Alice Voinescu despre Dumnezeu

"Dumnezeu poate realiza imposibilul." Şi eu am scris ieri despre credinţa în imposibil. Totul e creare în lume, prin noi Dumnezeu se manifestă.

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chibzuiţi liniştit in voi şi veţi recunoaşte ca dragostea e libertate prin aceea ca e creaţie. Cine iubeşte un om îl naşte din nou. Cine iubeşte pe Dumnezeu a şi realizat, fie numai o clipa, divinul in sine, a scăpat de sclavia "legii", e liber. Căci dragostea e prinos, adică generator, ce scapă din socoteala stricta a raportului dintre cauza şi efect.

Alice Voinescu în Scrisori către fiul şi fiica mea
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La urma urmelor tot omul normal acceptă totul cu supunere şi cu conştiinţa că soarta nu se poate deturna. Soarta! E scris, fireşte. Dar nu înţeleg raportul între acest determinism şi responsabilitatea noastră. Altădată crea o antinomie pur intelectuală, acum perplexitatea e vitală. Recunosc că nu e altă atitudine mai omenească şi salvatoare decât dragostea în Dumnezeu.

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hitler nu e o conştiinţă care întrece conştiinţele, ci e negura inconştiinţei care cotropeşte lumina. El e prilej în mâna altuia. A dat ordinea superficială peste cap, a provocat un haos din care nu el poate crea ceva nou. E biciul lui Dumnezeu, e nenorocitul blestemat în care toate puterile infernale pot lucra asupra Europei întregi. Ar trebui să ne rugăm pentru el, nenorocitul!

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aceasta este viaţa veşnică, să Te cunoască pe Tine." Oare Iisus vrea prin asta să spună să nu ne mai intereseze ce va fi după moarte, deoarece a "şti" pe Dumnezeu de aci, aceasta e viaţa eternă? Dezolant ar fi să recunosc pe Dumnezeu şi totdeodată să ştiu că mizeria n-are leac. Să cunosc pe Dumnezeu şi să ştiu că răbdarea şi chinul meu au fost absolut inutile! Trebuie să fie altceva. Probabil că fericirea de a-L şti trebuie să fie răpirea în El când piere timp şi spaţiu şi orice valoare. E oare posibil să ajungi la aşa ceva fără să fii spirit pur, deci liber şi intrat în unitatea duhului? Or, să fie vorba numai de viaţa actuală, care ar culmina numai în a şti pe Dumnezeu şi pe urmă piere în neagra veşnicie?

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până azi, nu am făcut, nici gândit lucruri pe care nu le-aş putea mărturisi, n-am jignit nici legi sociale, nici naturale. L-am mâniat, desigur, pe Dumnezeu – dacă e – prin faptul că n-am ştiut să înţeleg semnul ce-mi făcea prin toate necazurile şi greutăţile ce întâmpinam. Acum ştiu şi simt că de tot ce ţi se-ntâmplă eşti responsabil şi regret din toată conştiinţa că am putut meschiniza prin furii banale, indignări forţate de formule cărturăreşti, prin dureri factice, fiindcă mi le inoculam cu gândul că aşa se cuvine să suferi când eşti înşelată, minţită, decepţionată etc.! Ce rău îmi pare că am trăit aşa cei mai buni ani ai vieţii mele, în care puteam fi numai lumină şi înţelegere îngăduitoare, în care trebuia să radiez în jurul meu viaţă autentică.

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!