscate de mușchi de noapte
pe acoperișuri de foc de apă de pământ de aer
nu trebuia să le dau drumul din colivie!
sunt peruși în fum de soare
știu, acum e vina mea, dar nu am ce să mai fac.
nu mă mai certa și tu!
nu acum nici ieri nici mâine
stând cu coatele pe pervaz
simt o invazie de nasturi de ațe de ace de în buzunare
sunt pline buzunarele mele și cizmele cu toc de plută de metal
îmi vine mereu părul în ochi și văd galben și negru împletit cu alb
tot încerc să cos nasturii pe mâneci de bluze de praguri de ape
am de ales ce model să nasc să sărut să iubesc
de ce s-or fi desperecheat?
cărțile înverzesc pe masă într-un colț de grădină pe un prag de râu pe meandre de liane
crengi uscate înnotă între pagini
și țin loc de semn de carte la fiecare capitol la fiecare zâmbet la fiecare privire
[...] Citește tot
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de sine
Fără de sine mă las în voia frigului secular
fără de sine pășesc pe pământul arid
și mă strâng cu lanțuri în tăcerea mea și gerul mă îmbracă
luna mă fierbe domol cu lumina-i înghețată
mă prinde de mână și mă urcă pe creste
floarea de colț îmi mângâie palma
și se usucă pe linia vieții mele
am facut ierbar din mânecile mele
vrăjitorul din Oz îmi spune să îmi ciocnesc pantofii
călcâie/ amnar/ cremene -
secretul lui Ahile e descoperit
de focul lui Prometeu
unde să ajung dacă nu acasă
în limita mea
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

(NE)Antagonic
Învață-mă să-mi las penele să alunece
De-a lungul gâtului curbat
Atunci când capul se apleacă sub aripi strânse
Și se încovoaie sub lumina umbrelor
Arcuită este mlădierea grației întoarse în tonuri de alb
Și suplă este trecerea timpului pe deasupra lebedelor
Privind spre cer în valuri
Aerul este calea și zborul
Iar văzduhul tăcere de nori
Învață-mă să-mi fiu lebădă
În imaginea fără reflexii a uitării.
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserare
Îngeri la amurg privesc
tăcerea
curcubee rătăcite
respiră aburul pământului
stele ard cu aripi
și se lasă închise
de pleoapa timpului.
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cheamă Alunka
Mă cheamă Alunka
și mă duc încotro mă cheamă ea
cu brățările ce se mișcă zornăind în ploaie
ploaie de raze la încheieturile mâinilor
plec către mine, către ea, unduindu-mă
mătăsos si creț este părul meu,
lăsat în bucle să se nască,
bucle crețe prinse în creștet de pieptăne
strămoșii mei nu-l cunoșteau când culegeau bumbacul
calc pe urmele lor
rămase în amintirea pământului
brățările de la picioare prind sclipiri de aduceri aminte
cercei de rouă prinși de puful bumbacului
iar tălpile mele gustă din trecerea timpului peste lutul ars de ani
lut ars și bătătorit ca palmele asprite de cules
trec mai departe, călcând peste vreme
și ducându-mă cu pas leneș acolo unde
mă cheamă Alunka
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Alice Diana Boboc despre timp, adresa este:
