În goana după jumătăți pierdute și vise irealizabile există rațiuni incapabile să accepte că timpul cerne toate amintirile și viața se trăiește doar o singură dată.
Andreea Palasescu (9 martie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câteodată, viața îi readuce pe oameni împreaună, doar pentru a evidenția faptul că ceea ce trăiesc azi, nu este nimic altceva decât rezultatul alegerilor de altădată.
Andreea Palasescu (16 noiembrie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea este rezultatul conviețuirii armonioase a sufletelor menite să se întâlnească și să se recunoască în decursul călătoriei săvârșite pe drumurile vieții. Într-o contopire stranie, în lipsa raționamentelor devenim loiali și atenți la nevoile celor care ghidează pașii viselor noastre spulberând angoasele singurătății. Avem nevoie să iubim mult, intens și echitabil. În lipsa sentimentelor viabile, e posibil ca viața să treacă, ducând cu sine frumusețea anilor efemeri, fără ca măcar să fi trăit cu adevărat.
Andreea Palasescu (27 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate dacă ne-am folosi constructiv energia, irosită adesea în fuga constantă de propriu adevăr, am reuși să ne bucurăm de viață. Atât cât se poate. De frumos și lumină, ascunse într-o frântură de clipă firavă, pe care ne-a fost dat să o trăim doar o singură dată!
Andreea Palasescu (23 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât sens aveau clipele albe, înghesuite în spații restrânse de întuneric fragil? Și câte fărâme din tine aveau să-mi rămână în suflet, alipite de șoapte, la finalul viselor aruncate dezordonat în buzunarele rupte? Tu să-ți joci scena vieții, în ropot de priviri agile și-apoi să ne regăsim în lumină, într-un act consimțit. Eu să-ți fiu rol, umbră și spectator, când timpul captiv în gânduri se va înălța tăcut, estompând tardiv aplauzele mute. Să te simt febril, intens și dornic, cu ardoarea regăsirii în profunzimi de mister. Ca atunci când ai încheiat un spectacol alegându-mă hotărât din atâtea iubiri. Ca atunci când m-am dăruit în abis, fără regrete și am început să trăiesc cu adevărat.
Andreea Palasescu (7 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amândoi
Dă-mi viață să-nvăț să trăiesc,
Dă-mi lacrimi și zâmbet, să-nvăț să iubesc
Trezește în mine o altă ființă,
Și fă să se nască din suflet dorință...
Greșește-mi și cere-mi iertare,
Dă-mi roua din zori și-o dulce chemare,
Cuprinde-mă-n brațe, condu-mă-n abis
Dă-mi stele aprinse și veșnicul vis.
Dă-mi forță să trec prin foc și prin ploi,
Încrede-te-n mine, încrede-te-n noi
Fii înger al nopții, lumină din Rai!
Blândețea senină din dulcele-ți grai.
Destramă tu, zidul durerii
Dezleagă misterul vechi al tăcerii
Dă-mi șansa să sper, oprește-te-n loc
Să fim iar copii - sa fie un joc!
Oprește tu, dorul ce-n suflet se-adună
Dă-mi parte din tine, să fim împreună.
Mi-e teamă de frigul din sufletul meu
Când focul iubirii se-aprinde cu greu.
[...] Citește tot
poezie de Andreea Palasescu (19 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleșitoare. Și dintr-o dată îmi era viață plină de esență tare și suflet întreg dăruit lumii fără regrete și rețineri justificate. Îmi era agonie și dor nesfârșit, îngropat în lutul moale și rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală și pustie în pribegia gândurilor. Cum să-și trăiască inima curajoasă atât de sigur și asumat existența? Cum să învețe să zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur și chip de stele se prinseseră de șoapta unui asfințit palid? Cum să-și găsească omul esența când viața îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruiește clipelor viu și aproape întreg, mustrându-l pentru frici și neajunsuri închipuite.
Andreea Palasescu (1 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleșitoare. Și dintr-o dată îmi era viață plină de esență tare și suflet întreg dăruit lumii fără regrete și rețineri justificate. Îmi era agonie și dor nesfârșit, îngropat în lutul moale și rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală și pustie în pribegia gândurilor. Cum să-și trăiască inima curajoasă atât de sigur și asumat existența? Cum să învețe să zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur și chip de stele se prinseseră de șoapta unui asfințit palid? Cum să-și găsească omul esența când viața îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruiește clipelor viu și aproape întreg, mustrându-l pentru frici și neajunsuri închipuite.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață să trăiești demn, curat și nobil indiferent de ipostaze sau influențe exterioare! Privat ori privilegiat de asocierea cu alte suflete călătoare, doar tu ești răspunzător pentru fericirea ta.
Andreea Palasescu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uitare
Nu vreau decât să te întorci, să reapari în viața mea,
Să mă alinți cu-n zâmbet blând și să mă țin de mâna ta,
Nu-ți cer decât o mângâiere și să mă lași să te iubesc
Când printre lacrimi de durere o lume-ntreaga-ți dăruiesc
Cu toate astea ești departe și nici nu vrei să mă privești
Când eu ador povesti uitate, tu nici nu vrei să-ți amintești
Și pentru ține-i doar un joc doar o dorință nebunească
Finalul trist și echivoc ce e menit să mă rănească
Oare greșesc când te ador și noaptea te găsesc în vise?
Din dorul meu nemuritor, rămân ușor doar vorbe stinse
TU nu mi-ai dat decât minciuni și o iluzie falsă
Nu ți-am cerut să readuni decât fărâme de speranță!
Și poate v-a veni o clipă când doar în gând te voi păstra
Tot construind o viață nouă când tu mereu vei regreta
Un zâmbet viu dar presărat cu dor și cu credință
Când astăzi știu: N-am meritat atâta suferință!
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de AndreeaPalasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă-nchipuiam câteodată timid, la adăpostul gândurilor sărace, cuibărindu-mă la tine în suflet. Pentru un ceas prelung de visuri fragede, o clipă de apus veșted devenea inspir molcom de răsărit. Lumina regăsirii pătrundea în grăunte de lut, înăltându-se lacom peste amintiri. Îți miroseau pașii a flori de toamnă, pe tărâm de șoapte. Am strănutat iubire. Pesemne eram bolnavă de adânc dor și leacurile acestei lumi, pământii, efemere ne erau aninate pe brațe de Cer. Dacă m-ai strânge la piept cu ardoare... ți-aș da freamătul vieții cules în pumnii mici, fericiri care nu se ofilesc niciodată. Ți-aș da visuri la schimb și senin de privire odihnită în rugăciune. Ne-am trăi cu recunoștință la fiecare margine de zori proaspeți. Te-aș iubi o șoaptă de efemer, un codru de viață și-un surâs. Te-aș iubi nestins o veșnicie și încă puțin...(
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nefericirea este rezultatul încercărilor repetate de a trăi vibrația sentimentelor intense după legile rațiunii. Iubirea nu cunoaște decât glasul inimilor în care se odihnește dorul.
Andreea Palasescu (13 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața e șubredă, frumoasă și efemeră. Alunecă în neant, printre degetele clipelor ca un fir subțire de nisip. Ne coboară în adâncuri de neputință, lăsându-ne goi printre suflete fragede, agonizând pe o muchie de vis pribeag. O dorim cu disperare, în lupta despărțirii veșnice de lutul trupului și in rest... nu avem vreme de trăit demn și plin de blândețe. Timpul dragostei curge necontenit în cotidian, fără precizie, aruncându-ne brusc în povești cu final echivoc.
Andreea Palasescu (11 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt liberă și inocentă și fiară. Ne strângem copilărește de mâini, învârtindu-ne. Râd cu inima, îți strivesc pieptul cu talpa goală și las urmă de fericire. Facem dragoste. În ce ordine vrei tu.
Într-o zi o să plec și o să-mi rămân mie. Ce deliciu! Oare, când? Până atunci știi, n-am mai întâlnit pe cineva ca tine. Oamenii m-au trăit după putință, de fapt toți s-au mințit că mă trăiesc. Aglomerație inutilă.
Până când într-o zi m-ai ascultat. Și în tăcere ne-am ascuns într-un singur suflet...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suferința atribuită acelor sentimente pasagere, justificate doar de apanajul vârstelor fragede denotă același spirit ludic, pueril și nepregătit pentru provocările vieții. E firesc să dapășești acel travaliu de doliu sufletesc, necesar desprinderii definitive și irevocabile de himerele trecutului. Orice stăruință inutilă iți va aduce statutul de rob in propria viață. Singura oportunitate de eliberare, rămâne alegerea consecventă în a păstra lângă tine, doar acei oameni care nu te-ar părăsi niciodată deliberat.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alege cu grijă omul care poartă visele tale într-o fărâmă de suflet. Caută în surâsul desenat pe chip, nebunia acelei clipe pe care viața o așează în drum doar o singură dată. Iubește din toată inima! Iubește ca și când mâine ar fi un ideal utopic rătăcit într-o privire străină. Sunt brațe în care o inimă ghemuită pare ușoară ca un fulg de nea...
Andreea Palasescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dau la schimb de clipă, zbor de fluturi. Să mă intoxic cu miresmă dulce când sunt lacomă de viață pură, fără antidot! Îmbrățișează-mă cu senin! Fie ce-o fi!
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea e un sentiment viabil, copleșitor și superior prin complexitatea lui. Conferă libertate, în măsura înălțării sufletești, recunoaștere și motivație interioară spre a defini idealurile propuse. Împreună e întotdeauna mai ușor. Iubirea e sinonimul vieții și elogiul mut atribuit prețuirii ei. De aceea întreg parcursul drumurilor anevoiase, petrecut în lipsa acestor trăiri nu-l putem numi decât supraviețuire.
Andreea Palasescu (9 decembrie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ianuarie cu gust de fragedă răcoare îmi stătea înghesuit în suflet. Aglomerația clipelor efemere și bruma străvezie împletită cu surâsul vag al timpului ascuns în ghirlande de amintiri mă îmbrățișa. Mirosea a brad și a oameni plini de șoapte cu doruri nespuse. Întunericul cobora în ecouri de lumină palidă și orașul îmi părea o întindere nesfârșită din care răsăreau cuminti destine furate la începutul zorilor. Oamenii le culegeau în palme și apoi le aruncau în grabă, ascunzându-le prin bagajele pline cu vise. Unii plecau în călătorii și altii așteptau încă trenul pierdut. Poate așa era viața. Plină de moartea uitării și de noi începuturi care aduceau mereu primăvara vieții, într-un suflet hoinar.
Andreea Palasescu (4 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am strâns palmele mici într-o singură rugăciune. Să iubim și să trăim veșnic. Ca marea cu valuri înalte de cer învolburat. Ce oare am putea sa ne fim? Nimic și totul deopotrivă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Andreea Palasescu despre viață, adresa este: