Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Andreea Palasescu despre existență

Pentru ușile cu adevărat închise în sufletele noastre nu există chei de rezervă.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru ușile cu adevărat închise în sufletele noastre nu există chei de rezervă!


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În goana după jumătăți pierdute și vise irealizabile există rațiuni incapabile să accepte că timpul cerne toate amintirile și viața se trăiește doar o singură dată.

(9 martie 2015)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dezamăgirile constituie consecința firească a percepților eronate privitoare la semenii nostrii. Există forme de admirație care depăsesc condiția egalității și simplitatea umanității. De aceea uneori măreția oamenilor devine doar o banală inchipuire a propriilor idealuri...

(25 iunie 2015)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oricât de lizibil ar fi scrisul sentimentelor noastre ascunse în simplitatea tăcerii sau în profunzimea privirilor există oameni care nu vor învăța să ne descopere niciodată.

(5 martie 2015)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la existență, dar cu o relevanță mică.

Întotdeauna vor exista oameni a căror opinie se va reflecta în rațiunea ta. Ei sunt percepția acelor idealuri pe care timpul le desenează în suflet după o lungă suferința. Întotdeauna vor exista gânduri iraționale și forme de atașament agățate de furia dezamăgirilor.

(29 mai 2015)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

I-am spus că în definitiv oamenii se construiesc reciproc. Și există cumva dincolo de aparențe și evidențe realitatea unei investiții pe care sufletele o poartă cu sine definitiv prin umbre de trecut, pretutindeni. Nu-mi plac impostorii. Nu pentru că sunt egoistă, capricioasă și probabil ispitită adesea de impulsul unei vanități neglijate. Nici pentru că încă ridic ziduri înalte de tăcere surdă ca să-mi fie la adăpost peticul de emoție strivită. Nu vreau să fiu altfel. Pun la bătaie tot ce am, în câmpul acesta de incertitudini, bune și rele, amalgamul ostenelilor mele, în pragul bătăilor de inimă bună. M-ai învățat că oamenii trebuie să încerce necontenit să fie. Nu trecători simpli sau vânzători ambulanți de minciuni ieftine. Să fie o fărâmă de tot pentru menirea lor într-o existență superficială a iubirii flămânde de reciprocitate. E drept că mi-ai spus să păstrez ceva și pentru mine dar simt până dincolo de înțeles vădit, că fericirea aceasta a dăruirii fără limite mă ajută să înving efemerul. Nu mă condamna! Sau dacă-i musai câteodată, lasă la o parte rațiunea și privește-mă în adânc de suflet. Las ușa deschisă...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oamenii vin și pleacă. Ce simplă este în esență călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieții toate apusurile. File de hazard ticsite cu existență, trăiri și prea multe schimbări de impact. E revoltător și firesc. Noi știm că mâine e dincolo de efemer și certitudini, într-o aglomerație a sufletelor flămânde. Prea puțini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puțini înțeleg. Și în definitiv, ce folos?


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Există totuși un moment in care omul se obligă prin conștiință să-și recunoască limitele, respectând valorile și convingerile proprii, impuse de însușirea deplină a educației. Într-o societate lipsită de hrană spirituală, abandonarea unui ideal care nu satisface propria necesitate de evoluție se definește prin lașitate. Uneori ne pierdem în vâltoarea compromisurilor, fără a cultiva integritatea. Si oare, cum ne putem regăsi sensul, intr-o lume în care ipocrizia devine un adevăr absolut?


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Există totuși un moment în care omul se obligă prin conștiință să-și recunoască limitele, respectând valorile și convingerile proprii, impuse de însușirea deplină a educației. Într-o societate lipsită de hrană spirituală, abandonarea unui ideal care nu satisface propria necesitate de evoluție se definește prin lașitate. Uneori ne pierdem în vâltoarea compromisurilor, fără a cultiva integritatea. Și, oare, cum ne putem regăsi sensul, într-o lume în care ipocrizia devine un adevăr absolut?

(21 noiembrie 2016)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Însemni mult! Totul! În limita aceasta neînțeleasă și succesivă a Universului nostru imperfect. Un soi de resursă imperios necesară, act fundamental traversării existenței umile. Nucleul unei suflet angrenat în procesul evoluției și regăsirii individuale printre străini și afirmații false. Rădăcină și ramură care sărută cerul hazardului. Trecere lină prin neajuns, neputință și suferințe justificate. Dar mai ales vâltoare, nebunia clipelor de apus, îmbrățișate frugal în amalgamul acesta de emoții beneficie și constructive.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce-i cu tine? Ori crezi că mi-e sufletul galantar cu ofrande? Să-l bucuri cu miros de toamnă târzie în freamătul clipei, să-l fluieri jovial în liniștea absurdă a gândurilor. Ce vrei să faci? Nu ți-e frică de umbre care sorb asfințitul, de amintiri și de oameni goi de principii, agățați haotic, lacom și perfid cu încrederea oarbă într-o himeră? Nu ți-e frică de aparențe fade care-și spulberă în timp existența, ca un fir subțire de nisip? Le cade vălul minciunii de pe ochii limpezi ai rațiunii și te odihnești odată cu ele în uitare.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am presărat dor necuprins într-un buchet mic de rătăciri. Te-am așteptat și azi să pot privi iar lumea prin ochii tai. Eram doar pulbere de nori pe întinderea infinită a vieții. Și oamenii treceau în grabă, fără să înțeleagă rostul umilei noastre existențe. Unii smulgeau din rădăcină speranțele și umbreau cu tăcerile lor adânci, nemurirea. Erau buni și răi din pricina suferințelor și poate a lipsei de împlinire care le brăzdase cumva sufletul. Voiam sa le fie liniște. Și să-i iubească cineva, pe fiecare dupa rostul său atât cât te iubesc eu...

(mai 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Există clipe în viață în care efectiv îți dorești să închei căutările, să arunci cheile lacătelor vremii în veșnicia trecutului. E un paradox cum adesea, în amalgamul trăirilor nestatornice te surprind desenandu-mi pe suflet umbra chipului tău. Ești așa cum te știu dintotdeauna. Zâmbești frumos, cald și tăcerea ta mistuitoare spune povești cu final fericit. Te privesc cu jind, în oglindă gândurilor nobile pe care le port ascunse în buzunarele pline cu vise și chiar dacă nu pot străbate cuprinsul distanței apăsătoare, dorul te face prezent în inima mea.

(7 august 2014)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inima îmi era așezată în palmele tale. Vibra ușor și freamătul amintirilor, însemnate pe alocuri cu urmele asurzitoare ale trecerii prin cotidian ne îmbrățișa cu fiorul mut. Trecutul ar fi putut să-și strecoare intensitatea printre degetele albe, numărând respirațiile vieții plină de abrupt și necunoscut. Alegeam să rămân mereu o parte din tine. Să mă ierți și să-mi cauți prilej de iubiri netrăite, dar atât de familiare ție prin simpla lor existență. Alegeam să-mi cos inima la loc și să te țin de mână. Fericirea însemna libertatea de a pleca în orice moment. Și dorința de a rămane mai presus orice.

(25 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne-am strâns în tăcere toate amintirile. Separat și demn, fără nostalgii sau regrete ca niște oameni mari. Simțeam că n-au nici o noimă cuvintele fade, fără esență validă, menite să păstreze mirajul aparențelor. Timpul o să curgă lent și lacom, aruncându-ne în brațe de hazard efemer, fără menanjamente. O să uităm. Nu pentru că e impus în legile nescrise ale existenței ci pentru că altfel, indubitabil ne-am sufoca de nevoie reciprocă. Trăim într-o lume stranie, însetată de critică și superficial. Ne vom da sufletele la schimb, nesocotind orice glas de gând. Nu-i ca și cum într-o aglomerație de călători prin hazard, n-am găsi un înlocuitor. Tu ști cel mai bine...

(11 mai 2019)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul trebuie prețuit pentru lecții și concluzii determinate, pentru cărămizi lipite cu freamăt de suflet, agonie și amintiri. Mai abitir are nevoie de lumina iubirii în întuneric și de surâs în vremea mohorâtă a neliniștilor lumești. Iertarea e pentru cei puternici. Nu trânti ușa cu zgomot, reproșuri și gânduri nespuse. E permis o vreme când ți-e știrbit orgoliul dincolo de limite însă marginea acestor capricii pasagere e delimitata de nevoia de a dărui. Nu luăm nimic cu noi. Plecăm singuri cu geamantanul plin de vise purtat pe umerii goi până la întâlnirea cu esența unei intense existențe. Rămâne din noi fărâma de bine dăruit, bucuria împărtășirii trăirilor care ne îmbogățesc.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hai să ne câștigăm! Pe rând, cu răbdare și sârguință într-o lume ostenită de frivolități și principii aparente. Având așteptări realiste de la sine, mai presus decât pretențiile oarbe emise de străini lacomi, cu frustrările înghesuite în zâmbete goale. Să știm ce putem doar noi, fără zgomot și vanitate hâdă. Pentru că sufletele poartă amprenta prea multor amintiri care în definitiv au fost investiții fără preț. Și bunătatea încă există! Cred acest lucru cu tărie, neclintit în toată anvergura atribuită sentimentelor năucitoare. Vreau și pot până la ultima picătură de esență a clipelor stinse care odihnesc. Nu-mi pasă dacă s-ar înțelege prea puțin, când privirile spun povești la tot pasul.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suferința reprimată și alimentată constant de conflicte interioare, constituie sursa celor mai mari dependențe afective. În definitiv orice formă de viciu otrăvitor survine subtil, infiltrându-se în adâncul unui suflet copleșit de singurătate și în oglinda unei rațiuni aflate în căutarea echilibrului pierdut. Oamenii se regăsesc pe sine, la limita existenței, orbi și flămânzi de afecțiune după un picaj neîntrerup în hăul singurătății. Unii se recunosc în cioburi și alții se rătăcesc căutându-se neîntrerup. Doar câteodată un zâmbet îi ridică, îndrumându-i hotărât spre un vis nou. Până la urmă, nu contează cât de aprige sunt încercările, important este să ne ridicăm încrezători și să mergem mai departe!

(19 august 2017)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O să reușim împreună cumva. Într-un sens neînțeles, interpretabil. Nu știam încă de unde voi începe să-mi culeg ițele viselor desprinse molcom, într-o senină mângâiere de răsărit. Timpul mușcase din ele cu lăcomie, lăsându-ne esența să curgă tainic în amarul vremii. Fără cuvinte blânde și pregătire în prealabil s-au dezlipit de cer luminile fade, dezbrăcându-ne rapid de aparență și necunoscut. Mi-am acoperit goliciunea regretelor cu haina ta moale si te-am îmbrățișat. Din toată puterea existenței mele șubrede, cumva istovită de vâltoarea aceasta violentă. Știu că înțelegeai. Poate nu pe deplin, însă destul cât să-mi doresc oglindirea în inima ta pentru o fărâmă de veșnicie. Cât să te caut și să te am.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Andreea Palasescu@existență? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Andreea Palasescu despre existență, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Ce maxime despre secetă există? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!