Alpi şi timp

Hanibal

lui Giancarlo Vigorelli

Nimeni n'avea ceea ce el avea,
superba lui trufie
şi elefanţii
şi labele lor sfărâmând vertebrele
acestor Alpi albiţi de spaimă.

Călca, de-abia să se audă, peste stânci
şi s'auzea în lună, şi

nimeni nu mai văzuse trâmbiţele
de piatră ondulândă ale acestor fiare.

Şi n'au învins.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpi

Alpii - cetate fantastică, lanţ de ziduri inaccesibile, turnuri care se profilează pe cer, aurite de soarele atâtor secole.

definiţie de Guido Rey
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coroana imperială

"Coroana imperială" se numeşte "înlănţuirea" în timpul iernii a 38 de vârfuri din Alpii valesieni, dintre care 30 sunt patrumiari.

definiţie de Erhard Loretan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

ötzi

l-aţi văzut azi pe ötzi omul din alpi
la televizor? el purta priceput de cinci mii
de ani în desagă ciuperci-urechiuşe antibiotice! –
noi putem
presupune acum că vârful de săgeată pe care
ötzi îl avea înfipt în plămân nu era decât un
virus corona codificat şi pietrificat?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lar viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adăpost în Alpi – douăzeci de ani mai târziu

Răsuflarea tatei aminteşte de ecoul dintr-o peşteră
cu stalactite de pe care cad stropi.

Mama doarme, iar în visele ei
se-întâmplă tot ce-i mai rău – iarăşi.

Ne înconjoară munţi care estompează
conturul unor timpuri mai tinere, numele

locurilor unde ne-am spus la revedere
şi unde ne vom spune – iarăşi – la revedere.

Ei stau întinşi în pat, ascultând îngrijoraţi
sunetele unei ninsori de departe.

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea...

(În stil basarabean)

Început de săptămănă.
Stăm ca răstigniţi pe cruce...
Oare goala mea regină
Ce mai face, cum o duce.?!

Stă-n cladirea, care nu-i
Înca dată"n exploatare.?!
După gard la rândul lui
Fără schema de rigoare.?!

Cu buget pentru covoare
Pentru mobilă și flori
Pentru ape de izvoare
De prin Alpii roditori.?!

Nu mai zic de niște sfori
Pentru noile perdele
Cremă pentru subțiori

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (24 februarie 2021)
Adăugat de Anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă moartea nu-i sfârşitul

Dacă moartea nu-i sfârşitul, aş vrea să ştiu ce este.
Noi pentru eternitate nu existăm,
exceptând clipa de acum.
În pelerina mea de detectiv, m-am căţărat pe coama acoperişului,
apoi, am făcut un pas în spate
şi-am aprins un chibrit, să-mi luminez viaţa;
în timp ce ardea, s-a pierdut în întuneric,
neluminând nimic, doar pe ea însuşi.

Mi-am văzut viaţa căzând şi m-am gândit:
Well, pupă-n fund toată ştiinţa mea-într-ale fizicii!
Timpul s-a consumat – sau nu există,
Dar ştiu un lucru:
Viaţa trece prin noi cum trece lama
bambusului în creştere prin prizonierul prăbuşit în poiană –
ne intră prin sânge, prin capul care ţipă de durere.
Viaţa este ceea ce li s-a întâmplat deja celor morţi.
Nu existăm pentru totdeauna,
ci doar acum.
Viaţa trece prin noi precum raza

[...] Citeşte tot

poezie de Robin Hitchcock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşeam pe punte

Ieşeam pe punte, un cântăreţ celebru
Tocmai sărise în valuri, lume, ţipete,
Rechinii se zvârcoleau lacomi, marea
Cânta cu aceeaşi voce, lângă mine, prinţesa X
Leşină în braţele mele, Doamne, ce noapte
De dragoste, ce amintiri, doar Chaplin
mă poate-nţelege. Prea scurt preludiul,
dirijorul îşi rupse în dinţi bagheta, o înghiţi,
ce mai, o chintesenţă a ruşinii, nimicul
nesecatei taine, Homer nu a fost şi noi
tot îl citim, eu încercam să aprind un foc
cu frunze umede, moarte, am încercat
să aduc dragoste acolo unde nu a existat nimic,
ce ne pasă de focul vecinului?
Avem treburi cu fiscul, cu trupul nostru,
Cu abaterile de la morală, fumăm din ignoranţă
Sau din eroism, acest poem este pentru câinele
Ce m-a descoperit în Alpi,
anonimii scriu cele mai bune poeme,
să mori asemenea unei ciocârlii,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă moartea nu-i sfârşitul

Dacă moartea nu-i sfârşitul, aş vrea să ştiu ce este.
Noi pentru eternitate nu existăm,
exceptând clipa de acum.
În pelerina mea de detectiv, m-am căţărat pe coama acoperişului,
apoi, am făcut un pas în spate
şi-am aprins un chibrit, să-mi luminez viaţa;
în timp ce ardea, s-a pierdut în întuneric,
neluminând nimic, doar pe ea însuşi.

Mi-am văzut viaţa căzând şi m-am gândit:
Well, pupă-n fund toată ştiinţa mea-într-ale fizicii!
Timpul s-a consumat – sau nu există,
Dar ştiu un lucru:
Viaţa trece prin noi cum trece lama
bambusului în creştere prin prizonierul prăbuşit în poiană –
ne intră prin sânge, prin capul care ţipă de durere.
Viaţa este ceea ce li s-a întâmplat deja celor morţi.
Nu existăm pentru totdeauna,
ci doar acum.
Viaţa trece prin noi precum raza

[...] Citeşte tot

poezie de Robin Hitchcock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tehnologiile care au cele mai profunde efecte asupra vieţii umane sunt de obicei simple. Un exemplu bun de tehnologie simplă cu consecinţe istorice importante este fânul. Nimeni nu ştie cine a inventat fânul - ideea de a tăia iarba toamna şi de a o stoca în cantităţi suficient de mari pentru a menţine caii şi vacile în viaţă în timpul iernii. Tot ceea ce ştim este că tehnologia fânului a fost necunoscută în imperiul Roman, dar a fost cunoscută în orice sat în Europa medievală. Ca multe alte tehnologii vital de importante, fânul a apărut în Evul Mediu Întunecat. Conform Teoriei pe baza Fânului a Istoriei, invenţia fânului a fost evenimentul decisiv care a mutat centrul de greutate al civilizaţiei urbane din bazinul Mării Mediterane spre Europa de Nord şi de Vest. Imperiul Roman nu avea nevoie de fân fiindcă în climatul mediteran creşte destulă iarbă pentru ca animalele să pască şi iarna. La Nord de Alpi însă, oraşele mari, dependente de cai şi de boi ca forţă motrice, nu puteau exista fără fân. Aşadar, fânul este acela care a permis creşterea populaţiilor şi înflorirea civilizaţiei între pădurile Europei de Nord. Fânul a mutat măreţia Romei la Paris şi Londra, iar mai târziu la Berlin şi Moscova şi New York.

citat din Freeman Dyson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat că eram Dumnezeu

Doamne, iartă-mă, am visat că eram Tu,
Mi s-a spus, vai, ce bătrân eşti,
Avem un loc în azil, avem şi pamperşi
Pe potrivă, nu este nimic că nu prea judeci,
Primim şi proşti, doar să fie cuminţi,
Să nu sară la femei cu fund mic,
Nici la marii noştri creatori,
Citesc versurile unei poete sexiste,
Sex, sex, plex plesnise,
Coapse, sinapse, gândeşte prin
centrii nervoşi şi prin vagin,
Pentru iubire e bine, e bună,
E brună, o însoţeşte un guard
Ceva între brad şi bulevard,
Între un vierme gigant, genuin,
Mult sânge rău îmi făcură, din plin,
Cântă, zeiţă, mânia ce-aprinse
pe-Ahil Peleianul, mânia mă prinse,
Un an flămând, un râu Cocor,
Pasiunile adânc mă dor,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat că eram Dumnezeu

Doamne, iartă-mă, am visat că eram Tu,
Mi s-a spus, vai, ce bătrân eşti,
Avem un loc în azil, avem şi pamperşi
Pe potrivă, nu este nimic că nu prea judeci,
Primim şi proşti, doar să fie cuminţi,
Să nu sară la femei cu fund mic,
Nici la marii noştri creatori,
Citesc versurile unei poete sexiste,
Sex, sex, plex plesnise,
Coapse, sinapse, gândeşte prin
centrii nervoşi şi prin vagin,
Pentru iubire e bine, e bună,
E brună, o însoţeşte un guard
Ceva între brad şi bulevard,
Între un vierme gigant, genuin,
Mult sânge rău îmi făcură, din plin,
Cântă, zeiţă, mânia ce-aprinse
pe-Ahil Peleianul, mânia mă prinse,
Un an flămând, un râu Cocor,
Pasiunile adânc mă dor,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVI

Eram şi de-unde-acum s-aude bine
căzând ăst râu cum sună-ntr-alt ponor
ca zumzetul ce-l face-un roi de-albine.

Când iată-n goană trei, cu-acelaşi zor,
s-au rupt, fugind în pâlc de-o ceată care
trecea prin ploaia asprei cazne-a lor.

Veneau spre noi toţi trei cu strigăt mare:
– "Ia stai, tu cel ce după haina lui
din urbea noastră cea coruptă pare!"

O, ce de răni pe trupul lor văzui
şi proaspete şi vechi arsuri şi-urgie,
încât mă-ncrâncen chiar şi-acum când spui.

La glasul lor s-opri Virgil, iar mie
mi-a zis apoi: – "S-aştepţi pe-aceştia trei,
şi-i demn s-arăţi cu dânşii curtenie.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXXI

— "Tu, cel ce-aştepţi a trece râul sacru",
şi-a-ntors spre mine-al vorbei vârf subţire,
ce, şi tăind, aşa-mi păru de acru,

şi, făr-a mă cruţa, urmă-n vorbire:
"e drept? Să-mi spui, e drept? Sunt mari acuze
şi-i just s-ascult şi-a ta mărturisire."

Puterile-mi erau însă confuze,
aşa că vocea-mi se mişcă spre grai,
ci-n drumul ei s-a stins până la buze.

Puţin stătu şi-apoi: — "De ce mai stai?
Răspunde-acum, căci Lete încă-n tine
n-a şters urâtele-amintiri ce ai!"

Dar groaza mea-n amestec cu ruşine
atare-un "Da" mi-au scos cu voce stinsă,
c-a fost nevoie de-ochi spre-a-l prinde bine.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVII

Socoţi, creştine, de te-a prins pe golul
din Alpi vrodat-o negură, prin care
de-abia zăreai ca prin pelcea sobolul,

şi cum, când deasa şi-umeda-ncărcare
începe-a se rări şi vezi pe sus,
prin ele abia, bolnav un glob de soare,

şi-atunci vei fi cu-nchipuirea ta
pe-aproape-adus să vezi şi tu ca mine
ăst soare-aici pe-un timp când se culca.

Şi-aşa deci, potrivindu-mi paşii bine
cu-ai lui Virgil, ieşii din nor afară
în ziua moartă jos, pe sub coline.

O, fantazie, care-ades separă
pe om de lume,-ncât el n-are ştire
chiar mii de tube-n jur de-ar fi-n fanfară,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIV

Acele risipite foi le-am strâns
şi-mpins de-a locului natal iubire
le-am dus sub cel ce-a răguşit de plâns.

De-aci sosim la punctul de-ntâlnire
cu-al treilea cerc, unde-apare-ntreagă
a sfintei vreri o groaznică-ntocmire.

Dar lucrul nou mai clar să se-nţeleagă
vă spui c-am fost pe-un şes, pământul cui
oricărei plante viaţa-n el i-o neagă.

Cunună-n jur pădurea o văzui,
precum şi ea de şanţ e-ncunjurată;
şi-am stat aci-n extremul punct al lui.

Un sterp nisip, uscat şi des, s-arată
pe-ntregul şes, şi nu altfel de cum
ne spune Cato că-l văzuse-odată.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!