Andrei Ciurunga despre apă

Vorbitor

Ar fi timpul să stăm lângă foc, să iubim
câte-o fată de grâu, cu privirea albastră,
să scriem poeme sau cărţi să citim
la lumina ce scade treptat în fereastră.

Pe masă, paharul cu ceai sau ţigara
să-şi urce spirala căldurii am vrea.
târzie pe dealuri să fumege seara,
luceafărul palid să licăre abia.

Dar întinsele noastre câmpii dobrogene
ne ard peste faţă cu plesnet de bici
pe când visul musteşte amar printre gene:
Cumplitul Danubiu va trece pe-aici.

Va trece cândva, peste ani, peste vreme,
cu apele tulburi de crâncen tumult,
iar undele sure vor sparge blesteme
din guri astupate cu pumnul demult.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gligore Fărăţară

De-un car de ani mă tot numesc aşa
bătrânii brazi pe care-i ţin de neamuri,
aghezmuind pe jos, în calea mea,
cu lacrimi de răşină de pe ramuri.

Când urc pe munte, sus, printre păduri,
aud, de sub a crengilor povară,
cum mă îndeamnă nevăzute guri:
"Rămâi la noi, Gligore Fărăţară."

Dacă mă prinde-al Dunării şuvoi
cu spume albe ce se sparg în valuri:
"Gligore Fărăţară, hai cu noi!"
mă cheamă glasul apei dintre maluri.

Iar când pornesc smerit spre cimitir
să mai îngrop câte-un copil de ceară
mă trag de mână morţii mei în şir:
"Mai stai cu noi, Gligore Fărăţară."

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logodna

La logodna visului cu luna,
când sub pleoape candele se-aprind,
Stelele coboară una câte una
din mătăsuri palide foşnind.

Zălogiţi nimicului, tăcerea,
Plopii ca din caiere şi-o torc.
Vântul doare lin ca mângâierea
mâinilor ce nu se mai întorc.

Sieşi neputând să-şi mai încapă,
din adâncă zare a nimănui
Sufletul se varsă ca o apă
dincolo de limitele lui.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Canalul

Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.

Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunăre şi Mare.

Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplitate

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre stejari.
Oamenii vor fi spălaţi de noroi,
iar copiii de-acum, oameni mari.

Bătrânii vor spune, scurmând amintiri:
– Erau tineri şi din răni sângerau.
Mâinile nevestelor subţiri
cu fâşii de cămăşi îi legau.

Nimeni nu va plânge pe gropile noastre
cum nu plîngi iarba mieilor în lunci
sau infinitul zărilor albastre,
căci prea vom fi ai tuturor atunci.

Un moşneag îşi va rupe oftatul în piept:
– Au căzut lângă mine, aici!
Şi trupul surpat va sta drept,
cu urme de lanţuri şi bici.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!