Andreea Palasescu despre religie

Ne-am întâlnit în rugăciune, iertându-ne. Ne era dor de noi, într-o lume mică în care spaţiul era limitat de o privire. Am înţeles că e necesar să ne iubim azi. Mereu azi cu toată puterea inimilor sărace. Şi să-l rugăm pe Dumnezeu ca mâine să ne fie viată şi dar...

Andreea Palasescu (18 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram atât de mici. Doar rugăciunea cu graiul ei în Duh şi simplitate ne aducea smerenia în cer, la picioarele Lui Dumnezeu. Le-am fi sărutat şi-am fi plâns dar lacrimile ne erau sărace şi pline de nevrednicie. Şi cum s-aducem Raiul în noi, fără aripi? Cum să căutăm chipul iubirii într-o fărâmă de gând pribeag? Cum să nu ne înghită hăul deznădejdii oarbe?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu îi face pe toţi eroi în povestea pe care a scris-o cu migală pentru sufletul lor...

Andreea Palasescu (22 septembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, strânge-mi inima mică şi firavă în raze de iubire şi senin. Sărută-mi gândul bun, cules în cântec, pe câmpul nesfârşit de maci. Cu tălpile goale, murdare de lut şi amintire, îmi reazăm dorul pribeag în umbre de răsărit. Cuprinde-mă cu râsul tău curat, ca o lumină rumenă de zori şi noaptea vieţii trecătoare să ne găsească îmbrăţişaţi într-o poveste frumoasă. Atinge-mă blând cu inocenţă şi rugăciuni înălţate din suflet cald până în mâinile Lui Dumnezeu.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe gânduri de-mpărţit! Le-aş strânge într-un buchet de emoţii şi visuri proaspete. Pe urmă ceasuri întregi de existenţă intensă ne-ar îmbrăca esenţa oarbă cu pulbere de nori şi păpădie. Ţi-am dat întâlnire într-un suflet hoinar, avid de iubire. N-are graniţe şi marginea acestei lumi efemere, aglomerată de ispite se contopeşte într-o îmbrăţişare. Mi-e dor să-ţi miros viaţa curgând anevoie, plăpând şi dulce prin trupul de lut. Să-mi cânte doina binelui la margine de Cer. Să-ţi fie reazăm mâna mică în căuşul palmei îmbătrânite de ani şi dezamăgire. Într-o zi Dumnezeu a numărat inocenţa printre suspine şi rugăciune. Eram tâlhari de clipe şi fericiri. Tu ai luat crucea ta şi-a mea demn, plin de blândeţe şi mângâiere. Iubirea nepângărită de orgolii are aceea decenţă de necombătut. Şi când nu mai eşti prezent aievea, inima continuă să-ţi trăiască efectiv amintirea din suflet în suflet până la apus. Era firească trecerea aceasta din efemer la veşnicie. Te iubesc mai mult ca oricând. De când ai plecat mi-e prezent Raiul în albastru senin. Taţii nu mor. Ei se luptă cu zmei, gânduri vitrege şi agonii. Doar pentru ca povestea noastră să aibă un final fericit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E important să-ţi doreşti. Cu toată puterea pe care iubirea o aşează în adâncuri de suflet. Să mergi mai departe cu nădejdea că Dumnezeu are aşteptări de la tine, prin simpla întâlnire cu o încercare, măsurată în gânduri mici. Oamenii poartă cruci. Unele grele menite sa îngenuncheze păcatele şi să le înalte sufletul până la Cer.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunătatea este un atribut sufletesc cultivat şi ales voit dintr-un sumar de trăiri exprimate în decursul timpului. Sporadic, oamenii o împărtăşesc, căutând pacea resimţită într-o oază de echilibru interior. Avem nevoie de glasul binelui, prin acelaşi amalgam nesfârsit de ispite. În definitiv, este singura cale de a primi harul Lui Dumnezeu cu sufletul curat.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mi închipui că Dumnezeu e pretutindeni. În răsărit şi amurg, pe câmpii de maci, în smerenie şi simplitate. Dumnezeu este într-o răsuflare de clipă, la adăpostul sufletelor firave, în oameni efemeri, flămânzi de veşnicie şi rugăciune sinceră. Merge la pas de taină, nu clipeşte, iartă şi vindecă neîncetat. Devine palpabil mai cu seamă în străinii care vin şi pleacă din vieţile noastre cu desaga plină de lecţii şi amintiri.
Dumnezeu e căldura unei mângâieri, zâmbetul unui prunc, mâna întinsă din neant tocmai când existenţa de sine se prăbuşeşte. Lucrează neoprit, ascultă, înţelege, pregăteşte atât ziua de mâine cât şi plămada noastră de lut pentru ea.

Andreea Palasescu (31 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-a rămas după o lungă convalescenţă lăsăm la poartă de suflet străin. În amalgamul acesta de întâlniri permanente nu-i de mirare ca prea puţini ştiu ce e de făcut cu darurile noastre.
Am fost mereu convinsă că facem alegeri. Greşit. E mai mult de atât. Suntem pe rând alegeri şi priorităţi. Suntem piatră de temelie şi marcaj pentru suflete călătoare. Cum altfel am putea să evităm suferinţa?
La un moment dat ne vizităm într-o doară fără să punem preţ pe trecut. Ce mai contează? Te iert şi te iubesc. Eşti mereu frumoasă. În colţul ochiilor şi pe frunte Dumnezeu ne-a aşezat linii fine ca nişte drumuri. Poate-i un semn că deşi ne-a cernit cu pulberea vremii, încă nu ne-a uitat promisiunile...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am strâns palmele mici într-o singură rugăciune. Să iubim şi să trăim veşnic. Ca marea cu valuri înalte de cer învolburat. Ce oare am putea sa ne fim? Nimic şi totul deopotrivă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul e preţios. Stă agăţat de clipele lungi ca o amintire veche, tăinuită intr-un regret tardiv. Umbra gândurilor pustii străbate amurgul într-o îmbrăţişare firavă a trecutului. Încă mai caut un zâmbet în oglinda inimilor straine. Oamenii sunt reci, flămânzi de iubire şi măcinaţi de neputinţa măreţiei lor. Plecau şi rămânem adesea doar cu gustul dezamăgirii. Totuşi, cum aş putea fi de folos Lui Dumnezeu în lipsa lor?

Andreea Palasescu (16 februarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit în calea-mi prea mulţi împăraţi închipuiţi. Dar nu-s argat în galantare. Nu mă vând când ştiu că pe toţi ne-a făcut acelaşi Dumnezeu Iscusit şi Bun şi plin de iubire. Suntem datori cu jertfă şi-o inimă la cer în rugăciune dar nu cu inepţie sau smerenie închipuită, pe care nici n-am atins-o cu vârfurile gândurilor.
Îmi plac oamenii care uită răul după ce şi-au asumat bine lecţia. Iartă dar se pun la adăpost preţ de o clipă efemeră, pentru că viaţa e de-a valma din toate unghiurile. Cu binele-i altă poveste pentru că vindecă răni, ne conturează frumos, iartă pe furiş şi crede mereu.
Nu suntem perfecţi dar cine ne-ar iubi fără imperfecţiuni?
Îmi plac oamenii de toate felurile. Dar cel mai mult îmi plac străinii pentru care am lăsat o recenzie pe suflet...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân devotată iubirii de oameni până la ultimul inspir. Pun la bătaie tot ce am, fără frici, incertitudini sau insuficienţe. Dau tot, chiar dacă acest infim tot, într-un paradox, nici nu zăreşte desăvârşirea. Sunt recunoscătoare pentru suferinţă, e bun de preţ, trece cu mine toate graniţele atribuite simplei empatii.
Suntem datori cu sacrificii, implicare, devotament şi loialitate. Ore câştigate, validări, mâine ascuns într-o rugăciune printre dinţi de timp. Nu-i o garanţie dar dacă nu dăruim fără reţineri grăuntele nostru de efemer n-are nici un rost.
Mi-e dor de oameni şi de Dumnezeu. Deşi cumva ştiu că ne ţinem strâns de mână, dincolo de ceruri şi lut. Nu ca să fim la adăpost de uitare ci mai curând că să ne purtăm în palme, cu blândeţe, fiorul de iubire din suflete...

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbeşti cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene şi pasu-ţi tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri şi de atingeri sub un gând răpus,
Ţi-e toamna har şi veşnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-aşezăm în pribegia nopţii, cu şoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiţi de un păcat măcar, tăcuţi şi fericiţi sub talpa sorţii.
Şi să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii şi suspin, o mângâiere şi-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ţi-e destul, s-o-mpărţim ca pe-o gutuie coaptă?

Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei şi muze şi ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit şi lacom şi deplin
Eu vin şi uit că ţi-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?

poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lipsa fericirii trupul rămânea gol şi sufletul aprins de văpaia dorului. Timpul curgea în ropote şi limbile ceasului dansau pe scena tăcerilor. Clipele răspândeau aroma gândurilor nerostite de un glas domol. Tu erai schiţa unei lumi pe care Dumnezeu o pictase cu har pentru sufletul meu.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fiu iubire! Atât. Restul sunt aspiraţii superficiale, într-o lume plină de echivoc şi probabil. De care vrei tu, oricum ne întâlnim sporadic şi suntem orbi. Şi la sfârşit din rugăciunea asta a iubirii, poate s-o desprinde măcar un fior de lumină de care să mă pot agăţa ca să mă salvez...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de oameni. Fără descrieri elaborate, simplu şi clar. E un fel de nevoie rudimentară de trecere din suflet în suflet până la esenţă. Cu fericiri, blândeţe şi soare ascuns în buzunarele cu visuri. Le-am croit cu fir de viaţă doar ca să se desprindă câte puţin în veşnicie.
Cred în miracole şi-n clipe de-a valma cu răsărit. Îmi fac palmele căuş şi gazdă pentru fluturi şi zâne. Lumea e în definitiv o alegere, o fărâmă de hazard pictat în toate nuanţele. Dumnezeu schiţează alei de gând, priviri cu Har, lumina din străinii închipuiţi. Eu aleg dacă vreau să fiu toamnă târzie, vară desculţă la ţărm, linişte albă sau câmp înflorit. Caut rădăcini în fragilitate, plec din mine, lipesc cu zâmbet stângaci, încrederea pierdută. O să fie bine!

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles într-un târziu că libertatea, cu toate drepturile aferente acesteia constituie cea mai utilă îndrumare spre izbândă. Aşa că mi-am făcut curaj să străbat patimile dorinţelor proprii şi să te eliberez din temniţa sufletului meu, în care dăinuie tainic, frânturi de zâmbet şovăielnic şi gânduri calde, răsfrânte parcă în infernul îngheţat al amintirilor. Fără prea multe explicaţii inutile, părăseşte-mă! Pune punct poveştilor vechi cu final pueril, rătăcit pe drumuri troienite de vântul schimbării şi dăruieşte-mi certitudinea despărţirii pe care mi-ai scris-o cu măiestrie pe rândurile clare ale ignoranţei timpului. Nu te mai regret. Sărbătoresc în taină, triumful viselor mele din care umilul meu prizonier a plecat pentru totdeauna. De azi sunt liberă!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refuz cu vehemenţă interacţiunea cu amintiri care se agaţă de soare, dogorind tăcerea lacomă. Nu e corect să-mi fii nevoie rudimentară, într-o lume aglomerată de străini făţarnici. Care-i definiţia dreptăţii? Poate-i despre suflete care merg mai departe cu demnitate, asigurându-se că preţul liniştii este net superior oricărui artificiu ieftin.
Nu mă vând. Poţi să-ţi cumperi din galantarele acestei lumi efemere adulaţie şi recunoştinţă nemeritată. Să-ţi curgă din buzunarele rupte visuri frânte şi păcate ştiute la adăpostul rugăciunilor ridicate la rang de taină. E dreptul tuturor.
Să-mi laşi sufletul. O să-i port atenţie şi grijă în colţul meu de veşnicie. Ca nu cumva din greseală să mai fie dăruit fără glas de raţiune celor care oricum nu ştiu ce să facă cu el...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc. Aşa mult încât parcă ieri e azi şi mâine te port aievea pe cărări de inimă blândă. Îţi vorbesc în fiecare suspin de clipă, în fiecare gând proaspăt de răsărit. Taţii nu mor. Dumnezeu le îngăduie să adoarmă într-un colt de suflet, într-o flacără vie de candelă. Luminându-ne.
Nu vreau să cresc. Dar parcă de când eşti cu mine pretutindeni nu-mi mai este frică de întuneric...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!