Alice Diana Boboc despre timp

Steaua de pe umărul lunii

Calc printre frunze ce acoperă inima mea
şi mă mir de frăgezimea lor - dulce cunună
mă îndrept spre o stea care mă vede
şi mă aşteaptă sfioasă ca să o iau de mână

Mai eşti acolo pierdută între străduţe de fildeş
pe umărul lunii ascunsă?
sau trebuie să îţi şoptesc literele numelui tău
ca tu să îmi devii supusă?

Apleci către mine capul tău cleştar argintiu
şi mă îndemni să ating lumina de pe al cerului felinar
pâlpâie în noapte bătaie speriată ciută
care se naşte dintr-o scăpărare din amnar.

Întoarce luna ochii către steluţa-i de pe umăr
şi îi arată calea către mine cu un îndemn de sclipire
hărţi fără munţi şi ape ar trebui să străbată
doar ca să treacă prin glasul oglinzii în nemurire.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor trece anii

Vor trece anii şi cândva vor aşterne
Un colb diafan pe scoarţe-ngălbenite,
Ce vor închide fosta mea vreme,
Fosta mea viaţă în pagini prăfuite.

Acolo am adunat cândva cu sârg
Iubirile, trăirile mele.
Atunci le voi privi şi am să plâng
Vai, am să plâng, căci au trecut şi ele!

Dar că au fost, c-au existat,
Sipetul îmi va arăta -
Sipetul meu cel drag şi fermecat
Ce-mi va spune: "Iată, aici e viaţa ta!"

Şi ca de suflarea unui vânt
Sipetu-mi se va deschide;
Din paginile vechi orice cuvânt
În melancolie sufletu-mi va cuprinde.

[...] Citeşte tot

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o cruce de vânt

Sunt o cruce de vânt cu braţe de lemn
şi văd cum ele se mişcă în valuri concentrice
mă ghemuiesc, aşa vaporoasă cum sunt, la pământ,
pe solul unui nor de furtună...
în ceea ce visez este utopie - cruce cu vise de lemn -
din când în când aşchii îmi sar din braţe
zilele s-au prins de mine cu răşină

fac plecăciuni şi descopăr reîncarnări
şi mă sprijin de nori, de amăgiri şi de ziduri crăpate
dacă aş avea voie, aş rupe transparenţa din vocea mea
şi aş da drumul cuvintelor

mă las încolăcită de un şarpe
mi l-aş strecura în mine dacă aş fi om
îi dau voie, fiindcă mă uit în interiorul meu şi văd abur
ne înţelegem tacit - singurătatea e doar un drum spre analiză

insomnia rece mă amorţeşte - iederă uscată
dar mă trezesc cititorii în stele

[...] Citeşte tot

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceară şi fără logică

Plătesc tribut paşilor care sunt storşi
din ace de brad
de către degetele răsucite ale apei

Mângâi tresărind din copertă
capetele păpuşilor din cârpe când stelele zburlesc
buclele lor verzi
sub capacul de la lădiţa cu comori pe care timpul îl presează cu o stâncă

pleoapele păpuşilor îmi spun că nepăsarea calcă pe propriile ei urme
dinainte de a trece prin sunetele flautului fermecat
care îmi trezeşte teama în fiecare dimineaţă înrourată de sare
fără a-şi da seama
dacă răspântia a avut un drum sau mai multe în amprenta ei

dansez în parfum de ambră lăsând corpul meu
să-mi alunece din palmă
în mijlocul picăturii care se prelinge pe geam -
dar o crăpătură vorbăreaţă îmi schimbă drumul

[...] Citeşte tot

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduşi şi fulgi de zăpadă

Pe sub scârţâitul portiţei
fulgi de zăpadă
trec,
alergându-se şi ascunzându-se
unii de alţii
ţinându-se de mână şi
învârtindu-se
până adorm pe stratul de omăt

spiriduşi aprind luminiţe
în trunchiurile vechilor copaci
cu licurici
ce se scutură
de amorţeala nopţii îngheţate
şi pâlpâie somnoroşi
prin ninsoarea cernută

o creangă încărcată de zăpadă
strănută
la suflarea vântului

[...] Citeşte tot

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Învaţă-mă uitarea -
dorinţă de şoaptă printre secunde
înveleşte-mă şi priveşte-mă dând visele la o parte
de amintire
Visele nu-s altceva decât oglinzi care nu se sparg
ci doar curg în trecut
când ne trezim în noi
Alerg spre aer în visul întredeschis în care ştiu că visez
şi spintec cu buzele respiraţia ta

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce zi obositoare!

Zilele se alergă pe trepte de piatră de catifea de iarbă de alge
şi se împiedică se rănesc la genunchi la coate la bărbie
şi îşi urmează calea întortocheată de vorbe de timp de vreme înnorată
aleargă pe cărămizi roşii de paie uscate de muşchi de noapte
pe acoperişuri de foc de apă de pământ de aer
nu trebuia să le dau drumul din colivie!
sunt peruşi în fum de soare
ştiu, acum e vina mea, dar nu am ce să mai fac.
nu mă mai certa şi tu!
nu acum nici ieri nici mâine
stând cu coatele pe pervaz
simt o invazie de nasturi de aţe de ace de în buzunare
sunt pline buzunarele mele şi cizmele cu toc de plută de metal
îmi vine mereu părul în ochi şi văd galben şi negru împletit cu alb
tot încerc să cos nasturii pe mâneci de bluze de praguri de ape
am de ales ce model să nasc să sărut să iubesc
de ce s-or fi desperecheat?
cărţile înverzesc pe masă într-un colţ de grădină pe un prag de râu pe meandre de liane
crengi uscate înnotă între pagini
şi ţin loc de semn de carte la fiecare capitol la fiecare zâmbet la fiecare privire

[...] Citeşte tot

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de sine

Fără de sine mă las în voia frigului secular
fără de sine păşesc pe pământul arid
şi mă strâng cu lanţuri în tăcerea mea şi gerul mă îmbracă
luna mă fierbe domol cu lumina-i îngheţată
mă prinde de mână şi mă urcă pe creste
floarea de colţ îmi mângâie palma
şi se usucă pe linia vieţii mele
am facut ierbar din mânecile mele
vrăjitorul din Oz îmi spune să îmi ciocnesc pantofii
călcâie/ amnar/ cremene -
secretul lui Ahile e descoperit
de focul lui Prometeu
unde să ajung dacă nu acasă
în limita mea

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

(NE)Antagonic

Învaţă-mă să-mi las penele să alunece
De-a lungul gâtului curbat
Atunci când capul se apleacă sub aripi strânse
Şi se încovoaie sub lumina umbrelor
Arcuită este mlădierea graţiei întoarse în tonuri de alb
Şi suplă este trecerea timpului pe deasupra lebedelor
Privind spre cer în valuri
Aerul este calea şi zborul
Iar văzduhul – tăcere de nori
Învaţă-mă să-mi fiu lebădă
În imaginea fără reflexii a uitării.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserare

Îngeri la amurg privesc
tăcerea
curcubee rătăcite
respiră aburul pământului
stele ard cu aripi
şi se lasă închise
de pleoapa timpului.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cheamă Alunka

Mă cheamă Alunka
şi mă duc încotro mă cheamă ea
cu brăţările ce se mişcă zornăind în ploaie
ploaie de raze la încheieturile mâinilor
plec către mine, către ea, unduindu-mă
mătăsos si creţ este părul meu,
lăsat în bucle să se nască,
bucle creţe prinse în creştet de pieptăne
strămoşii mei nu-l cunoşteau când culegeau bumbacul
calc pe urmele lor
rămase în amintirea pământului
brăţările de la picioare prind sclipiri de aduceri aminte
cercei de rouă prinşi de puful bumbacului
iar tălpile mele gustă din trecerea timpului peste lutul ars de ani
lut ars şi bătătorit ca palmele asprite de cules
trec mai departe, călcând peste vreme
şi ducându-mă cu pas leneş acolo unde
mă cheamă Alunka

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!