Ne-am întâlnit în rugăciune, iertându-ne. Ne era dor de noi, într-o lume mică în care spațiul era limitat de o privire. Am înțeles că e necesar să ne iubim azi. Mereu azi cu toată puterea inimilor sărace. Și să-l rugăm pe Dumnezeu ca mâine să ne fie viată și dar...
Andreea Palasescu (18 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram atât de mici. Doar rugăciunea cu graiul ei în Duh și simplitate ne aducea smerenia în cer, la picioarele Lui Dumnezeu. Le-am fi sărutat și-am fi plâns dar lacrimile ne erau sărace și pline de nevrednicie. Și cum s-aducem Raiul în noi, fără aripi? Cum să căutăm chipul iubirii într-o fărâmă de gând pribeag? Cum să nu ne înghită hăul deznădejdii oarbe?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu îi face pe toți eroi în povestea pe care a scris-o cu migală pentru sufletul lor...
Andreea Palasescu (22 septembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, strânge-mi inima mică și firavă în raze de iubire și senin. Sărută-mi gândul bun, cules în cântec, pe câmpul nesfârșit de maci. Cu tălpile goale, murdare de lut și amintire, îmi reazăm dorul pribeag în umbre de răsărit. Cuprinde-mă cu râsul tău curat, ca o lumină rumenă de zori și noaptea vieții trecătoare să ne găsească îmbrățișați într-o poveste frumoasă. Atinge-mă blând cu inocență și rugăciuni înălțate din suflet cald până în mâinile Lui Dumnezeu.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe gânduri de-mpărțit! Le-aș strânge într-un buchet de emoții și visuri proaspete. Pe urmă ceasuri întregi de existență intensă ne-ar îmbrăca esența oarbă cu pulbere de nori și păpădie. Ți-am dat întâlnire într-un suflet hoinar, avid de iubire. N-are granițe și marginea acestei lumi efemere, aglomerată de ispite se contopește într-o îmbrățișare. Mi-e dor să-ți miros viața curgând anevoie, plăpând și dulce prin trupul de lut. Să-mi cânte doina binelui la margine de Cer. Să-ți fie reazăm mâna mică în căușul palmei îmbătrânite de ani și dezamăgire. Într-o zi Dumnezeu a numărat inocența printre suspine și rugăciune. Eram tâlhari de clipe și fericiri. Tu ai luat crucea ta și-a mea demn, plin de blândețe și mângâiere. Iubirea nepângărită de orgolii are aceea decență de necombătut. Și când nu mai ești prezent aievea, inima continuă să-ți trăiască efectiv amintirea din suflet în suflet până la apus. Era firească trecerea aceasta din efemer la veșnicie. Te iubesc mai mult ca oricând. De când ai plecat mi-e prezent Raiul în albastru senin. Tații nu mor. Ei se luptă cu zmei, gânduri vitrege și agonii. Doar pentru ca povestea noastră să aibă un final fericit.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E important să-ți dorești. Cu toată puterea pe care iubirea o așează în adâncuri de suflet. Să mergi mai departe cu nădejdea că Dumnezeu are așteptări de la tine, prin simpla întâlnire cu o încercare, măsurată în gânduri mici. Oamenii poartă cruci. Unele grele menite sa îngenuncheze păcatele și să le înalte sufletul până la Cer.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunătatea este un atribut sufletesc cultivat și ales voit dintr-un sumar de trăiri exprimate în decursul timpului. Sporadic, oamenii o împărtășesc, căutând pacea resimțită într-o oază de echilibru interior. Avem nevoie de glasul binelui, prin același amalgam nesfârsit de ispite. În definitiv, este singura cale de a primi harul Lui Dumnezeu cu sufletul curat.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mi închipui că Dumnezeu e pretutindeni. În răsărit și amurg, pe câmpii de maci, în smerenie și simplitate. Dumnezeu este într-o răsuflare de clipă, la adăpostul sufletelor firave, în oameni efemeri, flămânzi de veșnicie și rugăciune sinceră. Merge la pas de taină, nu clipește, iartă și vindecă neîncetat. Devine palpabil mai cu seamă în străinii care vin și pleacă din viețile noastre cu desaga plină de lecții și amintiri.
Dumnezeu e căldura unei mângâieri, zâmbetul unui prunc, mâna întinsă din neant tocmai când existența de sine se prăbușește. Lucrează neoprit, ascultă, înțelege, pregătește atât ziua de mâine cât și plămada noastră de lut pentru ea.
Andreea Palasescu (31 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-a rămas după o lungă convalescență lăsăm la poartă de suflet străin. În amalgamul acesta de întâlniri permanente nu-i de mirare ca prea puțini știu ce e de făcut cu darurile noastre.
Am fost mereu convinsă că facem alegeri. Greșit. E mai mult de atât. Suntem pe rând alegeri și priorități. Suntem piatră de temelie și marcaj pentru suflete călătoare. Cum altfel am putea să evităm suferința?
La un moment dat ne vizităm într-o doară fără să punem preț pe trecut. Ce mai contează? Te iert și te iubesc. Ești mereu frumoasă. În colțul ochiilor și pe frunte Dumnezeu ne-a așezat linii fine ca niște drumuri. Poate-i un semn că deși ne-a cernit cu pulberea vremii, încă nu ne-a uitat promisiunile...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am strâns palmele mici într-o singură rugăciune. Să iubim și să trăim veșnic. Ca marea cu valuri înalte de cer învolburat. Ce oare am putea sa ne fim? Nimic și totul deopotrivă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul e prețios. Stă agățat de clipele lungi ca o amintire veche, tăinuită intr-un regret tardiv. Umbra gândurilor pustii străbate amurgul într-o îmbrățișare firavă a trecutului. Încă mai caut un zâmbet în oglinda inimilor straine. Oamenii sunt reci, flămânzi de iubire și măcinați de neputința măreției lor. Plecau și rămânem adesea doar cu gustul dezamăgirii. Totuși, cum aș putea fi de folos Lui Dumnezeu în lipsa lor?
Andreea Palasescu (16 februarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit în calea-mi prea mulți împărați închipuiți. Dar nu-s argat în galantare. Nu mă vând când știu că pe toți ne-a făcut același Dumnezeu Iscusit și Bun și plin de iubire. Suntem datori cu jertfă și-o inimă la cer în rugăciune dar nu cu inepție sau smerenie închipuită, pe care nici n-am atins-o cu vârfurile gândurilor.
Îmi plac oamenii care uită răul după ce și-au asumat bine lecția. Iartă dar se pun la adăpost preț de o clipă efemeră, pentru că viața e de-a valma din toate unghiurile. Cu binele-i altă poveste pentru că vindecă răni, ne conturează frumos, iartă pe furiș și crede mereu.
Nu suntem perfecți dar cine ne-ar iubi fără imperfecțiuni?
Îmi plac oamenii de toate felurile. Dar cel mai mult îmi plac străinii pentru care am lăsat o recenzie pe suflet...
Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân devotată iubirii de oameni până la ultimul inspir. Pun la bătaie tot ce am, fără frici, incertitudini sau insuficiențe. Dau tot, chiar dacă acest infim tot, într-un paradox, nici nu zărește desăvârșirea. Sunt recunoscătoare pentru suferință, e bun de preț, trece cu mine toate granițele atribuite simplei empatii.
Suntem datori cu sacrificii, implicare, devotament și loialitate. Ore câștigate, validări, mâine ascuns într-o rugăciune printre dinți de timp. Nu-i o garanție dar dacă nu dăruim fără rețineri grăuntele nostru de efemer n-are nici un rost.
Mi-e dor de oameni și de Dumnezeu. Deși cumva știu că ne ținem strâns de mână, dincolo de ceruri și lut. Nu ca să fim la adăpost de uitare ci mai curând că să ne purtăm în palme, cu blândețe, fiorul de iubire din suflete...
Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita
De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbești cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene și pasu-ți tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri și de atingeri sub un gând răpus,
Ți-e toamna har și veșnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-așezăm în pribegia nopții, cu șoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiți de un păcat măcar, tăcuți și fericiți sub talpa sorții.
Și să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii și suspin, o mângâiere și-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ți-e destul, s-o-mpărțim ca pe-o gutuie coaptă?
Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei și muze și ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit și lacom și deplin
Eu vin și uit că ți-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?
poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la religie, dar cu o relevanță mică.
În lipsa fericirii trupul rămânea gol și sufletul aprins de văpaia dorului. Timpul curgea în ropote și limbile ceasului dansau pe scena tăcerilor. Clipele răspândeau aroma gândurilor nerostite de un glas domol. Tu erai schița unei lumi pe care Dumnezeu o pictase cu har pentru sufletul meu.
Andreea Palasescu (20 noiembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fiu iubire! Atât. Restul sunt aspirații superficiale, într-o lume plină de echivoc și probabil. De care vrei tu, oricum ne întâlnim sporadic și suntem orbi. Și la sfârșit din rugăciunea asta a iubirii, poate s-o desprinde măcar un fior de lumină de care să mă pot agăța ca să mă salvez...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de oameni. Fără descrieri elaborate, simplu și clar. E un fel de nevoie rudimentară de trecere din suflet în suflet până la esență. Cu fericiri, blândețe și soare ascuns în buzunarele cu visuri. Le-am croit cu fir de viață doar ca să se desprindă câte puțin în veșnicie.
Cred în miracole și-n clipe de-a valma cu răsărit. Îmi fac palmele căuș și gazdă pentru fluturi și zâne. Lumea e în definitiv o alegere, o fărâmă de hazard pictat în toate nuanțele. Dumnezeu schițează alei de gând, priviri cu Har, lumina din străinii închipuiți. Eu aleg dacă vreau să fiu toamnă târzie, vară desculță la țărm, liniște albă sau câmp înflorit. Caut rădăcini în fragilitate, plec din mine, lipesc cu zâmbet stângaci, încrederea pierdută. O să fie bine!
Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înțeles într-un târziu că libertatea, cu toate drepturile aferente acesteia constituie cea mai utilă îndrumare spre izbândă. Așa că mi-am făcut curaj să străbat patimile dorințelor proprii și să te eliberez din temnița sufletului meu, în care dăinuie tainic, frânturi de zâmbet șovăielnic și gânduri calde, răsfrânte parcă în infernul înghețat al amintirilor. Fără prea multe explicații inutile, părăsește-mă! Pune punct poveștilor vechi cu final pueril, rătăcit pe drumuri troienite de vântul schimbării și dăruiește-mi certitudinea despărțirii pe care mi-ai scris-o cu măiestrie pe rândurile clare ale ignoranței timpului. Nu te mai regret. Sărbătoresc în taină, triumful viselor mele din care umilul meu prizonier a plecat pentru totdeauna. De azi sunt liberă!
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refuz cu vehemență interacțiunea cu amintiri care se agață de soare, dogorind tăcerea lacomă. Nu e corect să-mi fii nevoie rudimentară, într-o lume aglomerată de străini fățarnici. Care-i definiția dreptății? Poate-i despre suflete care merg mai departe cu demnitate, asigurându-se că prețul liniștii este net superior oricărui artificiu ieftin.
Nu mă vând. Poți să-ți cumperi din galantarele acestei lumi efemere adulație și recunoștință nemeritată. Să-ți curgă din buzunarele rupte visuri frânte și păcate știute la adăpostul rugăciunilor ridicate la rang de taină. E dreptul tuturor.
Să-mi lași sufletul. O să-i port atenție și grijă în colțul meu de veșnicie. Ca nu cumva din greseală să mai fie dăruit fără glas de rațiune celor care oricum nu știu ce să facă cu el...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc. Așa mult încât parcă ieri e azi și mâine te port aievea pe cărări de inimă blândă. Îți vorbesc în fiecare suspin de clipă, în fiecare gând proaspăt de răsărit. Tații nu mor. Dumnezeu le îngăduie să adoarmă într-un colt de suflet, într-o flacără vie de candelă. Luminându-ne.
Nu vreau să cresc. Dar parcă de când ești cu mine pretutindeni nu-mi mai este frică de întuneric...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Andreea Palasescu despre religie, adresa este:
